Pana la stele si inapoi (4)


Ziua de sambata i-ar fi parut lui Alex lunga si plictisitoare, completata cu dogoarea soarelui de iulie, asa cum sunt uneori zilele de munca vara, cand lumea e plecata in concedii. Dar nu era asa. Cu telefonul in mana, forma numarul ei de zeci de ori si se razgandea de fiecare data de jena. In cele din urma, pe la noua, o suna. Se insenina de cum ii auzea vocea. Ii spuse doua bancuri sa o faca sa rada.
– Pot a te mai sun? se auzi el intrebad fara sine.
– Desigur.
– Sa nu te deranjez.
– Nu ma deranjezi.
– Ma gandeam ca ai musafiri, spuse el cu gandul la barbatul care urma sa vina si un gand incomod incepea sa ii incolteasca in suflet.
– Dupa amiaza. O sa iesim in oras la o piza, toti trei. Nu-i pot refuza invitatia. S-ar supara si ar incepe sa se indeparteze de copil. Si asa a fost distant o vreme.
– Bine. Fa asa cum crezi ca e mai bine. Vorbim mai tarziu.
Dana inchise telefonul. Urca doua etaj la prietena ei Bety, o doamna in varsta de care o legau doua pasiuni comune, pisicile si florile. Un afis in scara blogului, in care Dana ruga pe cine gaseste o birmaneza tafnoasa disparuta fara motiv intemeiatde la domiciliu, sa ii dea de stire, afisul, i-a adus-o la usa pe Bety. E genul de persoana fara varsta. Poti spune ca are 40 de ani ori 50. Calma si de o modestie ingrijita iti face placere compania ei si iti doresti sa o ai, pentru ca simti ca nu e genul care isi doreste prieteni neaparat. Fara o educatie inalta dar spirituala, cu o viata traita de una singura dupa ce sotul ei, s-a stins la cateva luni dupa casatorie, ea stie cum e sa fii singura si sa te zbati intre oameni. O intimpina zambind, de la usa iar pisicile vin curioase sa ia in primire musafira care aducea de afara mirosuri straine, de alte pisici.
– Stii ca pisicile asa fac cunstinta? Se miros, isi apropie nasurile reci unele de altele. E felul lor de a saluta.
– Interesant.
– Bety, cand am venit prima data la tine, am simtit ceva, nu stiu cum sa iti descriu, ca un fluid, o energie blanda, lina, ce mangaie in organism si urca asa ca o seva.
– E nomal. Sunt o persoana pozitiva.
– Nu e numai asta. Am simtit ceva asemanator la un bioenergetician, in urma cu cativa ani.
– Fac yoga de multi ani, ma rog la Dumnezeu si purific mereu casa. Uita-ta in jurul tau, totul e prietenos. Avea dreptate, totul respira a calm si a blandete.
– Bety, pot sa iti povestesc ceva?
– Stii bine ca poti. Abia astept povestea.
– Uite, ma intlnesc de cateva zile cu un barbat.
– Iti cauti un sot? Stii cum se spune:” sotul e acea persoana cu care iti imparti problemele…pe care inainte nu le-ai avut”. Zambira amandoua. Glumesc. E ceva in neregula cu el?
– Nu stiu. E casatorit. Asta nu-mi place. E singurul lui defect. Dar el ma atrage intr-un mod in care nu-l pot controla. Ii povesti intamplarea cu apelul acela si cand cu vocea lui gatuita ii spusese:” Trebuie sa iti sun ceva. M-am indragostit!” daca nu m-ar fi sunat, eram decisa sa nu il mai intalnesc. Dar clipa aceea a schimbat totul.Sinceritatea, vocea lui calda m-a facut sa vreau altceva decat vroiam.
– Ce as putea sa iti spun? Esti pregatita sa iti asumi relatia asta?
– Viata mea a fost mereu complicata. Nu ma tem de nimic.
– Ce te atrage la el?
– Cred ca felul foarte deschis si sincer de a spune lucrurilor pe nume. De a vorbi despre sentimentele sale. Apoi, imi da un sentiment de siguranta si stabilitate, de echilibru, ceea ce mie imi lipseste in momentul acesta.
– Si nu te deranjeaza a il imparti cu alta?
– Hmm… Asta nu-mi place. Prefer sa nu ma gandesc. Nu e deloc confortabil dar pe de alta parte, e de preferat unor relatii scurte. Viata mea a fost agitata in ultima vreme si simt ca mi-a iesit in cale exact atunci cand era momentul. Undeva in univers, s-au aliniat niste stele. Zambira amandoua.
– Atunci, eu zic sa lasi lucrurile sa curga de la sine.
– Asa gandeam si eu. Cautam o a doua opinie.
– Te servesc cu ceva sau doar o cafea?
– O cafea naturala si amaruie.
– O ora mai tarziu pleca de la Bety, cu o impacare de parca si-ar fi ascultat vocea propriei constiinte. Restul zile zbura ca si cateva clipe iar Alex o mai suna de cateva ori, doar asa, ca sa vada ce face si sa o inveseleasca. Musafirul ajunse si el si iesira in trei, asa cum n-o facura pe vremea cand erau casatoriti pentru ca lui nu ii placeau iesirile cu familia, decat de Paste si de Craciun. Totusi, racoarea serii, ambianta terasei i-a facut sa stea mai mult la discutii, evitand cu abilitate discutiile despre ei doi. L-a invitat sa ramana la ei pana dimneata, ca era o distanta lunga pana acasa. A acceptat cu o oarecare ezitare.
– Dimineata stateau prieteneste la cafea iar el avea pe fata imprimata expresia aceea in care ar vrea sa spuna” ei asta e, ce sa-i fac. Ce s-a dus, s-a dus.” Se pregati de plecare. Tudor e un barbat inalt cu tenul creol. Fusese chiar atragator dar ultimii ani i-au pus pe obraz niste santuri adanci. Slabise macinat de propriile neputinte.
– Acum am sa mi-o iau, ii spuse Tudor.
– Pai de ce?
– Sigur a fost mama sa verifice daca am dormit acasa. Nu imi da voie sa vin la tine. Nu te poate suferi ca ai divortat.
– Cum? Si te cearta ca nu dormi acasa? Acum ca ai aproape 40 de ani?
– Da. Asa e ea. Daca ai plecat, ai plecat.
– Atunci, du-te repede sa nu te certe daca ea ea iti controleaza viata in continuare, nu-si putu stapani Dana o ironie.
– Ma duc, ce sa fac? Cu aerul omului supus deciziilor altora.
– Imi pare rau ca viata nu te-a maturizat deloc. Iti doresc numai bine si sa ai grija de tine. Am uitat sa te intreb, ti-a reusit mancarea de mazare cu carne?
– -Da. Nu fost asa de greu. Am facut cum mi-ai spus tu la telefon. Poate te mai sun zilele acestea sa imi spui cum faci tu cartofii aceia care imi plac mie si friptura de pui?
– -Suna-ma oricand doresti si iti spun.
– -Bine. Am plecat. Dadu mana barbateste cu baiatul semn ca il considera matur de acum. Ar fi asteptat ca pe vremuri o imbratisare si un sarut dar Dana nu schita nici un gest sa ca pleca, tarand dupa el povara unor ani, amestecand furie, mila, ura, dragoste, disperare. Ranile erau inca vii. Pentru amandoi. Abia trecura doi ani de la divort. Ea se tinuse tare. Se batuse cu o lume intreaga. O mana de femeie dar puternica pentru a razbate prin drumul greu pe care a ales sa il urmeze. O nuca in invelis de catifea cum i-a spus odata cineva. El suferea de singuratate. Pierduse totul si se chinuia sa isi explice propria viata. Dana se intoarse spre Mihai.
– -Vrei sa merem la plaja pe malul Somesului, dincolo de Parcul Rozelor? E soare afara si nu e de stat in casa.
– Mihai se stramba usor. Nu era adeptul bailor de soare iar lui la padure nu-i place defel. E totul uscat.
– – Noah. E ca si cum te-ai sapuni sub dush fara sa faci baie.
– -Bine. M-ai convins. Hai la strand atunci, zice Dana incercand sa isi imagineze senzatia neplacuta de a te sapuni fara sa te speli. Plecara pentru a aseza inca un strat de bronz auriu, luat din razele fierbinti ale soarelui.

Posted on 9 Mai 2013, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. 24 comentarii.

  1. Cu parere de rau, dar doar in week-end voi avea timp sa citesc asa cum trebuie toate partile. Am citit putin si pare intresant, asa ca nu vreau sa fiu sup[erficial.

  2. I love writing …
    I hope today is a good friend and always happy

  3. Writing is a part of my soul, a part of my life, maybe the best. Are you witing too?

  4. Vieti impletite, tumulturi… O poveste adevarata, am impresia!
    Scrii frumos, si cu pasiune. Ma bucur pentru tine. Uneori ma visez si eu scriind… Dar e vorba de timp, de multe. Asezarea in starea aceea de atemporalitate, de armonie cu Universul, fara de care nu poti asterne nimic din tine, fiindca nu te poti „auzi”…
    Sa ai zile insorite!

    • Acuarele,” am invatat” sa scriu cand sufletul mi-a fost foarte incarcat de povestile vietii mele. Impartindu-le cu voi ma simt mai bogata si poate usurata de trecut. Sa ai o seara minunata!

  5. Mi-ai redeșteptat amintiri ascunse adânc în suflet! Ce aproape poate fi trecutul!
    Ca și cum ai fi scris pentru mine, mulțumesc!

    • Forta sentimentelor odata nascute, nu piere niciodat, Mugur. Am scris si pentru tine.🙂

      • Mulțumesc pentru gândul bun! Nu știam că știi despre mine, cu atât mai mult cu cât eu însumi credeam c-am uitat lucruri petrecute în negura trecutului! Ți-am transmis telepatic?

      • Nu stiu atatea despre tine. E adevarat. Dar astept sa imi povestesti, daca vrei. Stiu ca, multe din intamplarile vietii mele le-am vazut traite si de alte persoane.

      • Nu suntem unici…în unicitatea noastră! Tot ce e omenesc au trăit mai mult de un om, așa că istoria se repetă în vieți paralele, chiar dacă timpul este cel prezent! Numai la tine pe blog timpul stă în loc, cel puțin la comentarii!

      • Ca sunt mai putini comentatori, te referi? Probabil subectul e delicat insa am multe vizite. Vad asta pe grafic. Foarte multe. Eu nu tine neaparat ca lumea sa comenteze. Face asta cine doreste si simte ca vrea sa spuna ceva. Nu scriu pentru trafic.

      • Nu mă refeream la numărul comentariilor, ci la ora afișată fiecărui comentariu, mereu aceeași. 16.22
        Ar fi minunat ca ora să rămână-n loc, să avem timp să trăim mai multe!

      • :)) nu stiu de ce s-a blocat setarea aceea. Acolo tot timpul s-a oprit. E o ora interesanta.

      • Da, e interesant că am oprit clipa-n loc să sciem cât mai mult și mai multe pe blogul tău. Nu mai acordăm clipa asta altora! E numai a ta!
        Mi-aș dori și eu o clipă numai a mea!

      • Pot sa iti oferi si tie din clipele mele… traite.🙂

      • Văd că faci asta, fără să-ți cer, precum poetul, „o clipă, din șirul clipelor la fel”. Este o onoare pentru mine și-ți mulțumesc!

      • Cu mare drag. O sa continui maine povestirea, care sigur va fi interesanta.🙂 Eu stiu de pe acum. Iti doresc o seara placuta. Ma retrag ca sunt obosita. Azi m calatorit si nu m-am odihnit inca. Noapte buna!

      • Noapte bună și ție!

  6. Sarut mana, draga Gabriela si Hristos a inviat!
    Foarte frumos acest „foileton”. Povesti „rupte” din viata. Iubiri complicate, sperante, dezamagiri. Viata nu este niciodata simpla, oricat ne-am dori sa fie asa. Dar tocmai de aceea este atat de frumoasa si de neprevazuta.
    Iti doresc zile frumoase si luminoase!🙂

    • Adevarat a inviat!
      Uneori ne place sa credem ca ne alegem destinul, caile in viata. Nu e niciodata asa dar noi traim cu ce ne place sa credem. Sa ai si tu zile luminoase, Alex!

  7. Totul e atat de real….stiu ca in mare parte si este. Dar vreau, de fapt, sa spun ca ai reusit sa transpui in scris acest lucru. Astept continuarea. Stiu ca va veni, asa, in ritmul in care simti si ai timp sa scrii.🙂
    O zi frumoasa sa ai!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: