Arhive blog

Pana la stele si inapoi (4)


Ziua de sambata i-ar fi parut lui Alex lunga si plictisitoare, completata cu dogoarea soarelui de iulie, asa cum sunt uneori zilele de munca vara, cand lumea e plecata in concedii. Dar nu era asa. Cu telefonul in mana, forma numarul ei de zeci de ori si se razgandea de fiecare data de jena. In cele din urma, pe la noua, o suna. Se insenina de cum ii auzea vocea. Ii spuse doua bancuri sa o faca sa rada.
– Pot a te mai sun? se auzi el intrebad fara sine.
– Desigur.
– Sa nu te deranjez.
– Nu ma deranjezi.
– Ma gandeam ca ai musafiri, spuse el cu gandul la barbatul care urma sa vina si un gand incomod incepea sa ii incolteasca in suflet.
– Dupa amiaza. O sa iesim in oras la o piza, toti trei. Nu-i pot refuza invitatia. S-ar supara si ar incepe sa se indeparteze de copil. Si asa a fost distant o vreme.
– Bine. Fa asa cum crezi ca e mai bine. Vorbim mai tarziu.
Dana inchise telefonul. Urca doua etaj la prietena ei Bety, o doamna in varsta de care o legau doua pasiuni comune, pisicile si florile. Un afis in scara blogului, in care Dana ruga pe cine gaseste o birmaneza tafnoasa disparuta fara motiv intemeiatde la domiciliu, sa ii dea de stire, afisul, i-a adus-o la usa pe Bety. E genul de persoana fara varsta. Poti spune ca are 40 de ani ori 50. Calma si de o modestie ingrijita iti face placere compania ei si iti doresti sa o ai, pentru ca simti ca nu e genul care isi doreste prieteni neaparat. Fara o educatie inalta dar spirituala, cu o viata traita de una singura dupa ce sotul ei, s-a stins la cateva luni dupa casatorie, ea stie cum e sa fii singura si sa te zbati intre oameni. O intimpina zambind, de la usa iar pisicile vin curioase sa ia in primire musafira care aducea de afara mirosuri straine, de alte pisici.
– Stii ca pisicile asa fac cunstinta? Se miros, isi apropie nasurile reci unele de altele. E felul lor de a saluta.
– Interesant.
– Bety, cand am venit prima data la tine, am simtit ceva, nu stiu cum sa iti descriu, ca un fluid, o energie blanda, lina, ce mangaie in organism si urca asa ca o seva.
– E nomal. Sunt o persoana pozitiva.
– Nu e numai asta. Am simtit ceva asemanator la un bioenergetician, in urma cu cativa ani.
– Fac yoga de multi ani, ma rog la Dumnezeu si purific mereu casa. Uita-ta in jurul tau, totul e prietenos. Avea dreptate, totul respira a calm si a blandete.
– Bety, pot sa iti povestesc ceva?
– Stii bine ca poti. Abia astept povestea.
– Uite, ma intlnesc de cateva zile cu un barbat.
– Iti cauti un sot? Stii cum se spune:” sotul e acea persoana cu care iti imparti problemele…pe care inainte nu le-ai avut”. Zambira amandoua. Glumesc. E ceva in neregula cu el?
– Nu stiu. E casatorit. Asta nu-mi place. E singurul lui defect. Dar el ma atrage intr-un mod in care nu-l pot controla. Ii povesti intamplarea cu apelul acela si cand cu vocea lui gatuita ii spusese:” Trebuie sa iti sun ceva. M-am indragostit!” daca nu m-ar fi sunat, eram decisa sa nu il mai intalnesc. Dar clipa aceea a schimbat totul.Sinceritatea, vocea lui calda m-a facut sa vreau altceva decat vroiam.
– Ce as putea sa iti spun? Esti pregatita sa iti asumi relatia asta?
– Viata mea a fost mereu complicata. Nu ma tem de nimic.
– Ce te atrage la el?
– Cred ca felul foarte deschis si sincer de a spune lucrurilor pe nume. De a vorbi despre sentimentele sale. Apoi, imi da un sentiment de siguranta si stabilitate, de echilibru, ceea ce mie imi lipseste in momentul acesta.
– Si nu te deranjeaza a il imparti cu alta?
– Hmm… Asta nu-mi place. Prefer sa nu ma gandesc. Nu e deloc confortabil dar pe de alta parte, e de preferat unor relatii scurte. Viata mea a fost agitata in ultima vreme si simt ca mi-a iesit in cale exact atunci cand era momentul. Undeva in univers, s-au aliniat niste stele. Zambira amandoua.
– Atunci, eu zic sa lasi lucrurile sa curga de la sine.
– Asa gandeam si eu. Cautam o a doua opinie.
– Te servesc cu ceva sau doar o cafea?
– O cafea naturala si amaruie.
– O ora mai tarziu pleca de la Bety, cu o impacare de parca si-ar fi ascultat vocea propriei constiinte. Restul zile zbura ca si cateva clipe iar Alex o mai suna de cateva ori, doar asa, ca sa vada ce face si sa o inveseleasca. Musafirul ajunse si el si iesira in trei, asa cum n-o facura pe vremea cand erau casatoriti pentru ca lui nu ii placeau iesirile cu familia, decat de Paste si de Craciun. Totusi, racoarea serii, ambianta terasei i-a facut sa stea mai mult la discutii, evitand cu abilitate discutiile despre ei doi. L-a invitat sa ramana la ei pana dimneata, ca era o distanta lunga pana acasa. A acceptat cu o oarecare ezitare.
– Dimineata stateau prieteneste la cafea iar el avea pe fata imprimata expresia aceea in care ar vrea sa spuna” ei asta e, ce sa-i fac. Ce s-a dus, s-a dus.” Se pregati de plecare. Tudor e un barbat inalt cu tenul creol. Fusese chiar atragator dar ultimii ani i-au pus pe obraz niste santuri adanci. Slabise macinat de propriile neputinte.
– Acum am sa mi-o iau, ii spuse Tudor.
– Pai de ce?
– Sigur a fost mama sa verifice daca am dormit acasa. Nu imi da voie sa vin la tine. Nu te poate suferi ca ai divortat.
– Cum? Si te cearta ca nu dormi acasa? Acum ca ai aproape 40 de ani?
– Da. Asa e ea. Daca ai plecat, ai plecat.
– Atunci, du-te repede sa nu te certe daca ea ea iti controleaza viata in continuare, nu-si putu stapani Dana o ironie.
– Ma duc, ce sa fac? Cu aerul omului supus deciziilor altora.
– Imi pare rau ca viata nu te-a maturizat deloc. Iti doresc numai bine si sa ai grija de tine. Am uitat sa te intreb, ti-a reusit mancarea de mazare cu carne?
– -Da. Nu fost asa de greu. Am facut cum mi-ai spus tu la telefon. Poate te mai sun zilele acestea sa imi spui cum faci tu cartofii aceia care imi plac mie si friptura de pui?
– -Suna-ma oricand doresti si iti spun.
– -Bine. Am plecat. Dadu mana barbateste cu baiatul semn ca il considera matur de acum. Ar fi asteptat ca pe vremuri o imbratisare si un sarut dar Dana nu schita nici un gest sa ca pleca, tarand dupa el povara unor ani, amestecand furie, mila, ura, dragoste, disperare. Ranile erau inca vii. Pentru amandoi. Abia trecura doi ani de la divort. Ea se tinuse tare. Se batuse cu o lume intreaga. O mana de femeie dar puternica pentru a razbate prin drumul greu pe care a ales sa il urmeze. O nuca in invelis de catifea cum i-a spus odata cineva. El suferea de singuratate. Pierduse totul si se chinuia sa isi explice propria viata. Dana se intoarse spre Mihai.
– -Vrei sa merem la plaja pe malul Somesului, dincolo de Parcul Rozelor? E soare afara si nu e de stat in casa.
– Mihai se stramba usor. Nu era adeptul bailor de soare iar lui la padure nu-i place defel. E totul uscat.
– – Noah. E ca si cum te-ai sapuni sub dush fara sa faci baie.
– -Bine. M-ai convins. Hai la strand atunci, zice Dana incercand sa isi imagineze senzatia neplacuta de a te sapuni fara sa te speli. Plecara pentru a aseza inca un strat de bronz auriu, luat din razele fierbinti ale soarelui.

Reclame

Tot timpul la dispozitie


Pufy stie care sunt locurile de neevitat din casa si cum ea e mereu la dispozitia noastra si-a plasat subtil, in spatele ei, o cutie cu un slogan sugestiv. Just call!

armonie in casa ori linistea dinaintea furtunii


cu picioarele curate


Dana a ajuns la concluzia, subiectiva evident, ca pensionarii sunt o categorie sociala care te poate scoate din minti. Tocmai iesise din lift si se indrepta spre apartamentul sau, zdranganind pe deget, brelocul cu chei. Tanti Visinica, batranica ce locuia cateva usi mai incolo, se indrepta spre usa casei cu doua sacose in mana. Sotul ei, Nea Caisa, ii ziceau tinerii de pe scara, un batranel care in “timpul liber” aduna diferite chestii de prin gunoaie si le valorifica la Remat, o urma la doi pasi in spate. Batraneii, locuiau la capatul culoarului, dar popasurile lor frecvente o determinara pe Dana sa stea si sa se uite la mersul lor in zig-zag. Nu erau bolnavi, Doamne fereste! Astia o sa traiasca toti pana la 90 de ani si o sa ingroape doua generatii. La varsta asta bolile nu-i mai ating decat daca sunt slabiti rau. In rest, celulele lor imbatranite se regenereaza foarte greu asa ca, mai degraba mor virusii decat sa contacteze ei vreo boala. Visinica si Nea Caisa se intalnira in lift si inainte de a intra in casa se stergeau pe picioare. Pe toate covorasele din fata apartamentelor vecinilor ! Cand ajungeau la usa lor, in fata usii astepta un covoras de sters pe picioare foarte curat, alb cu gri. Dana privi cu consternare scena, cu o mana in sold, indignata si asteptand reactia pe care cei doi o vor avea, cand o vor vedea ca i-a suprins. Spre uimirea ei, batraneii o salutara vesel, fara sa se sinchiseasca sidadura sa intre in casa.

–                 Buna ziua! Ce faceti?

–                 Bine, acum ne intoarcem acasa.

–                 Asta vad. Dar de ce va stergeti pe picioare pe presurile altora?

–                 Pai daca sunt pentru sters pe picioare. Lasa domnisoara, nu esti dumneata cu astea. Poate vrei sa-ti tragem o reclamatie ca ai pisica in apartament!

Dana se enerva. O sa stea de vorba cu vecinii si sa vada ce e de facut. Auzi tu! Mosii cu reclamatiile. Iti vine sa ii iei de-o aripa si sa-i scuturi de nu se vad.

pisicutele sunt expresive


Adela zicea ca si pisicile sunte expresive. Sunt. Daca esti atent la ele poti sa vezi cand zambesc, cand sunt suparate sau furioase. Pufy, cand ii e ciuda pe ceva, ca nu facem ce ar vrea ea, isi ascute ghearele si noi trebui sa ii dam atentie. E o birmaneza tafnoasa si are multa mandrie personala. Nu se  linguseste dar cand are nevoie de afectiune, se urca pur si simplu pe mine, oriunde as sta. Cautand atentie, se aseaza pe obiectele care le folosim cel mai des. De multe ori, cand suna telefonul si nu il gasesc il caut pe sub Pufy, care doarme pe pat sau pe birou. La fel si cu telecomanda televizorului. Imaginea aceasta, nu e deloc regizata. A acaparat telecomanda. Daca o vrem, trebuie sa o observam, sa ii vorbim si sa o mangaiem pe cap, sa ii soptim la ureche ca e frumoasa, cuminte si ca o iubim. Si ea zambeste prin somn. 🙂 Cine are animalute, stie ce vorbesc.

flamand de zestre


Si-au luat impreuna micul dejun, ca in fiecare dimineata. El pleca primul asa ca, ea il privi pe geamul de la bucatarie, in timp ce sorbea din cafea. El ii facu cu mana si se fatai, in timp ce mergea, asa cum fac muierile, facand-o sa zambeasca. E un barbat brunet, inalt, cu o fizionomie care nu ii trada varsta. La cei 36 de ani ai sai, nu avea nici un fir de par alb. Poate ca nu si-a luat viata prea in serios se gandi ea. Elena se pregati si pleca si ea. Primele luni din an, se aratau dificile pentru afacerea ei. Era greu pana obtinea noi contracte si incepeau sa se finalizeze. Sfarsitul anului trecut, a fost insa, unul promitator. Iesita in strada, se lasa acaparata de atmosfera de inceput de martie. Agitatie la tarabe, cu martisoare, flori, si tot felul de cadouri. O zi incarcata isi zise ea. Urmeaza sa vada si cat de fructuoasa va fi. Si se lasa prinsa in valtoarea evenimentelor zilei, incat abia acum realiza ca trecuse de 5 si trebuia sa se intoarca acasa. Sigur, Gica, a ajuns inaintea ei si nu ii placea sa fie singur. De aceea el, nu a fost de acord ca ea, sa accepte o oferta tentant,a dar care presupunea, pe langa bani mai multi, un program de lucru mai dificil. Intra in casa, dar o intampina doar pisica, suparata ca fusese lasata singura toata ziua, si trebui sa o ia in brate cateva minute. Pe la 6, incerca sa il sune, insa telefonul lui era inchis. “Sper sa nu se fi intamplat ceva”, isi zise ea. Asa ca suna la serviciu.

–         Buna seara, d-nul Dragan? Elena sunt, prietena lui Gica. Spuneti-mi este acolo?

–         Buna seara. Gica a plecat. V-a lasat cheia de la casa aici. Puteti veni sa o ridicati cand doriti.

–         Cum adica a plecat? Unde?

–         A plecat acasa, la Targu Jiu.

Cum putea sa plece asa? Ei ii incolti o banuiala. Se duse imediat dupa cheie, la atelierul unde barbatul lucrase, pana azi. Seful lui, ii dadu cheia. In scurta lor conversatie, afla niste lucruri stupefiante.

–         Gica, se plangea mereu cat de prost e tratat, ca  “faceti pe sefa”, ca nu va poate controla, ca nu ii gatiti, ca doar el castiga bani si le face pe toate. Acum imi dau seama ca lucrurile stau altfel. Dimineata m-a rugat sa ii fac lichidarea, ne-a servit pe toti cu cafea si l-am condus la tren.

Ea isi amintea ca el se plangea mereu ca nu are bani, ca nu e platit si seful isi bate joc de el. Afla ca in tot timpul acesta, el era platit foarte bine. Mai mult, isi lua liber pentru diferite escapade. Dar ce l-a durut cel mai tare pe Gica, a fost ca ea, i-a spus la un moment dat, ca nu merge relatia lor, si ar fi bine sa se desparta. Cum, adica sa ii spuna lui cineva asta? Ca nu e destul de bun? Dar ce o sa zica prietenii lui? Si mai ales inainte de sarbatorile de iarna! Asa ca barbatul, in sinea lui, hotara sa puna punct cand va vrea el, si sa ii dea o lectie femeii acesteia arogante. Stia ca ea, urma sa incaseze de pe niste contracte, sume frumoase. Va incerca sa o faca sa aduca banii acasa iar el, ii va lua si va disparea cu ei. Dar cum ea avea plati de facut, nu a adus banii asa cum se astepta el. Decat foarte putini. Atunci, a convins-o sa mearga la ei, la Tg Jiu, sa isi gaseasca acolo parteneri, ca piata in domeniul in care ea lucra, era goala. Iar daca nu-si va gasi parteneri sau contracte interesante, el va gasi un pretext sa ramana acasa si s a nu se mai intoarca. Inventeaza el ceva.

Conjunctura a facut ca ea, sa intre in contact cu niste oameni de afaceri, insa nu le-a dat un raspuns pe loc. A stat putin sa se gandeasca si a realizat ca e foarta riscanta propunerea lor. Asa ca oricat de tentanta a fost, a refuzat-o. Acum intelegea de ce el insista sa accepte.

D-nul Dragan continua sa ii spuna lucruri pe care nu ii venea sa le creada.

– Ne-a povestit ca  sunteti pe punctul de a incheia o afacere foarte mare, si ca el s-a oferit sa insoteasca transportul cu marfa. Iar daca prima varianta nu i-a reusit, asta cu sigur va fi una de succes.

Elena, statea pe scaun si se uita in paharul cu apa asteptand sa tasneasca de acolo o balena. Lucrurile in mintea ei, prindeau repede contur. Cat teatru a jucat barbatul acesta! Incredibil! Un vanator de zestre fara scrupule, un tip pus pe capatuiala pe munca altora. Cand a venit la ea, avea o plasa cu cateva haine uzate si sifonate. Ea l-a imbracat din cap pana in picioare si acum, el a plecat cu cele mai bune haine ale lui lasanadu-i ei, vechiturile pe care nu se indurase sa le arunce. In fiecare zi, ii spunea cat o iubeste, si ca el moare fara ea. Si ii zambea, o facea sa vina cu tot felul de planuri si idei de viitor. Ba o mai consinsese si pe sora lui, care s-a oferit sa ii trimita, cu titlul de imprumut 1000 de euro, ca sa participle si el la afacere. Asta era. Acum ea ii trimisese banii  mamei ei si el plecase voios acolo. Foarte bine. Deci in timp ce el facea cea mai simpatica moaca din lume, in ultimele luni, nu a urmarit decat cum sa ii traga un tun, drept razbunare ca a avut obraznicia de a-i spune ca relatia lor nu merge. Isi amintea perfect cum spunea el, ca olteanul, daca nu iti trage o teapa nu e sanatos. Se simte penibil. Si cum ardelenii, sunt niste naivi ca nu se targuiesc si se tin de cuvant.

Elena se scutura. Se bucura ca, in ciuda situatiei, cineva acolo sus o iubeste, si nu a patit ceva mai rau. Viata ei va merge inainte si va fi atenta, mult mai atenta la oameni.

Dupa doua luni, tanara incepu se primeasca mesaje de la Gica. El nu stia ca ea aflase totul. II zicea ca o iubeste, ca vrea sa vina inapoi, ca sora lui l-a mintit si nu i-a trimis bani, ca nu are de lucru. Déjà era o victima, care avea nevoie de ajutor. Elena ii raspunse scurt.

“Stai foarte bine acolo unde esti. Nu e nevoie sa te mai deranjezi. Ai plecat, nici macar nu m-ai sunat, ba mai mult, ti-ai schimbat numarul. Vezi-ti de viata si de problemele tale.”

“Aha. Am stiut eu intotdeauna cat de afurisita esti. Nici nu ma mir ca altii nu au stat cu tine. Esti o increzuta, cu pisica aia, in frunte. Si daca vrei sa stii, cat am stat cu tine, am facut doar foamea.”

Elena rase. Nici macar nu avea pe cine sa se enerveze. Bine ca nu i-a murit foamea in casa. Era ultimul lucru pe care se astepta sa il reproseze.

De cate ori credem ca ne e greu sau avem probleme, exista lucruri mult mai grave care ni se pot intampla. Si poate, lucrurile grele, delicate situatiile dificile, sunt doar niste lectii de viata sau drumuri noi pe care trebuie sa pasim ca sa ne atingem scopurile sau idealurile. In felul acesta, invatam sa apreciem altfel tot ceea ce realizam si ce avem, oricat de marunt sau de nesemnificativ ne-ar parea.