Daily Archives: 15 mai 2013

Sa nu uiti!


– Mie tata nu mi-a lasat multe, povesteste batranul in timp ce in ochii lui se oglindeste imaginea copilariei, de acum cincizeci si ceva de ani. E inalt, masiv, cu vocea grava insa tot pe atat de sfios incat nu iti vine sa crezi ca omul acesta poate fi atat de timid. Pamfil are vorba cautata, sa nu supere, lasand sa se vada un bunsimt nascut la tara, in satul lui din Ardeal, aproape de Zalau. Anii de stat in occident l-au slefuit. A invatat limbi straine. In Portugalia a avut o cariera frumosa ca inginer constructor dar acum, la apusul vietii s-a retras in Germania, care ii este casa. Cu toata istoria unei vieti inchise in sufletul lui de roman, venit din adancul tarii, a ramas acelasi om simplu, crescut la sat. Vorbeste cu durere si nostalgie despre copilaria lui, cand erau toti acasa, cand tata si mama avea cateva hectare de teren si cu toate acestea nu se tineau mandri. Munceau alaturi de oamenii pe care ii plateau. Asta pana cand au venit comunistii. Tatal a fost arestat, pentru ca facuse parte dintr-o brigada de partizani. L-a turnat un vecin, Ion, cel in sura caruia isi mai adaposteau granele, cand nu aveau loc. Ion avea sapte copii, pe care ii hranea cu ceea ce castiga muncind pentru vecinul sau. A fost durere mare. Si ce poti sa ii faci omului? Avea sapte copii!
– Tata mi-a spus asa: “ cand mergi pe drum, cu caruta si ai sa vezi in drumul tau un taran mergand pe jos, sa nu treci mai departe fara sa il iei. Si daca l-ai luat si ai ajuns la capatul drumului, fara sa inveti nimic de la el, sa stii ca atunci tu esti prost si el e destept. Asta sa nu uiti, Pamfile! Sa nu minti, ca un barbat adevarat nu minte. Iar cand te barbieresti si te uiti in ochii tai, in oglinda, dimineata sa nu iti fie rusine de ce ai facut in ziua care a trecut. Sa nu uiti lucrurile acestea”. Drumul lui Pamfil a fost greu. A trecut prin orfelinat, a muncit pe santier pana cand un inginer l-a luat deoparte.
– Pamfile, cati ani ai tu?
– 18, tovarasu inginer.
– Azi sunt examene la facultate. Du-te si tu la examen?
– Sa ma duc la examen? Dar cum sa ma intretin singur la facultate?
– Lasa asta acum. Du-te la examen.
– Dar imi platiti ziua?
– Ti-o platesc, ma. Du-te odata!
– Ma duc.
Si Pamfil s-a dus. A intrat cu medie de bursa, 6,23, el baiatul crescut la orfelinat si muncit pe santier. Inginerul zambi fericit ca a reusit si ii acorda cateva zile libere. Se duse acasa, la tara sa ii spuna mamei ce reusit grozava a avut.
– La auzul vestii, mama isi smulge naframa din cap si-o azvarle cat colo iar apoi, cu amandoua mainile incepe se se traga de cap, vaietandu-se si plangad lacrimi amare.
“Tuluoaie Doamne, ma baiete! Dar de ce te-ai inscris la facultate si nu te-ai dus si tu la meserie, ca si toti ficiorii de-o sama cu tine? De ce? Cu ce te-oi tine eu in facultate, ca vezi ca abia imi duc traiul de pe o zi pe alta?”
– Asa a zis mama. Apoi, m-am descurat singur si munceam pe rupte. Dimineata devreme caram legume cu spatele de la gara in piata, sapam gropi in cimitir, cu inca vreo doi colegi mai amarati si cu bursa m-am intretinut. Mai apoi, un pofesor de sport vazandu-ma asa de inalt si bine legat m-a chemat sa fac parte din echipa de rugby. Am primit si asta m-a ajutat apoi foarte mult. Nu a mai trebuit sa muncesc atat de mult si am putut termina facultatea.
Daca te uiti in ochii senini si albastri ai lui Pamfil, vezi oglindita o viata intreaga si nu va uita sa iti aminteasca mostenirea de la tatal sau, cele trei povete. Are aproape 70 de ani. E tarziu si el aude inca vocea tatalui:” sa nu uiti, Pamfile!”

Reclame