Daily Archives: 20 mai 2013

Psi-luneala Disputa


Inalt, slab si oaches, cu parul valvoi si hainele negre, ponosite, mirosind a mucegai, cu pantofii plini de noroi uscat in plina vara, desi afara nu plouase de cateva saptamani, Dorel pornise de acasa la oras. Casuta lui mica, din lut, vopsita in albastru, cu tencuiala cazuta pe ici pe colo, era asezata la marginea cartierului, aproape in camp, un loc numai bun pentru cei trei copiii ai sai sa se joace nestingheriti. Strabatu cararea, cu pasi linistiti, fara nici o graba si intre dinti, isi agata un fir de iarba. Era un tigan cu trasaturi fine, dar lipsurile, bautura si tutunul, il imbatranisera inainte de vreme, sapand santuri in obrajii sai. Ochii ii erau umezi si sclipitori, negri ca taciunele, arzand flacara unei vieti risipite in greutati si lipsuri, sub apasarea fiecarei zile. Puteai sa ii dai 40 de ani ori 55. Se urca in autobuzul numarul 8 si se aseza linistit pe scaun fara ingrijorare ca nu are bilet. Era atat de sarac ca nici macar controlorii nu il amendau. La ce bun daca nu are din ce plati amenda? Cobori la piata si o lua printre blocuri, strabatand aleile, nebagat in seama. Cine sa se uite la el? Rumanii daca se uita, nu o fac cu placere si prefera sa intoarca privirile in alta parte. Ajunse in fata blocului, se uita atent la lista cu numerele apartamentelor apoi apasa pe buton.
Alex statea in atelierul sau, o incapere micuta dar bine organizata, la parterul blocului, la un televizor. In timpul liber, dupa orele de serviciu, facea reparatii, isi mai ocupa timpul si mai completa veniturile familiei. In plus, lui chiar ii placea ceea ce facea, doar ca, in ultima vreme, intalnirile cu Dana il tulburasera si parca nu mai avea tragere, dar nici nu ar fi lasat munca deoparte. O sunase deja de cateva ori, s-au amuzat impreuna de cateva intamplari haioase si acum vroia sa termine cu aparatul acesta. Daca are timp, dupa ce i-l duce proprietarului poate intra sa o vada, cateva minute. Nu poate trece ziua asa, fara sa ii vada lucirile ochilor ei si lumina din obraji. Soneria de la intrare il intrerupre din sirul gandurilor. Oricum nu se putea concentra asa ca se ridica si deschise usa. In prag, musafirul, varul sau, dezvelea intr-un zambet larg doua siruri de dinti albi. Cat de mult s-a schimbat! Era un tanc frumusel in copilarie, air acum, cu hainele acestea sifonate si murdare, te umple mila. Schimbara cateva vorbe si isi amintira de alte vremuri. Dorel isi aprinse o tigara iar in scurt timp, rotocoalele de fum umplura camaruta. Fu servit cu o cafea, din care sorbi zgomotos, cu degetul mic ridicat, in timp ce-si indrepta ceasca spre buze.
– Vere, vad ca iti merge foarte bine. Ai apartament frumos, ai masina, meserie. Esti om barosan.
– Nu sunt barosan. Sunt un om obisnuit si muncesc pentru ceea ce am.
Dorel se mai fatai putin pe scaun, sub intepatura unei pioneze invizibile, isi framanta mainile sale fine, cu unghiile netaiate si conturate cu negru, isi drese glasul, isi aranja parul negru, ca pana corbului, reusind sa il faca sa stea si mai zburlit si dadu drumul gandului ce il framanta de cateva zile.
– Vere, stii de ce am venit la tine?
– Nu. S-a intamplat ceva?
– Hmm…Am nevoie de niste bani. Poti sa imi dai?
– Sa iti dau bani?
– Da. Da-mi si mie doua milioane de lei, ca-mi trebe.
– Dar de unde sa iti dau? Dar chiar daca as avea, de mi i-ai da tu inapoi?
– De la tine. Ca ai. Tu ai de toate. Casa, masina, atelier. Pai, de ce sa-ti mai dau inapoi? Tu ai destui.
Alex se simti rusinat de raspunsul varului sau si daca ar fi fost un altul l-ar fi taxat pentru obraznicie dar se abtinu si ii spuse calm, nevrand totusi sa il jigneasca.
– Dar nu am bani. Chiar acum nu am.
– Cum nu ai? Ca tu lucri.
– Dar tu de ce nu lucri?
– Dar de ce sa lucru io? Sa lucre rumanii ca-i tara lor!

Am scris aceasta povestioara, inspirata de o postare cu talc, de pe blogul Ginei.

Au mai scris Psi-luneli: Tibi, Dictatura Justiţiei, scorpio . Mitzaa, Griska , lili3d, carmen pricop, vavaly, tibidoi .