Monthly Archives: aprilie 2013

Sunt pe aici…


Din cauza unor probleme tehnice s-ar putea sa nu pot raspunde cateva zile comentariilor voastre. Va multumesc pentru intelegere.

Reclame

Pana la stele si inapoi


Dana se uita plictisita cum se deschid ferestrele pe calculator. Intrase pe un site de matrimoniale, pe care il descoperise recent. La inceput o amuzase, dupa aceea personajele care o contactau incepusera sa o agaseze. Minteau si se vedea asta de la o posta. O faceau insa cu atata convingere incat ei chiar credeau ca sunt extraordinari si pot emite pretentii. ”Ce e cu oamenii astia?” Ii mai lua in suturi, ii trimitea la plimbare. Era singura de ceva vreme, doar prietenii de cateva zile, incheiate brusc, pentru ca ”personajul” nu se ridica la nivelul exigentelor ei. Isi impusese un nivel desi inainte nu avusese unul. Considerase ca viata nu trebuia privita asa, prin prisma profesiunii, pentru ca nu mereu lucrezi ceea ce iti place. Fostul ei sot, lucreaza in constructii. E un muncitor simplu si harnic dar cu foarte multe vederi ingustate si principii invechite. Fostul ei prieten, ultima prietenie de lunga durata, e un tip care incercase multe, sa isi depaseasca statutul, dar fara succes. Se intorsese la reparat televizoare. Firea lui instabila si neputinta de a o accepta pe ea asa cum era l-a facut sa plece nu inainte de a-i arunca o replica zdrobitoare:”Sunteti niste increzuti, si tu si fiul tau, cu pisica aia in frunte”. Facea referire la pisica ei birmaneza, un animal de rasa cu o personalitate interesanta. Nu accepta persoanele dubioase iar pe el nu il suferise niciodata.Dana izbucni in ras. Poate ca ar trebui ca pisica sa le faca prietenilor ei niste teste de personalitate. Ar fi mai sigur. Nu e subiectiva. Se uita la barbatui care ii scria. Mai precis la scrisul sau pentru ca nu avea nici o poza. Ii raspunde politicos.
– Dar cu ce te ocupi, intreaba ea cautand repere sa ii faca rapid o caracterizare.
– Repar televizoare aparu raspunsul lui.
”Altul care repara televizoare. Cum ii gasesc eu pe astia? Am lipici la toti eletreonistii si electricienii din Cluj si dincolo de granitele judetului.
– Am inteles. Dar cred ca nu esti genul meu. Nu as vrea sa te supar spunand asta. Eu caut altceva.
– Uite, eu stiu ca pe internet, frazele scrise apar in alte note. – Da-mi te rog numarul de telefon sa te sun si o sa iti schimbi parerea. Promit sa nu te stresez cu telefoane. Sunt o persoana decenta.
Dana ii dadu numarul. Pe urma regreta ca nu se gandise. ”Ei, asta e. Uneori mai fac prostii.”
Barbatul o suna in cateva minute.
– Buna. Eu sunt Alex. Cred ca nu ti-am creeat o impresie prea buna. In schimb mie imi place de tine. As vrea sa te cunosc si sa te fac sa iti schimbi parererea. Ne putem intalni cateva minute? Intr-un loc public, unde doresti si cand doresti.
– Hmm…nu stiu ce sa zic. De ce ai vrea neaparat sa imi schimbi parerea?
– Pentru ca am senzatia ca esti genul de persoana pe care vreau sa o intalnesc.
– Ok. Sa zicem pe la 6. Alege locul ca nu am inspiratie.
– Ce ai spune in Parcul Babes, la Chios.
– Sunt de acord.
– Cum te recunosc?
– Te sun cand ajung. Dana inchise. ” Ce o fi cu mine? Nu mai sunt in stare sa spun nu?” Acum, daca tot i-am promis omului ma duc. Sunt o persoana de cuvant. O sa stau cateva minute de vorba cu el dupa care o sa plec”. Se uita la ceas. Azi are o aniversare, ziua fiului ei. Ea vrea cu orice pret ca azi, sa ia masa in oras. Doar ei doi. Baiatul implineste 15 ani asa ca e momentul sa iasa in public. Se imbraca in stilul ei, cu o tinuta intre sexi si decent. O fusta gri inchis, cu linia deasupra genunchilor, lasand sa se vada picioarele ei bronzate, cu glezne fine. Isi puse o bluza care se mula dupa formele ei, cu niste trandafiri negri pe un fond gri. Parul blond, ce ii depasea rebel umerii, il aduna intr-o coada impletita e jumatate si il lega cu doua bentite, crem si visiniu. Parul adunat lasa se se vada cerceii ei sofisticati, cu granate. Nu avea alte bijuterii. Nu ii placeau impopotonarile.
– Esti gata si tu, il intreba pe Mihai?
– Da, de cateva minute.
– Stai sa imi iau sandalele si plecam. Isi incalta sandalele,crem, cu tocuri inalte si subtiri, din 3 cureluse fiecare, prinse intr-o brosa de catifea bordeaux cu strasuri. Sandalele erau cea mai rafinata piesa a imbracamintii ei. Isi privi unghiile, o culoare laptoasa cu marginile albe, tipul de manichiura frantuzeasca, isi dadu cu o adiere de parfum, Kenzo Jungle. Ajunse si taxiul si plecara, fara a mai fi nevoiti sa circule prin caldura torida. Pentru ca baiatul vru sa testeze un mic restaurant cu specific ardelenesc, se oprira ”La cina.” Meniul era unguresc, ospatarii amabili, discutand prieteneste cu clientii incat i-au facut sa se simta bine. Mihai ii arata tabla pe care era scris ”avem castraveti covasiti”. Pufni in ras ca nu era obisnuit cu traditionalisme. Masa fu placuta. In cele din urma se ridicara si din atmosfera racoroasa, iesira in strada, unde caldura zilei de 15 iulie ii toropi.
– Vrei sa iesi cu prietenii tai azi? Ii inviti la o pizza?
– Da. Cred ca mi-ar place. Si asa nu am multi de cand ne-am mutat aici.
Ii dadu bani si se despartira. Brusc, isi aminti de intalnire. Dar daca nu m-as duce? Ce ar fi? Pe urma se gandi la barbatul care va veni si va astepta si la sentimentul de freaier pe care poti sa il ai in astfel de situatii. Statia de taxi era aproape asa ca nu era mare lucru. Daca tot a intrat in hora…sa fie bal. Se urca intr-un taxi care i se paru mai curat. Un mercedes gri metalizat. Se instala confortabil si astepta ca sofeul sa porneasca. Acesta insa se uita la ea. ”Ce o fi avand?”
– Unde mergem, doamna?
– Ah, La Chios.
– Unde la Chios?
– Nu stiu, mergm pana acolo si vedem la fata locului.
Masina demara. Intra pe stradutele de langa parc, trecu fasaind pe langa lac.
– Opriti doua minute sa dau un telefon.
Soferul opri.”Femeiea asta stie sa dea ordine” ii spuse el in gand.
– Buna. Sunt Dana. As vrea sa stiu unde esti, ca eu am ajuns. ”Poate ca a intarziat si atunci o sa plec. Si o sa ii mai dau si peste nas ca nu e punctual. Ce ma pot enerva cei care intarzie si care mint!”
– Sunt langa lac. Am o masina metalizata, gri.
– Aha. Te-am vazut. Se intoarse spre sofer si ii achita cursa. Cobori si se urca in masina barbatului, nu inante de a arunca o privire circumpsecta spre el. Intr-o fractiune il evalua. ”Un om onest”. Un barbat cu tenul bronzat, parul negru si cret. Ii placeau barbatii bruneti cu tenul creol, din motive inexplicabile. Tot din aceleasi motive nu ii placeau blonzii. Prea efeminati si cu pielea prea alba, uneori aspra. Ochii luminosi ai barbatului au privirea aceea a omului care nu stie minti. Se linisti si il aprecie ca pe o prezenta agreabila.Se aseza pe scaunul din dreapta.
– Vei sa mergem la un suc, ori la o cafea?
– Nu, multumesc. Nu doresc nimic special. Doar sa stam de vorba. Atat.
Masina se pune in miscare si, in scurt timp, opreste intr-o parcare, in parc, in fata unui hotel. Ea se gandea la o plimbare dar uitandu-se la sandalele cu tocuri si statu linistita. Vorbeau parca de la distanta de cativa metri. Despre copii, despre trecut, desre familii. ”Banalitati. Parca sunt la sedinta cu parintii.Ce caut eu aici?’ As putea cobori invocand ceva scuza.” Afla ca el lucreaza la televiziune si reparatul televizoarelor era doar un hoby, ceea ce o facu sa zambeasca. Dana isi mangaie usor genunchii, intr-un gest reflex, trecand degete subtiri peste o cicatrice din copilarie. Expresia lui era una calma si putin sobra. Ea nu ii vedea stralucirile din priviri. Se uita inainte la bunicile care isi plimba nepotii , la mamiciile cu copii in carucior.
– As vrea sa plec acum, daca nu te superi.
– Da, binenteles.
”Cred ca a fost o experienta. Sigur nu am sa ma mai intalnesc cu el. Unde mi-o fi fost capul? Si, asta ca asta, dar e casatorit. Dar a fost cinstit si mi-a spus cu toate acestea, ce sa caut eu intr-o astfel de relatie? Nu e pentru mine. S-a purtat frumos, deci nu pot decat sa ma port si eu la fel.” Masina parca in fata blocului ei. Cobori, dupa o despartire cam distanta. Isi dadura mana, ca la o intalnire de afaceri.
– La revedere!
Ea urca treptele incet. Intoarsa in racoarea casei simti nevoia unui ceai rece de menta, cu cuburi de gheata.Asezata in fotoliu, cu ceaiul in mana, trecea in revista momentele zilei.Telefonul o soase din amortire. Alex. ”Mi-am uitat ceva in masina?”
– Da? S-a intamplat ceva?
– Nu. Nimic grav. Trebuie sa iti spun ceva. Vocea lui era calda si vibra intr-un tremur usor.
– Spune-mi, zise Dana.
– Am tras pe dreapta. Nu mai pot conduce. Imi tremura picioarele. Ea crezu ca el se simte rau din cauza caldurii desi avea aer conditionat in masina. Trebuie sa iti spun, si vocea lui calda, vibranta, ii transmitea ceva prin difuzorul telefonului, ca un mesaj venit dincolo de inteegerea ei. M-am indragostit!

Hammam sau baile turcesti


hammam

Cafeneaua turceasca gazduieste azi, o poveste despre minunatele momente de rasfat, pe care le poti primi, calatorind in Turcia si intrand la hammam. Baile turcesti, datand de sute de ani, au intrat in traditia si viata Button CTsociala a turcilor, intr-un ritual de curatare, purificare si respect fata de apa. Daca vreti sa stiti cum este o experienta la hammam, va invit in Cafeneaua Turceasca. Avem o istorie a hammamului si cateva clipuri despre el si mai ales o invitata speciala, Anca pe care multi o cunoasteti de pe blogul ei, Redsky , si ne povesteste ce experienta placuta si incantatoare a trait intr-un asemenea loc de relaxare.

Psiluneli- In fata indiferentei


Ploaia spalase trotuarul iar acum soarele iesind din nori, stralucea, reflectat in baltoacele insa neuscate. De pe trotuar se ridicau aburi lini. Barbatul era intinsp1020778-medium pe dalele aleii, scuturandu-se de spasme. Avea privirea fixa privind cerul albastru ca si ochii sai intr-o oglindire trista. Sa fi avut vreo 40 de ani, dar hainele lui si infatisarea neingrijita il faceau sa para mai batran. Femeia, la fel de amarata si ea, clatinandu-se pe picioare, ii pusese o haina sub cap, si plangea, implorand ajutor trecatorilor. Oamenii se uitau la ei cu nepasare si dispret. “ niste boschetari”. Blocul de 10 etaje, langa care cei doi stateau suferind, era ca un furnicar. Oameni vin si pleaca. Unii se cunosc, mai schimba vorbe. Batranul Costica, trecu pe langa cei doi, intreba de curiozitatea faptului divers si a barfei, ce se intampla si pleca mai departe. Nina, o fosta asistenta, pensionara, se ducea sa hraneasca pisicile blocului. Costica, ii zise peste umar, cu un fel de dispret si ironie complice a unei barfe interesante.

– Doamna Nina, cred ca moare Marius.

– Cum adica sa moara Marius? Unde e? Ce s-a intamplat?

– La coltul blocului, pe trotuar. Are o criza de epilepsie. Dar nu mergeti acolo, acum. Ma duc eu peste 10 minute sa vad daca a murit si apoi dau telefon la spital.

– Cum sa nu merg? Stai ca ma duc sa vad despre ce e vorba.

Nina e o batranica sufletista. Plinuta, cu obrazul intins, fara riduri, cu ochii albastri si trasaturile vii ale unei frumuseti pe care nu si-o pierduse odata cu varsta. Fusese o femeie deosebit de frumoasa. Ajunsa la coltul blocului, se apleca peste barbat. Se uita la el. Ochii lui tulburi cereau ajutor. Nu putea vorbi. Culoarea lui vinetie, trupul lui scuturat de spasme, o facura sa inteleaga ca e vorba de o criza de hipoglicemie. Mai intalnise cazuri din acestea. Se duse in garsoniera ei, puse intr-un pahar cu apa 4 linguri de zahar si se intoarse langa cei doi nenorociti. Ii ridica barbatului capul, si il facu sa bea. O intreba pe tanara murdara si usor ametita.

– Ati mancat ceva azi?

– Nu. Nu am mancat nimic de o saptamana. Cred ca de asta i s-a facut rau. Si nimeni nu ne-a intins o mana de ajutor sau o coaja de paine.

– Stai cu el. Ma duc pana sus si ma intorc.

In fata blocului, cateva babe, calme, pe o banca, priveau scena cu nepasare.

– Dati va rog un telefon la salvare. Amaratului acesta i s-a facut rau.

Batranele ii zambira tamp. Stia ca Nina nu poate suna ca avea doar un telefon cu cartela pe care nu o incarca. Doar copiii o sunau pe el. Dar nici una nu schita vreun gest ca le-ar pasa.

– Lasa ca nu are nimic. Iar daca a muri, ce? Paguba in ciuperci. Un boschetar mai putin.
Un student intra in scara blocului dand sa intre in lift. Nina il ruga.
– Maica, da te rog un telefon la salvare.
Tanarul suna imediat la 112 si Nina vorbi cu cei de la urgenta. Le dadu detaliile si ii ruga sa vina repede.

Nu mai statu, urca din nou cu liftul, cateva etaje pana acasa. Cauta in frigider. Lua un pate, o felie de cas, rosii si o jumatate de paine, ce gasise si ce avea din cumparaturile pe care le facea din modesta ei pensie. Le puse intr-o punga de nailon si se intoarse la cei doi. Barbatul incepuse sa isi revina. Sedea jos. Nu se putea ridica in picioare. Le dadu sa manace. Barbatul abia se putea misca. Privirea i se mai inviorase. Nu putea inghiti. Tremura.
Realizase ca fusese la un pas de moarte si ii multumi cu recunostinta batranei. Ambulanta sosi si il lua pe nefericit. Nina se intoarse cu sufletul impacat la pisicile ei. O cunosteau dupa voce. Cand le striga, si ele apareau vesele de pin unghere.Babele natange stateau insirate pe banca din fata blocului, ca niste ciori pe un gard, comentand spectacolul zilei, trista ca ratasera momentul dramatic si ca tanarul fusese salvat in ultimul moment. Nina trecu pe langa ele, fara sa le priveasca, plina de dispret si de revolta, pentru rautatea umana pe care o vede din ce in ce mai acuta, de la o zi la alta. Si nu de la tineri, ci de la cei batrani care se plang mereu, ca sunt tratati prost de generatiile tinere, ca nu sunt respectati, ca sunt bruscati, ca sunt ignorati. Nu-i putea iesi din cap cum a fost indemnata sa stea deoparte pana amaratul isi da duhul.”Cum sa lasi un om sa moara?!!!”

Mai multe postari interesante pe aceasta tema a indiferentei si nepasarii celor din jur, gasiti in tabelul Psilunelilor lui Psi.