Umbra omului- Psiluneli

Cu pași apăsați, Gheorghe urcă panta către blocul cu 10 etaje. Se întoarce cu misiunea îndeplinită. Și-a plătit taxele, așa cum face de ani de zile, în prima zi după ce primește pensia. Așteaptă să ajungă acasă, să îi spună și nevestei, pe care o lăsase în garsoniera lor modestă. Soarele toamnei se răsfiră printre ramurile copacilor, cu raze aurii, mângâind blând silueta bărbatului, înaltă și ușor adusă de spate. Cu un pas în fața lui, umbra îl însoțește tăcută, din ce în ce mai lungă. ” Ea mi-a fost prietena de-o viață. Nu m-a părăsit niciodată și mi-a arătat mereu, că nu există lumină, fără întuneric.”- gândi el. În holul blocului chemă liftul. În ultimul moment, un bărbat se repezi în interior, fără să salute. La etajul patru, Gheorghe iese pe culoar. A cincea ușă pe dreapta, e a lui. ” În sfârșit, am ajuns! Sunt frânt. La 75 de ani sunt mereu pe drumuri iar amărâta de nevastă, nu mă mai poate ajuta.” Apasă butonul soneriei, aștepând ca pașii femeii să se apropie. Nu aude nimic însă, dincolo de ușă. Mai apasă pe buton, insistând. Știe că ea nu pleacă de acasă. Nu poate merge singură. Are dureri cumplite, de picioare și nici nu mai vede bine. Uneori se uită la ea cu milă, că până și vasele în care pregătește de mâncare, le scapă pe jos. Dar acum îl îngrijorează tăcerea ei. Încearcă să deschidă usa cu cheia lui. Broasca e însă înțepenită. Pe dinăuntru e cheia Anetei. Bate și sună din nou, la sonerie. Nimic. Mintea începe să îi lucreze cu febrilitate. Sigur, femeii i s-a făcut rău în baie și a pățit ceva. Ori a căzut prin casă, fără să fie nimeni langă ea. Gheorghe începe să tremure și ochii i se încețoșează. Nu știe ce să facă. Ca prin vis ajunge la o ușă vecină și uitând să sune, pune mâna pe clanță și intră. Dinspre bucătărie, sosește brusc o aromă caldă și grea, de gem de prune iar femeia, o asistentă pensionată de mulți ani, îl privește cu curiozitate din fotoliu, în care urmărea un serial turcesc. Gura lui Georghe îi e de iască și refuză să scoată vreun sunet. Nina bănuie că bărbatului îi este rău ori, poate că a făcut un atac de cord. Îl vede bâjbâind iar barba îi tremură, în timp ce încearcă să aticuleze câteva cuvinte.
– Ce e? Să chem Salvarea?
– Nu….Nu știu… Aneta.
– Ce e cu Aneta?
– A murit.
– Cum a murit?
Gheorghe reușește cu greu să explice. Nina înțelege mai mult din sugestii.
– Stai. Liniștește-te. Vin să văd despre ce e vorba. Du-te până atunci la vărul tău, în blocul vecin și spune să vină, să spargeți ușa. Sunați între timp la 112. Dacă nu reușiți vă ajută Pompierii.
Gheorghe iese împleticindu-se. Nu mai are aer. Ce se face el acum fără femeia lui? E a doua nevastă dar a avut grijă de el, cu toate bolile ei. Cum să rămână singur? Lacrimile i se pornesc și îi curg pe obraz, împletindu-se sub bărbie. De acum a rămas doar el și umbra lui. În câteva minute se întoarce însoțit de un bărbat și o femeie. Deja Echipajul SMURD e pe drum. De zece minute, Nina, stă cu degetul înfipt în sonerie și cu pumnul bate în ușă. La un moment dat, aude un zgomot și ușa se deschide. În același timp se deschide și ușa de la lift. Aneta apăru în prag zâmbind a supriză.
– Doamne, ce spaima am tras! Dar ce s-a întâmplat? Ai pățit ceva?
– Eram în bucătărie și am stat cu ușa închisă. Nu am auzit.
– Bine că nu a trebuit să spargem ușa și că ești bine.
Gheorghe o zărește de departe și printre hohote de plâns, se repede la ea. O îmbrățișează fără să spună un cuvânt. Apoi se întoarce către Nina.
– Ce o sa le spun celor de la SMURD, că i-am chemat degeaba?
– Că e bine și vă bucurați toți de asta.
Două zile mai târziu, Gheorghe și Aneta, la braț pe aleile parcului, pluteau în lumina toamnei. În fața lor, două umbre, braț la braț, înaintau prin lumina aurie. ”Tu umbră străină și dragă/ Așaza-mi fularul la gât”.- își aminti el niște versuri auzite undeva.
Alte postări pe aceeași tema Psiluneli, au mai scris în Clubul Psi: Matilda, Alma Nahe, Scorpio, Adriana, Anacondele, Roxana, Jora, Dan(Hipertensiv), Carmen Pricop, Dagatha

Publicitate