Daily Archives: 8 octombrie 2013

Mata Hari sau intrigi jurnalistice (5)


Ramona Duma are o relatie specială cu fratele ei, Nicu, poate și datorită faptului că sunt diferiți ca temperament. Ea, volubilă, inuititvă, pusă pe glume și forțînd uneori nota spre limitele extreme, el liniștit, introvertit, explodând uneori în momentele de tensiune maximă. Deși el e cu cinci ani mai în vârstă, datorită personalității sale, e mereu în umbra surorii, care îl transformă în prelungirea ideilor ei. Ramona nu are prietene apropiate, așa ca toate adolescentele de vârsta ei însă rolul de ”cea ma bună prietenă” e deținut de Nicu. Părinții i-au educat de mici în spiritul unei relații apropiate iar copiii chiar au devenit apropiați și prieteni, trăindu-și experiențele tinereții frățește și prietenește. În urmă cu doi ani, Ramona se îndrăgostise lulea de un bărbat cu zece ani mai mare. Numai că acesta era însurat și avea copii. După câteva întâlniri, speriat de avantul fetei amorezul a bătut în retragere. Prea târziu însă. Ramona pusese ochii pe el și nu avea de gând să cedeze. În plus, orgoliul său de femeie tânără, ”sedusă și abandonată” nu putea accepta înfrângerea. Ea îl voia cu orice preț și era hotărâtă să îl determine să divorțeze. Așa că i-a făcut plângere la poliție că a violat-o. Ramona a început să îl sune acasă, să îi trimită mesaje ciudate, la ore târzii. Ba l-a pus pe Nicu să îi propună că, în schimbul unei sume importante va renunța la acuzații. Sătul de hărțuială, omul a cedat și le-a promis să le plătească acei bani. Când Nicu s-a dus să încaseze banii promiși a fost înconjurat de polițiști și arestat pentru șantaj. Bărbatul anunțase poliția. Așa că Ramona, nu mai avea cum să îl preseze iar Nicu trebuia să plătească pentru tot. În plus părinții erau supărați foc și pară pe Ramona din cauza celor întâmplate. ”Lucrurile nu au să rămână așa”- și-a zis Ramona. Cum știa multe despre bărbat, avea multe informații despre felul în care câștigă bani, îi veni o idee. „Ar fi grozav să scriu despre el la ziar, să știe toată lumea. „ Așa că, așternut o poveste plină de durere și frustrări, pe hârtie și se prezentă la redacția Gazetei Locale de Cluj. Redactorul șef de acolo, intui imediat spiritul viu al fetei și îi aranja puțin materialul publicându-l sub semnătura ei. Ba îi propusese să lucreze ca și corespondent al lor, pentru Beclean și regiunea arondată. Ramona mergea la școală și scria, mândră că își obține singură banii de buzunar, o sumă deloc neglijabilă. Cu asta mai închisese gura părinților. Mai suferea de lipsa lui Nicu. Nu putea vorbi cu el și nu mai avea cu cine conspira. Cu toata greutatea întâmplărilor, Nicu nu era supărat pe Ramona ci îl considera vinovat pe individ și aștepta finalul procesului, cu speranța că va fi pus în libertate, ceea ce nu s-a întâmplat, cu tot efortul depus de avocatul său.
Ramona se considera acum o adolescentă specială. Mergea des în redacția Gazetei, îi plăcea anturajul și mai ales îi plăcea să fie admirată. Participa la întâlnirile de socializare, de weekend și își punea în valoare capacitatea de seducție de care era tot mai conștienta și mai mândră. Avusese deja relații cu câțiva colegi și cu secretarul de redacție. În urmă cu ceva vreme, la o petrecere între jurnalisti în întâlni pe Orin, un jurnalist la un ziar de sport. Pentru că o atrăgea se concentră asupra lui să îl prindă în mreje, ceea ce nu îi fu prea greu. Faptul că el era însurat, păru să nu o deranjeze deloc. Dimpotrivă. Considera asta ca pe o provocare. Făcu în așa fel încât, într-o zi Orin o invită acasă dar Ramona avu grijă ca, nevasta lui, jurnalistă la o revistă de modă, să afle că el a venit acasă mai devreme și nu e singur. Femeia veni acasă, contrariată de telefonul cu informația despre aventura soțului ei și îi găsi pe amândoi în pat. Zâmbind și deloc jenată de situație, Ramona îl întreabă pe iubitul său.
– Cine e parașuta asta și ce caută aici?
– Cine naiba ești tu și ce cauți în dormitorul meu?
– Ah, tu ești nevasta lui? Credeam ca are gusturi mai bune.
– Eu credeam că are gusturi mai bune. Orin, cu asta ai întrecut orice măsură! Divortez! O să vin să-mi iau hainele.
Bărbatul păru neputincios între cele două adversare. Știa că totul e pierdut. Soția sa avea demnitate nu ar fi acceptat să i se păteze reputația. Și apoi o iubea pe Ramona. Așa că, deși umilit și depășit de moment, nu reacționă și rămase cu Ramona. Pasiunea lor dură vreme de câteva săptămâni. Dar Ramona se plictisi repede drept pentru care începu să își caute noi ”victime” pe care să exerseze. Citise ea despre Mata Hari, femeia celebră care își utiliza la maxim capacitățile de seducție înebunind barbații și jucând rolul de spion și agent dublu. Așa mai cuceri câțiva jurnaliști și mai obținu două joburi la încă două ziare. Scria și mergea la școală, se plimba, facând naveta, dădea mai rar pe acasă, mereu prinsă cu tot felul de intrigi, călătorii și goană după materiale. Orin nu știa încă nimic, decât că avea o iubită cu o intuiție extraordinară și foarte dorită de mulți, genială, de vreme cu fusese acceptată să scrie articole de presă deși nu era încă majoră.
Ramona, veni într-o zi cu o idee nouă pe care i-o spuse secretarului de redacție.
– Ce ai zice dacă, m-aș infiltra într-o redacție concurentă și sub pretextul că scriu pentru ei, vă aduc vouă materialele pentru care ei lucrează.
– Cum ai să faci asta?
– Simplu. Îl cunosc pe editorul lor si știu că îi plac aventurile. Nu îmi va fi greu să îl determin să îmi cadă în plasă. De aici încolo e floare la ureche.
– Dar crezi că ei vor fi atât de proști? Dacă te prind, ne trezim și noi cu placinta pe cap și tu o să ai de suferit.
– Și ce o să facă? O să scrie despre voi? Mare fâs! O să spuneți că sunt invidioși și paranoici. Iar eu, o sa plec de la ei, pur și simplu.
– Hmmmm! E riscant. Te bagi în așa ceva?
– Da! Abia aștept!