Daily Archives: 10 octombrie 2013

Despre Om și taina lui în Berăria Culturală


M-am întors miercuri seara în Berăria Cluturală, pregătită să urmăresc o discuție despre ”Omul și taina sa”. Evenimentul este organizat de Ion Novăcescu, scriitor și jurnalist, un om care mai crede că suntem o națiune iubitoare de cultură. Prezența publicului în sală o demonstrează pe deplin. Invitații au fost ca de fiecare dată, speciali. Cunoscutul actor Dorel Vișan, aproape ca nu mai are nevoie de prezentare. E un nume ce se recomandă singur, eu i-aș spune că e chiar, un brand de Cluj. Alături de el s-a aflat, Costi Cămărășan, o legendă vie a rock-ului clujan, fondatorul grupului Compact a cărui piesă, Fata din vis, m-a inspirat la un moment dat. M-am gândit cum anumemaestru_img s-ar putea trata această temă amplă, încercând să întrezăresc ceva. Credeam că fiecare dintre invitați va aborda subiectul prin prisma profesiunii sale, prin înțelepciunea dobândită pe drumul lor lung, printre mii și mii de oameni și destine. Dar nimic nu a fost cum am încercat să anticipez, de aceea atmosfera din acea seară a fost mult mai frumoasă.
Mai puțini sunt cei care știu că, actorul Dorel Vișan, trecând printr-o experiență de viață mai dificilă, luptând cu o boală grea, a apelat la terapii orientale, de autovindecare. La îndelunga sa experiență de viață s-a adaugat un nou și fascinant drum, calea spre autocunoaștere. Perspectiva omului, ancorat în realitate, lumesc și material a găsit calea de a se întoarce spre spirtualitate și spre minunatul univers interior.

Om. Ce cuvânt frumos reprezentând o ființă Dumnezeiască, pendulând între sublim și mizerabil, clădit din spirit și materie, ca elemente distincte, veșnic instabilă, căutând cunoașterea în afară și in interior! Una dintre problemele și neliniștile lui se datorează faptului că, de mic, este obșnuit să gândească doar pentru partea de material, pentru lumea de afară, pentru societate și contactul cu ceilalți. Trăind doar pentru exterior, omul este mereu frustrat si nemulțumit, pentru că asta nu face parte din firea lui. Societatea însă îl vrea așa, tocmai în contextul consumerismului. Mintea umană are capacitatea uimitoare de a percepe realitatea și de a-și construi propria realitate. În acest context, mintea este cel mai mare dușman al omului modern. Cunoscându-se acest lucru i se creează ideea unor nevoi, necesități materiale, tehnologice. Pentru a le îndeplini maestru 27mintea lui începe să caute soluții. De aici începe o adevarată zbatere interioară ce generează o boală modernă, foarte gravă, numită stres. Dacă omul ar lăsa mintea deoparte și s-ar întoarce spre ființa sa, spre universul sau interior, va descoperi o minunată lume. Acele nevoi vor dispare și se va regăsi în ființa de lumina zidită cu pricepere și iubire de creator.
In Orient, oamenii sunt învațați din ce în ce mai mult, să gândească nu numai în plan material ci și spiritual. Asta ne lipsește nouă occidentalilor. Dar începem și noi să înțelegem încet, că omul și viața sunt altceva decat “a avea”. Omul înseamnă “a fi”.
Deși tema a fost una filozofică, am fost impresionată să văd că participanții au rezonat perfect cu ea și au trăit momentul la întreaga sa vibrație. Vocea calmă a lui Dorel Vișan, lumina caldă a expresiei sale, reflectată peste o sala întreagă a fascinat audiența. Actorul nu mai era actor. E omul viu, palpabil, legănându-se între prezența sa materială, coborât de pe scenă, între cei care erau odată spectatori și spiritualitatea, vocea conștiinței, vocea ”îngerului interior” ce se revărsa asupra audienței. Miercuri seara am avut senzația deplină că trăiesc între oameni cu suflete de lumină. Poezia recitată de Costi Camarașan și discuțiile vorbitorilor din public au completat perfect armonia acestei întâlniri.F B Maestru-10
Uneori, cuvintele sunt sărace, pentru a descrie frumusețea unor momente. Trebuie să fii acolo, în miezul lor, ca să le înțelegi. Pe cei care sunteți din Cluj sau aveți drum prin Cluj, vă invit cu drag, să participați la o astfel de întâlnire. Vă mărturisesc sincer că, de la fiecare am plecat mult mai bogată sufletește și am simțit că sufletul meu ar fi fost mai sărac dacă nu m-aș fi aflat acolo. Dacă ești cu adevărat un iubitor de cultură nu se poate să nu treci, măcar o dată pragul Berăriei Culturale care este un fenomen unic. Vă asigur că o să fiți dependenți de acest loc, de frumusețea oamenilor, a discuțiilor și a ideilor.

Fotografiile mi-au fost puse la dispoziție prin generozitatea unui profesionist al imaginii, domnul Cosmin Ignat.