Arhive blog

Umbra omului- Psiluneli


Cu pași apăsați, Gheorghe urcă panta către blocul cu 10 etaje. Se întoarce cu misiunea îndeplinită. Și-a plătit taxele, așa cum face de ani de zile, în prima zi după ce primește pensia. Așteaptă să ajungă acasă, să îi spună și nevestei, pe care o lăsase în garsoniera lor modestă. Soarele toamnei se răsfiră printre ramurile copacilor, cu raze aurii, mângâind blând silueta bărbatului, înaltă și ușor adusă de spate. Cu un pas în fața lui, umbra îl însoțește tăcută, din ce în ce mai lungă. ” Ea mi-a fost prietena de-o viață. Nu m-a părăsit niciodată și mi-a arătat mereu, că nu există lumină, fără întuneric.”- gândi el. În holul blocului chemă liftul. În ultimul moment, un bărbat se repezi în interior, fără să salute. La etajul patru, Gheorghe iese pe culoar. A cincea ușă pe dreapta, e a lui. ” În sfârșit, am ajuns! Sunt frânt. La 75 de ani sunt mereu pe drumuri iar amărâta de nevastă, nu mă mai poate ajuta.” Apasă butonul soneriei, aștepând ca pașii femeii să se apropie. Nu aude nimic însă, dincolo de ușă. Mai apasă pe buton, insistând. Știe că ea nu pleacă de acasă. Nu poate merge singură. Are dureri cumplite, de picioare și nici nu mai vede bine. Uneori se uită la ea cu milă, că până și vasele în care pregătește de mâncare, le scapă pe jos. Dar acum îl îngrijorează tăcerea ei. Încearcă să deschidă usa cu cheia lui. Broasca e însă înțepenită. Pe dinăuntru e cheia Anetei. Bate și sună din nou, la sonerie. Nimic. Mintea începe să îi lucreze cu febrilitate. Sigur, femeii i s-a făcut rău în baie și a pățit ceva. Ori a căzut prin casă, fără să fie nimeni langă ea. Gheorghe începe să tremure și ochii i se încețoșează. Nu știe ce să facă. Ca prin vis ajunge la o ușă vecină și uitând să sune, pune mâna pe clanță și intră. Dinspre bucătărie, sosește brusc o aromă caldă și grea, de gem de prune iar femeia, o asistentă pensionată de mulți ani, îl privește cu curiozitate din fotoliu, în care urmărea un serial turcesc. Gura lui Georghe îi e de iască și refuză să scoată vreun sunet. Nina bănuie că bărbatului îi este rău ori, poate că a făcut un atac de cord. Îl vede bâjbâind iar barba îi tremură, în timp ce încearcă să aticuleze câteva cuvinte.
– Ce e? Să chem Salvarea?
– Nu….Nu știu… Aneta.
– Ce e cu Aneta?
– A murit.
– Cum a murit?
Gheorghe reușește cu greu să explice. Nina înțelege mai mult din sugestii.
– Stai. Liniștește-te. Vin să văd despre ce e vorba. Du-te până atunci la vărul tău, în blocul vecin și spune să vină, să spargeți ușa. Sunați între timp la 112. Dacă nu reușiți vă ajută Pompierii.
Gheorghe iese împleticindu-se. Nu mai are aer. Ce se face el acum fără femeia lui? E a doua nevastă dar a avut grijă de el, cu toate bolile ei. Cum să rămână singur? Lacrimile i se pornesc și îi curg pe obraz, împletindu-se sub bărbie. De acum a rămas doar el și umbra lui. În câteva minute se întoarce însoțit de un bărbat și o femeie. Deja Echipajul SMURD e pe drum. De zece minute, Nina, stă cu degetul înfipt în sonerie și cu pumnul bate în ușă. La un moment dat, aude un zgomot și ușa se deschide. În același timp se deschide și ușa de la lift. Aneta apăru în prag zâmbind a supriză.
– Doamne, ce spaima am tras! Dar ce s-a întâmplat? Ai pățit ceva?
– Eram în bucătărie și am stat cu ușa închisă. Nu am auzit.
– Bine că nu a trebuit să spargem ușa și că ești bine.
Gheorghe o zărește de departe și printre hohote de plâns, se repede la ea. O îmbrățișează fără să spună un cuvânt. Apoi se întoarce către Nina.
– Ce o sa le spun celor de la SMURD, că i-am chemat degeaba?
– Că e bine și vă bucurați toți de asta.
Două zile mai târziu, Gheorghe și Aneta, la braț pe aleile parcului, pluteau în lumina toamnei. În fața lor, două umbre, braț la braț, înaintau prin lumina aurie. ”Tu umbră străină și dragă/ Așaza-mi fularul la gât”.- își aminti el niște versuri auzite undeva.
Alte postări pe aceeași tema Psiluneli, au mai scris în Clubul Psi: Matilda, Alma Nahe, Scorpio, Adriana, Anacondele, Roxana, Jora, Dan(Hipertensiv), Carmen Pricop, Dagatha

Reclame

De drum – Duzina de cuvinte


S-a uitat pe fereastra ce dă spre parc. Căldura verii pârjolise iarba și parcă prea devreme frunzele copacilor iar printre coroanele lor, se vedea, ici și colo, câte o pată galbenă ori roșiatică, prevestind schimbarea. E cald încă dar în aer se simte mirosul acela rece iti provoaca un fior abia perceptibil adus de un parfum liniștit, pătrunzător, de fructe coapte și flori roșii. Ar fi vrut să iasă puțin să se plimbe pe aleile parcului a cărui priveliște i se desfașura la picioare, de la înălțimea etajului cinci, a blocului în care locuia. Se pensionase de curând și nu-și găsea locul. ,,Poate mai tîrziu ies la un șah pe bancă,, Se întoarce în cameră și se așează in fotoliu uitându-se la Cătălina ce lucra în bucătărie, cu ceva de pus pe iarnă. ,,Frumoasă femeie, chiar dacă a îmbătrânit puțin. A trecut vremea peste toți. Acum 25 de ani nu ne-ar fi dat nimeni mult timp împreună. Eu bărbat în toata firea, ea doar o copilă. Chiar așa, de ce m-a acceptat anii aștia?,,
– Cătălino, te întreb ceva dragă.
– Da. Spune că te aud, îi zise ea în timp ce mâinile ii trebăluiau de zor.
– De ce am rămas noi doi împreună? Știi că nu ne dădea nimeni mai mult de câteva luni împreună, și uite că au trecut de atunci 25 de ani.
– Ce întrebare! Pentru că așa a fost să fie. N-am înțeles bine laolaltă și am știut să mergem pas cu pas, pe aceeași cale.
Ea îi aruncă peste umăr o privire mulțumită și zâmbi. Acum 25 de ani era doar o tânără speriată, cu doi copii mici agățați de fustă, tot ce avea mai scump, scăpată cu un divoț de nebunul de Costica. Cine ar fi luat-o sa crească pruncii altuia? Parcă aude și acum în urechi vorbele fostului ei barbat:,, Cine crezi tu că va lua vaca cu viței cu tot?,, Și avea dreptate. Așa gândesc barbații și altul nu s-ar fi legat la cap. Ea e mulțumită cu omul ei și îi sunt dragi copiii ei de parcă i-ar fi avut împreună. Îl vede cât de mândru e cu ei și ce drag îi e când îi zic ,,tata,,. Ea nu a avut pretenții mari și a fost mulțimită că el s-a strădut să nu simtă că ii lipsește ceva. El i-a oferit casă și masa, liniște si bucurie, tot ce si-a dorit. E un om bun. S-a mai îngrășat dar ei îi place așa, numai că inima îl cam supără de o vreme încoace. Dar te înveți cu bolile și trăiești cu ele ca și cu o nevastă. Deși știe că e bolnav, nu merge la doctor. Îi sunt urâți doctorii și mirosul de spital încât numai să intre într-un salon în vizită și I se face rău, de mirosul de spirt si medicamente. Mai bine sa moară decât să ajungă pe mâna doctorilor. Să mergi la spital e ca și cum ai merge să te așezi la o masă cu Dumnezeu și ai incepe să te târguiești pentru viața ta. Dacă vrea El să trăiești îți va da zile, dacă nu, nu.
– Dar tu de ce ai rămas cu mine, îl întrebă ea.
– Mi-ai plăcut că erai cumsecade. Și acum când te privesc, nu ai nici măcar o cută pe chipul tău care stie să mintă. Mi-ai dat ce mi-a lipsit: bucuria unei familii liniștite.
– Dar ce-ți veni acum?
– Așa, m-am uitat inapoi și m-au furat gândurile. De când suntem împreună nu am simțit că în sufletul meu lipsește ceva. Hai stai putin cu mine.
Femeia lăsă lucrul din bucătărie și veni docilă, așa cum făcea de fiecare dată. Își dădu seama ca nu îi place noua postură de pensionar.

– Cătălino, mă simt rău. Simt ca ma apasă la inimă.
– Femeia știa că el se plânge doar cand nu mai poate așa că se uită la el cu îngrijorare neștiind ce să facă.
– Stai sa chem Salvarea.
– Nu chema. Ajută-mă să mă spal. Hai sa nu mai cheltuim vremea.
– Nu ești întreg la minte. Ți-e rău, și vrei să te speli.
– Fa ce iti spun!
Tonul lui hotărât o făcu să înteleagă că nu e de glumit.
Il ajută să facă un duș și sa se șteargă apoi îl barbierește, cum face de fiecare dată , îl tunde puțin și îi taie părul din nas. Ceru costumul cel nou, de sarbatori pe care il îmbraca uitându-se cu grijă să ii stea bine și își da cu puțin parfum. Ingrijorarea femeii disparu când vazu cât de interesat e să fie îngrijit si curat.
– Acum taie-mi unghiile și lustruiește-le, așa cum știi tu. Să-mi pregatești pantofii și pălăria. Poți să incepi să deretici puțin prin casă, că vreau să mă întind în pat.
Cătălina era o soție supusă și nu ieșea din cuvântul bărbatului ei. Poate de aceea relația lor a mers atat de bine. Ii face manichiura cu grijă, îi taie pielițele și îi lustruiește bine unghiile, cu pilele ei fine din trusa de unghii.
– Stai lânga mine, pe scaun să te privesc si povestim. Dă-mi mâna. Mai ții minte cum ne-am cunoscut?
– Țin, cum să nu? La nunta Ioanei. Avea deja copil de cateva luni.
– Ce am mai râs cand fratele meu, cautând ceva de băut a gasit pe pervazul ferestrei, laptele lasat la răcoare. Nu a stat pe ganduri și l-a sorbit dintr-o înghititură. Parca si acum îl vad, cu dădea ochii peste cap când a aflat ca e laptele pe care Ioana și l-a muls de la sân, ca era mult prea productiva. Dădea lapte mai ceva ca o văcuță.
– Așa i-a trebuit. Dacă și-a băgat nasul unde nu era oala lui.
Râdeau amandoi de povestiri și întâmplări din viața lor. Ținându-se de mână. Apoi, el ii spuse.
– Draga mea, eu am sa mor puțin. Să știi că te-am iubit și o sa fiu mereu cu ochii pe tine. Ai grijă de copii și de casă.
Și a închis ochii cu zambetul pe buze, râzând amandoi de întâmplările vesele din viața lor. Facuse un infarct. Ambulanța sosi mai tarziu. Cătălina era liniștită.
– Nu m-a lăsat sa vă chem. Era doar între el și Dumnezeu povestea asta.
Echipajul constată decesul și plecă în cele din urmă lăsându-i pe cei doi în casă. Doctorul se urcă în mașina, suprins, făcându-și cruci și vorbind pentru sine. “O casa de nebuni! Unii oameni nu au nici o limita!”

Din aceeași categorie, Duzina de cuvinte, mai gasiți postări interesante în tabelul lui Psi.
Scorpio Dana Lalici</a Some Words Calin Sonia Vienela
Fata naiva Almanahe Anacondele Carmen Pricop Abisurile Motanul Pandalie Roxana Cita some words

Ingradiri sociale- (partea a doua)


Zilele care urmara, fura pentru Dan chinuitoare. S-a gandit aproape tot timpul la propunerea Alinei. El, barbatul care divortase pentru o tradare, sa accepte asta ca si cum asta, era in firea lucrurilor! Nu se vedea in stare de acest compromis cu propriile principii. Dar daca i-ar cere ei exclusivitate, ce ar putea oferi in schimb pentru masura renuntarilor ei? El nu se gandea, nici pe departe, la o noua casatorie, ori o relatie de lunga durata ar fi fost o mostra de egoism din partea lui, pentru ca asta insemna ca, ea sa isi iroseasca o parte din viata, din tinerete, alaturi de el. Pe de alta parte, nu putea nici sa renunte la ea. O simtea ca o prezenta puternica in viata lui, de parca aceasta legatura era de cand lumea, instituita. Sa accepte propunerea ei ori sa asculte de orgoliul sau de barbat? Dilema il framanta si nu ii putea da de capat. Stia ca daca nu va accepta propunerea ei, relatia lor se va termina si el nu era pregatit sa o piarda dupa ce abia o castigase. Sau cine pe cine castigase? Ea avea dreptate. Nu era dragoste, era altceva. Avea un sentiment indefinit de neputinta si durere, infasurat intr-o dorinta puternica da a o pastra. Sentimentul barbatului care trebuie sa controleze, sa domine femeia din viata lui devenise acut. Vineri pe la pranz, Alina il suna sa il invite la vernisajul unei expozitii.
– E o prietena care picteaza foarte bine, e talentata. Apoi, daca vrei, putem lua masa de seara impreuna la restaurant.
Dan accepta, desi nu luase nici o hotarare, framantat de aceeasi dilema. Se intalnira in fata Librariei Universitati, ca sa aiba timp sa faca pe jos cativa pasi pana la Muzeul de arta. Alina avea un buchet de irisi si lalele alb-galbene. O privi cu admiratie, puratand o bluza vaporoasa, ce lasa sa i se vada, abia perceptibil, conturul siluetei. Avea un parfum fin, subtire, ca o briza. Se simtea foarte mandru in compania ei iar privirile admirative ale barbatilor pe langa care treceau, il faceau sa se umfle in pene. Ajunsera la timp la muzeu, si prinsera vernisajul. Admirara tablourile pe care el le gasi interesante si realizate intr-o tehnica speciala, noua pentru el, ca necunoscator de arta.
– Casandra, ai fost magnifica azi, ii spuse Alina, imbratisand-o si oferindu-i florile. Uite, vino sa-ti prezint un prieten. El e Dan.
Plasticiana ii intinse mana diafana, de zeita. Apoi, dupa doua cuvinte, fu rapita de niste critici, ca sa discute despre picturile ei.
– Haide sa plecam. Am vazut ce era de vazut. Unde vrei sa mergem la masa?
– Ai vreo propunere?
– Hmmm…Hubertus? Hai sa incercam ceva cu specific vanatoresc.
– Sunt generos si te las sa alegi, glumi el. Oricum esti din Cluj, deci esti de-a casei. Stii mai bine decat mine locurile asa ca am incredere in sugestiile tale.
Intrara in restaurant si in asteptarea comenzii, ciocnira un pahar de vin. Dan abia il atinse, dar ii placea aroma.
– Cum ti-a parut, Casandra? Intreba ea.
– O artista talentata. Ii prevad o cariera stralucita.
– Lasa asta. Cum ti-a parut din punct de vedere fizic?
– Draguta, rafinata, senzuala, cam asa cum ma asteptam eu sa fie o blonda.
– Ai fi fost atras de ea intr-o alta conjunctura? Intreba ea zambind si scrutandu-l sa isi dea seama, daca e sincer ori nu.
– Nu stiu. Probabil ca da.
– Si eu.
– Si tu ce?
– Si eu am fost atrasa de ea. O gaseam foarte senzuala, tentatia aceea pe care o ai cand vezi zmeura ori ciresele. Imi venea sa musc din ea.
– Cum? Ai facut dragoste cu ea, intreba el suprins.
– Da. S-a intamplat acum doi sau trei ani. Am avut o relatie scurta dar am ramas bune prietene.
– De ce te atrag femeile?
– Nu ma atrag. Dimpotriva. Dar pe ea am simtit-o altfel decat pe celelalte. Mi se parea ca un pui de caprioara si am dorit-o din prima clipa in care am vazut-o. Ne-am cunoscut la o petrecere privata, era ziua unui coleg de facultate. Am urmarit-o toata seara cu privirea iar la un moment dat, cand s-a dus la baie am urmat-o si am inchis usa dupa noi. Am mangaiat-o pe obraz , i-am simtit tremurul iar inainte ca sa poata protesta, am sarutat-o. A scancit ca un pui fara sa se impotriveasca. “Te astept la plecare si te conduc pana acasa” i-am soptit. Si ea a venit ascultatoare, doua ore mai tarziu. M-a invitat la o cafea, pe care insa nu am mai reusit sa o preparam. Simteam ca o doresc intens si abia asteptam sa o descoper si sa o explorez.
Dan se uita la ea fascinat. Daca nu ar cunoaste-o ar crede ca minte.
– Mi se pare ireal ce spui tu.
– E real. Ne-am vazut in perioda urmatoare, apoi ea si-a gasit pe cineva si eu la fel, asa ca ne-am despartit. Am ramas insa bune prietene. Dar daca doresti, as putea vorbi cu ea.
– Nu. Nu doresc, prostesta el vehement la gandul ca Alina ar putea negocia cu o alta femeie pentru el.
– E in regula, daca nu doresti.
Sosi si comanda. Mancara in liniste incat li se puteau auzi gandurile lunecand usor in pasi de dans. Dan era inca fascinat de discutia cu ea. Avea senzatia ca e la vanatoare si ca toate simturile i se ascutisera. Erau deja la desert. Si nu-si putea imagina ce va fi in clipa urmatoare.
– Uita-te in jurul tau, ii spuse ea.
– De ce?
– Cauta din privire, o persoana care ti se pare interesanta, indiferent ca e cu cineva ori nu.
– Pai, de exemplu femeia aceea in taior crem ce pare o femeie de afaceri.
– Imagineazati-o in pat, langa tine, goala. Ai vrea sa faci dragoste cu ea?
– Nu stiu. Cred ca da.
– Ce te atrage la ea in fara de aspectul fizic?
– Forta delicata si siguranta, pe care degaja.
– Adica vrei sa o posedezi, sa o domini. E sentimentul posesiei. Vezi, e un joc. Asa ma joc si eu. Nu esti indragostit de ea dar o doresti, instinctual. Ai vrea, daca ar fi, sa o intalnesti frecvent?
– Nu, nu cred.
– Bine. Acum, cred ca ai inteles ideea. Haide sa plecam.
Plecara si pana acasa abia daca schimbasera cateva vorbe. Dan traia intens niste sentimente necunoscute avand senzatia ca se afla sub influenta unor narcotice, desi isi simtea sangele pulsand in vene. Toate simturile lui, si cele pe care nu stia sa le aiba, se trezisera la viata si tindeau spre ea, atrase magnetic. Nu-si mai putea controla propria vointa si singurul lucru pe care il stia precis era ca o dorea. O studie cu coada ochiului sa vada daca ea inelege ce se intampla cu el. Ea degaja aceeasi senzualitate hipnotica, pe care o mai vazuse. Urcara in dormitor si se daruira unul celuilat, fara cuvinte, ca doua flacari ce invie dupa o ardere mocnita in propria cenusa, cu pasiune tulburatoare, descoperind in a face dragoste o arta dusa pe culmile sublimului.
Dan se trezi dimineata, cu lumina verde scaldand incaperea. “Verde de Egipt” gandi el. Cobori in bucatarie si pregati o cafea pe care o duse sus. I-o aseza pe noptiera, o saruta pe frunte, apoi pe buze, si ea se trezi vesela, de parca noaptea trecuta nu ar fi fost existat.
Cafeaua fu un bun moment de dicutii filozofice.
– Ce faci? intreba el.
– Te testez, zambi ea. Imi placi. Stii multe si inveti uimitor de repede.
– E cam tarziu sa invat. Am niste ani.
– Nu, mintea cere doar putin efort si fiecare este rasplatit din plin. Te-ai gandit la discutia noastra, din zilele trecute?
– Da. Dar nu stiu ce sa spun. Pentru mine e ceva neobisnuit.
– Cred ca stii ca nu poti amana. Ascultati instinctele, nu mintea si ia o hotarare acum.
– Hmmm… Accept. Dar am si eu niste conditii.
– Care?
– Sa nu ma minti si cand te intreb sa imi spui adevarul.
– De acord. Si mai care?
– Sa nu te intalnesti cu acelasi tip mai mult de doua ori, iar daca exista sentimente fata de anumite persoane sa imi spui si sa incetam relatia noastra.
– Sunt de acord cu ambele conditii, raspunse ea cu liniste si siguranta, fara a mai sta pe ganduri.
– Ok. Acum avem un parteneriat si niste clauze. Haide jos sa gatim ca imi este foame.Se simtea confortabil, ca si cum un univers interior s-a deschis si plutea, un soim cu aripile larg desfacute.
In saptamana ce urma, se vazura aproape zilnic iar Dan ii dadu Alinei o cheie. Renastea, recladit din propria lui cenusa, caramida cu caramida. Ea, il ajuta sa isi schimbe garderoba si lenjeria intima, hainele pe care le avea fiind prea vechi si neasortate, il invata sa isi aleaga parfumuri, el care nu folosise pana atunci, citea, asculta muzica, discutau politica sau despre arte si isi facu timp chiar sa alerge. Era uimit cum putea intineri de la o zi la alta. Pana si Calin, remarca, zambind complice, schimbarea lui vizibila.
Sambata, Alina propuse o iesire intr-un club de fite asa ca au ajuns si au intrat imediat in atmosfera. Unul dintre cei care o priveau insistent o invita la dans si ea accepta razand. Dan vazu scena dar nu zise nimic, insa un cutit fierbinte simti ca i se rasuceste in inima. Ea reveni dupa cateva minute si ii spuse la ureche:
– Plec cu el. Nu ma astepta in seara aceasta. Ne vedem maine si iti povestesc cum a fost. Te sarut.
Si pleca, iar Dan ar fi vrut sa planga de furie. Se chinui cu greu sa nu I se citeasca pe chip durerea, afisand o mina indiferenta si un zambet pal. Pleca in cele din urma acasa si se chinui in asternuturile sale, singur. Adormi tarziu, spre dimineata si isi promise sa isi goleasca minte de intamplarea aceasta si sa nu se mai gandeasca.
In seara urmatoare, ea aparu vesela, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si el nu o intreba nimic. Refuza sa stie. Alina disparea unori, cate o zi, doua apoi revenea. Uneori ii povestea ce se intamplase. Dan se obisnuise cu asta. Trecuse mai bine de un an de la prima lor intalnire.
Intr-una din zile ea ii telefona ca nu lipseste in weekend. Cunoscuse un tip la firma si vroia sa stea cu el o noapte doua. In cele din urma, Dan se obisnui sa nu o stie acolo tot timpul si nu cerea explicatii, dar cand cerea, ea ii dadea cu lux de amanunte. Se simtea linistit, nu isi dorea altceva si nu era dspus sa renunte la ea. La urma urmei, si el putea iesi, daca vroia desi nu isi propuse asta niciodata. Intr-una din seri, Alina il suna ca lipseste.
– Unde pleci, cu cine?
– Un tip, un italian.
– E interesant?
– Asa si asa. Am eu o curiozitate si vreau sa o verific.
Alina nu veni nici in seara urmatoare. El nu obisnuia sa o verifice. Nici ea nu il suna disperata, cand nu raspundea la telefon ori era ocupat.
Trei seri la rand ea nu aparu. Apoi suna ca e racita si nu poate isi din casa.
– Pot sa vin sa te vad?
– Nu. Ma fac bine repede, stai linistit. Nu vreau sa iti dau niste virusi.
Intr-o seara, intorcandu-se de la serviciu, ocoli, cu un client in cartierul Alinei.Se desparti de acesta si statu in masina, aproape de casa ei. Inima ii tresari in piept gata sa se sparga. O vazu coborand din masina italianului, o Alfa Romeo, rosie. Ea radia lumina aceea magica pe care i-o vazuse el candva. Era frumoasa si parul ei lung ii curgea stralucitor pe spate. Tipul, un barbat cam la 60 de ani, dizgratios, cu inceput de chelie, o lua dupa cap si intrara in apartamentul ei.Pareau un cuplu ciudat. Dan nu rezista si cu maini tremurande forma numarul ei de telefon.
– Buna, Alina! Ce faci? Cum te simti?
– Nu foarte bine. De trei zile nu m-am dat jos din pat.
– Pot sa trec pe la tine?
– Nu. Nu. O sa trec eu, maine sau poimaine.
Dan inchise telefonul si lacrimile ii curgeau pe obraz. Ar fi vrut sa se poata opri din plans dar nu putea asa cum nu putea sa isi dea seama daca plange de disperare ori de eliberare. Urca in dormitor si toata noaptea, statu cu perna in brate, plangand, sufletul lui umilit, zdrobit, zdrentuit.
In dimineata urmatoare, Alina, suna vesela.
– Buna dimineata! Ce faci? Esti trist?
– Da. Te-am vazut ieri. Eram la 10 metri de tine. Mai ziceai ca nu-ti pasa si ca a fost doar curiozitate. A trecut mai bine de o sapamana si asta mie imi spune ca ai facut niste alegeri. Eu nu mai am loc langa altcineva… Mai esti pe fir? E in regula…Nu e nimic…Doar ca incepand de azi, totul s-a terminat. Nu-mi plac tradarile. Nu plange. E tarziu. Si a inchis. Ii sunau in urechi hohotele ei de plans. Nu a crezut vreodata ca ii va fi atat de greu se se desparta de ea. Se rezema de perne si privi spre fereastra. Verde de Egipt, ca otrava. Nu, e verdele luminii si al vietii. Vantul aduse prin fereastra deschisa doua funze. A venit toamna!

si-a venit, asa, deodata…


Azi am fost la plimbare. A fost cald, frumoas, senin, soare. Ce as fi putut sa va aduc decat imagini din parc.

Această prezentare necesită JavaScript.

Fascinatia clipei


Parfumul ei abia perceptibil se prelingea pe langa obiectele din incapere. Ii simtea inca atingerile delicate pe maini si pe buze, caldura ei de femeie goala cuibarita in suflet ca o felina. Plecase pe neasteptate, chemata de un telefon urgent, in cel mai nepotrivit moment. Zgomotul usii inchise, pacanitul scurt al pantofilor cu tocuri foarte inalte se pierdu in intuneric.O masina demarase scrasnind. Nu privi  pe geam. Singur, contempland flacarile din semineu, victorios si infrant depotriva accepta. Nimic nu se compara cu un whisky bun, intr-o seara rece de toamna. Poate doar o femeie.

autobuzul toamnei


Dana se urca in autobuz. Erau doua locuri libere si se aseza pe unul dintre ele. Dealtfel, sambata dupa amiaza nu era aglomerat deloc. Privea cu gandurile pierdute pe fereastra, umbrele orasului, cladirile vopsite unele in culori vii, altele, decolorate, contrastand intr-un decor ciudat cu valente de nou, vechi si foarte vechi. In fata ei, langa doamna acea grasa, se aseza un barbat. Dar ea nu-si indrepta privirea spre el pana cand nu simti ca acesta o priveste insistent. Era Feli, un fost prieten, pe care il abandonase din niste motive serioase, legate de pantofii rosii. Ii facuse candva niste scene urate si o puse intr-o situatie penibila, intr-un restaurant. Pentru asta, nu i-a mai raspuns vreodata la telefon. El a tot insistat, isi punea amicii sa o sune de pe tot felul de numere de mobil, pe care nu le cunostea, doar- doar ea il va ierta si ii va acorda atentie. Dupa o vreme a acceptat ca situatia era ireversibila. Si acum, cand el se astepta mai putin, o vazu ca se urca in autobuz. Acum o privea in ochi. Ea isi intoarce capul si privirile lor se intersectara.

–          Ce faci? Tot frumoasa, cum te stiam!- El era numai un zambet si fata i se luminase de bucuria intalnirii.- Ma bucur ca te-am vazut.

Ea nu zise nimic si zambi, incurcata, ca discutia se purta in autobuz iar calatorii isi indreptara imediat atentia asupra lor. Feli, continua netulburat si radios.

–          Te-am mai vazut o data, ca ai coborat din autobuz, si vroiam sa te urmaresc. Dar pe urma, m-am gandit ca te vei enerva pe mine. Stiu ca te-ai mutat. Unde stai acum?

–          Nu conteaza. Stau intr-un bloc, intr-un apartament, in alt cartier.

–          Acum esti rea. Stai in Manastur?- Manasturul fiind un cartier clujan, de dimensiunea unui oras- Stiam eu. Poti sa ma ierti pentru scena de atunci? Nu am facut asta vreodata unei femei. Dar chiar tin la tine.

–          Am inteles. Acum chiar nu mai conteaza.

–          Dar pot sa te vad in zilele urmatoare?

–          Nu.

–          De ce? Te invit la o cafea. Vine cu noi si fratele meu din Spania.

–          Multumesc, dar nu.

–          Haide te rog, ca nu te mananca!

–          Am zis deja ca nu. Esti culmea! Crezi ca de aceea nu ma duc, ca ma mananca?

–          Vreau sa te rog ceva.

Ea il privi cu suspiciune, asteptand sa vada in ce va consta rugamintea, asteptandu-se la cine stie ce aiureala.

–          Imi dai voie sa-ti fac eu cumparaturile?

–          Adica sa mergi sa-mi cumperi tot ce am nevoie?

–          Da. Platesc eu tot. Pot? Ma angajez sa fac asta de trei ori pe saptamana.

–          Nu, multumesc.

–          Pot sa iti aduc ziarul in fiecare zi.

–          Am zis deja ca nu.

–          Cand ma refuzi nu stiu ce-mi vine sa fac. Imi dau cu telefonul de pereti! Am si stricat vreo trei, cand mi-ai inchis sau nu ai vrut sa raspunzi!

–          Nu o sa faci nimic. O sa-ti treaca. Uita-ma! Ti-am spus deja ca s-a terminat demult.

–          Stii, am vrut sa apelez la emisiunea “Din dragoste”, sa ii cer lui Mircea Radu sa te gaseasca.

–          Cred ca era ultimul lucru pe care il puteai face. Atat iti mai trebuia!

Autobuzul opri, iar calatorii stateau cu gura cascata, ca la spectacol, ascultand replicile celor doi, ca lansate pe o scena in miniatura. Dana se ridica, jenata si rosie in obraji. Cobora scarile si ajunse pe trotuar. Felix, ramase pironit pe scaun, imbujorat si el. Calatorii zambira ingaduitor. Inca o scena de viata! Afara, dincolo de tumultul strazii, frunzele portocalii si galbene se risipeau ca intr-un dans fantastic, desenand traseee imaginare, purtate de vant. Pasii toamnei se insirau tacut, nestiuti, starnind doar niste umbre calde pa langa zidurile caselor sau la raspantii. Deasupra, cu calmul unui spectator, plutea un cer ireal de albastru.