Cutia cu pasari


–         Dragul meu, pot sa te  las o jumatate de ora singur? Am de facut cateva cumparaturi si ma intorc cat pot de repede?

–         Da mami, sigur ca poti. Ma straduiesc sa fiu cuminte.

–         Dar nu ca si data trecuta, cand ti-ai tuns jumatate de cap. Si nici ca atunci cand ai dat cu tus toate caloriferele?

–         Nuuuuuu, mami. O sa fiu foarte cuminte. O sa vezi.

–         Bine. Iti aduc portocale si dupa amiaza mergem sa ne dam cu trotineta.

Mama pleca. Baietelul de cativa anisori se trezi singur in toata casa. Ce sa faca? Televizorul il cam plictisea. Se duse in baie. Studie terenul. Dar promisese sa nu faca prostiute si sa o supere pe mami. Gasi acolo un pachet, colorat roz. Ce culori frumoase are mama pe pachetele si cutiile ei! Si cat frumos miros toate. Lua cu nerabdare pachetul si i duse in sufragerie.

Se aseza in mijlocul covorului. Il deschise cu uimire. Gasi acolo niste pasari albe. Ce o fi facand mama cu ele? Si era lipicioase pe alocuri. Se duse cu ele la fereastra. Vazu ca se lipesc frumos si incepu sa decoreze fereastra. Ce se va bucura mami cand le va vedea. Azi a fost cuminte si a asteptat-o cu pasari supriza. Le-o fi pastrat pentru Paste. Atrase de decorul inedit, in fata casei, doua femei ii faceau cu mana. Le facu si el. Peste drum, era terasa unui mic resaurant. Persoanele de pe terasa au inceput sa observe si apoi sa gesticuleze, aratsnd cu fete zambitoare spre geamul care gazduia opera micului artist. Geamul devenise ca si cerul, un loc al pasarilor de hartie. Contempla cu atentie. Se terminasera pasarile din cutie dar ele pluteau pe adancul ferestrei. Atunci o vazu si pe mami care se facu toata rosie cand dadu cu ochii de fereastra. Trecu in viteza pe langa cele doua necunoscute care urmareau spectacolul dat de baietel. Copilul o intampina vesel cu fetisoara stralucind de bucurie ca a reusit singur sa creeze ceva atat de frumos.

–         Mami, ai vazut cat de cuminte am fost? Si ti-am facut o supriza.

–         Vad. Foaaaaarte frumos. Haide sa le punem repede inapoi in cutie. Pasarile acestea mor la lumina.

–         Da?

–         Sigur ca da. Unde ai pus-o? Mami cauta prin casa cutia magica si o gasi, la coltul canapelei. Cutia aceea parfumata, cu pasari albe, de hartie, pe care scria “ALWAYS ULTRA CU ARIPIOARE”.

About Gabriela

Pasionată de cunoaștere, de literatură și scris.

Posted on 2 aprilie 2011, in Povestiri din Cartier and tagged , , . Bookmark the permalink. 25 comentarii.

  1. :)) asa-s mamele astea nu stiu sa se bucure din plin de surprizele pe care le fac micutii!

  2. Of, of, of, că muuuulte lucruri mai au băieţaşii de învăţat despre păsărele pe lumea astaaaa. 😀

  3. 🙂 un baietel cuminte, inocent si cu o bogata imaginatie…

  4. Un schimb de link daca se poate cu cu http://www.crixti.org si http://www.luminileorasului.com/. Eu v-am introdus. Va multumesc.

  5. ahahaha! tre’ sa recunosti ca pustiulica are ochi de artist! :))))

  6. Postarea asta e soră cu reclama aia la puiul de Crăiești! ”Zboară, puiule, zboară!” :))))))))))))))

  7. :)) nu ma asteptam la asa final…am ras!
    foarte misto.

  8. HA, ha, 😛
    Ce frumoasa este inventivitatea celor mici!

    • Copiii au un fel aparte de a descoperi lumea. Noi adultii nu suntem mereu de acord cu ei, dar cand esti pus in fata unor situatii neprevazute, nu mai ai ce face. Te adaptezi din mers. 🙂

  9. abea la urma m-am dumirit si eu ce-i cu pasarile alea 🙂 Nu se plictiseste mamica lui, nu? 🙂

  10. Foarte comică întâmplare! Asta îmi aminteşte de un alt băieţel, care vedea reclama la Allways- ultraabsorbant – şi i-a cerut bunicii să-i ia şi lui, să pună pe tălpile adidaşilor, să nu mai transpire la forbal! 😀 I s-au părut lui că pentru asta sunt „chestiile” alea.
    Iar colegul meu de bancă, în clasa I, a găsit în dulapul mamei sale o cutiuţă frumoasă cu…”baloane”, pe care le-a umflat şi a ieşi mândru pe stradă, să le arate copiilor!

  11. Le-a vazut mama lui cand a venit de la servici si cand a vazut zambetele vecinilor, care observasera „balonasele”.

  1. Pingback: Hoinarici « Tiberiuorasanu's Blog

  2. Pingback: Poveste de vis (29) « Teo Negură

Lasă un comentariu