Daily Archives: 3 aprilie 2011

Flori de Paste. Parfum de sarbatoare


Tata fusese un activist convins. Acesta e si motivul pentru care nu mergeam la biserica si poate ca intr-un fel ne-a indepartat de fanatismul religios. Dar in copilarie, adoram sa mergem la bunicii din partea mamei, la Rus, un sat in judetul Salaj, intre dealuri si paduri pline de legende si povesti despre haiduci. Bunicii erau niste oameni harnici, care-si facusera o situatie buna, muncind din greu. Aveau in sat, peste 50 de perechi de fini si se mandreau cu asta. Iar de sarbatori, casa le era plina de oaspeti. Pregatirile de Paste incepeau inca din intrarea in post. Cu doua saptamani bunica intorcea casa, facea curat, uneori zugravea. Se faceau cumparaturile. Mereu aveam hainute noi iar bunicul ne cumpara margele. Cateva siruri diferite pentru fiecare dintre noi si inele cu pietricele colorate. Toate acestea spre supararea tatalui meu care nu ne dadea voie sa purtam bijuterii, sa ne fardam, sa ne parfumam. Acolo era o alta lume, unde sobrietatea lui tata disparea si noi aveam voie sa facem tot ce ne trecea prin cap. Si ne treceau multe. Rareori bunica ne pedepsea. Uneori ne solicita la ajutor in casa. Ne intreba ca si cum ne-ar fi cerut parere.

–         Fetelor, care vreti sa dati putin cu matura in casa. O sa vina feciorii si o sa vada ce dezordonate sunteti si o sa fuga cat or vedea cu ochii.

Total dezinteresate si plictisite de cuvintele ordine si maturat, cat despre feciori, aveam doar 4-6 ani, deci erau departe de gandurile noastre, raspundeam amandoua in cor, fiecare indicand-o pe cealalta.

–         Gabi, zicea sora-mea.

–         Ani, ziceam eu.

Bunica zambea cu rabdare si blandete.

–         Noah bine. Cum vreti, doar ca eu vroiam sa dau 10 lei celei care va face curatenie.

Cand auzeam de asemenea recompensa saream amandoua ca arse si ne bateam pe matura si faras. Primeam amandoua cate 10 lei, ca sa nu ne suparam iar bucuria mea era sa-mi cumpar ciocolata Ambasador.

Inainte de Paste cu o saptamana, in Sambata Floriilor, in satul bunicilor e forfota mare. E o zi de comemorare a mortilor. Ziua, in amiaza mare, satenii se duc la citimir cu flori si dulciuri, cu vin si prajituri, pe care le ofera pomana si aprind lumanari de sufletul celor trecuti in lumea de dincolo. De acolo, pregatirile pentru cea mai mare sarbatoare religioasa din an intra in linie dreapta. Toata saptamana va mirosi a cozonaci, prajituri, e forfota de pregatira a oualor si a preparatelor din carne de miel. Bunicul era un mare  “ciocotar”. Ii placea sa mearga la biserica, iar la sfarsitul slujbei sa ciocneasca oua cu toti cei care ieseau din biserica. Vopsea oua in toate culorile, si ducea in cosuri, peste 200 de oua. Alegea oule din timp sa fie tari, iar daca ouale “partenerilor” se spargeau, trebuiau sa le cedeze invingatorului. Astfel ca bunicul venea mereu cu mai multe oua acasa decat se ducea. Mie imi placeau cele vopsite roz aprins. E culoarea care mi-a ramas impregnata in memorie si pentru mine oua cu adevarat de Paste, sunt cele ciclam. Acasa ne astepta masa festiva si musafirii. Bunica era o gospodina desavarsita si avea mereu masa plina, pentru urmatoarele cateva zile. Si cum nici o sarbatoare nu era perfecta fara flori, avea mereu o vaza mare cu lalele rosii, galbene, narcise si zambile.  Noi, ne bucuram de sarbatori. Tantose, cu rochite noi, cu pantofiorii de lac si margelele la gat, cu posetute asortate si parfumate, pieptanate si aranjate eram ca doua printese. Si bunicul ne ducea cu el, cu mandrie, oriunde mergea.

Au trecut de atunci, aproape 40 de ani. Bunicii dorm acum sub zambile si ne asteapta in Sambata Floriilor, in satul acela frumos, asezat intre paduri si Somes, unde viata curge lin, fara valuri. E primavara, se scutura prunii si ciresii intr-o ninsoare blanda sub razele de soare. Si iarba e cruda pictata cu papadii. Sarbatorile nu mai sunt la fel ca atunci, nu mai am aceleasi trairi inaltatoare si nu ma mai simt printesa bunicului dar parfumul lalelelor, narciselor si zambilelor, imi trezeste in suflet, povestile uitate si sentimentele copilariei.

 

Simtiti si voi in aer, ca o adiere usoara, parfumul Pastelui? Sunt sigura ca il veti simti daca veti citi si blogurile celor care au raspuns Provocarilor parfumate ale Mirelei si au scris despre Flori de Paste, Parfum de sarbatoare.

Mirela

http://mirelapete.dexign.ro/2011/04/flori-de-pasti-parfum-de-sarbatoare

Carmen

http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/04/aceasta-este-povestea-mea-inscrisa-la.html

Gina

http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/04/gradinita-anotimpurilor.html

Daniele Lupu

http://popasuriprincopilarie.blogspot.com/2011/04/un-colt-de-suflet-parfumat.html

Vera

http://popasuriprincopilarie.blogspot.com/2011/04/un-colt-de-suflet-parfumat.html

Gabi

http://g1b2i3.wordpress.com/2011/04/03/povesti-cu-iepurasul-si-florile-de-pasti/

 

vesti cu parfum


Dragii mei. Pentru ca Mirela Pete are o zi foarte incarcata, m-a rugat sa va trasmit invitatia ei pentru a participa la Provocarea parfumata. „Flori de Pasti. Parfum de sarbatoare. Fireste ca fiecare scrie exact ce-i evoca aceasta tema, nu doar parfum in sine.” Asa ca daca primavara, sarbatorile, florile, si tot ce va inspira v-a adus in sufelt amintirea unei astfel de clipe, va invit sa participati. Va asteptam cu placere si va rog sa lasati link-uri catre blogurile voastre, pe blogul Mirelei.

Astept cu drag, sa ne delectam cu parfumul acestei saptamani.

din dragoste pentru fluturi


Povestea aceasta de dragoste, pe care o traia cu intensitatea ultimei clipe, ii schimbase total viziunea despre sentimente, iubire, viata, barbati. Filozofia ei, de a crede ca dragostea e doar un concept, se spulberase. Iubirea adevarata, flacara aceea mistuitoare care te face sa arzi la cote nebanuite, ca un vulcan, sentimentele acelea unice ce iti strabat fiecare fibra si fiecare picatura de sange iti pun in fata argumentul ca este unul dintre adevaratele motive pentru care trebuie sa traiesti. Cand iubesti, asa cum iubea Camelia, nimic altceva nu mai conteaza. Universul s-a oprit in loc, in jurul ei si a omului pe care il iubea cu pasiunea varstei. La 40 de ani, e o femeie frumoasa, inalta, blonda cu ochi albastri. O femeie ajunsa la varsta maturitatii, care priveste de lumea de la inaltimea experientelor personale. II sunt perfect definite dorintele, idealurile si asteptarile si nu mai poate fi amagita cu cuvinte dulci ori promisiuni, ca fetele tinere si inocente. Singurul ei regret si mare suferinta este ca, barbatul iubit este insurat…cu alta. Are o familie, copii si responsabilitati, ceea ce il va tine mereu la distanta de ea. La inceput nu i-a pasat. A fost doar un amic, un prieten bun cu care impartasea ganduri si senzatii comune. Apoi au urmat intalniri, fiecare promitandu-si in gand ca nu va fi mai mult de atat si ca nu se vor implica emotional. Dar nici aici nu au reusit sa detina controlul. S-au indragostit, putin cate putin. Si sufera fiecare, in tacere, consumandu-se in interior lasand sa se vada zbuciumul lor, abia in momentele in care se intalnesc. El e gelos si uraste faptul ca ea s-ar putea vedea si cu altii. Ea e geloasa stiind ca el doarme in pat cu ea, femeia aceea care are doar meritul ca i-a crescut copii si a avut grija de gospodarie. Nici unul dintre ei nu poate renunta la relatia aceasta. Dar nici nu intrevad o iesire. El nu-si poate lasa familia si copiii care trebuie sa aiba niste valori morale si repere in tatal lor. Viata e frumoasa si dura in acelasi timp. Nu exista frumusete fara suferinta si nici lucruri bune fara durere si sacrificii. Camelia astepta telefonul lui cu nerabdare. Nu o sunase la ora obisnuita si se temea sa nu i se fi intamplat ceva. In cele din urma auzi soneria aparatului si se bucura. Cu un zambet cald intins pe toata fata si cu blandete in voce raspunse.

–             Alo.

–             Salut! Sunt eu! Ce faci?

–             Asteptam telefonul tau. S-a intamplat ceva? Simt pe vocea ta ca nu e ceva in regula.

–             Da. Ieri tineam messengerul deschis si trecand pe langa computer, nevasta mea si-a aruncat o privire. A vazut ca la statusul Id-ul tau scria:” fluturasule, da-mi un buzz cand apari”.

–             Asa si? Care era problema?

–             Pai m-a luat la intrebari. Cine esti? De ce imi zici fluturas?

–             Dar de unde stia ca pentru tine?

–             Pentru ca si ea imi zice la fel. Si eu ii zic fluturasa.

–             Adica ai acelasi apelativ pentru amandoua? Ca sa nu ne incurci? Deci suntem un trio de fluturasi!

–             In orice caz, daca mai am subiecte de discutie cu ea pe tema asta, relatia noastra va trebui sa inceteze. Te sfatuiesc sa iei ceva pastile antistress.

Camelia se infurie la maxim. Nu-i venea sa creada ce-si aude urechilor. Ea care acceptase atatea, care tolerase atatea. Si sa primeasca o astfel de replica! Cumplit! Adica ea, nu era importanta? Era doar o figuranta intr-ul rol pe care si-l asumase gratuit? Asta se intampla cand primesti ceva  atat de simplu, fara obligatii. Lucrurile simple, ieftine nu au valoare. Nu sunt pretuite pentru ca sunt accesibile oricand. Dragostea aceea mare, a fost doar o prostie, o iluzie in capul ei. Ea putea fi oricand pusa pe liber, cu un simplu telefon, ca acesta si sa i se spuna:” de azi nu mai esti iubita mea”. In ce se bagase? Ea care-si promisese sa nu aiba astfel de relatii, nu cu barbati insurati, ea care-si calcase principiile, mandria, sentimentele, ea care sacrificase totul in schimbul a ce? A unei mari doze de nesigurnata si a unor clipe efemere de iubire.  Se auzi vocea lui in difuzorul telefonului.

–             Mai esti aici? De ce nu zici nimic?

–             Am dat o fuga la farmacie sa iau pastile antistress.

Si ii inchise telefonul. Camelia privea in gol la displayul aparatului care se lumina la apelurile lui pana cand acesta intelese ca fluturasa nr. 2 si-a luat zborul.