Daily Archives: 1 aprilie 2011

Actiune cu surprize


Batu la usa si intra, fara astepte raspunsul. Tinea in mana un dosar, pe care nu era inca scris nimic.

–         Buna ziua! Domnule judecator, imi puneti o rezolutie pe actiunea aceasta?

–         Da. Ce e?

–         O pensie de intretinere.

Scrise fara sa citeasca, cu pixul “Se va inregistra” si semna. Dana, lua dosarul si iesi. La registratura il puse pe birou, nu il depuse in mapa de corespondenta. Se facu 14,30. Lua mapa si dosarul cu pricina il puse peste ea. Batul la usa presedintelui care o primi zambind.

–         Buna, fata mea. Era un apelativ pe care il folosea mereu, cu angajatele pe care le aprecia. Ai venit cu corespondenta? Ceva nou?

–         Cam totul e nou in mapa, zise ea cu o expresie vesela pe chip.

–         Dar acolo, ce ai?

–         Un dosar. Dar vreau mai intai sa vad daca sunteti in buna dispozitie. Altfel nu vi-l dau.

Judecatorul era obisnuit cu felul neconventional al Danei de a aborda orice problema. Si pentru ca nu facea nimic cu rea intentie ori tendentios nu se supara niciodata pe ea.

–         Haide sa vad despre ce e vorba.

–         E 1 aprilie, si m-am gandit la o farsa, mai ales ca toata lumea a fost foarte sobra si preocupata de tot felul de probleme.

–         Bine, fata mea. Ma ocup de asta imediat.

Dana pleca amuzata. Astepta sa vad urmarea. In acest timp, presedintele convoca toti judecatorii la o sedinta urgenta. Erau suprinsi, mai ales ca era pe sfarsit de program.

–         Trebuie sa va atrag atentia, desi ma simt oarecum jenat sa fac asta, la conduita si la moralitatea dvs.

–         Dar pentru asta ne-ati convocat, la ora aceasta?

–         Si pentru asta. Vroiam sa va fac cunoscuta o situatie neplacuta. Unul dintre colegii dumneavoastra a facut un gest care ne pune intr-o lumina negativa.

Magistratii se uitara unii la altii, nedumeriti. Nu stiau despre cine era vorba. Domnul Laurentiu, un judecator batran, aproape de pensie isi manifesta nedumerirea.

–         Dar spuneti-ne despre cine e vorba si ce s-a intamplat.

–         Ma asteptam sa ma intrebati. Chiar despre dvs. e vorba. Mi-ar fi jena sa trec prin asa ceva. Ce o sa spuna acum sotia dumneavoastra, pentru ca va trebui sa-i aduc la cunostinta?

–         Eu? Dar ce am facut?

–         Acum va prefaceti ca nu stiti? Stati sa va citesc. “ Eu, Laurentiu Popa, recunosc paternitatea minorului Ionut rezultat din relatia mea extraconjugala cu mama sa, Rostas Minodora. Astfel sunt de acord ca minorul sa poarte numele meu, acela de Popa si ma oblig sa ii platesc pensie, cat timp va fi nevoie.” Nu va citesc mai departe. E lamuritor.

–         Dar eu nu am scris asta. Si nu cunosc nici un minor Ionut si nici o Minodora.

–         Cum sa nu? Nu e aici semnatura dumneavoastra si rezolutia de inregistrare a actiunii?

Cu ingrijorare, batranul judecator se uita peste dosar. Era semnatura lui. Apoi isi aminti. Semnase ca primarul. Fara sa citeasca. Fetele astea de la registratura ii cunosteau obiceiul. Ele stiau exact ce au de facut si judecatorii se obisnuisera sa nu mai verifice toate documentele.

Intre timp magistratii se dumirira. E 1 aprilie si cineva le-a facut o farsa. Sedinta s-a terminat si ei au plecat usor amuzati nu inainte de a asculta aprostrofarea sefului.

–        De acum sa va aduceti aminte ca sunteti magistrati nu primari.

Laurentiu Popa deschise usa de la registratura si ii zise Danei scurt.

–        Mi-ai facut-o de data aceasta. Nu-i nimic. Anul viitor o sa ma gandesc eu ce supriza sa-ti fac!