Daily Archives: 28 aprilie 2011

Fotografia


La cei 70 de ani ai săi, Verginica se consideră frumoasă. E o femeie de la ţară, simplă, subţirică şi cu părul argintiu prins sub năframa. Singura ei mare supărare e că Niculae, bărbatul ei, nu a vrut să îi spuie niciodată că îi faină şi că îi harnică. Parcă i s-ar rupe limba dacă ar recunoaşte şi el, de faţa cu altă lume. Uite, chiar şi azi, după ce a trebăluit atât şi a făcut casa lună, după ce a fost la alimentara, a gatit şi a lucrat în grădina, el sta aşa şi se uită lung la ea, fără să îi zică nimic. E foc şi pară. Dincolo de gardul curţii badea Ilie o salută vesel.

–         Buna zua, lele Verginică. Noa, da’ ce faci?

–         Ia p-aci, prin ocol. Mai aşez neşte flori să fie mândru în casa asta. Că doară, dacă nu oi face eu, cine a face?

–         Da’, după cum te vad, esti cam năcăjită. Ce năcaz ai?

–         Pai ce sa am? Barbatu ăsta a mieu. Parcă i s-ar usca limba dacă mi-ar zice o vorbă bună. Stai numa’ să vezi.

Lelea Verginică intră în casă şi se intoarce cu un tablou de la nunta ei. O fotografie pictată şi retuşată vizbil. I-o întinde vecinului, peste gard, să îşi dea şi el cu părerea.

–         Noa zî dumneata! Nu am fost io fomeie faină la viaţa me?

Ilie se uită la fotografie, apoi la Verginica, se mai uită o dată la fotografie şi o studie bine pe lelea Vergnică, desi se cunosc de 40 de ani, de când sunt vecini. Aceasta aştepta verdictul, ca şi o confirmare a nemulţumirii şi nedreptăţii la care e supusă. Cu basca uşor pusă pe-o parte, şi înveselit de cele câteva păhărele de ţuică băute prin vecini, Ilie îi zise cu un siguranţa unui specialist.

–         Lele Verginică. Erai faină, da’ avei ţâţele cam mici.

Verginica îi smulse fotografia din mână şi intră în casă pufnind mânioasă.

–        La ce să mă aştept de la un bărbat? M-am aflat în treabă! Nu am avut şi io pă cine întreba…

Darul miresei


Muzicantii cantau de zor si perechile incinsesera un ceardas aprins. Praful se ridica la fiecare pas batut si atmosfera se incinse. Chiar si perechile in varsta s-au lasat antrenate, vrand parca sa le dea lectii celor mai tineri, semn ca se pricep si la joc nu numai la munca. In Ocna Dej oamenii sunt harnici, ca si in multe alte sate ardelenesti  si orice nunta e un prilej de bucurie si sarbatoare de la care nu pot lipsi. Nunta e in Caminul Cultural, in centrul localitatii. Miroase a sarmale si a veselie.

Imbracat in costumul sau alb, parfumat si descheiat la ultimul nasture de la camasa, mirele dadea semne de nerabdare. Cand i s-a spus ca s-a furat mireasa, a luat-o ca pe o gluma. Se stie ca in Ardeal, este un obicei cu furatul pantofului miresei, intr-un moment de neatentie. In schimbul lui, “hotii” primesc cate o sticla de tuica, de sampanie sau alte bauturi. Depinde cat de scump e pantoful miresei. Se mai intampla sa fure si mireasa, dar obiceiul acesta e mai rar. Acum, Dan se uita cu ingijorare la ceas. Trecuse o jumatate de ora si nu venea nimeni sa ceara “rascumpararea”. Trebuia sa inceapa stransul darului si mireasa nicaieri. Era ingrijorat. O vazuse pe Rodica plecand cu Costin, un fost coleg de facultate, de prin Bucuresti. In cele din urma vru sa plece in cautarea ei. O intalni afara, schimabata de rochia ei alba, cu o rochie pregatita pentru “dupa”. Parul ei, care acum o ora fusese aranjat cochet, cu sclipici si garoafe albe, era acum fara voal, desfacut si mireasa arata ca o matza plouata.

Colegul pus pe sotii era ud, din cap pana in picioare, cu pantofii lipaind a apa. Tremura de frig. In 10 mai nu e foarte cald noaptea. Ultimele ploi umflasera valea, ce trecea prin spatele Caminului Cultural si care in mod obisnuit era un fir abia vizibil, de apa, intre malurile inalte. Acum, aveau cam un metru, erau involburate si erau galbene.

–            Ce s-a intamplat? Am crezut ca ai patit ceva. Am fost foarte ingrijorat. Esti bine?

–            Da. Costin nu cunostea zona si m-a dus in spatele caminului, in brate. Cum era foarte intuneric si nici nu cunostea zona cazut cu mine in vale. Abia am iesit. Mi-a facut un dar, pe cinste!