Cand e ger de sa nu scoti cainele din casa…
Cum era sa ii las afara pe temperaturi atat de coborate. daca ar
avea nasul alb, sigur s-ar fi inrosit de ger. Cainii au fost primiti in casa, si dupa ce s-au zbantuit ceva vreme, dupa ce s-au prostit cu gudurelile si jucariile au obosit. Cand e vorba de nazbatii, campion in curte, dar sigur ca si in aceasta parte de oras, e Oby. Raducu, asa il cheama pe micutul uratel, pe care l-am primit odata cu casa in care m-am mutat. El e timid. Cred ca pana acum nu stiut ce e aceea baie sau mangaieri. E topit cand ma vede si sta cuminte oriunde ii spun. Asa ca, noaptea sunt primiti si ei in casa. Sunt niste suflete care au nevoie de caldura.
Posted on 20 decembrie 2010, in plante, flori si animalute and tagged Oby, Raducu. Bookmark the permalink. 34 comentarii.
Fata din vis 
Vai, cat sunt de frumosi! Amandoi, dar preferatul meu este cel cu picioare scurte, e haios foc! De mica am avut o slabiciune pentru cateii cu picioare scurte, ma amuza cat „efort” fac cand merg, parca sunt un aparat de transmisie morse, atata de rapid isi misca piciorusele.
Se vede ca-s catei ingrijiti, ce bine ar fi daca toti cateii ar avea parte de asa o viata. Bravo Gabriela.
Hraniti, ingrijiti, imbaiati, pieptanati si binedispusi. Asa sunt cateii mei. 🙂 Ei dorm de regula pe o paturica a lor, pe care si-o aseaza ei, dupa buna lor dispozitie, dar in poza au adormit inainte de a apuca sa-si faca „patul” .
Zilele acestea m-am gandit mult la Molda, catelusa mea de la tara, pe care mama a vandut-o odata cu casa si cum tata, caruia ii plac animalele dar nu in extrema, ii facea special de mancare si o peria cu peria de podele, in timp ce ea, saracuta, plescaia fericita. Oare ce s-o fi ales de bietul sufletel?
Da un telefon sa vezi. Eu asa as face. Ba chiar mai multe. :)https://gabrielailies.wordpress.com/2010/09/22/angela-andreea-si-catelul/
Nu mai am cum, Gabriela. Asta a fost tare demult si ea avea deja 10 ani cabd au vandut ai mei casa.
Faptă bună și frumoasă ai făcut!Îmi umple inima de bucurie.Să fi binecuvântată Gabriela!
Asa gandesc si ei, cateii. Trebuiesa ii mangai in acelasi timp, asa ca de multe ori fac mangaieri pe crestetele lor, sincron.
Apăi, sa vezi cum face Roz. Vine, se pune în funduleţ lângă mine şi ridică o labă pe care o pune la mine pe braţ. Eu mă fac că nu-l cunosc, el vâră căpşorul insistent prin zona pe unde vede mâinile mele, precum mâţele. Îl ignor iară (ca să văd ce face), miorlăie un pic şi în momentul în care mă uit la el, i se schimbă expresia ochilor, devine brusc cuminte şi cerşeşte atenţie din priviri. Fenomenal cât de expresivi sunt dacă îi priveşti cu atenţie!
De Oby ştiu cât e de mare, ăsta micu’ câţi ani are?
animalele sunt foarte expresive. Chiar si pisicile. Cand esti iubitor de animale observi asta. Nu au nevoie de cuvinte.
Roy, l-am botezat.
Oby are 4 luni. L-am crescut de cand avea o zi si l-am hranit cu biberonul din 2 in doua ore, pana a invatat sa manance. Acum are 23 de kilograme de cre e mandru tare. Mai trebuie sa ia in greutate. Asa a zis veterinarul ca va depasi 30 de kg. Nu-i nimic. El, Oby, sa fie sanatos! 🙂
Păi, povestea lui Oby o ştiu, am citit-o tot la tine. Nu este cel care ar fi trebuit adt spre adopţie şi te-ai dus după el să îl iei înapoi. Întrebam de vârsta lui Răducu.
Exact. El e. Raducu are cativa ani. Inca nu am aflat cati. Banuiesc ca vreo trei ani.
Să-ţi trăiască „blănoşii” şi să te bucuri de ei.Sunt suflete curate care oferă cea mai sinceră dragoste, aşa cum se pricep şi ei mai bine. Ai observat câtă linişte primim numai din simpla lor prezenţă? Ne fac să uităm şi de supărări şi de tot ce ne mai necăjeşte în viaţa de zi cu zi.
Felicitări, Gabriela! Şi…Sărbători cu bucurii!
Alex, blanosii mei sunt linistiti doar cand dorm. Altfel, e mare ring de joaca prin casa. Si ma atrag si pe mine in jocul lor. 🙂
Vaaaiii… cât a crescut Oby. Dar parcă l-ai dat la o familie cu un copil mic. S-au răzgândit? Bine măcar că ţi l-au înapoiat şi nu i-au dat drumul pe stradă. Frumuşel şi jumătatea lui (la propriu). 😀
La doua saptamani dupa ce m-am mutat la casa, am sunat-o pe doamna caruia i-l dadusem, sa vad ce face, Mi-a zis ca e foarte frumos si il iubesc copiii dar ca se jucandu-se i-a omorat mai multi pui de gaina. Se gandea sa il duca la parinti. Atunci i-am propus sa mi-l aduca inapoi. Eu oricum nu am gaini. Atata noroc ca ar trebui sa ma mut eu in cotet. 🙂 Raducu, catelul mic, fusese al proprietarilor care s-au mutat de cateva luni. E uratel dar eu stiu ca sub blanita aceea, e ascuns un sufletel de catel. A stat aici mai mult singur. E fricos. Cred ca a fost batut si nu l-a mangaiat nimeni, inainte. Acum a prins incredere si ii place sa-l mangai. Dar musai in acelasi timp sa-l mangai si pe Oby, ca altfel nu ma lasa. Uite-asa , animalutele din casa, nu stiu cum sa stea cat mai aproape de mine.
Nu-i, măi, urâţel… E haios foc, sufleţelul de el.
E haios, e adevarat. Imi place temperamentul lui. Cand Oby era un puiut de doua luni, ieseam cu el la plimbare, la lac, si 2/3 din drum il duceam in brate. Altfel se aseza din 10 in 10 metri sau se intorcea din drum dupa orice catel, copil sau adult care ii dadea atentie. Toata lumea ma intreba ce rasa e. „niciuna. E un catel de curte.” Majoritatea isi schimbau reactia daca aflau ca nu e de rasa. Cainii nu ne intreaba pe noi ce rasa avem, ce culoare la par, cat de batrani sau de tineri, de grasi si de slabi suntem. Ei ne iubesc asa cum suntem. Neconditionat. Cred ca si noi trebuie sa invatam de la ei. Nu toti avem sange albastru. Asta nu inseamna ca suntem diferiti.
Asta cu rasa, dacă mă întrebi pe mine, e un snobism al unora, ca şi cum nu ai câine rasă, nu se justifică efortul îngrijirii lui. Este o mentalitate proastă moştenită din vremuri când oamenii îşi băteau joc de cei care aveau căţei.
Eu cel mai mult am iubit-o pe Kurla, o căţeluşă corcită, cum poate vezi cu sutele pe străzile României. Şi nu aş fi dat-o pentru o sută de Chow-chow (căţeii care îmi plac mie, apropo de rase), numai că a murit sărăcuţa prea devreme.
ne atasam de ei, ca sunt atat de dragalasi. Cand ma plimbam cu Oby pe strada, in lesa, ma mai opreau oameni si-mi povesteau intamplari cu cainii lor, unele de-a dreptul emotionante.
ba e frumos! imi vine să-i pup fix în bot pe amândoi!! pupă-i tu din partea mea, da?
fix in bot? :)) Sigur nu. Dar o sa le transmit. Catelusul tau, Gipsy, ce face?
Gipsy! Gipsy mi-a dus dorul tare.. A fost tare apatic şi supărat… ştiu sigur că aşa-i. Tare mă mai iubeşte, vine si la wc după mine, e precum scaiul! 😀 Mânca-l-ar mama pe el!! NU-ţi mai zic ce dor mi-a fost şi mie de el… parca mai tare decât de soţ! ssssst! să nu mă zici 😛
pai da, ti-a fost dor de amandoi. De unul un pic mai mult decat de celalat.:D Stiu si eu cum e sa ai insotitori, chiar si in cele mai discrete locuri din casa. Gandeste-te ca eu am 4. Doi caini si doua pisici. Cand circul prin casa, parca am fi un trenulet viu. Tot cate un catel si o pisica. Noroc ca Mirciulica e mare si nu mai trebuie sa ma urmeze. 🙂
esti un suflet mare. 🙂
la asta nu stiu ce sa zic. 🙂
Oby si-a aratat recunostinta, de atatea ori… 🙂
Ce frumos stau ei prabusiti dupa atata joaca! 😀
daaaa…e un nazdravan. 🙂 Ma amuza dimineata ca nu misca niciunul, pana se face ziua. Au un somn foarte bun, de la 10 seara la 8 dimineata cand le dau sa manance si ii trimit afara. Nu sunt foarte incantati, dar dupa ce ajung in gradina isi consuma energia alergand, jucandu-se si latrand toata ziua. 🙂
Intr-un timp te-am trecut la blogroll:
Gabriela- fata din vis.
Ca sa nu ne incurcam atatea Gabriele, 😆 am modificat: Gabriela Ilies. 😀
e ok. Nu ma deranjeaza nici un apelativ. Stiu cine sunt. 🙂
Sunt ahtiaţi după atenţie. Ulise mă latră când intru pe poarta de la stradă, ca nu cumva să uit să trec pe la el înainte de a intra în casă!
Pingback: - Elisa – gradina mea de vis
Pingback: BRAŞOV – PRIMA ŞCOALĂ ROMÂNEASCĂ (5) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI