Daily Archives: 2 decembrie 2010

Antologia gafelor


Gafe gazetaresti

scrisa de Fata din vis

Eram corespondent local al ziarului Mesagerul Transilvan de cateva luni. Ziarul acela in care, in vremurile lui de glorie, se publicau listele de la Caristas. Eu am ajuns sa lucrez la ziar abia la vreo 2 ani dupa fenomenul prostirii in masa , care a fost Caritasul.  La un moment dat, se produce la Salina Ocna-Dej, un eveniment neobisnuit. Un deal intreg se surpa si in locului lui, ramane un crater lat de 120 de metri si adanc de 150 metri. Imens. Aflu si eu despre ce e vorba, si presata de timp ca sa trimit repede stirea, nu mai verific, nici nu mai merg la fata locului, lasand detaliile pentru ziua urmatoare. Dau 2-3 telefoane si ma apuc de redactat. Scriu materialul dar ca sa fie mai interesant si mai ancorat in istoria locala, imi vine inspiratia sa completez, ca “ in urma cu cateva zeci de ani, primaria din Ocna-Dej s-a prabusit intr-un astfel de crater si in locul ei a aparut un lac de apa sarata. In cladire se aflau cativa oameni, inclusiv primarul.” De unde stiam asta? Imi amintisem de o poveste, pe care mi-o spusese tata mai demult. Atata doar ca, eu nu luasem in calcul ca tata era un povestitor perfect, plin de imaginatie, care inventa uneori povesti. Iar eu, nu mai verificasem. Ba mai mult, auzisem repetata povestea aceasta de un consilier local, cu ceva vreme inainte de incident. Am uitat doar faptul ca, alt consilier i-a atras atentia ca e o legenda, dar ca in realitate  primaria e la locul ei si nu s-a prabusit niciodata.

Mi-a fost jena urmatoarea perioada sa dau ochii cu directorul de la salina si sa-i explic si lui povestea gogonata.

Antologia gafelor


primita de la Daniel Tudose

Freezing moon
Noapte. Noapte albă. Alb ce scârțâia din toate țâțânile în cumplita îmbrățișare a gerului năprasnic. Copacii gemeau când și când sub povara încleștării cu nevăzutul de gheață, eliberând tensiuni ascuțite ce brăzdau fioros eterul tare, sub un cer ca un geam făcut țăndări, înconjurând o lună glaciar de limpede. Țurțurii, răi la vedere și dușmănoși, parcă se pregăteau de grozăvii înspăimântătoare, sticlind fără suflet și rânjind sub razele fără viață.
În depărtarea drumului se zărea conturul metalic și nefiresc de mare a ceva neștiut. Omătul înghețat parcă zămislise din trupul său ceva nemaivăzut, care scotea fuioare de aburi dintr-un plămân uriaș de gheață. Părea ruptă din înconjurul ce strângea în clești de oțel tot ce găsea în cale, parcă gheața luase ființă și hălăduia hămesită în cale, mânioasă pe oamenii înfundați cu spaimă în casele mușcate aprig de colții cei lacomi ai nopții de lapte înghețat și sticlos. Și tot venea, nici văzută, nici nevăzută, înfiorător de nedeslușită, bătând bocna de sub picioare cu tropot nepământean, rezonând în luna de foc încastrat într-o cușcă de gheață. O umbră într-o oglindă aburită năvălea din depărtarea încremenită sub vraja de sticlă și umbră și ger, creatură a ținuturilor veșnic cuprinse de amorțeala polară, scârțâind și scrâșnind totul în cale, ca un balaur de frig scuipând flăcări de metal rece și crunt.
Am sărit iute peste un gard, din calea dihaniei scoborâte de cine știe unde, poate din pustiul selenar ce părea a-l ocroti. Cu inima înghețată și șira spinării scăldată în șiroaie troienite, de după un copac chinuit de strânsoarea glaciară, am pândit vietatea întrupată din scârțâitul omătului strivit fără milă. I-am zărit întâi umbra, nefirească, căscându-se cât nemărginirea, învăluită în aburi. Îi așteptam cu moartea de gheață în suflet, ființa.
…cât două prăjini de mare, mătăhălos și greoi, strivind omătul sub călcătura uriașă, Ion a lui Pintilie sufla în pumnii cât niște ciocane, pufăind ca un urs. Căciuloiul parcă-i ajungea până la lună, proptind-o…