Daily Archives: 18 decembrie 2010

cartea care aduce lumina


Un grup de romani a avut o initiativa laudabila.Au colectat carti pentru a le duce in Basarabia. Au adunat  mii de volume pentru romanii de peste Prut, celor care vor sa primeasca lumina stiintei si a invataturii, celor care vor sa citeasca in limba romana, vrand sa-si pastreze identitatea nationala.

După mulți ani sub regim politic românofob și rusofon, multe zone din Republica Moldova duc lipsă de cărți în limba în română. Societatea Academică Gh.I. Brătianu din Cluj-Napoca prin persoana Valentin Lungu coordonatorul proiectului, a inițiat o campanie pentru colectare de cărți pentru românii din Republica Moldova. Campania de colectare s-a încheiat urmând ca în luna martie a anului viitor cărțile să fie donate în licee, biblioteci și poate în închisori.

Acesta este un citat dintr-un articol referitor la aceasta campanie, pe care Arthur Filimon, prietenul nostru Napocel l-a scris pentru Hotnews. Va invit sa urmariti acolo mai multe detalii legate de aceasta campanie si a sesiza remarcile acide ale unor romanofobi de peste Prut. E greu sa fii roman, la est sau la vest. Uneori, simtim cat de greu e sa fii roman chiar si in propria tara.

Reclame

sara Craciunului nost


la mireasa


Vacantele copilariei mi le-am petrecut la tara. Duse de bunica, eu si sora mea mijlocie, cea mica nu apucase inca sa vina pe lume, ne trezeam dintr-o data intr-o alta lume. Intre femeile din familia mea, diferenta de varsta era de 20 de ani. Eram 4 generatii, eu, mama, bunica si strabunica. Asadar, pe vremea aceea aveam vreo 6 ani iar sora mea, Ani, avea 4. Bunica si strabunica locuiau la Rus, o localitate frumoasa intre dealuri verzi, impadurite in care mai pluteau inca legendele haiducului Pintea Viteazul. Satul era marginit de cursul Somesului, raul destul de lat si de adanc, care adapostea in meandrele sale somni uriasi. Cand ajungeam la Rus, cartierul general era la bunica Otilie. Dar cum ea era o femeie in putere, la 46 de ani, alerga incoace si incolo cu diferite treburi, cate era ziulica de mare. Asa ca, ne duceam zilnic la mama Lina, strabunica blanda care ne primea cu rabdare si cu calm, si care se amuza de sotiile noastre. Nu odata ne-a salvat de pedepsele mamei, severe. Imi amintesc ca mama isi cumparase pe atunci, un ruj rezistent, foarte scump si eu, impreuna cu Cristian, un baiat de varsta mea, venit si el la bunici, in vecini, noi doi ne-am rujat. Eu imi dadusem la greu pe buze iar lui Cristian ii facusem niste ruji in obraji, de toata frumusetea! O saptamana am stat cu rosu intens pe obraji, amandoi. Atunci, foarte suparata, mama a vrut sa ma bage in cotet. Nu mai erau porci, dar pentru ca am fost atat de neascultatoare, asta era pedeapsa. La cotet! Am scapat doar datorita mamei Lina, care m-a prins si m-a invelit in fustele ei largi, de unde mama nu m-a putut scoate, decat dupa ce i-a trecut furia.

Cristian, avea o sora, Cristina, de varsta surorii mele, Ani. Ne jucam deseori impreuna si la nazbatii nu ne intrecea nimeni. Cum la mama Lina nu aveam ce strica, ne lasa de capul nostru.
Era o zi frumoasa de iarna. Nu mai ningea, dar era destul de frig. Stateam in casa bunicilor lui Cristi. Bunicii nu erau acasa. Aveam un fas rosu, cu capison. Oroarea mea erau hainele rosii. Mie imi placeau albastre, dar mama ma imbraca pe atunci, dupa gusturile ei. Cum ma plictiseam, mi-am scos siretul de la capison. Clar trebuia pus inapoi. Nu era mare lucru. Un ac de siguranta si era foarte simplu. Cristina stia ca bunica tine cutia cu ata si acele foarte sus, pe stalaje, un fel de dulap cu multe rafturi.Inaltimea dulapului era de 2 metri, cam depatru ori inaltimea micutei. Imediat a inceput sa se urce, dar sub greutatea ei, stalajea s-a inclinat periculos gata sa se rastoarne. Noroc ca am fost acolo sa o spirjin. Cristina ajuns jos iar de sus, una din oalele cu lapte pus la prins s-a rasturnat si a inceput sa curga, ca un dus, in capul fetitei. Toata plina de lapte acru, din cap pana in picioare, s-a ridicat si s-a dus sa se schimbe. Nu ne-a lasat o spalam pe cap asa ca am sters-o bine cu prosopul. Am facut curat. Am pus oalele la locul lor si ne-am vazut de jucarii. Am uitat de incident. Dupa vreo doua ore am plecat acasa. Buncile se gateau sa ne duca la biserica. Azi e nunta in sat, si la biserica merge toata lumea care locuieste in apropiere deci si noi. Cristi si sora lui intarziau. Nu i-am mai asteptat. Mama Lina credea ca s-au razgandit si nu voia sa lipseasca. Aproape de final i-am vazut si pe cei doi, tinuti de mana de bunica lor. Cristina era inca bosumflata. I-a luat ceva timp bunicii ei sa inteleaga de ce nu ii intra piaptanul in parul fetitei. Ca sa nu mai vorbim de odorurile acre care veneau dinspre ea. Asta da motiv sa intarzii “la mireasa”!

7 trepte


Batranul sta singur in apartamentul sau. Copiii au alte treburi. S-au marit, au copii, au trecut de facultate, au afaceri. Nu au timp si nici rabdare cu tatal lor. Dar el intelege. Sunt pe lumea asta, alte lucruri mai importante. Batranul a fost la frizer, singur. Aceeasi frizerita, de zeci de ani. Frizeria e la parterul unui bloc. Doar 7 trepte trebuie sa urce. Dar e foarte greu pentru picioarele lui tremurande. La plecare, femeia l-a incurajat si i-a urat sanatate! “ Ar fi bine, gandi el!” Incepu sa coboare treptele si la un moment dat, picioarele acestea, care l-au purtat in diferite colturi de lume si cu care a alergat cand era sportiv, nu l-au mai ascultat. S-au inmuiat ca si cum nu ar fi fost ale lui. Batranul se pravali pe ultimele trepte, rostogolindu-se pana la usa. Isi amortiza caderea cu cojocelul pe care nu apucase sa il imbrace. Frizerita auzi bufnitura si iesi repede sa il ajute. Batranul zimbi, usor jenat.

–    Mi-ar fi luat o vesnicie sa ma ridic. Noroc ca am invatat sa cad, cand faceam judo!