Monthly Archives: ianuarie 2011

Norocul din mana lui


 

Intre Somes si padure, localitatea Vad se intinde, imbratisand soseaua. Case obisnuite, nu prea mari, dar bine asezate si cladite, sa reziste. Constructii din caramida, curti generoase, garduri si porti metalice. O asezare de oameni gospodari. Spre capatul satului, badea Vasilie si lelea Floare au o casa frumusica. Batranul, are peste 70 de ani. Dar e un om in putere. Doar  mainile lui cu degete noduroase spun o poveste de om muncit. De la palma dreapta ii lipseste o falanga, semn ca batranul obisnuieste sa faca toate treburile barbatesti ce tin de gospodarie. Om harnic, ce nu se teme de munca si nici de provocari. Pe vremuri, Vasilie lucrase la Combinatul de hartie de la Dej. Se pensionase si acum, se ocupa de gospodarie. Singura lui neimplinire era nevasta. Aceeasi, de zeci de ani. Dar parca de la o vreme te urasti. De cand o stie a fost rea de gura si mereu nemultumita. Orice facea, femeia era impotriva si avea tot felul de obiectii. Atata doar ca Vasilie, nu se pierdea cu firea si o lasa pe ea sa dea din melita iar el isi vedea de treburi. E un batranel simpatic si cand te intreaba ceva, te sfredeleste cu privirea iar zambetul lui usor ironic, ar vrea sa zica:” esti sigur ca asta e adevarul”? E o atitudine specifica oamenilor de la tara, neincrezatori in oraseni care ii cam iau de prosti. Dar si ei, taranii sunt destepti. Poate mai dezghetati decat multi oraseni. Vasilie a umbat mult sa isi caute drepturile. Primeste pensie buna, mai are o pensie de refugiati iar acum, umbla sa isi recapete terenurile. Mai are o parcela de primit, pe care o ruda indepartata i-a ocupat-o. Se judeca pentru ea de cativa ani. A invatat care e mersul proceselor si acum ii place.

–         Doar nu am nevoie de bucata ceea de pamant. Am destul si nu-i cine-l lucra. Numa’ ca vara-mea mi-o zis ca nu crede ca voi putea vreodata sa i-l iau. Si vreu sa-i demonstrez. Am fost si la Pachetul General. Ma cunosc domnii aceia si doamnele.

–         Dar merita sa va judecati doar pentru asta?

–         Merita, cum sa nu! Nu a venit o data in toti anii acestia sa isi ceara iertare. Daca venea, ii dadeam terenul degeaba.

Vasilie, mestereste de cateva zile spre disperarea batranei lui. Ea nu are cu cine se certa. El e prea absorbit de demontat o Dacie veche si de construit ceva acolo, in hambar. Vrea sa isi faca un tractoras. Mai are nevoie de cate-o mana de ajutor. O striga pe femeie, care trebaluia prin casa.

–         Florica! Hai pana afara!

–         Da ce-ti trebe? De ce strigi asa?

–         Hai ajuta-ma un miez!

–         La ce sa te ajut?

–         Sa imping un pic masina asta.

–         Hai sa te ajut sa o imburzi in Somes, zise ea cu naduf si intra in casa sa termine de copt placintele.

Barbatul mormai ceva doar de el auzit, necajit ca nu se poate baza deloc pe suportul nevestei.

–         Daca stiam cat de afurisita o sa fie, dracu o ma lua de nevasta. Nici dupa 50 de ani de stat impreuna nu s-a imblanzit. Amu, ii prea tarziu sa o schimb cu alta. Si cand ma gandesc ce ficior fain eram si cate fete de gazde nu ar fi vrut sa se marite cu mine. Si eu, fudul nevoie mare, am ales-o pe cea mai rea. Asta mi-o fost norocul. Mi l-am facut cu mana mea, asa ca pe tractoru’ asta!

 

Flori pentru Oana


Oana, o fata frumoasa, inteligenta, un caracter puternic si un suflet cald. E ziua ei de nastere. Chiar daca e un ianuarie, cu zapezi si ger napraznic, daca frigul musca si zapada scartaie sub pasi, florile Oanei infloresc in suflet. Te imbratisez cu drag. La multi ani, Oana!

nebuni la casa lor


Catalina e multumita ca a doua casnicie a fost una implinita. Nu stie daca e vorba de fericire sau de automultumire. Cert e ca barbatul acesta i-a oferit tot ce a avut nevoie. Si ea nu a avut pretentii mari. Sa fie doar un om cu dragoste de ai sai, sa traga la casa si sa nu bea. In rest, cu treaba buna si intelegere toate lucrurile se rezolva. De ceva vreme, Georgica are probleme cu inima. S-a mai ingrasat cu anii, poate de oboseala, poate de varsta ori din mancarurile prea grase. Si tensiunea i-o mai ia razna uneori. Dar de la o vreme, te inveti cu bolile si traiesti cu ele ca si cu o nevasta. Singurul lucru pe care barbatul  nu-l poate suferi si nu va accepta vreodata, e sa fie internat in spital. Uraste spitalele si doctorii iar apasarea cladirilor urate, cu peretii varuiti, mirosind a spirt si diferite odoruri degajate de chimicalele din medicamente, ii provoaca o stare de lesin. Mai bine sa moara decat sa ajunga pe mana doctorilor. Cand ajungi acolo, e deja o intelegere intre tine si Dumnezeu. Daca El vrea sa traiesti, iti va da zile, oricum. Daca nu, nu. Cam astea erau argumentele lui.

–          Catalino, ma simt rau.

Femeia stia ca el nu se prea plange decat cand lucrurile chiar stau rau.

–          Stai sa chem Salvarea.

–          Nu chema. Ajuta-ma sa ma spal.

–          Nu esti intreg la minte. Ti-e rau, si vrei sa te speli.

–          Fa ce iti spun!

Tonul lui hotarat o facu sa inteleaga ca nu e de glumit.

Il ajuta sa faca un dus. Il sterse. Il ajuta sa se barbiereasca. Il tunse putin si ii taie parul din nas. Scose din dulap lenjerie curata. Ii trebui costumul cel nou, de sarbatori. Isi dadu cu parfum. Ingrijorarea femeii disparu cand vazu cat de interesat e sa fie ingrijit si curat.

–          Acum taie-mi unghiile si lustruieste-le, asa cum stii tu. Sa-mi pregatesti pantofii si palaria. Deretica putin prin casa, ca vreau sa ma intind in pat.

Catalina era o sotie supusa si nu iesea din cuvantul barbatului ei. Poate de aceea relatia lor a mers atat de bine. Ii facu manichiura cu grija, ii taie pielitele si ii lustrui bine unghiile, cu pilele ei fine din trusa de unghii.

–          Stai langa mine, pe scaun sa povestim. Da-mi mana. Mai tii minte cum ne-am cunoscut?

–          Tin. Cum sa nu. La nunta Ioanei. Avea deja copil de cateva luni.

–          Ce am mai ras cand fratele meu, cauta ceva de baut si a gasit pe pervazul ferestrei, laptele lasat la racoare. Nu a stat pe ganduri si l-a sorbit dintr-o inghititura. Parca si acum il vad, cu dadea ochii peste cap cand a aflat ca e laptele pe care Ioana s-il mulsese din san, ca era mult prea productiva. Dadea lapte mai ceva ca o vacuta si i-ar fi patat rochia.

–          Asa i-a trebuit. Daca si-a bagat nasul unde nu era oala lui.

Catalina se mai linisti. Radeau amandoi de povestiri si intamplari din viata lor. Se tineau de mana. Apoi, el ii spuse.

–          Draga mea, mor. Sa stii ca te-am iubit si o sa fiu mereu cu ochii pe tine. Ai grija de copii si de casa.

Si a inchis ochii cu zambetul pe buze, razand amandoi de intamplarile vesele din viata lor. Cand in cele din urma, a sosit Ambulanta, echipajul nu a avut ce face decat sa constate decesul. Barbatul facuse un atac de cord. Femeia povesti ca el nu i-a dat voie sa ii cheme mai devreme. Si ca s-a pregatit singur. De somn ori de plecare.

Echipajul pleca in cele din urma lasandu-i pe cei doi in casa. Doctorul se urca in masina, suprins, facandu-si cruci si vorbind pentru sine. “O casa de nebuni!”

matusa din America


Anca, a primit cu bucurie de sarbatori, prin posta, pachetul de la unchiul George, fratele mai mic al tatalui ei. Unchiul George, e stabilit in America, de mai multi ani si locuieste la Chicago. Inainte de ’89, pachetele din America erau o adevarata mina de aur, imbracaminte, parfumuri, electronice, cafea, tigari. Cam tot ce nu se gasea pe vremea aceea. Au fost vremuri grele pentru multi, dar cadourile unchiului au ajutat-o foarte mult. Acum, le primeste in virtutea obisnuintei si a dorului pe care rudele sale il au fata de cei ramasi acasa.  Anca se bucura de daruri, chiar daca acum are posibilitatea sa isi cumpere tot ce doreste. Parca atunci cand le primesti in dar, cu inima deschisa inseamna mai mult decat le-ai lua din magazin.  In pachetul de Craciun, pe langa parfumuri si alte maruntisuri, a primit o cutiuta aurie, din metal. Fara instructiuni sau eticheta. “Sigur sunt condimente ori concentrat de supa, dupa miros”si-a zis si a pus-o in bucatarie, zambind. Matusa se mai gandeste la ea si la faptul ca isi petrece zilnic cateva ore prin bucatarie. L-a si folosit la gatit desi nu a sesizat vreo aroma aparte. Cine stie, matusa o fi avand un mod aparte de a gati cu ele. Astepta sa ajunga scrisoarea, care sigur se ratacise pe undeva. In ultimele zile, in forfota sarbatorilor, Anca se gandeste la Craciunul din copilarie. Matusa, e foarte haioasa si face mereu glume. Chiar a facut prajitura ei preferata, cu mar si scortisoara, incat cateva zile, parca prin toata casa, plutea aceasta aroma exotica. Dupa o saptamana, postasul cel nou, aduce scrisoarea, care ajunsese la cineva dintr-un alt cartier. Unchiul e un batranel simpatic, tipul de bunic pe care si-l doreste fiecare. Doar ai lui isi mai amintesc de caracterul lui indraznet si excentric. Faptul ca nu vrea sa foloseasca internetul le cam limiteaza modul de comunicare. Ori poate ca, incearca intr-un mod discret, sa nu se implice in viata nimanui si sa nu ii fca pe altii responsabili de el. Mereu i-a placut sa se descurce singur si sa isi rezolve situatiile de viata. In schimb, ii place sa scrie scrisori si felicitari. Era in plic si o felicitare frumoasa, cu Mos Craciun impartind cadouri langa brad. Anca citeste scrisoarea. “Dragii mei, m-as bucura sa stiu ca v-au incantat cadourile. Sunteti singurii pe care ii mai am. Trebuie sa va dau o veste trista. Craciunul acesta va fi umbrit de vestea ca matusa voastra, iubita mea sotie s-a stins. Sunt foarte trist si ma simt foarte singur. In pachetul pe care vi l-am trimis, a pus si o mana din cenusa ei, sa o pastrati ca amintire…..”. Anca s-a facut galbena. Camera i se parea stramta si inundata de un val de caldura. Transpira brusc. A mancat-o pe matusa…a pus-o in supa si in gulas iar apoi intre condimentele din bucatarie. Tot timpul a fost acolo cu ea iar acum calatoreste undeva prin canalizarea orasului. Nu mai poate gandi. Ii intinde sotului scrisoarea. Acesta se schimba si el la fata. Ironia sortii. In cele din urma matusa s-a intors acasa chiar daca nu in modul cel mai uzual. Luni de zile, a simtit discret, ca un fluid aroma de mar si scortisoara. Nu a putut sa ii spuna unchiului George ce s-a intamplat. I-a spus doar atat:” Matusa s-a intors in oras!”

 

Bucatarie ardeleneasca


Cristi lucreaza de mai multi ani la o firma care furnizeaza echipamente electronice. El se ocupa de partea de intretinere si deseori pleaca in delegatii, la sute de kilometri distanta, pentru verificari sau interventii. Azi au primit un telefon de la Sovata, ca unul dintre echipamente este defect, iar beneficiarul are nevoie de el “ieri”. Si-a pus aparatele de masura si alte scule necesare in masina, si-a luat si doi colegi care trebuiau sa faca niste reparatii specifice si a plecat. La Sovata, delicioasa-i inghetata, cam asa suna un cantec mai vechi, de care ei se amuzau. Calatoriile acestea sunt amuzante. Adevarate evadari, cand baietii, niste barbati in toata firea, la 40-45 de ani, isi fac de cap. Nu mai sunt sub lupa atenta a nevestelor si isi mai permit cate flirt sau poate o escapada. Dar chiar si fara, faptul ca sunt doar ei intre ei, si lasa loc de mici prostioare, face delegatiile acestea de-a dreptul placute. Au ajuns la Sovata. Aparatura are probleme. S-au chinuit ei ceva vreme, dar au vazut ca nu pot termina in ziua aceea, si se lasa seara. Au sunat la sediul central, anuntand ca raman pana a doua zi. S-au cazat la o pensiune, in apropiere de Lacul Ursu. Cocheta, pensiunea avea tarife bune, iar terasa era plina, mai ales ca acum era plin sezon. Au fost norocosi ca au gasit loc de cazare. Au luat masa pe terasa, cu preparate unguresti, delicioase. Acum baietii erau in chef. Servisera mai multe “mici”, iar Cristi a hotarat ca e vremea sa se retraga si sa merga la culcare, inainte ca vreunul dintre ei sa faca vreo traznaie. Nu ca ar fi fost prima sau ultima, dar era mai bine de evitat. Doru, unul dintre colegi, cel mai in varsta din grup, era si cel mai cherchelit. Dar era vesel si cu chef de vorba. Au vrut sa se asigure ca ajunge in camera si ca se pregateste de culcare. Vrand sa le dovedeasca ca se pregateste de culcare, Doru, s-a descaltat , ca oricum avea o pietricica in ghete, si sa le puna la aerisit. Daca le-ar lasa in camera, “parfumul” lor ar fi fost sufocant. Se intinse peste balcon si isi scutura gheata, marimea 46, si cum autocontrolul era grav avariat de atatea paharele de palinca, isi scapa pantoful peste margine. Cristi se enerva pe el, si se apleca pe balcon sa vada unde a ajuns, incaltarea. Se trase inapoi rusinat. “Dihorul” cu pricina ajunsese tocmai in farfuria cu gulas, a suedezilor langa care ei, statusera la masa, mai devreme. Acestia se uitau stupefiati cand la papuc, cand in sus, nestiind ce minune le-a picat din cer. Bineinteles ca ospatarul salva situatia, recupera gheata, iar suedezilor le oferi o alta masa gratuita, intr-o zona mai protejata.

In dimineata urmatoare, la plecare, ii intampina chiar proprietarul pensiunii. Le multumi pentru faptul ca le-au fost clienti, cu zambetul pe buze, diplomat si elegant, ca un ungur veritabil ce era, si spunandu-si in gand:” dar sa nu va mai prind pe aici”!

Giuseppe Verdi- Marsul triumfal