Daily Archives: 14 decembrie 2010

Instantanee de iarna


Natura isi vede de iarna ei. Zapada asternuta intr-un covor moale si rece invaluie campurile si lacul. Cativa barbati schimba un acoperis in vecini si m-au facut sa-mi amintesc de zicala cu omul gospodar care isi face vara sanie si iarna car. Asa sa fie si cu vecinii mei? 🙂 Apoi niste cateluse, mama si fiica, ma intampina cu inocenta si curiozitatea specifica. Mai incolo vad campul si in zare, o lumina ca o stea puternica ce se apropie cu viteza. Un avion. Trece la cativa metri deasupra unui bloc si foarte jos, pe deasupra casei mele. Pe acolo e traseul avionul roz al companiei Vizz Air. Mai departe vad niste scaieti, inalti, mladiosi in bataia vantului si a ninsorii care incepe. Cativa caini vor sa vada ce e pojghita de gheata aparuta pe lac. Apoi un alt lac. Cred ca v-am spus ca locuiesc intr-un cartier care se numeste „intre lacuri”, drept pentru care azi, aveti imagini dintre lacuri. Totul se incheie cu un festin de fructe rosii, parguite  sub zapada.