Daily Archives: 1 decembrie 2010

Antologia gafelor


scrisa de mine- Fata din vis

Lucram la Judecatorie, o constructie veche in curs de renovare, pe vremea aceea. Tot personalul impreuna cu avocatii si notariatul, folosea aceeasi toaleta veche, functionala si nu prea. Renovarea nu ajunse la toaleta. Mai intrau acolo si altii, de afara, asa ca, desi se facea curat zilnic, nu era cea mai igienica zona. La femei, toata lumea se urca cu picioarele pe vasul de la WC. Nu ne puteam abtine 10 ore, cat stateam la serviciu, si macar o data trebuia sa mergem la baie. Si ma duc la baie, tocmai terminasem programul cu publicul. Aveam o fusta lunga si stramta, din patura. Va mai aduceti aminte de fustele acelea? Ma urc pe vasul de la wc, pentru ca nu se putea folosi altfel, si cand sa ma dau jos, imi trece un gand prin minte. “Daca s-ar strica toaleta?” Nu termin gandul si in secunda urmatoare, ma trezesc pe jos. Vasul crapat dinainte in bucatele mici, nu mai rezistase. In primele secunde credeam ca nu e adevarat. M-am ridicat, m-am scuturat. Si acum? Ce sa fac? Sa ma prefac ca nu stiu nimic sau sa ma duc sa il anunt pe grefierul sef? Apa curgea continuu, ca instalatia era defecta. La parter era sediul politiei si riscam sa ii inundam. Asa ca, imi iau inima in dinti, si tremurand, nerevenindu-mi bine dupa soc, ma duc la grefierul sef.

–         Domnul Mester, trebuie sa va spun ceva.

–         Da. Ai patit ceva?

–         Nu. Da. Am stricat buda.

El se uita la mine zambind, crezand ca e o gluma.

–         Cum ai stricat buda?

–         Bine. Toata e bucatele.

Tot nu credea, si il trimise pe paznic sa verifice si sa inchida apa.

–         Lasa ca vedem ce e de facut.

Dupa cateva minute, intra la noi in birou, domnul Mester si presedintele. Eu tocmai le povestisem colegelor ce patisem. Ma priveau cu uimire si admiratie, admitand ca ele nu ar fi recunoscut vreodata, daca asta li s-ar fi intamplat lor.

Presedintele un domn impozant, avea o mina serioasa. Se uita la mine si eu ma gandeam la cati bani va trebui sa duc de acasa, sa o platesc de buna. Tocmai terminasem de platit rate si acum, trebuia sa platesc o prostie.

–         Fata mea! – Asa imi zicea presedintele.- Ce ai patit? Te-ai taiat pe undeva, hai arata-ne sa te pansam! Tonul lui devenise grijuliu si zambea. daca nu as fi spus, ar fi banuit-o toata lumea pe notara sefa, o respectabila doamna la 130 de kilograme.

–         Nu am patit nimic. Si in momentul acela, am inceput sa rad, apoi sa plang, trecand de la o stare la alta.

–         Hai nu mai fi suparata, ca oricum trebuia inlocuita. Si acum, de ce plangi?

–         Pai cum sa nu plang. Acum o sa intru in istoria judecatoriei drept doamna care a daramat buda.

Antologia gafelor


primita de la noaptebunacopii

Vreţi gafe? Dar ceva penibil, penibil, merge? Adică, de exemplu, cum am mers eu, ca maimuţa, cu fundul (aproape)gol, prin centrul Bucureştiului?
Ei, bine, era o zi de vară bucureşteană, sufocantă. Purtam o rochie roşioară, de vară, cambrată pe talie, scurtă, dar, în partea de jos gen “cloş”, nu dreaptă. Un pic de toculeţ, un pic de rujuleţ, tinerică, subţirică, mă întorceam dintr-o vizită, pe care i-o făcusem unei bune prietene. Înainte să plec de la ea, am mers la baie. Ok, stat, vorbit, pupat, plecat. De la ea, până la metrou era cam un km. de mers pe jos. O pornesc, deci, la pas. Iar eu, când merg, merg, nu mă încurc: hotărâtă. La un moment dat, ajungând pe lângă strada principală (b-dul Regina Maria, pentru cunoscători), aud claxoane şi fluierături. Şi, iar şi iar… Măi, să fie! Acum, nu sunt vreo urâtanie, dar nici Miss Univers. Încep să mă simt neconfortabil. Iar claxoane, fluierături, râsete. Hmmm!!! Mă opresc şi încep să mă studiez. Şi descopăr… că eram cu fundul… descoperit. Bine, cu desuul de rigoare, dar la vedere!!!! Se pare că, atunci, când fusesem la baie, o parte din rochie se agăţase cumva, habar nu am cum şi lăsa să se vadă ce nu trebuia. Cum nu bătea nici vântul, nu simţisem nimic. Aşa că am defilat, mândră nevoie mare, vreo juma’ de km., prin centrul Bucureştiului, ca maimuţa… Culmea a fost că, în drumul meu, nu am întâlnit niciun pieton, nici dinspre sensul meu de mers, nici din sens opus. Poate aş fi avut vreo şansă să ma atenţioneze cineva. Sau, poate, nu… Clar e că, atunci când, am descoperit, mi s-a făcut o ruşineee!!!!!!!

Antologia gafelor


Caldura mare!

de Redsky

In urma cu multi ani sefii mei aveau biroul in spatiul in care lucrez si eu, incalzirea o obtineam folosind aeroterme care consumau destul de mult curent.De fiecare data cand seful se intorcea de pe teren incepea sa urle”mai opriti aerotermele astea, ca muriti aici de cald!” Ideea e ca stand pe loc era rece,dar el venit de afara si din caldura masinii, nu realiza.Refrenul se repeta zilnic.
Intr-o zi am iesit din firma sa cumpar ceva de mancare. La intoarcere arunc o privire scurta vad ca seful nu era si ma lansez in stilul deja cunoscut “mai opriti aerotermele astea, ca muriti de cald!” Am vazut ca nu rade nimeni si pana sa deslusesc misterul, il vad pe seful ridicandu-se din spatele unei masinarii, la care mesterea stand ciuciulete.
Mi-am strans falcile cazute pe jos, m-am facut ca nu vad fulgerele ce sagetau spre mine si mi-am cautat urgent de lucru cat mai departe de el,sapand cu nadejde adapost cat mai adanc sub pamant! :D

Antologia gafelor


by silavaracald

Aveam un profesor de matematică și nu știu de unde-i venise porecla, dar îi ziceam Motoreta. De prisos să precizez că așa-i ziceam și acasă, de față cu părinții.
Și merge mama unui coleg la cancelarie, să-l caute, că puștiul avea ceva probleme la materia respectivă. Intră în încăpere și îi spune primului profesor care-i iese în cale: ”Aș vrea să vorbesc cu domnul profesor de matematică Motoreta!” Vă dați seama că, din momentul acela, și profii care nu-i știau porecla tot așa l-au numit. Dar tipul avea simțul umorului, așa că n-au fost represalii asupra mititelului. :)

Antologia gafelor


by Theodora

In primul an de facultate am facut o gafa de care si acum imi aduc aminte.
Aveam o colega frumoasa, 1.75 cm, un pic plinuta, cu pielea alba, trasaturi frumoase, ochii verzi, cu care ma intelegeam bine. Intr-o zi la sfarsitul orelor, a venit sotul sa o astepte.
Un tip foarte slab genul ala de piele si os, negricios rau, destul de mic in comparatie cu ea, cred ca avea in jur de 1.65, s-a a propiat de noi si eu, crezand ca vrea “sa ii faca propuneri indecente colegei de mele”, l-am repezit.
Nu mi-am imaginat ca este sotul :) Mai grav a fost si fata pe care am facut-o cand ea razand mi l-a prezentat.
Cred ca am repetat de cateva ori intrebarea.. Chiar este sotul tau? Nu se poate!
Bine ca nu s-au suparat pe mine … oricum a fost neplacut.
Si acum imi aduc aminte gafa aaia de cate ori vorbesc cu ea la telefon.

Antologia gafelor


Leo

by Georgiana

Am primit de la Găbiţa o invitaţie la aşa-zisa “Antologie a gafelor”. Am în palmares aşa de multe încât mi-e şi greu să mă opresc asupra uneia. Dar pentru că timpul nu-mi permite am să vă povestesc doar una, comisă acum trei ani, la scurt timp după ce mi-am cumpărat apartamentul. Aşadar, cu creditul ipotecar aprobat, fericită nevoie mare că voi avea şi eu, precum melcul, căsuţa mea, am purces în căutare de apartamente. Am văzut doar trei, la cel din urmă m-am oprit. De tot. Aici locuiesc şi acum. Asta a fost aşa, o introducere că doar mă ştiţi că-s vorbă lungă. :D Cum e şi firesc, înainte să te muţi în casă nouă dai o mână de var, adică e de musai să schimbi aerul, nu? Din păcate la mine a fost nevoie de mai mult de-o mână de var pentru că pereţii erau de culoarea sfleclei, asezonaţi cu calcio vecchio şi mica şist, în concluzie mama urâtului şi a prostului gust. Şi pentru că banii nu mă dădeau afară din casă, aveam nevoie de un meşter care să-mi facă toată treaba bine dar în aşa fel încât să nu mă “jupoaie” de zece rânduri de piele, într-un cuvânt mai ieftior. Mi-a găsit frate-miu un băieţel hărnicuţ, de la ţară,  modest, pe numele lui Leo; mi-a plăcut şi-am bătut palma. În fine, din vorbă în vorbă ajungem la concluzia că blocul datând cam de pe vremea când eu apăream pe lume, n-ar fi rău să schimbăm şi toată instalaţia electrică – chestie care în mod normal trebuie făcută înainte să te apuci de dat cu var. Alta acum! De unde fac rost de electrician? Întreb prin cunoştinţe, prieteni şi în cele din urmă dau peste unul pe numele lui (a’ naibii coincidenţă – Leo). Îl sun şi-l invit la mine acasă pentru o evaluare. Şi n-a cântat cocoşul de trei ori că Leo electricianul a fost la uşă. Intră în casă, contemplă îndelung pereţii, de parcă intrase în galeriile Tretyacov şi începe să-mi toarne nişte scenarii demne de fimele SF. Ceva de genul: “în primul rând, eu nu dau şanţuri în pereţi, eu lucrez numai cu tavan fals, am o echipă de profesionişi în spate”, “eu ţin pasul cu trend-ul, pun şaltărele în partea de jos a pereţilor, că e mult mai la îndemână” “eu nu lucrez decât la vile doamnăăă” şi câte şi mai câte… Le-am şi uitat! Cert este că la final, când mi-a zis scorul am fost nevoită să-mi adun fălcile cu ambele mâini!! Nici bine nu pleacă Leo electricianul de la mine, că pun mâna pe telefon şi-l sun pe Leo meşterul care aştepta un răspuns, deoarece munca lui ulterioară depindea de electrician. Şi încep: ” – Leo, salut! Uite măi, te-am sunat să-ţi zic că tocmai a plecat electricianul de la mine” – timp în care de la capătul celălalt al firului nu se auzea nici măcar o respiraţie – şi “torn” în continuare: “un băieţaş de ăsta de cartier, plin de figuri, un jăpcar şi un nemernic! auzi la el: că cică nu lucrează decât cu tavan fals, că e profesionistul lui peşte prăjit (am zis mai urât, recunosc), că-mi pune şaltărele nu-ş pe unde, că lui numai vilele-i put!  în concluzie un aburitor măi! Ce-a crezut el? că şi-a găsit fraierii? Să se ducă naibii la vilele lui! E clar, măi Leo, că trebuie să găsesc alt electrician!” Nervoasă bine şi cu spumele aferente la gură, întreb: ” Leo, spune şi tu … ce mă fac? de unde naiba scot eu electrican acuma?” Şi vine şi răspunsul timid: ” cred că nu cu mine vroiaţi să vorbiţi”….Moment în care m-am prins: în agenda telefonului îi aveam pe amândoi trecuţi cu numele de Leo, aşadar l-am sunat fix pe Leo electricianul.  În secunda doi am închis telefonul şi am simţit cum îmi pleacă găluşca din gât, la vale. De musai să vă precizez că Leo electricianul este o cunoştinţă de-a soţului meu şi uite chiar nu l-am întrebat dacă a mai dat vreodată ochii cu el! :D
Cam ăsta e genul de gafe cu care mă mândresc! :D