Femeia cu naframa, din Bobalna

Comuna Bobalna, este una dintre putinele, atat de incarcate de istorie si de umbra unor personalitati marcante. Dar istoria s-a oprit demult, in varful dealului, la mausoleul ridicat de comunisti, in memoria celor care au murit in Rascoala de la Bobalna, in 1437. Sau poate pe la conacul lui Alexandru Vaida Voievod, fost ministru de interne si de externe, un politician ilustru in perioada interbelica. Totusi, satul are figurile lui célèbre si actuale. Poate nu atat de distinse, iar notorietatea lor se opreste la marginea comunei. Poetul local, Alexandru Pop, un barbat inalt si uscativ, la 45 de ani, patruns de misiunea sa in domeniul culturii si ingrijorat de trecerea sa anonima prin a scos nu demult o carte. Un fel de Don Quijote de Bobalna cu inclinare spre visare, filozofie si literatura. S-a scris in presa, s-a vorbit si gata. Spiritele s-au linisit. Poate au mai fost agitate, in momentul in care, dintr-o neglijenta personala, poetului i-a luat foc casa. Pana cand au  intervenit pompierii, jumatate din casa ii fusese distrusa de flacari. Ati crede ca, oamenii se pierd in vietile lor monotone. Prin 1996 parca, un car de televiziune a transmis in direct in ziua votului, avandu-l ca moderator pe cunoscutul jurnalist Mihai Tatulici. Spiritul oamenilor de aici e viu, o lume vie si simpla a satului romanesc. Iar taranii de aici, au sangele fierbinte al celor care s-au luptat pe deal, impotriva asupririi habsburgice. Barbatii satului, se intalnesc seara la bufet, si stau ore in sir in fata unei sticle de bere, comentand despre filme, despre politica partidului lui Boc, despre “mondenitatile” locale.

Prin mijlocul comunei, traverseaza soseaua, asfaltata si proaspat marcata cu vopsea alba. Dar cum pe aici trec putine masini, oamenii circula fara nici o grija pe carosabil.

Lelea Lucretie si Lelea Anica, vorbeau de vreo jumatate de ora, in mijlocul drumului. Adica pe marcajul alb de pe mijlocul soselei. Universul de concentrase atent, acolo unde ele, cele doua batranele de 70 de ani, imparteau lumea in lung si in lat, cu povestile lor sfatoase. Si se aplecau una spre alta, sa isi vorbeasca in soapta, ca nu care cumva sa le auda cineva. Cine sa le auda? Asa se tin secretele, la vedere.

–         Noa spune tu Lucretie. Cu ce propunere o mai vinit si primarul asta! Io i-am zis barbatului, ca la sedinta de consiliu de maine, sa nu fie de acord.

–         Ai facut tare bine. Anica… dar nu apuca sa isi termine fraza soptita, cand se auzit un scrasnet de roti. O masina neagra se repezi spre Lucretia si o sterse bine cu portiera pe sezut. Datorita impactului, femeia cazu gramada. Masina se opri. Un tanar cobori speriat si o ajuta sa se ridice.

–         V-ati lovit rau? Cum va simtiti? Va doare ceva?

Tanarul era alb la fata, de spaima. Femeia, tacea, uitandu-se imprejur, naucita. Expresia cu “cel care cade din pom si sta cateva minute sa se gandeasca ce i s-a intamplat” era numai buna pentru lelea Lucretie. Intre timp, sosi si ambulanta. Echipajul ii lua tensiunea, ii facu un examen sumar si vru sa o duca la spital.

–         N-am nimic. O julitura. Dar nu-mi dau seama ce am patit!

–         Ati fost lovita de masina, ii spuse si politistul ajuns la fata locului.

Cativa curiosi, incepura sa se imprastie, semn ca nu a fost mare lucru. Cateva zgarieturi si gata. Atunci, Lucretia se simti brusc nedreptatita si il apostrofa indignata pe tanar.

–         Si tu? Nu aveai loc pe drum, cat de larg era? Trebuia sa te urci pe mine?

–         Pai nu m-am urcat. Ciculam pe sosea, regulamentar. Imi pare rau.

Vocea lui scazuta si tremurata, arata ca se speriase mai rau decat victima.

–         Ei, iti pare rau. Sa ai grija alta data pe unde umbli! Si sa-ti steie mintea la drum, nu la fuste!

Tot ea, care nu avea ce cauta pe sosea, era cu gura mare. Politistul o domoli si ii zise ca, se mai gandeste daca sa ii dea amenda sau nu.

Tanti Lucretia, proaspat pansata si doftorita de echipajul de la ambulanta, refuza internarea, si se ridica scuturandu-si fustele. Hmmm. Cum sa mearga ea la spital? Ea care batuse tara in lung si in lat si sa se impiedice de atata? Nici vorba!

Schiopatand usor de un picior, cat sa smulga urme de ingrijorare asistentei de pe terasa bufetului, se indrepta spre casa. Cand intra pe poarta, badea Gheorghe o intampina ingrijorat.

–         Da ce-ai mai facut mai femeie?

–         Eu? Nimic? M-a calcat unul cu masina.

Batranul o privi cu neincredere. Dar de la ea se putea astepta la orice. Lucretia era o femeie aspra. Frumoasa, cu ochi albastri, adanci. E faina si acum la batranete. Si la fel de aspra ca in tinerete. Cand venea vara, mergea in pelerinaj. Batea tara, in lung si in lat. Pleca de acasa, fara bani, fara merinde. Si circula cu autostopul. Déjà soferii de tir o cunosteau. Era simpatica foc, povestitoare, vesela. Nu ii cereau bani pe transport. Iar la manastiri, primea mancare si cazare gratis. Se intorcea acasa linistita si impacata pentru un an, dupa o hoinareala de o luna. Era prima in sat, cand era vorba de organizare. Orice, punea la cale, avea strategii si rezolvari la o gramada de situatii. Chiar si cand trebuia sa mobilizeze oameni pentru lucrari in interesul obstei. Nu era chip sa i te opui. O Margaret Thatcher de Bobalna. Dupa Revolutie, curentul nationalist a patruns-o si s-a inscris in Partidul Romania Mare. Ca doar ea era patrioata, pana in maduva oaselor. Daca Dumnezeu a vrut ca ea sa se nasca in Bobalna, intr-un sat istoric, inseamna ca a stiut de ce. A fost chiar si la Bucuresti, la un congres interational al romanilor de pretutindeni. Intoarsa acasa, le povestea femeilor despre aventurile ei, iar ele, stateau cu gura cascata, auzind-o deruland peripetiile din calatorie. O invidiau si visau cum ar fi facut si ele, daca le-ar fi lasat barbatii sa plece de acasa.

–         D-apoi drajile mele, cum sa va spui? Io eram singura femeie cu naframa in tata sala aceea mare. Restul erau doar doamne elegante si simandicoase. Dara stiti ce frumos or vorbit toate cu mine? Si mi-or lasat si numere de telefon si mi-or promis ca-mi scrie.

Si femeile visau. Ce fain trebuia sa fi fost! Dar bine ca macar Lucretia a fost acolo si ce mandrie ca era una de-a lor! Si asta e lucru mare.

Daca orice soldat tine in ranita bastonul de maresal, Lelea Lucretia, femeia aceasta care are in ea 10 vieti, il poarta in buzunarul sortului ei, de femeie simpla de la tara. Femeia cu naframa, din Bobalna.