Daily Archives: 29 august 2010

din nou acasa


De cand am intrat pe usa stiam ca te-ai intors. Am simtit parfumul tau, racoros, delicat, de crizanteme. Ilustrata cu maci si cer senin, sta inca pe birou. Boabe de struguri, pere, dovleci de un galben nefiresc mi-ai intins inainte. Stropi de ploaie. Vantul umfla lin perdeaua camerei. Te-am vazut pe alee. Am intins mana si mi-ai oferit un buchet, rosu, galben, verde, portocaliu, frunze desprinse din pletele copacilor tai. Toamna, bine-ai revenit acasa!

Publicitate

niste suflete de tigan


La registratura judecatoriei intra o tiganca tinand la san, legat  cu o basma, un bebelus. De mana, un alt copil, de veo 4 ani, cu parul ciufulit carliontat, blond, cu ochii negri si umezi si cu picioarele goale.

–         Buna ziua, am nevoie sa ma ajutati, ca nu stiu ce sa fac. Barbatul meu a fost trimis in inchisoare, ca a avut cateva amenzi neplatite. Si vreau sa stiu ce sa fac, sa vina acasa.

Amalia, tanara draguta de la birou, o privi cu compasiune, in ochi, direct si incerca sa afle despre ce era vorba. Calinut si Traienut sunt doi frati, tigani, care ingrijesc de cireada de vaci a unui sat din apropiere. Amandoi fratii, au doua casute saracacioase in care-si inghesuie familia numeroasa. Cand primesc banii de la sateni, fratii mai trag cate o bauta la birtul din sat. Atunci, spiritele se incing si fac prostii. Sparg pahare, se cearta cu clientii care stau la mese, se dau in spectacol. Oamenilor nu le place sa-i vada incaierandu-se si de fiecare data, cheama politia. In fiecare luna, tiganii primesc cate o amenda. Cum nu au bani, si cei pe care-i primesc de la sateni se epuizeaza in trei zile, amenzile raman neplatite transformandu-se in cele din urma, in zile de inchisoare. Amalia le cauta toate dosarele celor doi frati, calculeaza cat are de platit si ii inmaneaza femeii hartia. Mai ramasese un proces verbal care nu putea fi platit, pentru ca sanctiunea era cu zile de inchisoare. Oricum, déjà executasera mai mult de jumatate din pedeapsa si peste o saptamana urmau sa vina acasa.

–         Dar nu o pot plati si pe asta?- intreba tiganca ingrijorata.

–         Nu poti. Dar de ce te chinui sa cheltui alocatia copiilor pe plata amenzilor? Lasa-l sa stea acolo, sa se linisteasca. Asa o sa inteleaga ca trebuie sa se mai tempereze.

–         Nu pot sa-l las, domnisoara. E barbatul meu, si asa cum e, are grija de mine si de copii.

–         Cati copii ai?

–         Sapte. Astia sunt cei mai mici si mai astept unul.

–         Dar cati ani ai?

–         26.

Tanara fu impresionata. I-ar fi dat cu cel putin 10 ani mai mult, desi in ciuda aspectului dezordonat pastra inca trasaturile unei femei frumoase, simple si naturale. Ii dadu cu rabdare indrumarile necesare  si dupa o saptamana, in birou intrara in persoana, Calinut si Traienut. Doi tigani inalti, de 1,90m, cu palarii cu boruri largi, cu mustati generoase si imbracaminte ponosita dar in care ei se simteau in largul lor. Diminutivele numelor nu aveau nimic in comun cu aspectul posesorilor. Amalia zambi. Le-a spus ce are de facut si plecara. Tiganca o privea cu drag si ii multumi ca i-a spus ce are de facut.

Peste cateva luni, in timp ce mergea spre casa, Amalia vazu trecand pe langa ea, o caruta cu un cal amarat. O tiganca si un tigan, si o droaie de copii. Isi aminti de Calinut si Traienut. Vazu ca, la cativa zeci de metri, caruta se orpeste. Ajunsa in dreptul ei, tiganca se dadu jos si veni sa o salute. Era femeia de atunci. La san avea déjà un alt copil.

–         Vedeti domnisoara ce copil frumos am?

Amalia surase cu sinceritate si ii mangaie copilasul pe crestet.

–         Sa-ti traiasca si sa creasca mare! Mai aveti probleme?

–         Cu Calinut? Nu! S-a invatat minte. Acum nu mai vrea sa pateasca ce a patit atunci. V-am vazut de departe. Stiam ca sunteti dvs, si am vrut sa va multumesc ca ne-ati ajutat. Aveti un suflet bun. Daca ar fi fost altcineva ne-ar fi dat afara din birou sau poate ca nu i-ar fi pasat de necazul nostru.

–         Ei. Nu cred. Aveti numai grija de voi sa nu mai patiti alte lucruri neplacute.

Femeia s-a urcat in caruta. Copii ciufuliti, murdari dar veseli abia asteptau sa porneasca. Le-a facut cu mana si ei i-au raspuns purtand in ochii lor, soarele toamnei. De atunci, nu a mai vazut-o, dar sigur, undeva, intr-o casuta amarata, sufletele acestea isi traiesc viata lor libera, simpla si modesta, de neinteles pentru rumani.

surpriza, supriza


Rares veni acasa, deschise usa, fara sa sune, desi stia ca Simona, sotia lui ajunsese si ea. Intra direct in baie. Ea il auzi din bucatarie dar astepta ca el sa isi faca aparitia. Se pregatea sa puna masa.

–          Ai ajuns? Cum a fost azi?- intreba ea, ca de obicei.

–          Ei, cum sa fie. O zi obisnuita.

–          De ce nu ai sunat?

–          Pai, aveam ceva. Vroiam sa iti fac o supriza.

Ea se bucura de ideea unui cadou, oricat de mic, mai ales ca el nu era genul care face asemenea gesturi. Pur si simplu nu crede in ele. Decat ii aduca un buchet de flori calculeaza cate beri ar putea cumpara cu acei bani. De aceea ea, se arata cam sceptica.

–       Unde e supriza? Si cu ce ocazie?

–          In baie.

–          Mi-ai adus ceva si ai dus in baie? Ai cumparat?-  incerca ea sa afle.

–          Nu. Am gasit pe drum.

–          Un catel? O pisica? El stia ca ea iubeste animalele iar daca ar gasi un catel sau o pisica abandonate le-ar lua acasa imediat.

–          Du-te sa vezi.

Cu oarece rezerve ea se indrepta spre baie. Deschise usa si se astepta ca in vana sa gaseasca un biet animalut care astepta sa fie spalat si curatat. Dar cum nu auzi nici un zgomot, mieunat, latrat, marait vru sa se intaorca spre el s ail certe. In ultima secunda, cu coada ochiului, zari in vana, miscand usor, un sarpe cenusiu inchis, de vreo 30 de cm lungime. Ea lansa un tipat scurt si se retrase in usa sufrageriei. El stia ca nu suporta serpii si ca se teme de ei.

–          Te rog sa il scoti afara imediat! De ce l-ai adus in casa?

–          Dar nu e veninos. E un sarpe de casa.

–          Tu de unde stii? Du-l afara.

El se prosti, ca un tanc si lua sarpele din baie, in mana, apoi se indrepta spre sufragerie. Simona era déjà in balcon. Inchise usa balconului din afara si se aseza pe fotoliul unde isi servea cafeaua de obicei, dimineata.

Eradeja acolo de doua ore, tremurnad, zbarlita. Rares se ruga de ea.

–          Hai te rog in casa, ca l-am dus.

–          Nu cred. Nu pot sa vin.

In cele din urma se intoarse. Surpriza a fost ca ea nu i-a vorbit dupa incident o saptamana. Si mancare doar de la frigider. Cu siguranta ca a inteles ca serpii nu au ce cauta in casa lor si nici in apropierea nevestei. Alta data, cand va vrea sa ii faca o supriza, se va gandi de trei ori inainte daca vrea sa nu doarma in strada.