balerina


Balerina s-a retras de mult timp. Toti ne imaginam fetele acestea fragile, mereu tinere, frumoase, delicate. Nu acceptam trecerea lor prin ani. Delia e una dintre ele. A avut o viata frumoasa, a facut sacrificii pentru asta, ce-i drept dar isi multumeste ei si lui Dumnezeu pentru alegerile pe care le-a facut in viata. Nu a fost casatorita niciodata, nici nu si-a dorit copii. Ideea aceasta a maternitatii, a familiei, a perpetuarii prin odrasle nu a atras-o niciodata. Pot sa faca asta, multe alte femei, nu are nimic impotriva insa nu e pentru ea. Stie ca unele dintre cunostinte si vecinii de bloc se uita uneori cam chioras la ea, dar nu-i pasa. Fiecare are dreptul la propriile alegeri in viata, iar viata ei, a fost baletul. A dansat pe marile scene ale lumii, a vazut multe tari, apoi a dat ea insasi lectii de balet. Acum insa, e o pensionara. Pleaca dimineata de acasa si vine seara. Mereu pe jos. Nu urca niciodata in casa cu liftul desi sta la etajul 4 al unui bloc de 10 etaje. Vecinele de varsta ei, susotesc de fiecare data cand o vad trecand. Ea insa le zambeste ironic, ca si cum are vrea sa spuna: “ia mai vedeti-va voi de reumatismele voastre”. In ultimii ani, Delia a simtit ca a sosit vremea sa se intoarca cu gandurile si sufletul spre Dumnezeu. Pleaca uneori la manastiri, se mai roaga la biserici. Si-a regasit, ascunse in adancul sufletului niste sentimente pe care nu si le recunostea. Simte ca, noua conexiune cu divinitatea ii da o putere si o satsfactie ca si atunci cand era in culmile gloriei. Si in plus, si-a regasit linistea si echilibrul. Are multa nevoie de asta. A ramas atat de singura la cei 75 de ani ai sai. Vecinele au vazut in urma cu ceva vreme, ca Delia, care dealtfel nu prea are vizitatori, a venit in cateva randuri, insotita de un preot. Imbracat in sutana neagra, barbatul de vreo 50 de ani, barbos, parea impozant la prima vedere, cu burta umflata semn al exceselor lui alimentare si al unui trai scutit de ffort fizic. Privirea lui iscoditoare, lacoma, zambetul fals pe care il afisa, iti crea un sentiment ciudat de pasare de prada.

Abia recet, au aflat batranele din bloc ca Delia e grav bolnava si zilele ei sunt numerate. Si-a ascuns bine suferinta si boala cumplita. Apoi a cazut la pat. Preotul, a venit si i-a cerut unei femei sa o ingrijeasca si sa o spele ca ii va plati. Nu se mai putea ridica din pat si viata ei se stingea incet. Apoi, intr-o dimineata, cand femeia veni sa o ajute pe Delia si sa ii dea ceva sa manance, o gasi dormind, cu mainile incrucisate ca intr-o rugaciune. S-a stins. In tacere, singura cu gandurile si suferintele, cu fericirile si amintirile unei vieti frumoase. Parintele a venit, si a facut cele necesare pentru inmormantare. Femeia care o ingrijise, povestea ca Delia si-a lasat apartamentul preotului. Acum intelesera ele de ce venea el pe acolo. Nu din mila sau din sarcini duhovnicesti. A ingropat-o repede, fara invitati sau fast. Sa nu cheltuie. Vecinele erau indignate. Nu merita sa fie ingropata singura, in uitare, fara cineva la capataiul ei. Doar a fost cineva la viata ei.

Preotul a venit o singura data sa mai vada ce e nou la apartament. Femeia care o ingijise, l-a abordat.

–          Parinte, trebuia sa imi platiti ca am ingrijit-o pe doamna Delia. V-am tot asteptat.

–          Pai, sa te plateasca ea, ca eu nu am.

–          Parinte, doamna Delia saraca, de unde e, nu ma mai poate plati si apoi, eu cu dumneavoastra am facut intelegerea.

Parintele, inchise usa cu zgomot si iesi din bloc. Se indrepta cu pasi repezi sa scape de femeie. Aceasta insa, il ajunse din urma si nu il lasa sa se urce in masina aceea luxoasa, argintie cu care venise de fiecare data. In cele din urma, barbatul ii zvarli niste bani, oricum nu cat s-au inteles si in timp ce femeia se apleca sa ii ridice din iarba el se urca si demara in tromba.

–          Extraordinar ce om zgarcit si de nimic. Cum de s-o fi increzut doamna Delia in el. Si apoi, sa te mai increzi in popi!

Femeia se intoarse spre casa bombanind cu mirare si indignare. Incepea ploaia si picaturile loveau usor geamul de la apartamentul Deliei iar copacii isi intindeau bratele intr-un tremur usor. Balerina s-a retras.

Anunțuri

Posted on 4 August 2010, in Povestiri din Cartier and tagged , , , . Bookmark the permalink. 8 comentarii.

  1. trista poveste, si cel mai trist ca cel in care s-a increzut si ar fi trebuit sa fie de bun simt si cu frica de dumnezeu, s-a dovedit a fi hapsan si fara nici un dumnezeu…vazand astfel de popi, nu-ti mai vine a merge la biserica

  2. exact asta e ideea. Pacat ca biserica nu intelege ca e nevoie de onestitate, sinceritate si apropiere fata de problemele enoriasilor.

  3. Ehh… te jupoaie, principii n-are. Cunosc multi reformati; am fost la ei cu diverse ocazii. La-nmomrmantari nu te jupoaie, slujbele sunt mai scurte, etc. Imi pare rau ca o zic aici dar ai nostri au ajuns niste hiene…

  4. miscellaneous11

    Da, Biserica, in loc sa practice intelegerea … iubirea fata de ORICE FEL de oameni…

  5. exact.nu am vazut biserica implicandu-se in actiuni umanitare. Era ar trebui sa vina in sprijinul comunitatii din care face parte. In schimb, ii vad luptandu-se sa isi mai traga cate o catedrala pe spatele oamenilor cocosati si asa de prea multe nevoi.

  6. Trista poveste.. insa cu talc.
    Sa stii ca imi place noul look al blogului tau!

  7. o poveste trista.
    Ma bucur ca iti place interfata blogului meu. Verde, culoarea vitalitatii si a naturii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: