Prezicatorul

Clopotelul suna ca de fiecare data salvator, purtand cu el rasetele si veselia inca nenascuta a elevilor eliberati de linistea si nemiscare unei ore, care le facea energia sa fiarba ca o oala sub presiune. Angela, profesoara de limba engleza zambi cand le vazu fetele deja destinse si stia ca indiferent ce cuvar ar fi rostit, era pierdut in marea recreatiei.
- Lectia s-a terminat. Buna ziua!
Inchise catalogul, isi lua poseta si se indrepta spre cancelarie. Mai zabovi acolo cateva minute. Orele ei se terminasera, pe ziua de azi. Abia astepta sa ajunga acasa desi nu o astepta nimeni. Se simtea obosita si apropierea vacantei ii dadea si ei doruri de evadare, molipsita poate de eleviii ei. Primise repartitie la terminarea facultatii, in Dej, un oras industrial, care i se parea la inceput mare, fata de satul ei de la tara, cu ulitele lui serpuite, pe care erau insirate ca margele, case albastre, ale caror suflet respira, in mirosul busuiocului, agatat la grinzi, si unde, mai ajunge rar, in vacante ori la sarbatori. S-a obisnuit cu orasenii, dar e mai putin apropiata de oameni. La sat oamenii sunt deschisi si calzi, sinceri si darnici iar cand vad oameni straini,din curtile lor imprejmuite cu garduri de nuiele ca intr-un univers al taranului, ies la porti sa ofere fructe si sa dea binete, ca “ziua buna, e de la Dumnezeu lasata”. La oras, bunatatea trebuie privita cu suspiciune. A vazut atatea printre colegele ei incat prefera sa stea deoparte si sa priveasca decat sa fie implicata in ceva. Strabatu orasul pe jos, tarandu-si picioarele aproape din cauza caldurii. Asfaltul era incins iar soarele pe cer-ul fara nori, se topea, scurgandu-se pe vitrinele magazinelor, turnand culori portocalii si jeturi imense de lumina ce stingeau orice umbra. Se urca in autobuzul venit la fix, si se aseza pe scaun. Inchise ochii, sperand sa ajunga mai repede la racoarea apartamentului ei, dintr-un cartier de blocuri noi si ii veni in minte intalnirea aceea ciudata, petrecuta in urma cu cativa ani, in acelasi autobuz.
Barbatul care se asezase langa ea parea sa aiba peste saizeci de ani. Nici nu il remarcase, doar se trasese putin mai spre geam. Simti insa ca e privita si se intoarse spre el intrebatoare. Poate vroia vreo informatie. S-a uitat la ea insa cu un zambet senin si a inceput sa ii vorbeasca, cu o voce blanda.
- Sper sa nu va suparati pe mine, pentru ce o sa va spun. Ea il privi usor intrigata, iar el continua netulburat. Sunteti o domnisoara draguta si nu sunteti de aici. Sunteti suparata ca sunteti singura. Dar nu aveti motive de intristare. Viata dvs o sa se schimbe curand, intr-un fel in care nici nu va asteptati. O sa vedeti ca intr-o zi, un barbat, va va intalni pe strada si in mod neasteptat se va indragosti de dumneavoastra si va va cere in casatorie. O sa traiti multi ani, peste 80 si o sa aveti o familie frumoasa. Nu va cunosc, eu nu sunt din oras, sunt doar in trecere dar pe fata dvs limpede, pot citi viitorul, foarte simplu. Sunteti ca o carte deschisa.
Angelei ii dadura lacrimile. Se simti jenata dar nu avu timp sa protesteze. Batranelul cobori la statia urmatoare. Pe urma isi reprosa ca fusese atat de naiva si sa se lase atrasa in discutia aceasta. E clar ca arata depresiv si va trebui sa faca in sensul acesta ceva, daca a putut fi atat de usor citita de un necunoscut.
La cei 32 de ani ai sai, profesoara Angela Matei este inca o tanara frumoasa, cu paru negru, prins la ceafa intr-un coc simplu si elegant, avand ceva din simplitatea si frumusetea omului de la tara. Ea a inteles ca, in orasele mici toate lucrurile sunt limitate. La fel si dragostea. E greu sa gasesti pe cineva disponibil. Barbatii de varsta ei sunt déjà casatoriti si au copii, iar cei recent divortati, or fi avut ei ceva probleme de adaptare, de nu au putut rezista casatoriei. Cum sa inceapa ea viata, alaturi de un barbat care a esuat la prima casnicie? A tot ales, a stat pe ganduri, pana cand a realizat ca, in viata ei se face tarziu. E singura la parinti, iar acestia nu au nici un alt sprijin in afara de ea. Isi face griji pentru ei, ca sunt bolnavi si destul de in varsta. Poate ca intr-un oras mare, ar fi fost altfel situatia. Dar asa, unde sa plece? A ramas pe loc si isi continua viata, predand intr-unul din liceele din oras. “N-am si eu un suflet de copil langa mine, sa rada si sa faca nazdravanii, sa ma vad in ochii si in sursul lui, sa ma trec si eu odata cu timpul lui.Macar sa nu fiu singura pana la sfarsit”. Cuvintele barbatului i-au ravasit gandurile si scotand la suprafata niste torente, care sapau adanc, asa ca isi promise sa faca ceva pentru a-si indeplini visul. Trebuia sa inceapa sa gandeasca asta chiar de acum. Ziua trecu greu si noaptea intreaga numara pe cer stele, cautand-o pe a ei. Se trezi obosita si fara chef. Isi facu o cafea tare, apoi se privi in oglinda, recunoscand expresia aceea, pe care o avea cand ii intra in minte o idee. In pauza mare evita cancelaria si se duse spre atelierele scolii. Maistrul de la mecanica o saluta respectuos iar ea ii rspunse la salut, degajata si cu zambetul pe buze.
- Buna ziua! Va pot deranja putin?
- Bineinteles. Nu va retin mult. As dori sa discut cu dumneavoastra intr-o problema personala, poate imi dati un sfat.
- Cu mare placere dar nu stiu ce sfat v-as putea eu da. E vorba despre unul din elevii dumneavoastra?
- Nu vreau sa dau detalii acum. Va rog sa acceptati o intalnire la o cafea, la cofetarie.
- E in regula. La ce ora doriti?
Eu termin orele la 14, daca vreti, la 14,30, la cofetaria mare din centru. Angela ajunse la locul stabilit si se aseza asteptand-ul sa apara. In zari de deprte si il studie mai atent. Sa fi avut 35 de ani si nu il vazuse pana acum cu cineva. Inalt, cu o alura sportiva, ingrijit. O fi avand si el secretele lui, ca in cancelarie e privit cu suspiciune.
- Sa stiti ca nici o femeie nu m-a invitat pana acum la cofetarie.
- Nu e nimic, domnul Eugen. Pentru orice exista un inceput.
- Sunt totusi curios. Sunt probleme grave? Angela zambeste incurcata. Nici ea nu mai fusese pusa intr-o asemena situatie.
. – M-am interesat putin despre dumneavoastra si am inteles ca sunteti un om integru. Va rog sa va dati cuvantul ca tot ce discutam ramane intre noi.
- Aveti cuvantul meu! Angela continua, ca nu cumva sa se razgandeasca si sa renunte la cerere.
- Stiti ca sunt o femeie singura pentru ca s-a intamplat sa nu ma casatoresc. Cu toate acestea imi doresc foarte mult un copil. V-as ruga sa acceptati sa ne intalnim pentru cateva zile, in weekendul acesta. Nu aveti nici o obligatie si sunt dispusa sa platesc o suma pe care o considerati suficienta. Stiu ca e ciudat ce va cer dar si pentru mine,e a fel sa vin cu o astfel de propunere.
- Sincer sa va spun, sunt din nou uimit. Nici la asta nu ma asteptam. Pot sa ma gandesc putin? Nu as vrea sa va supar, dar m-ati luat pe nepregatite.
- Bineinteles. Acesta e numarul meu de telefon si adresa mea. Daca acceptati, va astept vineri seara, dupa ora 8. Angela ii lasa un biletel, plati cafeaua si pleca lasandu-l pe el sa se gandeasca la popunerea ei. Zilele ce urmara se pregati pentru musafirul sau, aranja casa, aduse flori proaspete, in fata oglinzii aseza cateva lumanari, cumparase si o stilca de vin menita sa le indulceasca atmosfera. Parca stia dinainte ca urma sa vina. Trecu ora opt si verifica ceasul cu atentie. Se intrista si se aseza la televizor, uitndu-se pe langa si gandindu-se la sperantele ei spulberate. Pe la noua, auzi soneria si se duse sa dechida, cu gandul la vecina care facuse prajituri.
Eugen statea in pragul usii, cu un fir de crin in mana. Zambea incurcat.
- Buna! M-am hotarat sa vin. Nu stiu de ce, sper sa nu ma razgandesc si sa plec.
- Haide inauntru, sa nu te razgandesti. Petrecura weekendul in casa, in cel mai placut mod, cu o lejeritate ce ii facea sa creada,ca se cunosc de cand lumea si ca au fost,doar putin plecati,unul intr-o aprte,altul in alta. Nu se mai sfiau ca la inceput, descoperira ca impartasesc aceleasi idei. Aveau atatea de discutat, tacerile lor de oameni singuri, prind viata si cantau acum in cuvinte. Duminica seara se despartira, tarziu, de teama vecinelor, care bagarete cum sunt, ar fi observat imediat si ar fi comentat subiectul.
Eugen pleca acasa cu convingerea ca a castigat un prieten. In buzunarul hainei insa, gasi un plic si niste bani, plata pentru intelegera lor. Se rosi si tremura de suparare. Chiar s-au simtit bine impreuna, cum sa ii ia bani? Doar nu e gigolo? In ziua urmatoare incerca sa o abordeze discret insa ea il ignora total. Isi inghiti cu greu umilinta, ca o palma pe obrazul mandriei lui. O mai privea uneori pe fereatsra, la orele la care ea pleca acasa si o vzu rotujindu-se in timp ce o lumina placuta ii scalda chipul.”Femeia aceasta frumoasa si delicata imi poarta copilul. O fi baiat ori fetita? Va semana cu ea ori cu mine?” Apoi, nu o mai vazu. Fu ingrijorat peste masura si dupa cateva zile, nu mai rezista. Se infiinta la usa apartamentului ei si se trezi sunand la usa. Ea deschise si il privi cu mirare. Era rotunda si frumoasa iar parul ei negru si lucios ii cobora lin pe linia gatului, delicata. El statea in fata ei, ca un scolar care isi uitase lectia si avea mintea golita de ganduri.
- S-a intamplat ceva?
- Nu. Vroiam sa va vad. Vreau sa va intreb daca ati facut ecografie? Avem fetita sau baiat? Ea il pofti in holul apartamentului, de teama ca, discutia aceasta sa nu ajunga la urechile vecinilor indiscreti.
- O sa am o fetita. Dumneavoastra nu aveti nimic. Doar am avut o intelegere.
- Totusi, sa stiti ca eu il iubesc pe copilul acesta, continua el cu ochii umezi. O sa ma anuntati cand mergeti la spital, sa nasteti?
- Va repet. Apreciez interesul dvs dar nu aveti nici o obligatie. Nicaieri nu o sa fie consemnat ca sunteti tatal. Tot ce pot sa va promit e ca o sa ma gandesc.
Inainte sa plece, el ii lasa plicul cu banii primiti de la ea pe masuta din hol.
“Un barbat onorabil, spuse ea zambind. Nu insist. Stiu ca ar fi jignit, daca as insista iar el chiar e un om bun. Nu merita sa il supar.”
Cand Angela se intrna sa nasca, vestea a ajuns repede intre colege si colegi, cu discutii placute ori cu susoteli pe la colturi. Astfel afla si Eugen care isi ceru liber cateva zile, invocand o situatie de familie, urgenta. Alerga intr-un suflet la florarie si cumpara un cos de trandafiri rosii, iar apoi, cu disperarea celui care pierde ultimul tren, se duse in goana aproape la spital, trecu in zbor pe langa portarul care nu apuca sa ii ceara explicatii si urca scarile in fuga pana la etajul sectiei de Obstretica. Sora lui, Madalina, asistenta de ani de zile aici, il vazu si rase, convinsa ca a venit in vizita la vreun coleg ori vreo colega. Nici nu gresea foarte mult.
- Nu crezi ca ai gresit etajul? Il intreba zambind Madalina.
- Nu. Astept un copil. Aici trebuia sa vin.
Madalina ramase cu gura cascata. El ii spuse in doua cuvinte, ca doamna Angela va naste copilul sau, o fetita minunata, bruneta cu ochii albastri. Madalina, crezu ca fratele ei glumeste. Ii face vreo farsa desi el nu era genul. Apoi se gandi ca s-a tacanit. Ii lua totusi florile si i le dadu femeii, cu oarecare retinere. Spera ca atitudinea ei sa ii confirma ca Eugen spune prostii.
- Nu am ce sa va explic si nici sa discut cu fratele dvs. Ii multumesc de flori, dar nu e cazul sa isi faca griji. Spuneti-i sa plece acasa. Poate o sa vorbim mai incolo.
Madalina ii transmise mesajul lui Eugen, dar el nu o auzi. Cum sa plece acasa acum, cand se naste primul sau copil? Statu pe hol, plimbandu-se in sus si in jos, cu ingrijorare si emotie. Dupa ceva timp, sora lui aparu si i se facu mila de el. Ii spuse surazand.
-E o fetita frumoasa foc. Are 3.500 de grame. Felicitari! Pot sa pleci acum. Offf…O sa o rog pe mamica sa ma lase sa ti-o arat. Madalina se ruga si in cele din urma ii smulse cu greu aprobarea. Madalina aduse intr-o paturica de culoare roz, o fiinta micuta si rosie la fata, si el ii zambi topit de dragul ei. Ii dadura lacrimile si ii trimise un sarut. Noaptea care urma dormi pe bancheta din hol, asteptand ca noua mamica sa se trezeasca. Spre dimineata, sora ii aduse o cafea si il batu pe umar.
- Te-ai tacanit, fratele meu? Ce ai facut, oare? Ma intreb daca e chiar copilul tau. De ce nu ai plecat acasa? Lista ei lunga de intrebari nu se termina iar el nu zicea nimic. Gandurile lui erau multe si il purtau in alta parte.
- Vreau sa o vad pe Angela. Du-te si cheama-o. Spune-i ca doar doua minute. Te rooog. Te rooog.!
Cele 20 de minute, cat stau Madalina in salonul Angelei, I se parura interminabile. Zari la usa un barbat si o femeie, doi oameni trecut de cincizeci de ani si Eugen intelese ca sunt parintii ei. Se duse la spre ei si intra in vorba.
- Saru’mana! Eu sunt Eugen. Sunt tatal nepoatei dumneavastra. Ma bucur sa va cunosc si regret ca nu am avut ocazia sa ne intalnim mai demult, dr pentru oate lucrurile vine o vreme.
Cei doi se uitara la el emotionati si zambind. Madalina aparu in cele din urma si ii duse pe toti trei in rezerva. Nu apuca nimeni sa deschida gura ca tanarul incepu fara sa isi faca probleme ca toata lumea din salon, cateva femei, si doi viziatori, il urmarau zambind.
- Angela, femeie, cum te-ai gandit sa lasi fetita noastra frumoasa fara tata? Dar eu ce sunt aici? Tu stii ce simt eu? Te iubesc ca un nebun si toate lunile acestea, au fost un chin pentru mine. Iar acum, traiesc cel mai minunat eveniment din viata mea. Esti o persoana speciala si vreau sa faci parte din viata mea, si tu si fetita noastra minunata. Vrei sa te casatoresti cu mine?
Angela era suprinsa, uimita jenata pentru parintii care nu stiau nimic de conventiile lor. Se gandi o secunda. Isi aminti de batranul de pe autobuz si de prezicerea lui si se gandi ca viata asterne lucrurile in felul ei propriu. Barbatul acesta, care sta suferind langa ea, el, care i-a oferit bijuteria de copil, omul acesta isi va da viata pentru ele doua.E un om bun si cald dar ea nu indraznise pana atunci sa se gandeasca mai departe.
- Da.
- Iti promit sa va iubesc si sa am grija de voi, asa cum nu a avut nimeni vreodata. El ii lua mana si i-o saruta, apoi o saruta pe frunte, pe ochi, pe buze. Era atata emotie in incaperea aceea micuta, mirosind a spital, uimire si dragoste. Un ropot de aplauze umplu incaperea si cateva mamici lacrimara, de emotia momentului.
Cand crezi ca in viata lucrurile sunt déjà aranjate, pe un drum de pe care nu pot fi deturnate, sa te pregatesti de schimbari. Destinul are propriile reguli, care nu tin cont de dorintele noastre decat in mica masura.

Pe cei care au mai scris pe aceeasi duzina de cuvinte va invit sa ii cititi din tabelul de la Psi.

Ratusca

Ratusca inota pe lac. Zi de vara, pana in seara, cu zumzet de albine prin cupele florilor si palpairi de fluturi peste ierburile inalte. pasarile sageata vazduhul cand dintr-o data, pleosc! Primi o palma. Se uita in stanga, se uita in dreapta,se uita inainte, in spate. Nimeni. Deasupra, cerul senin. Mai sa fie! Se mai plimba ratusca si, iar, pleosc! O palma. Se uita in stanga, se uita in dreapta, se uita inainte, in spate. Nimic. Deasupra, cerul senin. Hmm…Ce sa fie? Scuturandu-se, ratusca se plimba mai departe. Si iar o palma… Ei, acuma e prea de tot, gandi biata pasare. Se uita in stanga, se uita in dreapta, se uita inainte, in spate. Nimic. Deasupra, cerul senin. Si uite-asa, primi ratusca trei palme din senin!

In Cafenea primim daruri

Azi, am primit o minunat postare, in Cafeneaua Turceasca despre Valul Islamic. Psi, intoarsa nu de mult de la “Stambul”,la fel cum altii veneau de la Paris, fascinata de magia orientului, de culoarea sa si parfumul sau exotic, ne spune lucruri mai putin stiute, cum ar fi acela ca, femeile turce, mai mult de jumatate, poarta pe cap batic, si ca sunt mandre de asta. Ca sa descoperiti mai multe, va invit sa savurati o cafea turceasca, niste dulciuri, ori un ceai, in timp ce ascultati minunata ei povestire.

O seara de poezie, in Cafenea

Va invit in Cafeneaua turceasca, unde, in acorduri line, se recita poezie. Un invitat special, un cunoscut poet turc, vorbeste cu gandurile printre randuri, despre viata si despre dragoste, in cuvinte de aur, mestesugite, cu care si-a scris minunatele sale poeme.

“As putea să mă supăr tare

Pe oamenii pe care îi iubesc,

Dacă iubirea

Nu m-ar fi învăţat

Să mă întristez doar.”

Recomandarile zilei

Am dat o tura pe blogurile prietene si am citit, materiale diverse. Azi va fac cateva recomandari de lectura, in registre diferite. Sper sa va placa:

asta nu e d-aia, nu?
Acum câţiva ani ne adunasem o grămadă de inşi la mamaie, pe vremea când era casa aia în care creşteau copaci sub mese, nu casa astalaltă care va fi terminată de strănepoţii mamei mele. Şi cum ne adunasem noi pentru că a doua zi era o pomană sau ziua de naştere a lui mamaie sau amândouă în acelaşi timp, pentru că am o mamaie descurcăreaţă care ştie că dacă face pomană rămâne mâncare şi pileală şi pentru sărbătorit ziua ei, s-a făcut noapte şi a trebuit să ne împrăştiem la somn.
A făcut deci mamaie o împărţeală pe paturi, astfel că eu aş fi dormit cu fi-mea şi cu o nepoată de-a lui mamaie. Nepoata aia era o minijupată peste copane hipopotamice, care muncea la barele din Italia, dansa pe ele până le dădea luciu. Una încurcată cu un turc prin Italia, cu care vorbea foarte des la telefon în italiană numai ciao, amore pe diverse tonalităţi – îmi imaginez că fiecare tonalitate avea sensul ei în discuţie, ca la câini, adică şezi mumos spus blând e stai, dragă, jos!, iar şezi! ţipat e un soi de stai, dracu, jos!.
(continuarea o puteti citi aici) http://www.mixy.ro/2013/05/21/asta-nu-e-d-aia-nu

acțiune și reacțiune?
“Poate că și tu ai primit un mail cu articolul de mai jos.
Sau poate nu.
L-am citit.
Nu sunt de acord cu tot ce scrie aici, dar mi-a dat de gândit.
Tu ce zici?
De ce oamenii inteligenți eșuează și proștii reușesc în viață ?
Andrei Chira

M-am intalnit ieri la supermarket cu un vechi client de pe vremea cand lucram in IT si mi-am adus aminte de un lucru pe care mi l-a spus demult, acum vreo 6-7 ani, cred.Nu mai retin acum care a fost exact situatia atunci dar gasisem eu o solutie mai creativa sa-l ajut” (Continuarea aici)

http://incertitudini2008.blogspot.de/2013/05/actiune-si-reactiune.html

Papucii
Pantofii au fost intotdeauna o moda, atat in occident, cat si in orient. Exista, totusi, cateva diferente intre papucii orientali si cei occidentali, diferente ce provin din stilul diferit de viata. In occident, papucii sunt purtati oriunde, ca o protectie, chiar si in casa. De aceea occidentalii nu prea au covoare pe jos, caci umbla incaltati prin casa lor. Insa in orient, papucii sunt usori, comozi. Conteaza mai putin protectia pe care o ofera, cat e important sa te simti bine in ei. (continuarea aici) http://printreextreme.wordpress.com/

Psi-luneala Disputa

Inalt, slab si oaches, cu parul valvoi si hainele negre, ponosite, mirosind a mucegai, cu pantofii plini de noroi uscat in plina vara, desi afara nu plouase de cateva saptamani, Dorel pornise de acasa la oras. Casuta lui mica, din lut, vopsita in albastru, cu tencuiala cazuta pe ici pe colo, era asezata la marginea cartierului, aproape in camp, un loc numai bun pentru cei trei copiii ai sai sa se joace nestingheriti. Strabatu cararea, cu pasi linistiti, fara nici o graba si intre dinti, isi agata un fir de iarba. Era un tigan cu trasaturi fine, dar lipsurile, bautura si tutunul, il imbatranisera inainte de vreme, sapand santuri in obrajii sai. Ochii ii erau umezi si sclipitori, negri ca taciunele, arzand flacara unei vieti risipite in greutati si lipsuri, sub apasarea fiecarei zile. Puteai sa ii dai 40 de ani ori 55. Se urca in autobuzul numarul 8 si se aseza linistit pe scaun fara ingrijorare ca nu are bilet. Era atat de sarac ca nici macar controlorii nu il amendau. La ce bun daca nu are din ce plati amenda? Cobori la piata si o lua printre blocuri, strabatand aleile, nebagat in seama. Cine sa se uite la el? Rumanii daca se uita, nu o fac cu placere si prefera sa intoarca privirile in alta parte. Ajunse in fata blocului, se uita atent la lista cu numerele apartamentelor apoi apasa pe buton.
Alex statea in atelierul sau, o incapere micuta dar bine organizata, la parterul blocului, la un televizor. In timpul liber, dupa orele de serviciu, facea reparatii, isi mai ocupa timpul si mai completa veniturile familiei. In plus, lui chiar ii placea ceea ce facea, doar ca, in ultima vreme, intalnirile cu Dana il tulburasera si parca nu mai avea tragere, dar nici nu ar fi lasat munca deoparte. O sunase deja de cateva ori, s-au amuzat impreuna de cateva intamplari haioase si acum vroia sa termine cu aparatul acesta. Daca are timp, dupa ce i-l duce proprietarului poate intra sa o vada, cateva minute. Nu poate trece ziua asa, fara sa ii vada lucirile ochilor ei si lumina din obraji. Soneria de la intrare il intrerupre din sirul gandurilor. Oricum nu se putea concentra asa ca se ridica si deschise usa. In prag, musafirul, varul sau, dezvelea intr-un zambet larg doua siruri de dinti albi. Cat de mult s-a schimbat! Era un tanc frumusel in copilarie, air acum, cu hainele acestea sifonate si murdare, te umple mila. Schimbara cateva vorbe si isi amintira de alte vremuri. Dorel isi aprinse o tigara iar in scurt timp, rotocoalele de fum umplura camaruta. Fu servit cu o cafea, din care sorbi zgomotos, cu degetul mic ridicat, in timp ce-si indrepta ceasca spre buze.
- Vere, vad ca iti merge foarte bine. Ai apartament frumos, ai masina, meserie. Esti om barosan.
- Nu sunt barosan. Sunt un om obisnuit si muncesc pentru ceea ce am.
Dorel se mai fatai putin pe scaun, sub intepatura unei pioneze invizibile, isi framanta mainile sale fine, cu unghiile netaiate si conturate cu negru, isi drese glasul, isi aranja parul negru, ca pana corbului, reusind sa il faca sa stea si mai zburlit si dadu drumul gandului ce il framanta de cateva zile.
- Vere, stii de ce am venit la tine?
- Nu. S-a intamplat ceva?
- Hmm…Am nevoie de niste bani. Poti sa imi dai?
- Sa iti dau bani?
- Da. Da-mi si mie doua milioane de lei, ca-mi trebe.
- Dar de unde sa iti dau? Dar chiar daca as avea, de mi i-ai da tu inapoi?
- De la tine. Ca ai. Tu ai de toate. Casa, masina, atelier. Pai, de ce sa-ti mai dau inapoi? Tu ai destui.
Alex se simti rusinat de raspunsul varului sau si daca ar fi fost un altul l-ar fi taxat pentru obraznicie dar se abtinu si ii spuse calm, nevrand totusi sa il jigneasca.
- Dar nu am bani. Chiar acum nu am.
- Cum nu ai? Ca tu lucri.
- Dar tu de ce nu lucri?
- Dar de ce sa lucru io? Sa lucre rumanii ca-i tara lor!

Am scris aceasta povestioara, inspirata de o postare cu talc, de pe blogul Ginei.

Au mai scris Psi-luneli: Tibi, Dictatura Justiţiei, scorpio . Mitzaa, Griska , lili3d, carmen pricop, vavaly, tibidoi .