Arhive blog

Povestea bărbatului cu ochii albastri


– Sosesc în câteva minute. Să știi că pe drum m-am întâlnit cu fostul tău prieten.blue-eyed-man M-a oprit câteva clipe pentru o discuție și nu e prea încântat.
– Te aștept. Sunt acasă.
În timp ce mă fâțâiam încoace și-ncolo prin casă mă gândeam la reacția lui Janis. Zâmbeam. Știam că era supărat. Îmi dăduse mașina aceea argintie, cu cu o formă mai rotundă,ce aducea a arici fără țepi, din cele câteva pe care le deținea, să o folosesc pentru drumurile cotidiene. Era un vehicul ușor iar și caroseria nu era de tablă, nici măcar de aluminiu, ci dintr-un material foarte ușor și rezistent iar parbizul, geamurile ușilor laterale și plafonul erau transparente, irizante. Camera de la parterul casei, avea cam 20 de metri în lățime și vreo șase în înălțime, așa că lumina galben-verzuie pătrundea printre plantele suspendate, proiectându-se foarte discret, în fire lungi de raze.
Îl auzii când lăsă vehiculul pe rampa de la intrare. Îmi întinse cheile iar umbră de îngijorare îi undui privirile infinit de albastre. Janis apăru și el în scurt timp. Luă mașina și plecă fără să ceară explicații. Era bosumflat și îl durea. Îi simțeam durerea aceea, însă nu mă mai afecta. Mă simțeam eliberată. Decisesem să am pe altcineva în viața mea. Pe cineva pe care să nu fiu nevoită să îl împart cu nimeni ori să-l văd printre picături. El îmi dovedise, în mulții ani petrecuți împreună, că eram doar o opțiune pentru dispozițiile lui și că îi era dedicat ei, celeilalte și familiei. Făceam în sfârșit un lucru bun.
– Ce a spus? – am întrebat eu.
– Ah! Nimic urât, în ciuda situației, însă m-a întrebat de ce conduc eu mașina. I-am zis ca a mea e în service, că am plecat aseară târziu și tu mi-ai spus să nu comand taxi. Apoi a spus că dorește să o recupereze. Cred că te-a iubit foarte mult.
– Da. Au fost sentimente puternice și reciproce.
– Și? Acum ce e?
– Acum, mă simt împăcată cu perioada aceea din viața mea. Acum ești tu. Totul e complet.
Nu ne zâmbeam, însă degajam amândoi un fel de emoție ce se contopea. Știam că el mă urmărește, pentru că simțeam unduirea privirii sale. Fără să mă uit la el, aș fi putut să-i ating din minte, fiecare fir de păr, tuns scurt, ori din barba deloc neglijentă, ce fusese lasată să crească de două zile. Eram amuzată că, în ciuda faptului că mie îmi plac inexplicabil, bărbații bruneți și înalți, el avea părul saten spre blond si nici nu era foarte înalt. Aveam aceeași vârstă și mă bucuram că, în sfârsit întâlnesc pe cineva ca mine, cu care pot discuta orice, fără complexul de a-l pune în dificultate. Și chiar ne povesteam lucruri, fără cuvinte. Schimbam gânduri. Îi vedeam cămașa cu mâneca scurtă, în carouri verzi-albe și blugii albastri. În picioare purta pantofi moi, cu talpă groasă. Afișa o eleganță simplă, masculină și rafinată. Mă gândeam la parfumul lui dar nu-mi venea în minte decât ideea a ceva imperceptibil și cald. În mine creștea un fel de fericire, un sentiment sublim. În sfârșit îl găsisem! Între inima mea și a lui era o țesătură de raze. Și cum să nu fiu fericită, când descoperisem un nou fel de iubire?
Telefonul mobil vibră și îmi trimise ultimele mesaje primite în poșta electronică. Am deschis ochii. El a rămas acolo, în vis, dar între mine și el acea țesătură fină, de raze, ce nu a putut fi oprită la granița dintre lumi și ne-a legat inimile, e vie. Nu l-am întâlnit niciodată pe pământ, figura lui e nouă aici, însă în sufletul meu e foarte familiară, ca și cum, într-un fel misterios, ar face parte din mine. Îmi stăruie în minte în gând. Oare e real? Poți să te îndrăgostești de cineva pe care nu l-ai întâlnit încă, de cineva care trăieșe doar în vis?

Anunțuri

Visul- Psiluneli


Soarele se lasa incet spre asfintit, luminand muntii goliti de vegetatie din zare, doar stanca dura si ierburi pitice prin care vantul sufla cu putere, prin arsita verii.946167_603927196292369_1839691127_n Priveste ultimele zbateri ale zilei, o mare de rosu si ruginiu stingand incet nermarginirile albastre. In stanga e raul Kizilirmak, aducand in apele sale rosii, un mal manos ce hraneste o intreaga campie desfasurata pe ambele maluri. Prin arcada ferestii sale in ogiva, viata si libertatea se desafoara la picioarele ei ca un rug, ca un pretios covor oriental, pe care abia asteapta sa il atinga cu piciorul. Se uita peste cartea deschisa si citi pentru ultima data cuvantul inteleptului:”Binecuvântată-i clipa când stăm în palatul iubirii, tu şi eu avem două chipuri, două trupuri, dar un singur suflet, tu şi eu.” In seara aceasta va pleca. E prima si ultima ei sansa. De maine vor incepe pregatirile de nunta dar beyul ei, iubitul inimii sale o asteapta , dincolo de zidurile groase ale palatului si de santinele. Isi scoase cu grija bratarile ce tresar clinchete subtiri de aur. Isi puse papucii usori de catifea, cu varful rasucit si cusuti in broderii de culoarea visinei parguite. Parul sau negru si lung si-l ascunde sub burka, acoperamantul negru ce nu lasa sa i se vada decat ochii, conturati cu hena, adanci cat o noapte fara luna. Mainile ei micute ii infasoara braul in care ascunde cu grija, muscatura cumplita a lamei unui pumnal. Hainele simple negre ca noaptea, luate pe furis din odaia slujnicelor ii sunt in seara aceasta cei mai buni prieteni. O vor ajuta sa treaca neobservata. Se mai uita inca o data i oglinda apoi priveste spre zare cautand pana acolo, mila si ajutorul lui Alah. Cumplita pedeapsa i-ar paste pe amandoi daca ar fi prinsi. Se strecura printre usile intredeschise ale iatacului. Culoarul secret pe care il descoperise de ceva vreme era la doi pasi. Auzi voci si se ascunse dupa o draperie de matase grea. Paznicii trecura spre posturile lor. Le mai auzi doar vocile pierzandu-se in intuneric. Deschide cu grija usa coridorului secret si paseste in intuneric, fara nici un zgomot. Lampa lasata din vreme acolo se aprinde si poate inainta, spriinindu-se de peretii reci si acoperiti cu muschi si mucegai. Rasufla usurata si in scurt timp ajunge la capat. Franse lumina chioara a micutei lampi si iesi pe ulita. Grabeste pasii spre gradini si se furiseaza umbra tacuta , cat mai departe. Se apropie de drumul mare si auzi un tropot de cal. Se ascunse intr-o tufa si astepta. Calaretul se apropia din ce in ce mai tare. Se opri la locul stiut si ea se ridica, cu mare teama, gata in orice secunda ca o ia inapoi. Picioarele ei fragile si trupul ascuns de hainele ei negre tremurau pentru fiecare clipa. O mana o insfaca si o ridica in sea, ca pe o aripa. Ar fi vrut sa tipe dar glasul ii era paralizat. Se intoarse spre omul ce o ridicase si intalnindu-i privirile aprige pe sub spancenele arcuite se linisti.
– Am ajuns, frumoasa mea. De acum lumea larga e a noastra. Nu ai teama, aseaza-te langa mine si ne vom rezema tampla de stele.
O sarutare poposi pe buzele ei rosii, de rodie coapta intetind focul iubirii lor ascunse. Se pierdura in noapte, pe langa raul cu apele lui rosii, involburate lasand in urma un tropot si parfumul palid de trandafiri roz, abia scuturati de o adiere. Luna se ridica dintre nori, ca un talger urias de arama si lumina ei se imprastie blanda si tacuta luminand calea celor doua umbre fugare, in noapte.

Pe aceeasi tema, Visul, au mai scris: Psi, Ioana Soglu, Lili3D, Carmen Pricop Alma nahe, Some Words Scorpio Dor Roxana Vero

Prezicatorul


Clopotelul suna ca de fiecare data salvator, purtand cu el rasetele si veselia inca nenascuta a elevilor eliberati de linistea si nemiscare unei ore, care le facea energia sa fiarba ca o oala sub presiune. Angela, profesoara de limba engleza zambi cand le vazu fetele deja destinse si stia ca indiferent ce cuvar ar fi rostit, era pierdut in marea recreatiei.
– Lectia s-a terminat. Buna ziua!
Inchise catalogul, isi lua poseta si se indrepta spre cancelarie. Mai zabovi acolo cateva minute. Orele ei se terminasera, pe ziua de azi. Abia astepta sa ajunga acasa desi nu o astepta nimeni. Se simtea obosita si apropierea vacantei ii dadea si ei doruri de evadare, molipsita poate de eleviii ei. Primise repartitie la terminarea facultatii, in Dej, un oras industrial, care i se parea la inceput mare, fata de satul ei de la tara, cu ulitele lui serpuite, pe care erau insirate ca margele, case albastre, ale caror suflet respira, in mirosul busuiocului, agatat la grinzi, si unde, mai ajunge rar, in vacante ori la sarbatori. S-a obisnuit cu orasenii, dar e mai putin apropiata de oameni. La sat oamenii sunt deschisi si calzi, sinceri si darnici iar cand vad oameni straini,din curtile lor imprejmuite cu garduri de nuiele ca intr-un univers al taranului, ies la porti sa ofere fructe si sa dea binete, ca “ziua buna, e de la Dumnezeu lasata”. La oras, bunatatea trebuie privita cu suspiciune. A vazut atatea printre colegele ei incat prefera sa stea deoparte si sa priveasca decat sa fie implicata in ceva. Strabatu orasul pe jos, tarandu-si picioarele aproape din cauza caldurii. Asfaltul era incins iar soarele pe cer-ul fara nori, se topea, scurgandu-se pe vitrinele magazinelor, turnand culori portocalii si jeturi imense de lumina ce stingeau orice umbra. Se urca in autobuzul venit la fix, si se aseza pe scaun. Inchise ochii, sperand sa ajunga mai repede la racoarea apartamentului ei, dintr-un cartier de blocuri noi si ii veni in minte intalnirea aceea ciudata, petrecuta in urma cu cativa ani, in acelasi autobuz.
Barbatul care se asezase langa ea parea sa aiba peste saizeci de ani. Nici nu il remarcase, doar se trasese putin mai spre geam. Simti insa ca e privita si se intoarse spre el intrebatoare. Poate vroia vreo informatie. S-a uitat la ea insa cu un zambet senin si a inceput sa ii vorbeasca, cu o voce blanda.
– Sper sa nu va suparati pe mine, pentru ce o sa va spun. Ea il privi usor intrigata, iar el continua netulburat. Sunteti o domnisoara draguta si nu sunteti de aici. Sunteti suparata ca sunteti singura. Dar nu aveti motive de intristare. Viata dvs o sa se schimbe curand, intr-un fel in care nici nu va asteptati. O sa vedeti ca intr-o zi, un barbat, va va intalni pe strada si in mod neasteptat se va indragosti de dumneavoastra si va va cere in casatorie. O sa traiti multi ani, peste 80 si o sa aveti o familie frumoasa. Nu va cunosc, eu nu sunt din oras, sunt doar in trecere dar pe fata dvs limpede, pot citi viitorul, foarte simplu. Sunteti ca o carte deschisa.
Angelei ii dadura lacrimile. Se simti jenata dar nu avu timp sa protesteze. Batranelul cobori la statia urmatoare. Pe urma isi reprosa ca fusese atat de naiva si sa se lase atrasa in discutia aceasta. E clar ca arata depresiv si va trebui sa faca in sensul acesta ceva, daca a putut fi atat de usor citita de un necunoscut.
La cei 32 de ani ai sai, profesoara Angela Matei este inca o tanara frumoasa, cu paru negru, prins la ceafa intr-un coc simplu si elegant, avand ceva din simplitatea si frumusetea omului de la tara. Ea a inteles ca, injasss-today-frauen-sexy-4-pk-favorites-girls-beauty-women-sensuous-favs-woman_large orasele mici toate lucrurile sunt limitate. La fel si dragostea. E greu sa gasesti pe cineva disponibil. Barbatii de varsta ei sunt déjà casatoriti si au copii, iar cei recent divortati, or fi avut ei ceva probleme de adaptare, de nu au putut rezista casatoriei. Cum sa inceapa ea viata, alaturi de un barbat care a esuat la prima casnicie? A tot ales, a stat pe ganduri, pana cand a realizat ca, in viata ei se face tarziu. E singura la parinti, iar acestia nu au nici un alt sprijin in afara de ea. Isi face griji pentru ei, ca sunt bolnavi si destul de in varsta. Poate ca intr-un oras mare, ar fi fost altfel situatia. Dar asa, unde sa plece? A ramas pe loc si isi continua viata, predand intr-unul din liceele din oras. “N-am si eu un suflet de copil langa mine, sa rada si sa faca nazdravanii, sa ma vad in ochii si in sursul lui, sa ma trec si eu odata cu timpul lui.Macar sa nu fiu singura pana la sfarsit”. Cuvintele barbatului i-au ravasit gandurile si scotand la suprafata niste torente, care sapau adanc, asa ca isi promise sa faca ceva pentru a-si indeplini visul. Trebuia sa inceapa sa gandeasca asta chiar de acum. Ziua trecu greu si noaptea intreaga numara pe cer stele, cautand-o pe a ei. Se trezi obosita si fara chef. Isi facu o cafea tare, apoi se privi in oglinda, recunoscand expresia aceea, pe care o avea cand ii intra in minte o idee. In pauza mare evita cancelaria si se duse spre atelierele scolii. Maistrul de la mecanica o saluta respectuos iar ea ii rspunse la salut, degajata si cu zambetul pe buze.
– Buna ziua! Va pot deranja putin?
– Bineinteles. Nu va retin mult. As dori sa discut cu dumneavoastra intr-o problema personala, poate imi dati un sfat.
– Cu mare placere dar nu stiu ce sfat v-as putea eu da. E vorba despre unul din elevii dumneavoastra?
– Nu vreau sa dau detalii acum. Va rog sa acceptati o intalnire la o cafea, la cofetarie.
– E in regula. La ce ora doriti?
Eu termin orele la 14, daca vreti, la 14,30, la cofetaria mare din centru. Angela ajunse la locul stabilit si se aseza asteptand-ul sa apara. In zari de deprte si il studie mai atent. Sa fi avut 35 de ani si nu il vazuse pana acum cu cineva. Inalt, cu o alura sportiva, ingrijit. O fi avand si el secretele lui, ca in cancelarie e privit cu suspiciune.
– Sa stiti ca nici o femeie nu m-a invitat pana acum la cofetarie.
– Nu e nimic, domnul Eugen. Pentru orice exista un inceput.
– Sunt totusi curios. Sunt probleme grave? Angela zambeste incurcata. Nici ea nu mai fusese pusa intr-o asemena situatie.
. – M-am interesat putin despre dumneavoastra si am inteles ca sunteti un om integru. Va rog sa va dati cuvantul ca tot ce discutam ramane intre noi.
– Aveti cuvantul meu! Angela continua, ca nu cumva sa se razgandeasca si sa renunte la cerere.
– Stiti ca sunt o femeie singura pentru ca s-a intamplat sa nu ma casatoresc. Cu toate acestea imi doresc foarte mult un copil. V-as ruga sa acceptati sa ne intalnim pentru cateva zile, in weekendul acesta. Nu aveti nici o obligatie si sunt dispusa sa platesc o suma pe care o considerati suficienta. Stiu ca e ciudat ce va cer dar si pentru mine,e a fel sa vin cu o astfel de propunere.
– Sincer sa va spun, sunt din nou uimit. Nici la asta nu ma asteptam. Pot sa ma gandesc putin? Nu as vrea sa va supar, dar m-ati luat pe nepregatite.
– Bineinteles. Acesta e numarul meu de telefon si adresa mea. Daca acceptati, va astept vineri seara, dupa ora 8. Angela ii lasa un biletel, plati cafeaua si pleca lasandu-l pe el sa se gandeasca la popunerea ei. Zilele ce urmara se pregati pentru musafirul sau, aranja casa, aduse flori proaspete, in fata oglinzii aseza cateva lumanari, cumparase si o stilca de vin menita sa le indulceasca atmosfera. Parca stia dinainte ca urma sa vina. Trecu ora opt si verifica ceasul cu atentie. Se intrista si se aseza la televizor, uitndu-se pe langa si gandindu-se la sperantele ei spulberate. Pe la noua, auzi soneria si se duse sa dechida, cu gandul la vecina care facuse prajituri.
Eugen statea in pragul usii, cu un fir de crin in mana. Zambea incurcat.
– Buna! M-am hotarat sa vin. Nu stiu de ce, sper sa nu ma razgandesc si sa plec.
– Haide inauntru, sa nu te razgandesti. Petrecura weekendul in casa, in cel mai placut mod, cu o lejeritate ce ii facea sa creada,ca se cunosc de cand lumea si ca au fost,doar putin plecati,unul intr-o aprte,altul in alta. Nu se mai sfiau ca la inceput, descoperira ca impartasesc aceleasi idei. Aveau atatea de discutat, tacerile lor de oameni singuri, prind viata si cantau acum in cuvinte. Duminica seara se despartira, tarziu, de teama vecinelor, care bagarete cum sunt, ar fi observat imediat si ar fi comentat subiectul.
Eugen pleca acasa cu convingerea ca a castigat un prieten. In buzunarul hainei insa, gasi un plic si niste bani, plata pentru intelegera lor. Se rosi si tremura de suparare. Chiar s-au simtit bine impreuna, cum sa ii ia bani? Doar nu e gigolo? In ziua urmatoare incerca sa o abordeze discret insa ea il ignora total. Isi inghiti cu greu umilinta, ca o palma pe obrazul mandriei lui. O mai privea uneori pe fereatsra, la orele la care ea pleca acasa si o vzu rotujindu-se in timp ce o lumina placuta ii scalda chipul.”Femeia aceasta frumoasa si delicata imi poarta copilul. O fi baiat ori fetita? Va semana cu ea ori cu mine?” Apoi, nu o mai vazu. Fu ingrijorat peste masura si dupa cateva zile, nu mai rezista. Se infiinta la usa apartamentului ei si se trezi sunand la usa. Ea deschise si il privi cu mirare. Era rotunda si frumoasa iar parul ei negru si lucios ii cobora lin pe linia gatului, delicata. El statea in fata ei, ca un scolar care isi uitase lectia si avea mintea golita de ganduri.
– S-a intamplat ceva?
– Nu. Vroiam sa va vad. Vreau sa va intreb daca ati facut ecografie? Avem fetita sau baiat? Ea il pofti in holul apartamentului, de teama ca, discutia aceasta sa nu ajunga la urechile vecinilor indiscreti.
– O sa am o fetita. Dumneavoastra nu aveti nimic. Doar am avut o intelegere.
– Totusi, sa stiti ca eu il iubesc pe copilul acesta, continua el cu ochii umezi. O sa ma anuntati cand mergeti la spital, sa nasteti?
– Va repet. Apreciez interesul dvs dar nu aveti nici o obligatie. Nicaieri nu o sa fie consemnat ca sunteti tatal. Tot ce pot sa va promit e ca o sa ma gandesc.
Inainte sa plece, el ii lasa plicul cu banii primiti de la ea pe masuta din hol.
“Un barbat onorabil, spuse ea zambind. Nu insist. Stiu ca ar fi jignit, daca as insista iar el chiar e un om bun. Nu merita sa il supar.”
Cand Angela se intrna sa nasca, vestea a ajuns repede intre colege si colegi, cu discutii placute ori cu susoteli pe la colturi. Astfel afla si Eugen care isi ceru liber cateva zile, invocand o situatie de familie, urgenta. Alerga intr-un suflet la florarie si cumpara un cos de trandafiri rosii, iar apoi, cu disperarea celui care pierde ultimul tren, se duse in goana aproape la spital, trecu in zbor pe langa portarul care nu apuca sa ii ceara explicatii si urca scarile in fuga pana la etajul sectiei de Obstretica. Sora lui, Madalina, asistenta de ani de zile aici, il vazu si rase, convinsa ca a venit in vizita la vreun coleg ori vreo colega. Nici nu gresea foarte mult.
– Nu crezi ca ai gresit etajul? Il intreba zambind Madalina.
– Nu. Astept un copil. Aici trebuia sa vin.
Madalina ramase cu gura cascata. El ii spuse in doua cuvinte, ca doamna Angela va naste copilul sau, o fetita minunata, bruneta cu ochii albastri. Madalina, crezu ca fratele ei glumeste. Ii face vreo farsa desi el nu era genul. Apoi se gandi ca s-a tacanit. Ii lua totusi florile si i le dadu femeii, cu oarecare retinere. Spera ca atitudinea ei sa ii confirma ca Eugen spune prostii.
– Nu am ce sa va explic si nici sa discut cu fratele dvs. Ii multumesc de flori, dar nu e cazul sa isi faca griji. Spuneti-i sa plece acasa. Poate o sa vorbim mai incolo.plume
Madalina ii transmise mesajul lui Eugen, dar el nu o auzi. Cum sa plece acasa acum, cand se naste primul sau copil? Statu pe hol, plimbandu-se in sus si in jos, cu ingrijorare si emotie. Dupa ceva timp, sora lui aparu si i se facu mila de el. Ii spuse surazand.
-E o fetita frumoasa foc. Are 3.500 de grame. Felicitari! Pot sa pleci acum. Offf…O sa o rog pe mamica sa ma lase sa ti-o arat. Madalina se ruga si in cele din urma ii smulse cu greu aprobarea. Madalina aduse intr-o paturica de culoare roz, o fiinta micuta si rosie la fata, si el ii zambi topit de dragul ei. Ii dadura lacrimile si ii trimise un sarut. Noaptea care urma dormi pe bancheta din hol, asteptand ca noua mamica sa se trezeasca. Spre dimineata, sora ii aduse o cafea si il batu pe umar.
– Te-ai tacanit, fratele meu? Ce ai facut, oare? Ma intreb daca e chiar copilul tau. De ce nu ai plecat acasa? Lista ei lunga de intrebari nu se termina iar el nu zicea nimic. Gandurile lui erau multe si il purtau in alta parte.
– Vreau sa o vad pe Angela. Du-te si cheama-o. Spune-i ca doar doua minute. Te rooog. Te rooog.!
Cele 20 de minute, cat stau Madalina in salonul Angelei, I se parura interminabile. Zari la usa un barbat si o femeie, doi oameni trecut de cincizeci de ani si Eugen intelese ca sunt parintii ei. Se duse la spre ei si intra in vorba.
– Saru’mana! Eu sunt Eugen. Sunt tatal nepoatei dumneavastra. Ma bucur sa va cunosc si regret ca nu am avut ocazia sa ne intalnim mai demult, dr pentru oate lucrurile vine o vreme.
Cei doi se uitara la el emotionati si zambind. Madalina aparu in cele din urma si ii duse pe toti trei in rezerva. Nu apuca nimeni sa deschida gura ca tanarul incepu fara sa isi faca probleme ca toata lumea din salon, cateva femei, si doi viziatori, il urmarau zambind.
– Angela, femeie, cum te-ai gandit sa lasi fetita noastra frumoasa fara tata? Dar eu ce sunt aici? Tu stii ce simt eu? Te iubesc ca un nebun si toate lunile acestea, au fost un chin pentru mine. Iar acum, traiesc cel mai minunat eveniment din viata mea. Esti o persoana speciala si vreau sa faci parte din viata mea, si tu si fetita noastra minunata. Vrei sa te casatoresti cu mine?
Angela era suprinsa, uimita jenata pentru parintii care nu stiau nimic de conventiile lor. Se gandi o secunda. Isi aminti de batranul de pe autobuz si de prezicerea lui si se gandi ca viata asterne lucrurile in felul ei propriu. Barbatul acesta, care sta suferind langa ea, el, care i-a oferit bijuteria de copil, omul acesta isi va da viata pentru ele doua.E un om bun si cald dar ea nu indraznise pana atunci sa se gandeasca mai departe.
– Da.
– Iti promit sa va iubesc si sa am grija de voi, asa cum nu a avut nimeni vreodata. El ii lua mana si i-o saruta, apoi o saruta pe frunte, pe ochi, pe buze. Era atata emotie in incaperea aceea micuta, mirosind a spital, uimire si dragoste. Un ropot de aplauze umplu incaperea si cateva mamici lacrimara, de emotia momentului.
Cand crezi ca in viata lucrurile sunt déjà aranjate, pe un drum de pe care nu pot fi deturnate, sa te pregatesti de schimbari. Destinul are propriile reguli, care nu tin cont de dorintele noastre decat in mica masura.

Pe cei care au mai scris pe aceeasi duzina de cuvinte va invit sa ii cititi din tabelul de la Psi.

Amintiri din alte vieti


Dorm profund si intreaga mea existenta e proiectata in vis ca si cum lumea adevarata s-ar desfasura acolo. Vad un camp inverzit si dealuri. E vara. Imi vad bocancii de piele maronie rascolind praful drumului serpuit ce trece pe la marginea unei localitati. Stabatusem cateva ulite printre case cunoscute, pana sa ajung aici. Mirosuri de ierburi calde si de praf. ”Visul acesta l-am mai visat”, imi zic. Atmosfera e cetoasa, ca intr-o fotografie sepia. Nu vad culoarea cerului dar nu e important. Sunt un barbat. Am vreo 30 de ani. Parul mi-a crescut, negru si ciufulit. Port uniforma verde. O ranita militara in spate. Sunt obosit dar drumul si dorul ma poarte cu energie nabanuita spre casa. Ma opresc la poarta unei case. O casa de caramida, cu acoperis rosu. O curte mare, cu iarba verde si fina. Femeia tanara poarta batic de sub care ies doua cozi grele. Ma intampina cu bucurie si lacrimi in ochi. Imi inlatuieste gatul cu bratele iar in piept emotiile sunt tulburatoare. Ii raspund gestului ei. In spate, iesit din usa casei, un tanc descult, de vreo 5 anisori, cu ochii negri cabune ne priveste curios. Nu stie cine e strainul care o imbratiseaza pe mama. Ar vrea sa se apropie. Ezita. Femeia se intoarce si il ia in brate, intr-o noua imbratisare cu mine.
– A venit tata. S-a intors din razboi! E tata. Nu ai teama. Spune ea cu o voce blanda, cunoscuta.
Simt o mare pace in care doar vibatiile inalte ale sufletului, ca niste coarde de lira, mai tremura inca.
Ma trezesc. M-am intors acasa din razboi!
Ma dezmeticesc ca a fost doar un vis. Dar atunci, de ce simt emotiile acelea inca vibrand, acorduri inalte de lira? Vreau inapoi in lumea aceea insa zorii zilei revarsa atata lumina incat inchide drumul spre vis.

fata de la miezul noptii


Simion, e un barbat tanar, vesel si plin de viata. Fiind baiat de la tara, are lucrurile bine oranduite in minte. Cum a terminat armata, si gasit repede un serviciu. E harnic, invatat cu munca de mic. Desi e singur la parinti, nu a fost scutit de munci si tatal sau, un om gospodar, l-a invatat de toate, ca asa trebuie sa stie barbatul. Stie ca isi construiasca o casa cu mainile lui, sa isi puna prizele, daca e nevoie,sa taie lemne la padure,  sa lucreze pamantul. E un om in toata firea, iar armata i-a intarit si desavarsit caracterul. Ii place sa fie luat in serios, asta pe cand altii de varsta lui, sunt tratati inca, de catre oamenii din sat, cu indulgenta si superioritate, pentru ca nu sunt copti la minte. El stie ca pentru a avea de toate, trebuie sa munceasca, sa fie serios si sa isi faca bine planurile de viitor. Cum arata viitorul in ochii lui? Pai sa nu-i lipseasca nimic, sa aiba o familie frumoasa si multi copii, ca si el, si tatal sau au fost singuri la parinti. E rau sa nu ai frati si sa nu ai pe nimeni apropiat, cand ai greutati. De ceva vreme, a cunoscut o fata dintr-un sat vecin. Si cum ii placea de ea, ca era harnica si frumoasa incat, o curtau toti feciorii de varsta lui, le-a luat-o inainte, si a fost cu parintii s o ceara de nevasta. Ea a acceptat, asa ca, pregatirile de nunta sunt in toi. In Ardeal, nuntile la tara, sunt un eveniment care implica toti oamenii din sat. Fiecare participa la pregatiri, ajuta familia care organizeaza nunta. Fiecare familie, duce la cei care fac “uspatul” produse de care au nevoie : zahar, ulei, faina, unt, oua, carne, incat organizatorii nu au o asa de mare povara pe umeri. E mare cheltuiala la nunta si asta ii ajuta. La randul lor, cand altcineva din sat are nunta sau inmormantare, participa la fel cu produse iar vecinii ajuta la peraparea bucatelor si prajiturilor  si la organizarea ospatului. E intr-un fel, ca intr-o mare familie. Simion e mandru acum, ca el e in centrul atentiei de data asta. Feciorii din sat il felicita si in privesc cu invidie sau cu bucurie, dupa cum le e felul.

–         Asa-i bunicule, ca mi-am organizat bine lucrurile si viata? Il intreaba el pe bunicul lui cel mai drag.

–         Da, dragul mosului. Numai ca uneori, viata le mai oranduieste si ea, altfel decat vrem noi. Batranul Grigore, statea pe terasa casei, cu pipa in gura si se uita la nepotul sau, care ii amintea perfect de zilele tineretii lui.

–         Ei bunicule, esti mereu tare indoielnic. Lasa ca o sa fie bine. O sa vezi asta. Si daca nu, atunci o sa le facem, sa fie bine. De aceea suntem si noi in viata asta, sa facem lucrurile sa mearga si nu sa ne impiedicam de orice.

Batranul zambi si ii dadu dreptate, asta ca sa il incurajeze. Parca poti sa te pui cu lucrarea Domnului?

Nunta e una mare, cu 200 de invitati. Mireasa a fost adusa, de acasa cu alai, cu ceterasi, cu druste, cu cai, cu staroste. O nunta taraneasca, dar plina de frumusete, asa cum sunt nuntile pe la noi. Inainte a se se strange darul miresei, nasii au primit “gaina”. Una dintre vecine, i-a adus gaina pe o farfurie, o gaina facuta la cuptor si decorate cu flori. Vecina, venea cu un ceteras si la fiecare pas se oprea, zicand cate o strofa dintr-o poezie, creata special pentru acest moment, cu usoare ironii la adresa nasilor, mirilor sau socrilor. In cele din urma, gaina a fost cinstita generos, cu o suma de bani. S-a adunat si darul, o treaba anevoioasa. Tinerii au adunat o suma frumusica si isi puteau incepe viata linistiti. Dupa miezul noptii, mireasa a disparut. Se obisnuieste sa se “fure” mireasa, de catre apropiatii mirilor si o restituie in schimbul indeplinirii de catre mire a unei dorinte. Un litru de palinca, o lada de bere, o sampanie, depinde de “hot”. Dar a trecut ceva vreme si nimeni nu venea inapoi cu mireasa. Asa ca Simion a iesit afara cu nasa, sa o caute. Nunta se tinea in cort, in curtea casei. Simion a intrat in casa, gandidu-se ca poate i s-a facut rau fetei sau poate ca a atipit, obosita de pregatirile dinainte. Mireasa nicaieri. Pe pat, in camera, rochia ei alba, de mireasa, cumparata de la Cluj, si volalul lung. Alaturi, un billet: “am plecat. Nu ma mai cauta. Imi pare rau”

Simion simti ca se prabuseste cerul peste el. Chiar el sa pateasca una ca asta? Sa fie facut de rusine in fata satului? El care si-a dat silinta sa fie toate lucrurile in ordine? Si fata asta, pe care o iubea si care a acceptat sa fie nevasta lui? Ce secrete ascundea, de ce nu i-a spus de la inceput? Nasa, o tinerica descurcareata, nu se pierdu cu firea si veni cu o idée. Are ea o prietena la Turda, singura, frumusica si sigur va accepta sa vina ea, mireasa in locul celei dintai. Se urcara in masina, si in scurt timp au fost la casa fetei. Ioana, era acasa, dormea. Nici prin vis nu i-ar fi trecut ce ii poate aduce viata la usa, in toiul noptii. Simion se uita la fata ciufulita si frumoasa, trezita si nedumerita in miez de noapte. Nici el nu ar fi ales-o mai bine. Era mai emotionat decat a fost la ceremonia de cununie. Parintii fetei ii spusera ca e alegerea ei. Daca crede ca e bine, atunci sa mearga cu feciorul acesta. Si ea l-a ales. S-au dus la nunta. S-a imbracat. Rochia primei fete ii venea perfect. Parca ar fi ales-o pentru ea. Si ii si placea. Zambi. Mireasa din vis, se gandi ea. De cate ori nu a visat cum va fi noaptea nuntii ei si nu si-a dorit niciodata una ca a celorlalte fete. A ei trebuia sa fie altfel. Si uite ca dorinta i se implineste. Nunta continua, netulburata, si nimeni nu observase sa mireasa nu mai era aceeasi de la inceputul ospatului. Nici macar rudele primei fete, care erau in toiul jocului. Poate ca si masa plina de bucate si de bautura a avut darul sa ii distraga pe nuntasi.

Simion si Ioana s-au cununat dupa doua saptamani. Si s-au bucurat de o viata frumoasa. Au patru copii si fiecare a ajuns bine in viata. Nepoteii sunt bucuria lor.

– Asa-i bunicule ca mi-am organizat bine jucariile si lucrurile? zise strengarul de 10 anisori. Simion zambi. Da dragul bunicului, numai ca viata le mai oranduieste si ea, uneori. Nepotelul ridica o spranceana, semn ca nu a inteles perfect totul. Dar bunicul stia deja, cum e cu planurile si cu organizarea. Nimic in viata nu e intamplator. Nici macar momentul acesta, cand sta cu nepotelul lui, urmarindu-i grija pentru lucrurile marunte pe care le facea.

Vis de primavara


Aparitia Ancai in viata lui Bogdan a fost ca stralucirea unei comete. Cand credea ca unele lucruri in viata lui privata s-a asezat, a aparut ea, care sa dea totul peste cap. Singuratatea lui a disparut , iar cei 15 ani de cand e singur, au zburat, ca si cand nu ar fi existat vreodata. Lucruri pe care nu le-ar fi experimentat vreodata, toate i s-au parut deodata incitante, tentante. Vorbeau deschis, despre sentimentele lor, despre preferinte si modul de a face dragoste, puneau in practica lucruri despre care auzisera. Totul era transpus la rang de arta, o tendinta spre perfectiune in a face dragoste. Asta simtea si el pentru ea, o mare dragoste, pe care isi refuza sa o recunoasca. El, care spunea ca dragostea adevarata nu exista, decat la rangul de sintagma. Tot ce i se intampla era fascinant. Viata capatase un alt sens. El intinerise langa fata aceasta. Fiecare clipa petrecuta impreuna i se parea plina de substanta. Nu ii deranja nici diferenta de varsta dintre ei, nu o resimtea nici unul. Bogdan are 50 iar Anca 28. Dar pentru ei sunt doar niste cifre, si atat. Se bucura unul de celalalat iar noptile lor impreuna li se par scurte. Pielea ei fina, cu miros placut, cald si delicat, ii e vie in minte. Ea miroase intr-un fel anume, diferit fata de ce simtise el cu alte femei. II place sa ii mangaie parul negru si lung, sa-si cufunde fata in el. Iar mainile ei cu degete lungi si subtiri, usoare, ii cutreiera intregul corp. Dupa momentele fierbinti de dragoste, au timp sa stea de vorba. Povesti lungi, despre viata, filozofie, arta, muzica. Despre lucrurile frumoase. Cand vorbeste, vocea lui e muzicala, cu tonalitati si inflexiuni blande. A ei, e un clinchet de cristale vesele.Timpul e o dimensiune care conteaza doar cand nu sunt impreuna. Desi au o relatie de mai bine de un an, ei nu locuiesc impreuna. Daca Anca vrea sa ramana si peste zi in apartamentul lui, de la ultimul etaj cu o panorama splendida, e binevenita. Are si ea o cheie. Dar s-au obisnuit sa nu doarma in fiecare noapte impreuna. Uneori, ea mai iese in cluburi. Bogdan, a acceptat, ca pas final in renuntarea la prejudecatile lui, faptul ca ea se mai vede cu cate un barbat, sau chiar face sex. Ea i-a spus ca e curioasa, si uneori ii povesteste despre intalnirile ei, despre tipii cu care se vede. El nu pare sa fie afectat. Au convenit ca o data, de curiozitate, e acceptabil, de vreme ce nu simte nimic pentru nici unul.
Zilele trecute, Anca a lipsit. I-a spus ca la telefon, ca s-a intalnit cu un italian, si ca il dorea. Era curioasa si nu s-a putut abtine. Curiozitatea aceasta a ei, a tinut destul de mult. Ea a recunoscut. Conventia lor era sa nu se minta. Si ea era foarte sincera. Acesta este unul dintre lucrurile care l-a socat la ea. Femeile au darul de a fi duplicitare, dar ea, nu. Era deschisa si plina de sinceritate. Aseara, Bogdan se intorcea de la biroul lui de arhitectura din centru orasului. Lucrase pana tarziu, ea nu venea, asa ca nu il tragea sa mearga acasa. A inceput sa se plimbe cu masine prin oras, aiurea. Era frumos, infloreau pomii, primavara se deschidea in frunze si flori. S-a oprit la un moment dat, si dintr-un Alfa Romeo rosu, a vazut-o pe ea, la bratul lui. Italianul despre care ii vorbise. L-a recunoscut din descrierea ei. Era un tip creol, inalt, cu parul negru. In rest, nimic interesant. Lui Bogdan i-a trecut prin minte sa o sune:” Salut! Ce faci? Unde esti?” Ea i-a raspuns la telefonul mobil, indepartandu-se de barbatul care o insotea. “Acum ajung acasa. Cum cu cine? Singura. Nu nu vin, poate maine”. Bogdan simti cum lacrimile ii curg pe obraz. L-a mintit! Si doar au convenit sa spuna adevarul. El a fost sincer cu ea de fiecare data! Simti o ura puternica, o deznadejde, parca totul se prabusise in jurul lui. Ea, cu italianul acela de doi bani. A ajuns intr-un tarziu acasa. Patul lui, aproape de cer, cum le placea sa spuna, era acum rece si gol, fara povesti si clinchele de cristale vesele. S-a culcat imbracat si a adormit cu privirea pironita in tavan. Dimineata, telefonul suna strident. Era ea. A fost tentat sa nu ii raspunda. Apoi s-a razgandit. :”Da. Sunt aproape bine. Zici ca te duceai acasa aseara? Te-am vazut. Eram la 10 metri de tine. Mai ziceai ca nu iti pasa de el, si ca a fost o data , de curiozitate.A trecut mai bine de o saptamana > Atunci, inseamna ceva, si eu nu am loc langa altceva sau altcineva….Mai esti pe fir? E in regula. Nu e nimic. Atata doar ca incepand de azi, totul s-a terminat. Nu plange. E tarziu.” Parca auzea hohotele ei de plans si dupa ce a inchis telefonul. Il durea sufletul. Nu stia ca ii poate fi atat de greu. Dar conventiile lor s-ar sfaramat. Visul lor frumos, s-a imprastiat ca un nor de petale de cires in plina zi de primavara.