Cu postasul in casa

–       Doamna Dorina!Treziti-va!

Dorina deschise ochii, buimaca. Adormise de cum venise la serviciu. Avusese o tura grea si avea nevoie de o jumatate de ora de somn ca sa isi revina. Ca prin ceata, vazu langa patul ei un barbat, cu cascheta si uniforma. Primul impuls fu sa se inchida ochii inapoi sa isi continue somnul. Sotul ei era de serviciu, asa ca sigur visa. Vocea barbatului, sonora, se auzi din nou, mult mai clara.

–         Doamna Dorina, treziti-va! Sunt postasul! V-am adus alocatia copiilor.

Nu mai era nici o indoiala. Vru sa se ridice din pat, dar realiza ca era doar in tricou si in chiloti iar in camera, langa ea, un barbat strain.

–         Mergeti in bucatarie si asteptati-ma acolo.

Postasul se duse in bucatarie. Dorina se enerva de-a binelea. Cata obraznicie la el sa intre asa in casa omului, fara sa fie poftit! E adevarat ca si ea are o parte din vina, ca nu si-a inchis usa la intrare cu cheia. Dar intrase cu sacosele grele de la cumparaturi si nu a realizat, ca a lasat descuiat. I-ar zice vreo doua barbatului dar pentru ca e de la ei din sat ii e jena. Asa ca tacu, si imbufnata astepta sa ii dea alocatia si sa plece, nu inainte de a-i pune un pahar de palinca si de a-i da cei 5 lei, “taxa de alocatie”.

Zi de alocatii deci o zi buna, pentru toata lumea. Daca ai de primit bani si nu doar de dat, e o zi frumoasa. Postasul iesi si urca in bloc, la alte etaje, sa duca vestile, ziarele sau banii. La apartamentul 10, o alta mamica, o alta alocatie. Batranul batu la usa scurt de doua ori si apoi, in virtutea obisnuintei si obrazniciei lui, dadu sa intre, fara sa astepte vreun raspuns. Dana era aproape de usa. Tocmai ajunsese acasa si incepuse sa se dezbrace de hainele de strada. Nu apuca barbatul sa pun piciorul in hol, ca Dana ii impinse usa in nas. Se schimba rapid in hainele de casa apoi deschise. Postasul statuse cuminte la usa. Cand intra, tanara il lua in primire.

–         Cum va permiteti sa intrati in casa fara sa va deschid eu usa?

–         Pai, v-am adus alocatia.

–         Puteati sa-mi aduceti orice. Sunati la usa. De aceea am sonerie. Iar daca nu va dau drumul, indiferent care e motivul stati afara.

–         Atunci trebuie sa va las alocatia la posta si sa o luati de acolo.

–         Lasati-o! Atata obraznicie nu am mai vazut! Dana isi lua alocatia.

–         Nu mai fiti suparata. Acuma, daca tot v-am adus banii, imi puneti un pahar de palinca?

–         Nu. Nu mi-ati dat banii din buzunarul dvs. Sunteti platit pentru asta.

Postasul pleca enervat, cu coada intre picioare mormaind in gand: “ afurisita femeie”.

Batranul postas din cartier locuieste la tara desi el este postas de oras, de multi ani si este mandru de asta. Ca orice om, are si el metehnele lui. Dimineata, la prima ora, daca treci pe langa el, miroase a birt, de parca acolo ar fi dormit toata noaptea. Cand intra intr-o casa sa duca pensia, alocatia sau vreo recomandata, batranul Tanase are pretentia la un pahar de tuica sau o cafea. In plus, daca are de dat bani, asteapta cativa banuti si el. Nu multi. 5 lei. Daca e zi de pensie, un salariu suplimentar ii e garantat. Ploua, e soare sau zapada, cu tolba pe umar, ca un vanator care isi poarta trofeul cu mandrie, batranul postas bate drumurile.

Azi e o alta zi de alocatie. Dana auzi soneria si deschise. In fata ei, un tanar, emotionat.

–         Buna ziua. Sunt nou dvs postas. V-am adus alocatia.

–         Poftiti inauntru.

Dana il vazu pe tanar ezitand. Isi dadu seama imediat si zambi.

–    Haideti, nu mai fiti speriat. Nu mananc pe nimeni doar ca postasul cel batran era foarte obraznic. Luati loc. Tanarul postas se aseza si ii dadu banii. Dana ii puse un pahar de suc si ii lasa 5 lei. De acum, nu va mai fi un motiv de enervare sa astepte postasul.