Psi-luneala Disputa

Inalt, slab si oaches, cu parul valvoi si hainele negre, ponosite, mirosind a mucegai, cu pantofii plini de noroi uscat in plina vara, desi afara nu plouase de cateva saptamani, Dorel pornise de acasa la oras. Casuta lui mica, din lut, vopsita in albastru, cu tencuiala cazuta pe ici pe colo, era asezata la marginea cartierului, aproape in camp, un loc numai bun pentru cei trei copiii ai sai sa se joace nestingheriti. Strabatu cararea, cu pasi linistiti, fara nici o graba si intre dinti, isi agata un fir de iarba. Era un tigan cu trasaturi fine, dar lipsurile, bautura si tutunul, il imbatranisera inainte de vreme, sapand santuri in obrajii sai. Ochii ii erau umezi si sclipitori, negri ca taciunele, arzand flacara unei vieti risipite in greutati si lipsuri, sub apasarea fiecarei zile. Puteai sa ii dai 40 de ani ori 55. Se urca in autobuzul numarul 8 si se aseza linistit pe scaun fara ingrijorare ca nu are bilet. Era atat de sarac ca nici macar controlorii nu il amendau. La ce bun daca nu are din ce plati amenda? Cobori la piata si o lua printre blocuri, strabatand aleile, nebagat in seama. Cine sa se uite la el? Rumanii daca se uita, nu o fac cu placere si prefera sa intoarca privirile in alta parte. Ajunse in fata blocului, se uita atent la lista cu numerele apartamentelor apoi apasa pe buton.
Alex statea in atelierul sau, o incapere micuta dar bine organizata, la parterul blocului, la un televizor. In timpul liber, dupa orele de serviciu, facea reparatii, isi mai ocupa timpul si mai completa veniturile familiei. In plus, lui chiar ii placea ceea ce facea, doar ca, in ultima vreme, intalnirile cu Dana il tulburasera si parca nu mai avea tragere, dar nici nu ar fi lasat munca deoparte. O sunase deja de cateva ori, s-au amuzat impreuna de cateva intamplari haioase si acum vroia sa termine cu aparatul acesta. Daca are timp, dupa ce i-l duce proprietarului poate intra sa o vada, cateva minute. Nu poate trece ziua asa, fara sa ii vada lucirile ochilor ei si lumina din obraji. Soneria de la intrare il intrerupre din sirul gandurilor. Oricum nu se putea concentra asa ca se ridica si deschise usa. In prag, musafirul, varul sau, dezvelea intr-un zambet larg doua siruri de dinti albi. Cat de mult s-a schimbat! Era un tanc frumusel in copilarie, air acum, cu hainele acestea sifonate si murdare, te umple mila. Schimbara cateva vorbe si isi amintira de alte vremuri. Dorel isi aprinse o tigara iar in scurt timp, rotocoalele de fum umplura camaruta. Fu servit cu o cafea, din care sorbi zgomotos, cu degetul mic ridicat, in timp ce-si indrepta ceasca spre buze.
– Vere, vad ca iti merge foarte bine. Ai apartament frumos, ai masina, meserie. Esti om barosan.
– Nu sunt barosan. Sunt un om obisnuit si muncesc pentru ceea ce am.
Dorel se mai fatai putin pe scaun, sub intepatura unei pioneze invizibile, isi framanta mainile sale fine, cu unghiile netaiate si conturate cu negru, isi drese glasul, isi aranja parul negru, ca pana corbului, reusind sa il faca sa stea si mai zburlit si dadu drumul gandului ce il framanta de cateva zile.
– Vere, stii de ce am venit la tine?
– Nu. S-a intamplat ceva?
– Hmm…Am nevoie de niste bani. Poti sa imi dai?
– Sa iti dau bani?
– Da. Da-mi si mie doua milioane de lei, ca-mi trebe.
– Dar de unde sa iti dau? Dar chiar daca as avea, de mi i-ai da tu inapoi?
– De la tine. Ca ai. Tu ai de toate. Casa, masina, atelier. Pai, de ce sa-ti mai dau inapoi? Tu ai destui.
Alex se simti rusinat de raspunsul varului sau si daca ar fi fost un altul l-ar fi taxat pentru obraznicie dar se abtinu si ii spuse calm, nevrand totusi sa il jigneasca.
– Dar nu am bani. Chiar acum nu am.
– Cum nu ai? Ca tu lucri.
– Dar tu de ce nu lucri?
– Dar de ce sa lucru io? Sa lucre rumanii ca-i tara lor!

Am scris aceasta povestioara, inspirata de o postare cu talc, de pe blogul Ginei.

Au mai scris Psi-luneli: Tibi, Dictatura Justiţiei, scorpio . Mitzaa, Griska , lili3d, carmen pricop, vavaly, tibidoi .

Publicitate

Cum sa fentezi un lider sindical

Copiatorul i-a schimbat viata. Nici macar nu trebuia sa fie al tau. Era suficient daca era inchiriat. Asa credea Gigel asteptand la masa, in restaurantul modest din orasel. Barbatii nu se lasara mult asteptati. Puteau comanda.

–         Luminita, cate o gratar mare de porc, cartofi prajiti, muraturi si cate o bere.

Fata, o bucatica apetisanta, cu fusta ultrascurta, machiaj strident si unghii colorate tipator, zambi lasciv deasupra decolteului proeminent. Gigel era de acord cu comanda facuta de barbatul inalt si bine facut. Se vedea ca era de al casei si ca era obisnuit sa comande.

–         Si ia zi, Gigele. Cum ne merge afacerea?

–         Bine, nea Mitica.

–         Cati bani avem?

–         Un sac. Nu stiu exact ca nu am evidenta la zi. In orice caz, foarte multi.

–         Ei vezi, stiam eu de cum te-am vazut, ca esti un baiat istet. Luam masa si apoi, mergem la tine sa facem socoteala.

–         Bine, ne-a Mitica. Mergem.

Gigel isi masca bine ingrijorarea. Cum sa-i duca el pe astia doi, la el, sa faca socotelile, cand el nu mai avea bani aproape deloc? E drept ca a castigat sume frumoase din afacerea pe care i-au propus-o ei. Dar distractiile, plimbarile, fetele, masina, prietenii, toti au avut nevoie de bani ca sa fie intretinuti. Si asa s-au dus pe apa sambetei sacii de bani castigati din afacerea inventata de cei doi lideri sindicali. Repede au venit, repede s-au dus. Dar cel putin a invatat cate ceva. Ca poti face bani din nimic daca ai in spate pe cine trebuie. Disponibilizarile din minerit i-au adus bani si gustul pentru afaceri. Ca sa poata beneficia de salariile compensatorii, sa fie trecuti pe listele de disponibilizati, minerii trebuiau sa isi faca fiecare cate un dosar care sa contina cat mai multe documente. Toate trebuau sa fie copii xerox, facute cu grija de Gigel, doar la papetaria lui. Dosarul complet costa cateva sute de lei. Dar cine sta sa se mai uite la banutii astia cand ei trebuiau sa primeasca zeci de salarii compensatorii, zeci de milioane. Amaratii isi cumparau dosarul, isi puneau copiile dupa documente si se duceau la sindicat. De acolo, lucrurile mergeau ca pe struna. Ortacii ieseau din campul muncii, cu “ordonanta” si se trezeau posesorii unei mici averi. Unii nu sperau nici in vis, atata banet. In valea Jiulu era forfota mare. Imbogatiti brusc, ortacii incepeau sa cheltuie. Puzderie de birturi aparusera ca si ciupercile peste noapte. Magazinele alimentare, de haine au aparut in peisaj cu zecile, in oraselul in care, pana atunci nu era mai nimic. La Casa de cultura veneau des si dadeau spectacole, manelisti care cantau pentru sufletul si creierul celor din vale. Gigel, devenise in tot peisajul acesta, dintr-un un tanar modest, de inteligenta medie dar cu multe ambitii un prosper patron de “librarie”. Nu ca ar fi avut multe in comun cu cartile. Si nici ortacii. El avea ce avea cu xeroxul. De acolo veneau banii. Si oricum, nu conta cum facea el banii. Important e ca avea sau ca dadea impresia ca are. Era foarte sigur pe el, stiind ca sindicalistii il sustin, ca e omul lor si ca altcineva nu ii poate sufla pontul afacerii lui. Numai ca sosise si ziua platii. Trebuia sa plateasca din incasarile lui, celor doi lideri sindicali, jumatate. Ori el nu mai avea bani. Aproape deloc. Acum realiza ca era bine sa mai fi investit in ceva, sa se diversifice. Dar in febra castigurilor, nu s-a gandit. Acum, cand presiunea platii il apasa apareau regretele si ideile. Parca statea pe ace, in timp ce “amicii” lui de la masa, mancau linistiti.

–         Ma scuzati putin. Trebuie sa merg la toaleta.

–         Nici o problema.

Gigel se ridica si pleca. In loc sa intre la toaleta, iesi pe usa. Cei doi nu-l observara din unghiul in care stateau. Gigel se urca in masina si demara in viteza. Trecu pe la magazin si lua ultimii bani, tot ce era in casa. O trimise pe vanzatoare acasa si ii ceru sa nu mai vina la lucru. Inchise si pleca. Disparu de tot din oras.

La restaurant, cei doi asteptara tacuti. Luminita veni sa le faca nota.

–         V-o trec in cont, sefu? Fata il avea trecut pe caiet pe lider si patronul restaurantului se descurca singur. Mai mult ca sigur le stergea datoriile astfel ca mesele aici erau gratuite. Sigur aveau vreun business si cu seful fetei.

–         Da trece masa in contul nostru.

–         Toate trei portiile?

–         Toate trei.

Liderul rosi putin. Trebuia sa plateasca si comanda lui Gigel. Cand se asteptau ca el sa suporte totul, daca tot l-au facut partener de afaceri.

–    Auzi Mitica. Asta ne-a tras teapa. Nu m-as fi gandit la una ca asta. Excrocul naibii! Daca-l prind, il fac bucatele! Nici macar nu pot sa-l dau la politie. Nu m-as fi gandit ca e atat de smecher. Si cand vedeai ce fetisoara vesela si deschisa avea!

Dupa o vreme, liderii s-au mai schimbat si el, s-a putut intoarce acasa, scapand de amenintarile cu bataia. Nestatornic, invatat cu drumurile si vazand ca in alte parti viata e mai frumoasa decat in saracia din Valea Jiului, a plecat din nou. S-a insurat si se chinuie inca sa devina om de afaceri. Smecheriile i-au ramas in sange.

Acum sta la masa, intr-un restaurant, la o cafea cu un bun amic.

–      Un oltean, nu e adevarat daca nu inseala macar putin. E un mare prost care nu trebuie bagat in seama. Ia stai putin…Uita-te la televizor. L-au arestat azi pe un mare lider sindical. Cica a luat mita mii si mii de euro. Sa-i aresteze pe toti, mama lor de lideri sindicali! Prea au ei acces la multe lucruri si prea multa putere!

Cu postasul in casa

–       Doamna Dorina!Treziti-va!

Dorina deschise ochii, buimaca. Adormise de cum venise la serviciu. Avusese o tura grea si avea nevoie de o jumatate de ora de somn ca sa isi revina. Ca prin ceata, vazu langa patul ei un barbat, cu cascheta si uniforma. Primul impuls fu sa se inchida ochii inapoi sa isi continue somnul. Sotul ei era de serviciu, asa ca sigur visa. Vocea barbatului, sonora, se auzi din nou, mult mai clara.

–         Doamna Dorina, treziti-va! Sunt postasul! V-am adus alocatia copiilor.

Nu mai era nici o indoiala. Vru sa se ridice din pat, dar realiza ca era doar in tricou si in chiloti iar in camera, langa ea, un barbat strain.

–         Mergeti in bucatarie si asteptati-ma acolo.

Postasul se duse in bucatarie. Dorina se enerva de-a binelea. Cata obraznicie la el sa intre asa in casa omului, fara sa fie poftit! E adevarat ca si ea are o parte din vina, ca nu si-a inchis usa la intrare cu cheia. Dar intrase cu sacosele grele de la cumparaturi si nu a realizat, ca a lasat descuiat. I-ar zice vreo doua barbatului dar pentru ca e de la ei din sat ii e jena. Asa ca tacu, si imbufnata astepta sa ii dea alocatia si sa plece, nu inainte de a-i pune un pahar de palinca si de a-i da cei 5 lei, “taxa de alocatie”.

Zi de alocatii deci o zi buna, pentru toata lumea. Daca ai de primit bani si nu doar de dat, e o zi frumoasa. Postasul iesi si urca in bloc, la alte etaje, sa duca vestile, ziarele sau banii. La apartamentul 10, o alta mamica, o alta alocatie. Batranul batu la usa scurt de doua ori si apoi, in virtutea obisnuintei si obrazniciei lui, dadu sa intre, fara sa astepte vreun raspuns. Dana era aproape de usa. Tocmai ajunsese acasa si incepuse sa se dezbrace de hainele de strada. Nu apuca barbatul sa pun piciorul in hol, ca Dana ii impinse usa in nas. Se schimba rapid in hainele de casa apoi deschise. Postasul statuse cuminte la usa. Cand intra, tanara il lua in primire.

–         Cum va permiteti sa intrati in casa fara sa va deschid eu usa?

–         Pai, v-am adus alocatia.

–         Puteati sa-mi aduceti orice. Sunati la usa. De aceea am sonerie. Iar daca nu va dau drumul, indiferent care e motivul stati afara.

–         Atunci trebuie sa va las alocatia la posta si sa o luati de acolo.

–         Lasati-o! Atata obraznicie nu am mai vazut! Dana isi lua alocatia.

–         Nu mai fiti suparata. Acuma, daca tot v-am adus banii, imi puneti un pahar de palinca?

–         Nu. Nu mi-ati dat banii din buzunarul dvs. Sunteti platit pentru asta.

Postasul pleca enervat, cu coada intre picioare mormaind in gand: “ afurisita femeie”.

Batranul postas din cartier locuieste la tara desi el este postas de oras, de multi ani si este mandru de asta. Ca orice om, are si el metehnele lui. Dimineata, la prima ora, daca treci pe langa el, miroase a birt, de parca acolo ar fi dormit toata noaptea. Cand intra intr-o casa sa duca pensia, alocatia sau vreo recomandata, batranul Tanase are pretentia la un pahar de tuica sau o cafea. In plus, daca are de dat bani, asteapta cativa banuti si el. Nu multi. 5 lei. Daca e zi de pensie, un salariu suplimentar ii e garantat. Ploua, e soare sau zapada, cu tolba pe umar, ca un vanator care isi poarta trofeul cu mandrie, batranul postas bate drumurile.

Azi e o alta zi de alocatie. Dana auzi soneria si deschise. In fata ei, un tanar, emotionat.

–         Buna ziua. Sunt nou dvs postas. V-am adus alocatia.

–         Poftiti inauntru.

Dana il vazu pe tanar ezitand. Isi dadu seama imediat si zambi.

–    Haideti, nu mai fiti speriat. Nu mananc pe nimeni doar ca postasul cel batran era foarte obraznic. Luati loc. Tanarul postas se aseza si ii dadu banii. Dana ii puse un pahar de suc si ii lasa 5 lei. De acum, nu va mai fi un motiv de enervare sa astepte postasul.

roata destinului

Se insera incet si in ultimele raze de lumina, cei doi, un barbat si o femeie cam de 40 de ani, intrara in sacara blocului. Se oprira in fata apartamentului cu nr 13 si apasara pe sonerie. Un tarait enervant se auzi de dincolo se usa, apoi pasi.

–          Buna seara! Domnul Costica? Am vorbit azi cu dvs la telefon in legatura cu apartamentul.

Batranelul, uscativ, cu parul valvoi si nebarberit, imbracat neglijent si emanand un miros greu, ii pofti inauntru, in camera. In pat, statea ridicata pe perne, consoarta acestuia, o batranica obeza, care asista la discutie netulburata, cu un zambet afisat pe buze. Camera era la fel de dezordonata. Haine vechi, mobile mucegaite, geamurile acoperite cu hartie de ziar nu aveau perdele iar din covoarele jegoase zburau roiuri de molii aurii. Acelasi miros greu de tutun, miros de oameni batrani si bolnavi, de transpiratie veche si mizerie iesea din toate colturile.

–          Uitati ce va propunem. Am vazut ca aveti restante foarte mari la cheltuielile de intretinere. Administratoarea zicea ca este chiar si o sentinta judecatoreasca si ca se va vinde casa dumneavostra la licitatie si o sa ajungeti pe drumuri. Noi ne-am gandit sa cumparam aparamentul, sa va platim restantele incat sa puteti ramane cu niste bani si sa va luati o casa la tara. Ce parere aveti?

–          Pai da, cred ca ne convine. Stim ca avem restante de vreo 3 ani, dar nu avem bani sa le platim. Pensia abia ne ajunge pentru medicamentele femeii si de mancare.

–          Daca sunteti de acord, putem vorbi maine cu un notar sa va facem o programare.

–          Da. Suntem. Si ce ar trebui sa facem?

–          Deocamdata nimic. Va spunem noi cand trebuie.

Cuplul pleca. Batrana si batranul locuiau acolo din tinerete. Aveau doi copii dar niciunuia nu ii pasa de soarta parintilor. Pe undeva era si vina acestora din urma. Parintii i-au  neglijat cand au fost tineri asa ca baiatul cel mare, pleca in Germania si nu s-a mai intors. Poate si dezgustat de certurile de acasa si de betiile repetate ale batranului care era aprig doar cand era vorba de scandal dar nu si la munca. Cel mic nu si-a gasit niciodata un rost si a devenit la randul lui un alcoolic, fara casa si fara capatai, traind din mila cunoscutilor. Asteptau eventual moartea parintilor ca sa ia banii de pe apartament si sa stearga orice amintire si legatura cu trecutul. Cei doi batrani stiau asta. Poate ca nu au inteles ca trecutul lor si indiferenta fata de copii s-a intors la batranete impotriva lor. Asa ca propunerea aceasta, facuta de Elena si Sandu, li s-a parut salvatoare.  Isi vor putea plati datoriile si vor sta linistiti, la casa, la aer curat. De ani de zile, batrana se pocaise. Cu asta a avut noroc ca mai veneau “surori intru Domnul” la ea si o mai ajutau. Ele ii administrau pensia si se ingrijeau sa aiba mancare si medicamente. Altfel, batranul ar fi lasat-o sa moara de foame si cheltuia toti banii pe bautura si tigari. Batrana le-a spus femeilor care o vizitau despre cuplul ce vroia sa le cumpere apartamentul.

Peste o saptamana, datoriile lui Costica si ale nevestei erau achitate iar apartamentul vandut urmand a fi eliberat. Batranul si batrana isi impartira banii in doua. Nu se intelegeau demult si vanzarea casei a insemnat eliberarea lor. Casa aceea, in care si-au trait neputinta, disparea din viata lor si era moneda lor de schimb catre doua destinatii, chiar daca venita atat de tarziu, la 70 de ani. Surorile, femeile care o vizitau, au dus-o pe batrana la azil, scapand-o astfel, dupa o viata de chin si de brutalitatile sotului ei. Cel putin nu va mai avea grija zilei de maine.

Mos Costica, era fericit. Nu se mutase inca din apartament. Se mai ferchezuise putin si devenise interesant. Sanatos inca, avea planuri marete. Cum sa isi ia casa, si poate sa tina o alta femeie, ca doar la varsta lui nu se putea descurca singur. El e barbat si nu o sa invete acum sa spele si sa gateasca.

Cumparatorii, Elena si Sandu erau un cuplu insolit. Ea, o femeie divortata de 45 de ani, implicata in afaceri care se indreptau spre faliment era amanta lui Sandu. Fostul ei angajat care acum, devenise partenerul ei de afaceri. Nu ca ar fi fost el  mai dezghetat ci doar datorita increderii pe care i-o acorda femeia. Vazand ca nu se pot redresa deloc si ca firma le merge tot mai prost au cautat un mod de a face bani. Si le-a venit ideea cu apartamentul. A fost o solutie disperata si le-a luat ceva vreme pana sa gaseasca familia aceasta. Asa au aflat de batranei. Le mai lipsea capitalul. Batranii erau nevoiti sa vanda repede. Asa ca, Elena si iubitul au gasit pe cineva, care dispunea de bani si au rezolvat si problema capitalului. Apartamentul li s-a parut o afacere. Dintr-o data se trezeau cu bani multi, ei care pana acum cateva zile nu aveau lichiditati, nici macar bani de benzina. Norocul daduse peste capul lor. La sugestia lui Sandu, Elena incepu sa il viziteze pe batran. Ii gatea, ii spala, il scotea la plimbare. Batranului ii sticleau ochii ca unui june. Vecinele i-au vazut in repetate randuri si susoteau pe la colturi. Erau convinse ca intre cei doi se petrec lucruri ciudate. Chiar sa isi fi pus mintea cu batranul si sa fi acceptat sa se culce cu el pentru bani? Cu siguranta asta trebuie sa fie. Ce fel de femeie o fi si asta daca e mereu la batran, in vizita? Elena cu Sandu aveau insa tinte precise. Ii cerura lui Costica, sa le dea o parte din bani, sa isi finanteze afacerea, chipurile. Apoi, ii promisera ca merg sa cumpere o casuta la tara. L-au tot dus cu vorba. I-au mai cerut bani, pana cand acesta nu a mai avut deloc. Apartamentul a fost revandut si cum nu au gasit o casa potrivita,- nici una nu ar fi fost portivita pentru ca deja, cei doi nu mai aveau bani de casa-  Elena l-a mutat pe batran in chirie, intr-un apartament, in alt cartier. Sandu era un risipitor de felul lui. Locuia la marginea orasului, intr-o casa mica si saracacioasa, cu o singura camera, impreuna cu nevasta si cei trei copii. O casa neingrijita, mai ca se rasturna. Elena nu stia asta insa. Nici ca Sandu, cel care era atent cu ea si galant, acasa e un tiran care isi bate nevasta de cate ori nu-i place ceva si o trateaza ca pe o sclava. Asa ca barbatul, cu stilul lui personal, se porni pe aruncat cu bani in stanga si in dreapta. Primul lucru fu sa isi cumpere un telefon foarte scump si niste bijuterii. Incepu sa o invite pe Elena la restaurant, comandand doar meniuri si bauturi sofisticate. Il ispitira si jocurile la cazino, ca si cum ar fi fost un bogatas pe care il enervau banii. Si cum ii obtinuse usor, tot asa de usor s-au dus. Mai mult, s-au trezit cu batranul pe cap, care intelese dupa cateva luni, ca a fost prostit si ca a ramas chiar pe drumuri. Si a depus plangere la politie. Costica nu mai avea ce sa manance, iar chiria nu o platise de vreo doua luni. Proprietarul ii ceru sa plece, satul de vorbe si promisiuni. Sandu, dadu din colt in colt si in cele din urma, se certa cu Elena. De fapt doar cautase momentul potrivit ca sa isi faca iesirea din toata povestea care il depasea. Se desparti de ea si o lasa in plata Domnului. Oricum, in toata povestea aceasta, numele lui nu aparea nicaieri. Elena se vazu nevoita sa il ia pe batran la ea. Isi vandu si ea apartamentul si se muta la tara, cu batran cu tot, ca sa incheie in liniste povestea. Sandu, e la fel de sarac, ca inainte de povestea aceasta. Daca ai sa treci pe la marginea orasului, al sa-l vezi, ciufulit, murdar, neingrijit, cu ochii stralucind de amintirea vremurilor bune, cand avea bani si era cineva, cand era tipul care refuza vinul adus de ospatar pentru ca nu ii placea aroma sau anul in care a fost produs. Pana la urma, viata le regleaza pe toate, dincolo de planurile tuturor. Sandu, a primit drept dar saracia pe care si-o duce cu obisnuinta si hotarare.  Sanda s-a ales cu un batrande intretinut si nevoita sa accepte sa traisca la tara, desi fusese “doamna la oras”. Batranul, fusese la un pas de a deveni boschetar. Batrana, cea care rabdase toata viata s-a asezat la un camin de batrani unde are liniste macar acum. Barbatul care “capitalizase” afacerea s-a imbolnavit brusc si o parte din bani i-a cheltuit pe o operatie delicata. El dealtfel, a fost cel mai putin implicat in toata povestea si cel mai corect. Multa vreme dupa aceasta, a fost chinuit de remuscari si s-a gandit ca poate, plateste pretul implicarii lui in afacere. El a fost singurul care a inteles ca toate lucrurile pe lumea asta au un pret si ca in ce priveste norocul exista undeva, in univers, ceva care regleaza castigul si pierderea, norocul si ghinionul, fericirea si nefericirea. Ceilalti, n-au inteles mare lucru din ce li s-a intamplat, doar au suferit.  Roata destinului s-a invartit in fata lor, dandu-le doar iluzia ca o pot conduce insa energiile universului au decis ca echilibrul e vital. Nu banii reprezinta norocul ci felul in care ajungi la linistea interioara.

despre unguroaice, ganduri cu miere

Mari, este o unguroaica harnica. Inalta, satena cu ochi albastri, cu trasaturi frumoase, are in jur de 40 de ani. Doar mainile ei muncite spun o poveste despre viata ei. Lucreaza intr-o fabrica iar cand vine acasa, trebuie se ocupe singura de casa. Baiatul ii e student si pe el nu se poate baza. Au o casa frumoasa, cu 4 camere, in cartierul Dambu Rotund. Nu ii lipseste nimic, doar o mana de barbat la casa. S-a saturat sa se tot chinuie singura si cu treburile grele din casa. Casa are doua camere, cu acces din alta strada. Cum oricum nu locuia acolo, mai mult o incurca sa aiba de facut curat si in acea parte de casa, s-a hotarat sa o dea in chirie. A dat anunt la ziar. “ Dau in chirie apartament la casa, mobilat si utilat complet. Prefer barbat maghiar.” Dupa o saptamana, a venit si chiriasul. Un barbat maghiar, blond, slabut, inalt.

–          Buna ziua. Am venit pentru apartament. As vrea sa il vad. Pretul mi s-a parut bun dar vreau sa vad ce oferiti.

–          Haideti sa va arat. Am doua camere si sunt mobilate. E separat de restul casei si nu trebuie sa treceti prin curte. Sunteti singur?

–          Da. Nu se vede?

–          Ba da. Intrebam, daca o sa locuiti singur.

–          Da. Nu am pe nimeni. Nu va faceti probleme. Nu o sa vin cu nimeni pe aici. Deocamdata nu tin sa imi fac noi cunostinte feminine, mai ales ca sunt nou in oras.

–          Da? Dar de unde sunteti? Cum de v-ati mutat la Cluj?

–          Din Miercurea Ciuc. Am divortat de vreo doi ani si nu sunt dornic de o noua experienta. Firma la care lucrez isi deschide niste magazine aici si eu am acceptat sa le coordonez. Si asa pe mine nu ma asteapta nimeni acasa.

Intrara in apartament. Foarte curat. Sclipitor. Mobila frumoasa, curata, fara fir de praf semn ca acolo a trecut mana de gospodina harnica. II placu barbatului. Afla ca se numeste Zoli. Intreba despre pret. Mari ceru 80 de euro plus costurile de intretinere.

–          De ce atat de putin?

–          Pai, as avea nevoie din cand in cand sa mai puna mana cineva la casa asta. Sa mai fixeze o priza, sa mai faca putin ordine prin curte si alte treburi marunte de barbat.

–          Aha. Si aveti mutle din acestea de facut?

–          Nu. Poate vreo 2-3 ore pe saptamana.

–          Bine. Asa mi se pare acceptabil.

Convenira asupra ultimelor detalii, el plati, ea ii dadu cheia si pleca, spunandu-i ca o poate solicita cu orice problema se iveste legata de casa.

In prima luna, Mori nu il deranja pe Zoli. O singura data cand avusese o problema la chiuveta din bucatarie si il ruga sa ii schimbe garniturile unui robinet. In luna a doua, Mori intarzie sa se duca sa incaseze chiria, desi Zoli o suna de vreo doua ori. Se framanta ea, cum sa faca si cum sa ii spuna. In cele din urma, isi lua inima in dinti si se duse.

–          Ati patit ceva, doamna Mori?

–          Nu.

–          Va vad cam ingrijorata. S-a intamplat ceva? Uitati, v-am pregatit banii de chirie. Daca v-ati razgandit puteti sa-mi spuneti.

–          Nu, nu e asta.

Barbatul o privi contrariat. Nu stia de ce femeia se simtea inconfortabil.

–          M-am gandit sa nu va iau chirie luna aceasta.

–          Asa. Si? Ce ar trebui sa fac in schimb?

–          Sa faceti dragoste cu mine. Nu stiu cum sa spun asta altfel decat direct. Nu am facut dragoste de 1 an iar dumneavoastra sunteti singur si cred ca ati vrea.

–          Adica ma platiti sa ma culc cu dvs.?

–          Nu. Da. E un fel de recompensa.

Barbatul era suprins. Zambi. Nu stia ce sa zica. Ii placea femeia dar modul de abordare a fost dezarmant.

–          Bine. Tinand cont ca sunteti o femeie frumoasa, accept.

Dupa doua ore, Mori iesi imbujorata si cu ochii stralucind din apartamentul chiriasului. Ea refuza sa ii ia banii iar el nu mai insista. Era prea molestit si copesit de situatie ca sa se mai impotriveasca. Peste o saptamana el o suna. Ii ceru sa vina sa ii dea banii. Ea se duse, dar din nou ii refuza in schimbul unei ore de amor. Si tot asa in urmatoarele saptamanai pana cand el, plictisit de poveste se duse la ea.

–          Auzi, femeie frumoasa! M-am saturat sa tot vii cu pretexte din astea. Si eu sa caut pretexte. Vrei sa te mariti cu mine sau nu? Da sau nu? Daca zici nu, eu plec din casa asta.

–          Vreau! Nu pleca!

Zoli o lua in brate si o saruta. Viata lui, monotona si trista de pana atunci se schimb dintr-o data. El, cel care nu mai credea in casnicie si in femei, ajunsese ca in 3 saptamani sa isi schimbe radical opiniile. Exista si altfel de femei pe lumea asta, fu el de parere. Zoli si Mori sunt de atunci nedespartiti. O familie de unguri harnici si frumosi. El zambeste de fiecare data cand isi aduce aminte cum a vrut ea sa il plateasca. Si cand el sta pierdut zambind, ea stie de ce si doua luminite ii stralucesc in ochi. Nu degeaba se spune ca unguroaicele au in plus doua linguri de miere. Stiu ei, barbatii unguri, ce stiu!

banii nu sunt totul

Taximetristul le privi in oglinda pe cele doua femei care se urcara pe locurile din spate. Una de vreo 40 de ani, cealalta trecuta de 60. Erau amandoua in haine de culoare inchisa, desi afara e cald. Ultimele zile de vara. El se gandi ca femeile poarta haine cernite. Ii cerura sa le duca la un notar, in zona centrala dupa care il ignorara total. Ele erau triste si preocupate ca sa mai observe ca el era atent la conversatia lor.

–            Mama, Ionut a devenit de neinteles. Oricate as face pentru el, parca nu e de ajuns. Iar acum, povestea aceasta cu masina a pus capac. La 18 ani i-am cumparat masina cand eu, la varsta lui abia ma puteam gandi la o pereche de blugi. Iar acum, nu mai e buna masina aceea. Vrea una noua. Ma ameninta ca se sinucide si dupa cat l-am vazut de pornit ma tem sa nu faca vreo prostie.

–            Pacat ca nu mai traieste tatal sau. Poate ca atunci situatia ar fi fost alta. Ce ai de gand sa faci? Chiar vrei sa vinzi terenul acela?

–            Da. Nu am de ales. Tatal sau vroia sa il pastrez ca Ionut sa isi construiasca o casa acolo. Acum sunt nevoita sa il vand si sa ii iau masina. Imi reproseaza ca rad prietenii de el ca umbla cu vechituri. Auzi, vechitura o masina de 6 ani? Taica-sau nu si-a permis masina. A muncit din greu toata viata, a circulat doar cu autobuzul. Noi nu am fost instariti sa ne permitem lux dar am trait decent si am pus ceva deoparte pentru viitorul lui.

–            Si dupa moftul cu masina, ce o sa faci? O sa ajungi pe strada daca o tii asa. Copilului nu trebuie sa ii pui totul sub nas. Noi nu asa v-am crescut. Trebuie sa munceasca si el, sa castige banii munciti de el si sa isi faca planuri pe ceea ce realizeaza. A invatat insa ca santajul il aduce repede la rezultatul dorit.

–            NU stiu. Abia astept sa termine scoala. La facultate abia a trecut anul si are restante din anii trecuti. Poate a da Dumnezeu si a termina sa isi caute un serviciu ca lumea. Ca altfel e baiat bun.

–            Draguta. Acum nu te mai angajeaza nimeni ca esti baiat bun. Trebuie sa faci fata. Vezi ca sunt atatia someri. Dar dupa cum il vad eu pe el, va fi un vesnic candidat cu CV-ul in mana, cautand pe cineva care sa il angajeze. Asta va fi profesia lui.

Femeile ii cerura taximetristului sa opreasca. Ii platira cursa si intrara in curtea notarului. Taximetristul deduse ca merg sa vanda terenul cu pricina. Ce o fi cu tinerii din ziua de azi? Copilul lui are doar 12 ani. Asa va face si el peste cativa ani? Sigur nu. El il va tine din scurt si il va invata ca important este sa fii responsabil si ca in viata trebuie sa obtii singur, cu efort propriu, lucrurile de care ai nevoie. Banii nu sunt totul si un barbat adevarat e cel care are prioritare in gand principiile, onoarea, responsabilitatea. Iar acestea nu se cumpara!