Arhive blog

Fotografia


La cei 70 de ani ai săi, Verginica se consideră frumoasă. E o femeie de la ţară, simplă, subţirică şi cu părul argintiu prins sub năframa. Singura ei mare supărare e că Niculae, bărbatul ei, nu a vrut să îi spuie niciodată că îi faină şi că îi harnică. Parcă i s-ar rupe limba dacă ar recunoaşte şi el, de faţa cu altă lume. Uite, chiar şi azi, după ce a trebăluit atât şi a făcut casa lună, după ce a fost la alimentara, a gatit şi a lucrat în grădina, el sta aşa şi se uită lung la ea, fără să îi zică nimic. E foc şi pară. Dincolo de gardul curţii badea Ilie o salută vesel.

–         Buna zua, lele Verginică. Noa, da’ ce faci?

–         Ia p-aci, prin ocol. Mai aşez neşte flori să fie mândru în casa asta. Că doară, dacă nu oi face eu, cine a face?

–         Da’, după cum te vad, esti cam năcăjită. Ce năcaz ai?

–         Pai ce sa am? Barbatu ăsta a mieu. Parcă i s-ar usca limba dacă mi-ar zice o vorbă bună. Stai numa’ să vezi.

Lelea Verginică intră în casă şi se intoarce cu un tablou de la nunta ei. O fotografie pictată şi retuşată vizbil. I-o întinde vecinului, peste gard, să îşi dea şi el cu părerea.

–         Noa zî dumneata! Nu am fost io fomeie faină la viaţa me?

Ilie se uită la fotografie, apoi la Verginica, se mai uită o dată la fotografie şi o studie bine pe lelea Vergnică, desi se cunosc de 40 de ani, de când sunt vecini. Aceasta aştepta verdictul, ca şi o confirmare a nemulţumirii şi nedreptăţii la care e supusă. Cu basca uşor pusă pe-o parte, şi înveselit de cele câteva păhărele de ţuică băute prin vecini, Ilie îi zise cu un siguranţa unui specialist.

–         Lele Verginică. Erai faină, da’ avei ţâţele cam mici.

Verginica îi smulse fotografia din mână şi intră în casă pufnind mânioasă.

–        La ce să mă aştept de la un bărbat? M-am aflat în treabă! Nu am avut şi io pă cine întreba…

Reclame