Arhive blog

Norocul din mana lui


 

Intre Somes si padure, localitatea Vad se intinde, imbratisand soseaua. Case obisnuite, nu prea mari, dar bine asezate si cladite, sa reziste. Constructii din caramida, curti generoase, garduri si porti metalice. O asezare de oameni gospodari. Spre capatul satului, badea Vasilie si lelea Floare au o casa frumusica. Batranul, are peste 70 de ani. Dar e un om in putere. Doar  mainile lui cu degete noduroase spun o poveste de om muncit. De la palma dreapta ii lipseste o falanga, semn ca batranul obisnuieste sa faca toate treburile barbatesti ce tin de gospodarie. Om harnic, ce nu se teme de munca si nici de provocari. Pe vremuri, Vasilie lucrase la Combinatul de hartie de la Dej. Se pensionase si acum, se ocupa de gospodarie. Singura lui neimplinire era nevasta. Aceeasi, de zeci de ani. Dar parca de la o vreme te urasti. De cand o stie a fost rea de gura si mereu nemultumita. Orice facea, femeia era impotriva si avea tot felul de obiectii. Atata doar ca Vasilie, nu se pierdea cu firea si o lasa pe ea sa dea din melita iar el isi vedea de treburi. E un batranel simpatic si cand te intreaba ceva, te sfredeleste cu privirea iar zambetul lui usor ironic, ar vrea sa zica:” esti sigur ca asta e adevarul”? E o atitudine specifica oamenilor de la tara, neincrezatori in oraseni care ii cam iau de prosti. Dar si ei, taranii sunt destepti. Poate mai dezghetati decat multi oraseni. Vasilie a umbat mult sa isi caute drepturile. Primeste pensie buna, mai are o pensie de refugiati iar acum, umbla sa isi recapete terenurile. Mai are o parcela de primit, pe care o ruda indepartata i-a ocupat-o. Se judeca pentru ea de cativa ani. A invatat care e mersul proceselor si acum ii place.

–         Doar nu am nevoie de bucata ceea de pamant. Am destul si nu-i cine-l lucra. Numa’ ca vara-mea mi-o zis ca nu crede ca voi putea vreodata sa i-l iau. Si vreu sa-i demonstrez. Am fost si la Pachetul General. Ma cunosc domnii aceia si doamnele.

–         Dar merita sa va judecati doar pentru asta?

–         Merita, cum sa nu! Nu a venit o data in toti anii acestia sa isi ceara iertare. Daca venea, ii dadeam terenul degeaba.

Vasilie, mestereste de cateva zile spre disperarea batranei lui. Ea nu are cu cine se certa. El e prea absorbit de demontat o Dacie veche si de construit ceva acolo, in hambar. Vrea sa isi faca un tractoras. Mai are nevoie de cate-o mana de ajutor. O striga pe femeie, care trebaluia prin casa.

–         Florica! Hai pana afara!

–         Da ce-ti trebe? De ce strigi asa?

–         Hai ajuta-ma un miez!

–         La ce sa te ajut?

–         Sa imping un pic masina asta.

–         Hai sa te ajut sa o imburzi in Somes, zise ea cu naduf si intra in casa sa termine de copt placintele.

Barbatul mormai ceva doar de el auzit, necajit ca nu se poate baza deloc pe suportul nevestei.

–         Daca stiam cat de afurisita o sa fie, dracu o ma lua de nevasta. Nici dupa 50 de ani de stat impreuna nu s-a imblanzit. Amu, ii prea tarziu sa o schimb cu alta. Si cand ma gandesc ce ficior fain eram si cate fete de gazde nu ar fi vrut sa se marite cu mine. Si eu, fudul nevoie mare, am ales-o pe cea mai rea. Asta mi-o fost norocul. Mi l-am facut cu mana mea, asa ca pe tractoru’ asta!