Arhive blog

Mata Hari sau intrigi jurnalistice (3)


Ramona se integrase repede în redacție. Se vedea că și-a dat silința și a fost convingătoare. Scria mult și era pasionată de scris așa cum spusese. Venea zilnic cu câteva pagini iar felul în care obținea informațiile erau uneori la limită. Stilul agesiv, al scrisului se vedea clar însă era pe loc temperat de intervenția Danei, pe text. Dealtfel, jurnaliștii se formează după ziarele în care lucrează și de multe ori, nu sunt angajați în unele redacții, cei care provin de la publicații ”de scandal”. Tânăra jurnalistă avea o lejeritate a scrisului înnăscută. Nu avea nevoie de multe repere, își găsea singură subiectele și uneori chiar provoca mici diversiuni, ca să aibă ce scrie. ”E ca o armă albă, tăioasă, în care nu poți avea încredere iar scrisul ei e uimitor, pentru cineva care nu are o cultură formată. Cum poți să scrii bine și că nu fii interesat de literatură? O fi și acesta un secret jurnalistic. ”, gândi Dana.
De o vreme, Ramona începu să vină în redacție când toți erau plecați, motivând că doar atunci are ea timp. Dana bănui ceva suspect. Pe desfășurătorul faxului descoperi niște numere de telefon către care ea trimisese materiale, când redacția era pustie. Îi displăcu total și se gândea cum să dovedească acum, că Ramona joacă pe mai multe fronturi. Directorul se opri în aceeași zi la redacție, pentru o discuție cu Dana, când redactorii erau plecați pe teren.
– Ce părere aveți despre Ramona?
– Nu am încredere în ea. Ascunde ceva. Dealtfel, presupusa ei cearta cu colegii a fost doar o născocire. Merge adeseori acolo. Ciudat pentru cineva care pretinde că a plecat din cauza neânțelegerilor.
– Dumneavoastră sunteți mereu suspicioasă. Nu îi puteți interzice să meargă la foștii ei colegi.
– Posibil. Sunt pentru că am motive. Cum explicați asta?
Îi intinse desfășuratorul transmisiilor de fax cu numerele încercuite.
– Și ce demonstrează asta?
Dana sună la unul dintre numerele încercuite și aștepta să îi raspundă la celălalt capăt al firului.
– Transilvania Sport, bună ziua! Sunt Adelina. Cu ce vă pot fi de folos?
– Ah, mă scuzați. Am format un număr greșit, spuse Dana. La revedere!
– Ce părere aveți acum?
– Da. Dar ea nu scrie pe sport.
– Nu. Dar preia din calculator materialele noastre, ori informația, pe care o prelucrează și apoi le-o trimite. Poate publica sub altă semnătură și probabil că e plătită pentru asta.
Directorul căzu pe gânduri. E foarte posibil să fie și așa. Era curios cum va proceda Dana, pentru că redacția e direct în subordinea ei.
– Ce aveți de gând în privința aceasta?
– O să mă gândesc. Lucrurile sunt mai grave decât credeam. Suspectam că ”vinde” materialele și informațiile foștilor colegi dar lucrează pe mai multe fronturi. Mi s-a părut ciudat când am văzut în Gazeta locală tratate subiecte pe care le aveam noi în agenda de lucru. O să-i pregătesc în curând o supriză.
– Nu ma îndoiesc. Vă las să vă descurcați. Sunt curios cum o să rezolvați asta.
În dimineața următoare, profitând de lipsa Ramonei, Dana îi puse îi avetiză pe redactori.
– Vreau să discutăm puțin despre o problemă serioasă. E vorba de Ramona. Am senzația că vinde informații despre materialele noastre așa că vă rog să vă reviziuți agendele. Treceți printre subiectele la care lucrați, subiecte despre care ați scris deja. Iar dacă vă întreabă, ”întâmplător” la ce lucrați, oferiți-i din cele vechi. Vreau să verific și să am o confirmare a acestui lucru. În rest purtați-vă ca și până acum. Probabil că e doar o presupunere dar vreau să fiu liniștită. Și de acum, nu mai are voie să rămână singură în redacție. Care pleacă ultimul mă anunță și trimit pe cineva. Asta a fost o paranteză. Haide să vedem ce facem azi. Oana, azi avem o situație specială. Un deținut de cetațenie engleză a murit în detenție. Acum se află la spitalul municipal. Nu știm alte date. Putem face un material?
– Dar eu am altceva de făcut.
– Cred. Însă subiectul acesta e viu, de actualitate. Poate te duci până acolo. Știu că sunt prezenți cei de la Medicina Legală. Trimitem un material pentru colegii din Cluj.
Oana e însă supărată că își strica aranjamentele. Se codea să preia materialul. Dana își luă agenda și pixul.
– Dacă ești ocupată, îmi fac timp și plec eu.
Ieși pe ușă. Realizând situația Oana se repede și ea.
– Stai că mă duc eu. Întoarce-te!
– Acum nu mă întorc. Mergem împreună, dacă vrei.
Spitalul e aproape de sediul redacției. Ajunseră în câteva minute și scurtară drumul intrând prin Policlinica a cărei ieșire de serviciu dădea în curte spitalului. În fața intrării de la morgă, șoferul de la IML stătea rezemat de automobil, fumând o țigară. Nu știa prea multe amănunte ori nu voia să le ofere celor două tinere așa că intrară în subsolul clădirii, unde era morga.
– Rămâi aici să vorbești cu medicul ori cu cineva care îți poate da relații.
Eu mă duc sus, să vorbesc cu directorul. Ne vedem la primul etaj.
Dana urcă scările după ce străbătu coridoarele din subteranul clădirii. Directorul nu era la birou și așteptă să apară. După zece minute apăru Oana. Dana îi zări obrazul galben, o culoare nefirească și întelese ce se întâmplase, într-o fracțiune de secundă.
– Hai și stai jos. Vrei un pahar cu apa?
Oana se așeză scuturând din cap. Dana lua totuși puțină apa de la automat și îi dădu să bea. Zâmbi.
– Hai la redactie!

din dragoste pentru fluturi


Povestea aceasta de dragoste, pe care o traia cu intensitatea ultimei clipe, ii schimbase total viziunea despre sentimente, iubire, viata, barbati. Filozofia ei, de a crede ca dragostea e doar un concept, se spulberase. Iubirea adevarata, flacara aceea mistuitoare care te face sa arzi la cote nebanuite, ca un vulcan, sentimentele acelea unice ce iti strabat fiecare fibra si fiecare picatura de sange iti pun in fata argumentul ca este unul dintre adevaratele motive pentru care trebuie sa traiesti. Cand iubesti, asa cum iubea Camelia, nimic altceva nu mai conteaza. Universul s-a oprit in loc, in jurul ei si a omului pe care il iubea cu pasiunea varstei. La 40 de ani, e o femeie frumoasa, inalta, blonda cu ochi albastri. O femeie ajunsa la varsta maturitatii, care priveste de lumea de la inaltimea experientelor personale. II sunt perfect definite dorintele, idealurile si asteptarile si nu mai poate fi amagita cu cuvinte dulci ori promisiuni, ca fetele tinere si inocente. Singurul ei regret si mare suferinta este ca, barbatul iubit este insurat…cu alta. Are o familie, copii si responsabilitati, ceea ce il va tine mereu la distanta de ea. La inceput nu i-a pasat. A fost doar un amic, un prieten bun cu care impartasea ganduri si senzatii comune. Apoi au urmat intalniri, fiecare promitandu-si in gand ca nu va fi mai mult de atat si ca nu se vor implica emotional. Dar nici aici nu au reusit sa detina controlul. S-au indragostit, putin cate putin. Si sufera fiecare, in tacere, consumandu-se in interior lasand sa se vada zbuciumul lor, abia in momentele in care se intalnesc. El e gelos si uraste faptul ca ea s-ar putea vedea si cu altii. Ea e geloasa stiind ca el doarme in pat cu ea, femeia aceea care are doar meritul ca i-a crescut copii si a avut grija de gospodarie. Nici unul dintre ei nu poate renunta la relatia aceasta. Dar nici nu intrevad o iesire. El nu-si poate lasa familia si copiii care trebuie sa aiba niste valori morale si repere in tatal lor. Viata e frumoasa si dura in acelasi timp. Nu exista frumusete fara suferinta si nici lucruri bune fara durere si sacrificii. Camelia astepta telefonul lui cu nerabdare. Nu o sunase la ora obisnuita si se temea sa nu i se fi intamplat ceva. In cele din urma auzi soneria aparatului si se bucura. Cu un zambet cald intins pe toata fata si cu blandete in voce raspunse.

–             Alo.

–             Salut! Sunt eu! Ce faci?

–             Asteptam telefonul tau. S-a intamplat ceva? Simt pe vocea ta ca nu e ceva in regula.

–             Da. Ieri tineam messengerul deschis si trecand pe langa computer, nevasta mea si-a aruncat o privire. A vazut ca la statusul Id-ul tau scria:” fluturasule, da-mi un buzz cand apari”.

–             Asa si? Care era problema?

–             Pai m-a luat la intrebari. Cine esti? De ce imi zici fluturas?

–             Dar de unde stia ca pentru tine?

–             Pentru ca si ea imi zice la fel. Si eu ii zic fluturasa.

–             Adica ai acelasi apelativ pentru amandoua? Ca sa nu ne incurci? Deci suntem un trio de fluturasi!

–             In orice caz, daca mai am subiecte de discutie cu ea pe tema asta, relatia noastra va trebui sa inceteze. Te sfatuiesc sa iei ceva pastile antistress.

Camelia se infurie la maxim. Nu-i venea sa creada ce-si aude urechilor. Ea care acceptase atatea, care tolerase atatea. Si sa primeasca o astfel de replica! Cumplit! Adica ea, nu era importanta? Era doar o figuranta intr-ul rol pe care si-l asumase gratuit? Asta se intampla cand primesti ceva  atat de simplu, fara obligatii. Lucrurile simple, ieftine nu au valoare. Nu sunt pretuite pentru ca sunt accesibile oricand. Dragostea aceea mare, a fost doar o prostie, o iluzie in capul ei. Ea putea fi oricand pusa pe liber, cu un simplu telefon, ca acesta si sa i se spuna:” de azi nu mai esti iubita mea”. In ce se bagase? Ea care-si promisese sa nu aiba astfel de relatii, nu cu barbati insurati, ea care-si calcase principiile, mandria, sentimentele, ea care sacrificase totul in schimbul a ce? A unei mari doze de nesigurnata si a unor clipe efemere de iubire.  Se auzi vocea lui in difuzorul telefonului.

–             Mai esti aici? De ce nu zici nimic?

–             Am dat o fuga la farmacie sa iau pastile antistress.

Si ii inchise telefonul. Camelia privea in gol la displayul aparatului care se lumina la apelurile lui pana cand acesta intelese ca fluturasa nr. 2 si-a luat zborul.

Secretara si criza


Tanara, a venit la interviu, dupa ce si-a depus cu cateva zile inainte, un CV. Redactat frumos, pe doua pagini, prezenta un scurt istoric al vetii ei personale si profesionale. Vechime, pe postul de secretara nu prea avea. O avantaja faptul ca lucrase totusi, 6 luni. Ca stia limbi straine si terminase o facultate in domeniul coumunicarii. Cand a intrat pe usa, a facut o impresie buna. Tinuta decenta, fara accesorii. A raspuns bine la toate intrebarile, sigura pe ea. Directoarea, Elena Popa sustinea interviul si a fost aproape convinsa. De regula, cei care vin la interviu, se prezinta cu lectia invata, stiu ce vor sa auda angajatorii. Daca la prima faza sunt convingatori, la proba practica nu mai pot mima.
– Haide totusi, cateva zile sa facem o proba de lucru, sa vedem cum te descurci.
A doua zi, fata punctuala. Primeste instructiuni. Supravegheata cu coada ochiului de directoare, noua secretara raspunde la telefon.
– Alo! Alo! Doamna Popa, nu inteleg ce vrea clientul, spunea ea uitandu-se la receptor.
– De ce? In ce limba vorbeste? Nu stii? Ziceai ca stii limbi straine. Ia da sa vad.
Intre timp, clientul inchise, fara sa stie ca secretara, in loc sa raspunda, de emotie se holba la receptor. Clientul suna din nou.
– Buna ziua. Acum ma auziti? Am sunat pentru oferta dvs si sunt interesat intr-o colaborare. As vrea sa stabilim o intalnire.
Elena Popa, prelua mesajul si ii facu programarea. Nu vorbea limbi straine. Dar nici fata, nu prea le avea, nici macar cu propria limba. Ce o fi facut ea la fostul loc de munca? Cum prelua mesajele si cum vorbea cu clientii? La sfarsitul zilei, se gandi totusi sa ii mai dea o sansa.
– Haide si maine, sa vedem, pana maine iti trec emotiile. Te rog sa faci curat in birou. Fiecare lasam ordine la locul de munca. Firma de curatenie vine doar o data pe saptamana. Tanara dadu din cap aprobator. Lua matura, si mopul si facu curat doar in jurul biroului personal, pe o raza de 1 metru.
– Cum, intreba Elena, doar atat? Si restul biroului?
– Acolo, sa mature si sa stearga praful cine a facut dezordine. Eu nu. Asa e corect. Azi am stat 8 ore si zece minute. Maine pot sa vin cu 10 minute mai tarziu?
Directoarea ramasese interzisa.
– Hm. Iti fac un favor. De maine poti sa nu mai vii deloc. Ai marea sansa sa te afirmi oriunde in alta parte.
Tanara se ridica ofensata, bombanind ca angajatorii sunt neseriosi, care nu fac altceva decat sa traga pielea de pe angajati. Si oricum, nu-i platesc suficient. Mai bine asa, ca oricum, ea are facultate, si oricand isi poate gasi un job bine platit.
– Stii cine te asteapta dincolo de usa? Intreba directoarea, amuzata, intrigata si indignata de prostia fetei cu studii inalte. Criza. Ca angajatorii sigur nu o sa bata pentru performantele tale.