Arhive blog

Sa nu uiti!


– Mie tata nu mi-a lasat multe, povesteste batranul in timp ce in ochii lui se oglindeste imaginea copilariei, de acum cincizeci si ceva de ani. E inalt, masiv, cu vocea grava insa tot pe atat de sfios incat nu iti vine sa crezi ca omul acesta poate fi atat de timid. Pamfil are vorba cautata, sa nu supere, lasand sa se vada un bunsimt nascut la tara, in satul lui din Ardeal, aproape de Zalau. Anii de stat in occident l-au slefuit. A invatat limbi straine. In Portugalia a avut o cariera frumosa ca inginer constructor dar acum, la apusul vietii s-a retras in Germania, care ii este casa. Cu toata istoria unei vieti inchise in sufletul lui de roman, venit din adancul tarii, a ramas acelasi om simplu, crescut la sat. Vorbeste cu durere si nostalgie despre copilaria lui, cand erau toti acasa, cand tata si mama avea cateva hectare de teren si cu toate acestea nu se tineau mandri. Munceau alaturi de oamenii pe care ii plateau. Asta pana cand au venit comunistii. Tatal a fost arestat, pentru ca facuse parte dintr-o brigada de partizani. L-a turnat un vecin, Ion, cel in sura caruia isi mai adaposteau granele, cand nu aveau loc. Ion avea sapte copii, pe care ii hranea cu ceea ce castiga muncind pentru vecinul sau. A fost durere mare. Si ce poti sa ii faci omului? Avea sapte copii!
– Tata mi-a spus asa: “ cand mergi pe drum, cu caruta si ai sa vezi in drumul tau un taran mergand pe jos, sa nu treci mai departe fara sa il iei. Si daca l-ai luat si ai ajuns la capatul drumului, fara sa inveti nimic de la el, sa stii ca atunci tu esti prost si el e destept. Asta sa nu uiti, Pamfile! Sa nu minti, ca un barbat adevarat nu minte. Iar cand te barbieresti si te uiti in ochii tai, in oglinda, dimineata sa nu iti fie rusine de ce ai facut in ziua care a trecut. Sa nu uiti lucrurile acestea”. Drumul lui Pamfil a fost greu. A trecut prin orfelinat, a muncit pe santier pana cand un inginer l-a luat deoparte.
– Pamfile, cati ani ai tu?
– 18, tovarasu inginer.
– Azi sunt examene la facultate. Du-te si tu la examen?
– Sa ma duc la examen? Dar cum sa ma intretin singur la facultate?
– Lasa asta acum. Du-te la examen.
– Dar imi platiti ziua?
– Ti-o platesc, ma. Du-te odata!
– Ma duc.
Si Pamfil s-a dus. A intrat cu medie de bursa, 6,23, el baiatul crescut la orfelinat si muncit pe santier. Inginerul zambi fericit ca a reusit si ii acorda cateva zile libere. Se duse acasa, la tara sa ii spuna mamei ce reusit grozava a avut.
– La auzul vestii, mama isi smulge naframa din cap si-o azvarle cat colo iar apoi, cu amandoua mainile incepe se se traga de cap, vaietandu-se si plangad lacrimi amare.
“Tuluoaie Doamne, ma baiete! Dar de ce te-ai inscris la facultate si nu te-ai dus si tu la meserie, ca si toti ficiorii de-o sama cu tine? De ce? Cu ce te-oi tine eu in facultate, ca vezi ca abia imi duc traiul de pe o zi pe alta?”
– Asa a zis mama. Apoi, m-am descurat singur si munceam pe rupte. Dimineata devreme caram legume cu spatele de la gara in piata, sapam gropi in cimitir, cu inca vreo doi colegi mai amarati si cu bursa m-am intretinut. Mai apoi, un pofesor de sport vazandu-ma asa de inalt si bine legat m-a chemat sa fac parte din echipa de rugby. Am primit si asta m-a ajutat apoi foarte mult. Nu a mai trebuit sa muncesc atat de mult si am putut termina facultatea.
Daca te uiti in ochii senini si albastri ai lui Pamfil, vezi oglindita o viata intreaga si nu va uita sa iti aminteasca mostenirea de la tatal sau, cele trei povete. Are aproape 70 de ani. E tarziu si el aude inca vocea tatalui:” sa nu uiti, Pamfile!”

tata si poeziile lui Eminescu


Parintii mei abia terminasera de construit casa. Ne-am mutat in casa noua, imediat dupa ce intrasem in clasa a doua. Sora mea, mijlocie avea 5 ani. Mirosea a nou, era interesant si pentru noi, care locuisem in primii ani cu bunicii sau in chirie, a fost de-a dreptul inedit. Nici nu terminasera de tencuit cele 4 camere. Doar doua dintre ele. Dar nu mai conta. Ne-am mutat in casa noua. Era in vremurile in care seara se lua curentul. Am crescut cu pauzele de curent si cu tiuitul radioului pus pe Europa libera. Cand venea ora de culcare, ne rugam de tata sa ne povesteasca ori sa ne recite poezii. Si stateam cu gura cascata in timp ce tata ne recita, pentru ca stia pe dinafara poeziile lui Eminescu. Mai tarziu le-am invatat si eu cu foarte mare usurinta. Eram doua fetite cu pistrui pe nas, cu parul rosu de arama si cu ochii negri. Mostenire de familie. Il priveam pe tata tinta, fascinate, cum ne povestea lipit cu spatele de soba de teracota. In casa mirosea caldura emanata de lemn de brad. Un miros pe care nu l-am simtit decat acasa printre aromele copilariei mele.

“De treci codri de arama, de departe vezi albind./ Si-auzi mandra glasuire, a padurii de argint…. “ Si tata continua povestea. Avea o voce calda si era de-a dreptul fermecator. Sora mea il intreba brusc.

–         Tati, dar Mihai Eminescu mai traieste?

–         Nu mai traieste. A murit tanar, sarac, intr-o mare mizerie.

–         Dar de ce? Nu a avut matura sa o mature?

la tata cu tractorul


–         Haide acasa ca a venit tata din America, i-a spus Andreea, sora sa la telefon, si i-a inchis brusc.

Andrei e inginer la o fabrica in Bucuresti. E un tip mereu ocupat dar isi organizeaza bine timpul. Noroc ca e vineri si poate pleca la Ploiesti. Daca tot a venit tata. S-a mirat putin ca “batranul” nu sunase inainte, si desi vorbesc destul de des la telefon nu i-a zis intentia de a veni acasa. Tata plecase in America in urma cu vreo 5 ani, cu Loteria Vizelor. Doar Andrei a fost cel care i-a inscris pe parinti, asa intr-o doara. Dar daca tot s-a intamplat sa castige au convenit sa plece. Mama a ramas acasa, deocamdata, ca Andreea e inca eleva la liceu si e prea mica sa lase casa pe mana ei. Dar probabil ca a venit sa ii faca mamei o supriza si sa o duca si pe ea. Tot drumul s-a framantat. Poate are ceva probleme de sanatate. Sau poate ca a venit doar in vacanta si el isi face griji degeaba. Si-a propus sa nu se mai gandeasca. Parintii locuiesc intr-o casa mare, la marginea orasului. O casa cu curte frumoasa plina de flori. Are si o gradina in spate, cu zarzavaturi si pomi, incat ai senzatia ca esti la tara, nu la oras. Andrei strabatu grabit aleea si intra in casa. Mama era in bucatarie, gatea ceva si l-a salutat morocanoasa, fara sa-si intoarcacapul. In mod neobisnuit, ca de cate ori vine acasa, mama il imbratiseaza ca si cand er fi copil.

–         Pai unde e? Nu ziceati ca a venit? Intreba el.

–         A venit, raspunse Andreea. Dar nu la noi acasa, la cealalta.

–         Care cealalta? Zise el din ce in ce mai mirat.

Andreea ii explica ca tata venise acasa si s-a dus direct la cealalta, o femeie cu care traia de mai multi ani, ca de fapt era cu ea acolo de mai mult timp. Iar acum venise doar sa isi rezolve situatia si sa depuna actele de divort. De mai multi ani? O intreba pe mama daca stia. Stia, dar a crezut ca e doar o ratacire si daca si-a vazut de casa si s-a purtat frumos cu familia nu a deranjat-o prea tare.

Andrei déjà vedea negru in fata ochilor. Auzea ca prin sticla tot ce se intampla in jur. Tata, cel pe care il socotise un model, un tip cu principii, exigent si corect, chiar el sa faca una ca asta? Si mama, cea care a fost mereu alaturi de el? Femeia plangea si isi ascundea ochii de rusinea copiilor. Nu se poate, trebui sa vada, sa ii explice ce a fost in capul lui. De ce i-a mintit de atat timp? De ce nu a fost corect asa cum si-a educat el copiii? Isi cauta cheila de la masina, dar Andreea, prevazatoare le ascunse. Se temea de reactia lui. Dar el, era asa de nervos, incat trebuia sa merga in satul din apropiere sa vorbesca cu el si sa se elibereze de valul de reprosuri care clocotea in el.

Vazu ca unul dintre vecini avea un tractor in curte. Erau prieteni.

-Ionica, da-mi si mie te rog putin tractorul tau sa dau o tura. Ionica, nici nu se gandi prea mult. Andrei era déjà in cabina si gonea spre casa “celeilalte”. Ajuns acolo, un barbat de vreo 60 de ai, taia lemne in curte. Fara sa astepte, Andrei intra in curte cu tractorul, daramand poarta si oprindu-se langa batran, il sperie de moarte .

– Unde e? Batranul intui despre ce e vorba. II arata, fara sa scoata nici un cuvant, indicand in dreapta. Il vazu pe tata. Arata foarte bine, nu parea muncit si obosit deloc. “cealalta” aparu si ea in prag. Dar era prea tarziu. Andrei se uita la el cu dispret. Simti dintr-o data ca nu mai avea nimic de spus iar furia lui surda de pana atunci a fost inlocuita de un mare gol.  S-a urcat din nou pe tractor si s-a dus acasa, cu sufletul pustiu si fara nici un gand, vrand doar sa fie cat mai departe de omul care i-a fos cel mai important din viata lui, dar care le-a pricinuit atat durere.