Arhive blog

Poveste de vară- Duzina de cuvinte


Pășește agale, pas după pas, fără graba unei destinații precise iar tocurile sandalelor ei clămpănesc vesel, pe culoarul cu dale de piatră, stârnind ecourile șoptite, ridicate de prin unghere intunecoase, ce îi îmbrățișează gleznele fine. Exersase plecarea aceasta de ceva vreme și acum iese pe poarta cea mare și grea, fără să mai întoarcă privirea. Nimeni și nimic nu o mai leagă de clădirea aceasta, în care a locuit mai bine de o jumătate de an deși știe că o va purta în adâcul sufletului, pentru mult timp de acum înainte. Mirosurile ei indefinite, sunetele nopții, plânsete îi vor umbri gândurile și visele. Pe trotuar, lumina verii o inundă și aproape că nu mai aude în spatele său, poarta care se închide cu un păcănit scurt, metalic. Inspiră adânc aerul verii și admiră în treacăt castanii în floare, bucurându-se de parcă acum vedea pentru prima oară trotuarul prăfuit și copiii bătând mingea la o casă din apropiere. E o femeie tânără, înăltuță, într-o rochie verde vaporoasă, cu părul castaniu căzându-i pe umeri. Frumusețea ei e umbrită de o imperceptibilă tristețe iar pe chipul ei e înscrisă siguranța femeii căreia nu mai îi este teama de nimic, o îndârjire a celui care a pierdut totul și e în stare de orice. Cu poșeta pe un umăr și o geantă mică în cealaltă mână e pregătită de o nouă destinație. Taxiul sosi iar ea se așeză pe bancheta din spate, fără dorința unei comunicări cu șoferul, un tânăr care o privea atent, prin oglindă. Ah, destinația!
– La gara, vă rog, se auzi vocea ei de femeie frumoasă.
Simina simte ca e studiată și se uită pe fereastră indiferentă. În fond, e doar o necunoscută. Cui și de ce i-ar păsa de ea? Își mai intersectează privirea odată, cu a lui și i se pare că citește în ea, curiozitatea celui care vrea sa vadă: ”Așa arată o femeie care iese din penitenciar!”
Pe peronul gării, mulțimea o copleșește: zgomote, râsete, călători grăbiți, vocea de la difuzor ce anunță sosirile și plecările, tonetele de ziare, bagaje și simți brusc că viața i-a năvălit până în adâncurile ființei, încât avea senzația a că a lipsit doar puțin din peisaj. Își cumpără un bilet pentru Cluj-Napoca și se urcă în acceleratul ce tocmai sosise. Se îndreapta acum spre o destinație care nu mai e a ei. Ar fi vrut să simtă că se întoarce dintr-o vacanță mai lungă dar îi dispăruseră rădăcinile din locul acesta și se simțea acum, ca o frunză în bătaia vântului. Era orașul de care se îndrăgostise acum 12 ani, cand venise de la Galați, orașul care îi oferise cu generozitatea locului un soț, un copil, o casă. Era locul în care făcuse Facultatea de Știinte Economice și în care încercase să dea curs vieții ei. E același oraș care, mai apoi, cu un gest dur și necruțător îi luase tot, chiar și viitorul, de parcă ar fi cerut o plată prea mare, pentru tot ce oferise atât de simplu. Călătoria de o oră îi paru incredibil de scurtă și pentru prima dată avu senzația relativității timpului și a distanței. Totul este relativ: viața, prietenii, familia, distanțele. La fel, tot ce ai, poți să pierzi într-o secundă, chiar și viața iar existența și plecarea ta, să fie de neluat in seamă, pentru că nu e nimic deosebit ca un om să dispară pur și simplu. A fost doar o zbatere intensă, arzătoare și o iluzie închise într-o secundă cât o viață ca și cum abia ai început să te dumirești ca exiști pe lume și apoi brusc ai dispărut.
– Clujul urmeaza! Anunțul conductorului o smulse din gânduri.
Coborî pe peron și urcă în taxi, cerând să fie dusă la Hotel Onix, cât mai aproape de centru. Își preluă camera și timp de o oră dormi în baia cu spumă, simțind nevoia să îndepărteze cât mai mult din ea și din trecutul ei, odată cu straturile de celule moarte dezlipite de asprimea buretelui. Se îmbracă și apoi căută un coafor, să aducă la suprafață femeia aceea, pe care o știa ea și care, printr-o întâmplare a firii se ascunsese dupa firele albe de la tâmple și ușoare riduri pe obraz. Mai făcu câteva cumpărături și se întoarce în cameră obosită de toată agitația zilei. Formează numărul lui și așteaptă. Îi aude vocea, atât de dragă cândva dar pe care acum o urăște până la moarte.
– Am venit. Vreau să o văd pe Raluca mâine și am de discutat cu tine… La ora 15 în părculețul din spatele Teatrului Național? Bine…Vă Aștept.
Se așează în pat, obosită de prima ei zi prin lumea nouă și neputând închide ochii, rememorează întâmplările vieții. Niciodată nu s-a așteptat la atâtea trădări. Și-au făcut o firmă împreună dar cum el lucrează la CFR, regulile de serviciu nu îi permiteau două joburi. Așa că în acte era doar ea acționară, însă totul în firmă hotărau împreună și tot împreună se ocupau de ea. Mergea foarte bine, aveau un magazin de blănuri și un salon de mirese, cu servicii complete pentru nunți. Iar lui îi plăcea să își trăiască viața: concedii, mașini, lux, distracții, vilă. Își puteau permite ce visau. Totul s-a năruit când o vânzatoare, supărată că a fost concediată pentru nereguli i-a reclamat că nu înregistrează totul în acte. Atunci a început nebunia. Politie economică, cercetari, proces, avocați, procurori, penitenciar, cuvinte care au început să intre în vocabularul lor și să își ia parcă înapoi niște bucurii nemeritate. Ulterior, ca să nu piardă chiar tot, el a divorțat și a luat fetița cu el. Ba mai mult, ca să apară basma curată în fața tuturor a început să o denigreze pe Simina iar mai apoi chiar să creadă că ea a fost singura vinovată și a îndepărtat fetița de ea. Adormi trârziu, plină de filele întoarse ale acestei istorii de viață. Și-a primit lecția deși nu înțelegea de cui datorează asta și de ce. In ziua următoare se duse la Serviciul de Pasapoarte și își făcu un pașaport nou. Apoi, după prânz se întâlni cu ei. Întâlnirea o răscoli cumplit și își opri cu greu lacrimile ce îi apăsau pieptul. Trebuia să fie tare, pentru că viața ei abia acum începe și nimic din ce îi va fi greu și foarte greu, nu o va scuti. În România nu ești niciodată reabilitat moral dacă ai făcut închisoare, pentru că oamenilor de place să îi judece mereu pe ceilalți, nevazănd căte probleme, neputințe și greșeli au ei, ba chiar considerându-se corecți. Se mai văzură în zilele urmatoare dar prezența lui îi făcea o greața imensă. În ultima zi o anunță.
– Ți-am rezolvat. Ai viză de Anglia. Poți să pleci când dorești.
– Mulțumesc. Vocea i se frânse și nu știa dacă să se bucure ori să plângă.
Se despărți din nou de Raluca, strângând din dinți și opindu-și lacrimile. ”Când oi mai vedea-o va fi domnișoară? De ce a trebuit să plătesc eu toate acestea?” Așteptă seara la hotel și pe urmă se gândi să facă o plimbare pe jos. Camera închisă îi pare sufocantă acum.
Lumina din amurg stingea într-o mare albăstrui-trandafirie ultimele fluturări de aripi ale zilei și se vedea pe sine ca pe un om venind de foarte departe. Se gândi că destinul i-a dat o nouă șansă. Intuiția îi spune că până la urmă problemele ei se vor rezolva dar cu ce preț? Rămâne de văzut pe ce cărări o va mai purta viața și cât de departe îi va purta pașii. Acum, ea urcă încet strada în pantă, pe care a ajuns fără să bage de seamă. Realizează că e în drum spre fosta ei casă, o vila căreia îi știa pe dinafară intrarea placată cu marmură galbenă, fiecare detaliu din poarta de fier forjat, interiorul, gradina cu gazon. Se întorcea ca și un făptaș la locul crimei, mânată de resorturi neștiute, hrănindu-se parcă din energia locului acela, retrăind pentru o clipă iubirea, bucuria, durerea si trădarea. Își aminti o secundă că el purta la încheietura mâinii o brățară neagră, cu noduri, primită de la ceva biserică. Cum poți să te rogi de iertare cand sufletul tau e viclean? De ce nu ne asumăm consecința propriilor fapte? Trase adânc aer în piept și se dezlipi de locul acela. Nu mai avea rădăcini. Ajunse în vârful străzii si vedea de acolo orașul cu luminile sale. Orașul cui? Sună și în câteva minute sosi si mașina.
– La aeroport, spune ea simplu. Plecă, fără să mai întoarcă privirea spre locurile acestea, dispărând ca o umbră în noapte, ca și când nu a fi fost pe acolo, odata, o femeie tânără, într-o rochie verde, ca vara.

Mai multe postări pe aceeași tema, Duzina de cuvinte, găsiți în tabelul lui Psi.

Reclame

Ingradiri sociale


Cu privirea in agenda de lucru, listele de clienti si planurile contructiei, Dan nici nu observa ca soarele era acum, spre asfintit. Lucra in fiecare zi, cu o anume disperare, de teama sa nu aiba prea mult timp liber, pe care nu ar fi avut cu ce sa si-l umple. Era singur la 49 de ani si parca ii disparuse cheful si rabdarea pentru noi cuceriri. Divortul il marcase iar tradarea femei pe care o iubise era un gest de neuitat si de neiertat. Pentru el, nu exista drum de intoarcere. Daca ai gresit, iti asumi si mergi mai departe. Clujul l-a descoperit in urma cu un an, in urma unui transfer. Nu s-a gandit ca va ramane aici, asa ca nu prea a avut timp sa isi faca prieteni. Credea ca va sta doar cateva luni. Intre timp, firma s-a inchis si a fost nevoit sa isi gaseasca un nou serviciu. Intamplarea a facut sa vina tocmai aici, la o firma de constructii iar seriozitatea si specializarile l-au adus repede la postul de director executiv. Usa se deschide iar din pragul ei, Calin, patronul, un tanar om de afaceri, il studiaza cu repros.
– Dane, ce faci tu aici? E sambata, du-te si tu acasa.
– Ma duc imediat. Nu am observat ca e atat de tarziu.
– Scuza-ma ca te intreb, nu obisnuiesc sa ma implic in viata angajatilor, dar tu nu ai pe nimeni, nici o prietena? Nu te asteapta nimeni acasa?
– Nu. Chiar nu. Nici nu m-am obosit sa caut iar la varsta mea, nu am rabdare sa mai bantui cluburile.
– Hmmm….Iti fac o invitatie la masa. Am sa o rog pe prietena mea sa isi aduca o prietena.
– Pai, stiu eu ca se zic?…
– Sa zici “da, multumesc”. Unde si la ce ora, trebuie sa ma prezint.
Dan izbucni in ras.
– Da, multumesc. Unde si la ce ora, trebuie sa ma prezint?
– Intai spue-mi ce preferi, ceva modern ori rustic.
– Modern. Azi nu am afinitati folclorice.
– E in regula. Las Vegas. E un restaurant pe Calea Manastur, nu e excentric, mancarea e buna si se poate discuta, fara sa ridici tonul ca sa acoperi coloana sonora. La ora 8 ne vedem acolo. Mai ai timp sa dai o fuga pana acasa. Hai, inchide biroul. Lumea nu se termina azi.
Ajuns acasa se trezi fara chef si s-ar fi trantit in pat, dar nu putea contramanda intalnirea. Isi puse la intamplare un pantalon de stofa gri si un pulover bleumarin, cu gandul ca, pana la urma, merge doar la masa. Ideea de a intalni pe cineva asa, il luase cam pe nepregatite dar nu avu timp sa se gandeasca prea mult. Intra in restaurant ca la o intalnire de afaceri, punctual. Nu-si pusese pana atunci problema cum arata femeia, pe care o va aduce Calin, cu el. Lui ii plac blondele. Experienta lui ii spune ca sunt mai rafinate, mai senzuale, mai apropiate de ceea ce cauta el in intimitate. Calin ii prezenta intai pe tanara blonda, prietena lui. Dan zambeste zicandu-si in sine: “Ironia sortii, trebuie sa ma multumesc cu bruneta”. Ea se ridica si ii itinse mana, cu o strangere scurta se recomanda.
– Alina Stroe, spuse ea scrutandu-l cu o privire indrazneata ce cauta adanc in ochii lui. Cunostea genul acesta de privire, al femeii care nu mai avea demult secrete in ce priveste relatiile cu barbatii, o privire sigura si flamanda, a panterei ce e gata sa se repeada asupra prazii, inainte de a o devora. La finalul mesei, Calin invoca o oboseala subita, isi lua prietena si pleca, asigurandu-l ca a trecut consumatia in contul sau, sa nu isi faca griji.
– Am ramas singuri, constata Dan.
– Da. Te sperie sa ramai singur in prezenta mea?
Dan Izbucni in ras.
– Nu. Cam ce ai vrea sa facem in seara aceasta?
– Avand in vedere ca inca nu te cunosc si e cam tarziu sa facem planuri, nu avem prea multe optiuni. Mergem la un club, ne zbantuim si bem apoi ajungem la tine acasa, ori sarim peste povestea cu clubul si ajungem la tine acasa.
– Nu sunt chiar pregatit de vizite dar daca nu te deranjeaza dezordinea cosmica, din apartamentul unu barbat singur, te invit cu placere.
Plecara, traversand cateva minute mai tarziu o parte din oras. Era o noapte senina, de inceput toamna, cand se amesteca mirosurile de verde si de ierburi arse, venite din Gradinile Manasturului, cartierul cat un oras. Oprira in fata unei vile. Apartamentul pe care firma i-l puse la dispozitie era generos, impartit pe doua nivele. Parterul era un living mare, cu bucatarie si bar intr-un colt, mobilat si decorat cu gust. La etaj, unde se ajunge urcand pe o scara in spirala, e dormitorul, o incapere mare, cu un perete de sticla, ce da spre o terasa, in fata careia se deschide o priveliste frumoasa, catre copacii din Gradina Botanica. Dan o pofti in living si cauta telecomanda combinei muzicale, facand sa umple discret incaperea, o muzica de relaxare, cu influente din orientul indepartat.
– Te servesc cu o cafea ori un pahar de vin?
– Un pahar de vin merge foarte bine cu momentul acesta. Ea duse paharul la buze si el ii urmari cu privirea linia delicata a mainii din varful degetului mic pana mai sus de incheietura. Ea nu parea insa sa fie atat de delicata dar il amuza comportamentul ei ce ii starnise interesul, ca a unui copil captivat de o jucarie.
– Imi place cum este decorat apartamentul tau. Are din combinatia cromatica a Egiptului antic, nuante de rosu, verde, si albastru. Banuiesc ca a fost mana unui artist, designer ori arhitect.
– Ai dreptate. Calin a adus un arhitect. Dorea sa amenajeze apartamentul pentru el, apoi s-a razgandit si s-a mutat la casa, asa ca sunt norocosul care se bucura de el.
– Vad si cateva picturi cu semnatura. Imi place. A reusit sa imbine stralucit modernul si vechiul, dand o pesonalitate distincta acestei incaperi.
– Ai terminat facultatea de arta, ori arhitectura?
– Nu. Psihologia. Dar imi place arta.
– Hmm… Suprinzator. Parca lumea nu mai cauta inspiratie in arta si nu se ocupa de asa ceva.
– Ai o perceptie gresita. S-ar putea sa constati, la o privire mai atenta, ca sunt multi iubitori de arta…Simt ca vinul acesta si-a facut efectul. Nu vrei sa urcam?
Urcara in dormitor, pierzandu-se in intunericul din camera, in care plutea invaluitor muzica aceea hipnotica. Mai tarziu, stateau amandoi epuizati in patul ravasit.
– Pot sa fumez o tigara in balcon? intreba el. Ai obosit?
– Putin. Du-te, te astept.
El reveni cateva minute mai tarziu si ea ii privea conturul trupului gol prin camera asteptandu-l in asternut.
– Ti-a placut? Intreba el desi stia ca nu asta era intrebarea potrivita.
– Sa zicem ca mai ai de invatat, raspunse ea cu o seriozitate, care il facu pe el sa rada.
– Am restante ori carente la capitolul acesta?
– La mai multe. Haide sa dormim. Iti explic maine.
Dimineata, Dan se trezi cu o aroma de cafea, ce venea dinspre noptiera. Lumina stracurata prin ramurile copacilor se imprastia verde si vesela in camera si se amesteca cu parfumul ei, abia perceptibil. Intinsa mana dupa cana de cafea si citi biletelul.
“Buna dimineata
A trebuit sa plec si nu vroiam sa te trezesc. Ma poti suna mai tarziu la numarul acesta…”
Dan zambi reconfortat in lumina verde si calda, amestecata cu parfum. “Verde de Egipt” gandi el zambind.
Se uita la perna, pe care dormise ea, ce inca mai purta amprenta capului ei si isi aminti parul negru si lung, rasfirat ce sclipea in bataia lunii. Intinse mana si mangaie perna. Nu se mai simtea singur iar aerul era mai dens, plin de senzatii si imagini. Dupa amiaza o suna.
– Buna, Alina… Ce faci?… Ai vrea sa ne vedem azi?…Dimneata ai disparut ca o naluca si a ramas in urma ta, doar aroma unei cafele. Trec sa te iau sau vii direct?
Cateva ore mai tarziu, ii deshise usa apartamentului. Aparuse cu un buchet de trandafiri crem si o sticla de vin de vin frantuzesc.
– Pofteste te rog inauntru. Nu am mai primit pana acum flori, de la femei, asa ca sunt cam stangaci in privinta asta. Am pregatit niste paste. Specialitatea mea nu e bucataria asa ca sper sa nu te otravesc.
Ea rase si se aseza pe sofa in timp ce inspecta cu privirea camera.
– Tu nu citesti? Nu vad carti nicaieri.
– In ultima vreme nu prea. Doar ce am mai imprumutat din cand in cand. Nu am timp sunt mai toata ziua la serviciu.
– Hmm.. Mie asta imi spune ca treci printr-o faza depresiva si va trebui sa te vindeci de asta. Mintea umana poate face atatea lucruri minunate.
– Alina, de ce ai facut psihologia?
– Vroiam filozofie dar nu as fi gasit un serviciu, care sa imi asigura o viata decenta asa ca am ales partea practica a lucrurilor. Apoi, dincolo de asta, aveam nevoie sa ma cunosc. In mine e o continua lupta cu principiile si cu ceea ce te lasa viata sa faci. Mi-a placut ce am invatat in facultate iar acum, lucrez intr-o companie mare la departamentul de resurse umane. E insa doar o etapa ca am alte aspiratii. Dar tu? Cum ai ajuns aici? Am inteles ca esti din Roman.
– Ei, viata si drumurile ei. Un divort, o detasare, apoi am ramas aici “alien” in Cluj. M-am indragostit de oras si de oameni si simt ca aici imi este locul. In timpul mesei avu timp sa o studieze. Gesturile ii erau naturale si degaja un farmec aparte, al persoanei care nu trebuie sa joace teatru ca sa para interesanta. Nu purta bijuterii doar un lant fin de aur la baza gatului, stralucea discret prin deschizatura de matase gri a camasii. Ochii caprui ii erau conturati usor in nuante de bej si gri, facandu-I sa para mai luminosi si mai expresivi. Buzele senzuale, cu un usor contur alburiu lasa sa se vada doua siraguri de dinti albi, perfecti, ca niste perle. Degetele ii sunt subtiri, cu unghii lacuite transparent, intr-o manichiura frantuzeasca. Cand se ridica de la masa, ii studie silueta si i se parea ca e intretinuta cu sport si exerctii facute la sala. Se simti dintr-o data batran. “De ce mi-o fi acceptat invitatia? Ea are doar 28 de ani, eu 49. E o diferenta prea mare. Chiar o fi atrasa de mine ori are alte intentii”. Ea-l ajuta sa adune farfuriile si apoi urcara in dormitor.
– Te deranjeaza lumina?
– Nu. Vreau sa te vad. Imi place sa te simt, cu toate simturile.
Cateva ore mai tarziu ea pleca. Ramas in patul gol ca intr-un cuib, respira cu placere parfumurile stinse ale trupurilor lor, ce mai pluteau inca imbratisate pin incapere. “Ce a fost asta?” isi zise. Traieste intens senzatiile acestea nemaitraite cu impresia profunda, pana in fiecare celula, ca viata lui abia atunci incepe. Tot ce tine de ea i se parea o vie provocare, chiar si un simplu gest de a-si ridica parul dupa ureche. Totul se intampla atat de alert incat nu are timp sa anticipeze secunda urmatoare. “Ce naiba am? Nu inteleg ce se intampla cu mine” se trezi vorbind singur. Zilele urmatoare, Alina a fost ocupata. Cel putin acesta er raspsunul ei dar oferi promisiunea de a se vedea in weekend. Vineri seara, ea sosi, mirosind proaspat si starnind in furtuni, dorinele lui. Ii aduse cateva carti iar degajarea ei il facu sa simta ca locul ei e acolo, in apartametul acela.
– Alina, ai vrea sa te muti la mine, sa locuim impreuna?
– Nu. Asta ar afecta relatia noastra dar as putea veni din cand in cand peste saptamana.
– Poate ca ai dreptate.
– Daca tot discutam despre relatii. Sunt o persoana dechisa asa ca am sa-ti spun direct. Daca doresti sa avem o relatie mai lunga, atunci va trebui sa accepti niste conditii.
– Sunt grele conditiile acestea?
– Depinde de tine, spuse ea surazand. Mie nu-mi plac ingradirile sociale. Am urat mereu convenientele societatii si imi place sa traiesc libera. Japonezul spune; ”fa-ti timp sa privesti gradina. S-ar putea sa fie pentru ultima oara.” Sunt convinsa de efemeritatea acestei vieti. Va trebui sa accepti ca pot sa ma intalnesc si cu alti barbati, daca ma atrag sexual. Nu e vorba de emotii ci de explorari si cunoastere, de curiozitate, daca vrei sa-i spun altfel. Poti sa faci si tu acelasi lucru. Putem sa ne impartasim experientele si trairile. Intre noi doi, in acest moment, nu e vorba de iubire. Ai timp sa te razgandesti. Nu am nevoie de raspunsul tau pe loc. Dar aceasta e conditia mea pentru o relatie constanta.
(continuarea in postarea viitoare)

Pe aceeasi tema, a ingradirilor sociale au scris in Clubul Psi:
Abisuri: Dana Lalici
Griska Scorpio Carmen Vero Cita

Buchetul


Se apropie vara cu pasi repezi si cu degete fierbinti, de vant, ciufuleste coroana castanilor in floare. Caldura incinge asfaltul, soferii circula cu geamurile deschise, prin care razbate muzica unor cantareti, cu rezonanta la starea lor de spirit, atat de intensa, incat e musai ca si trecatorii de pe trotuare sa o sesizeze, inclusiv zguduiturile furtunoase ale masinii in ritmul percutiei. Politistul de la rutiera, dirijeaza traficul, ori pasarile cerului. Liceenii impanzesc trotuarele, grabindu-se spre destinatii de ei stiute, acasa, la biblioteca, la plaja ori la Mall. Elena, bruneta frumoasa dintr-a XII-a coboara alene, cu castile pe urechi, treptele scolii, gata sa danseze pe muzica invizibila, neauzita decat de ea.
– Irina, ce facem azi? Eu parca nu am chef de invatat. Ma doare mintea de la atata scoala si vreau o pauza.
– Nu stiu. Ai o idee? Oricum, nu as vrea ceva care sa imi ia mult timp. Tata spune ca e musai sa invat. Si stii bine ca imi organizeaza timpul.
Treceau amandoua pe trecerea de pietoni razand, si gandidu-se la un plan cand fluierul politistului le facu sa sara in sus speriate.
– Domnisoarelor, circulati mai repede! Nu sta circulatia in loc, pana va terminati povestile!
Fetele trecura strada si se oprira pe cealalta parte a trotuarului. Elenei ii sarise mustarul. “Auzi, sa le fluiere el, sa se grabeasca. De aia e trecere de pietaoni ca sa poata traversa, nu sa zboare asa, ca Speedy Gonzales.”
– Stai putin, ii spuse Irinei.
Irina nu se dumiri prima data ce vrea pietena ei, apoi, inlemni cand o vazu, in milocul soselei, in spatele politstului care de pe linia alba, dirija masinile ce veneau in lant cuminte, una alba, alta argintie, una rosie, alta veche, sau mare. Elena facea si ea, cate un pas inainte, ba inapoi cu spatele, ba dadea din maini zambind, iar soferii ii raspundeau si ei cu zambete, ba chiar ii faceau cu mana. Tanarul agent credea ca toate aceste amabilitati i se adreseaza si incepu sa se simta ca un actor aplaudat la scena deschisa intr-o sala de spectacol sau mai bine, ca un actor de film, celebru. Era deja degajat. Spectatorii adica soferii, erau ordonanti, nu se inghesuiau, nu se mai grabeau, suradeau. Inima ii tresalta in piept de emotie. Facu iar cativa pasi, apoi se intoarse brusc si dadu cu ochii de Elena, care incremenise intr-un gest, in timp ce zambetul i se fixa pe chip si cu un ochi se uita la soferul care tocmai ii trase o ocheada.
– Domnisoara! Nu aveti voie pe mijlocul strazii.
– Dar dumneavoastra de ce aveti voie?
– Nu va dati seama ca e periculos?
– Dar pentru dumneavoastra nu e periculos?
– Va rog sa-mi dati buletinul de identitate.
– Nu am.
– Cum nu aveti?
– Pai nu il am. Azi nu l-am luat cu mine.
– Va invit atunci la sectie!
Irina asista stupefiata de pe margine gandidu-se ce sa faca. Sa ii sune pe parintii Elenei ori nu. Fata dragalasa a Elenei, ochii ei albastri si senini radeau. Nu se speriase deloc de agent si nici povestea cu plimbatul la politie nu o ingrijora. Intrara in sediu si urcara la etaj. O invita intr-o camaruta cu mobiler uzat. Elena o studie dintr-o privire. Pana si la scoala e mai frumos.
– Sunati-va parintii sa va aduca buletinul.
– Dar nu sunt in tara. Lucreaza in Italia. Minciuna ii inflori repede pe buze ca o floare de mac. Atat ar trebui sa stie tata ca ea e la politie! S-ar supara foc iar mama s-ar rusina, ca neam de neamul ei nu a avut astfel de probleme.
– Hmmm…Cum va numiti?
– Elena.
– Atat?
– Da. Nu e destul? Am un nume frumos.
Politistul izbucni in ras. Se scarpina in cap ca sa demonstreze ca e depasit de situatie. Isi drese apoi vocea.
– Ce sa ma fac eu? Sa te amendez? Sa nu te amendez/
– Pai de ce sa ma amendezi? Nu am facut nimic.
– Hmmm… isi drese din nou vocea sa nu rada. Bine. Sa zicem ca nu te amendez. Te invit maine la un suc sau la o inghetata. Daca vrei, adu-o si pe prietena ta. La ce ora iti convine?
– La trei. La Cofetaria Carpati. E bine?
– Da. Sper sa nu ma trimiti sa stau acolo de fazan.
Elena rase. De fapt asta intentiona insa pentru ca fusese o secunda mai inteligent, se hotara sa mearga.
– Ne-am inteles. Ce mai e? o vazu ezitand sa plece. Nu te dau de gol parintilor pentru azi, stai linistita.
– Nu. Nu e asta.
– Dar ce e?
– Maine, daca tot vii, sper sa vii cu flori. Vreau ca prietena mea sa vada cat de repede ma pot imprieteni.
– Asa-mi trebuie. Scapam mai ieftin cu o amenda. Cu flori zici? Bine. Sa fie si flori. Apropos, pe mine ma cheama Marius Cernea. Acesta e numarul meu de telefon. Da-mi te rog numarul tau, nu unul fictiv, la care sa-mi raspunda o voce paroasa, si numele tau complet.
Fata ii scrise pe un biletel: Elena Trandafir si un numar de telefon.
Elena pleca vesela salutand toti politistii pe care ii intalni pe culoarul racoros al sectiei. Ajunsa in strada o suna pe Irina sa ii povesteste experienta ei cu oamenii in uniforme gandidu-se deja intalnirea de a doua zi.
Orele trecusera in zbor si fetele se indreapta distrate spre cofetarie, gandidu-se la deliciile unei inghetate savuroase, de vanilie ori fructe. Agentul Marius, acum eliberat de uniforma, e un tinerel subtirel, inalt, cu parul negru, cu o alura de sportiv, imbracat elegant. Miroase bine, de departe a deodorant iar parul de pe frunte ii e dat pe spate cu gel. In mana tine un buchet de trandafiri roz, dati cu sclipici si inveliti in celofan, trei la numar, cumparati in graba de la floraresele din fata Librarie Universitatii. Se intalnira iar el ii oferi buchetul, cu eleganta, atat cat se pricepea. Nu era genul care sa ofere flori dar azi, facuse o exceptie. Elena se uita insa la buchet fara sa puna mana. Apoi i-l smulse din mana, il lovi cu florile peste piept de cateva ori, le smulse furioasa petalele si le arunca pe jos. Trecatorii zambeau amuzati si se intorceau sa priveasca cu coada ochiului deznodamantul.
– Pai ce? Astea sunt flori? Eu am crezut ca esti cavaler si te prezinti cum trebuie. Ia-ti florile si lasa-ma in pace!
O lua de mana pe Irina, care si ea era la fel de consternata ca si el si plecara. Agentul Marius se facu din trandafiriu-purpuriu, culoare ce contrasta violent, cu camasa lui crem, in dungulite bej, pastrata pentru intalniri de gradul III. Se apleca si arunca florile la cosul de gunoi si se indrepta spre prima cafenea unde ceru o bere rece. Lichidul ii tempera tensiunea din tample si ii stinse culorile din obraji. Ah, ce ar fi vrut sa ii dea doua palme fetei asteia obraznice! Cata rusine! Mai bine ii tragea o amenda. Asa ceva nu visase niciodata ca ar putea pati. El, dupa care intoc capul toate fetele,el sa pateasca una ca asta?! Dupa o vreme se ridica si pleca acasa. Se tranti in pat si statu asa, cu ochii pironiti in tavan, nefiind in stare de nimic si cu gandul la intamplarea de azi. “Ce misto ar mai face de el colegii daca ar afla. Ar rade si cu curul. “ Privirile ei albastre, zambetul strengaresc si macul inflorit peste ele, nu si le putea scoate din minte. O ura si se amuza de traznaile ei in acelasi timp. Trecura doua saptamani si avea mereu, in fata ochilor, scena. Apoi si-o aminti pe ea, cu mana inghetata intr-un gest, in timp ce o suprinse maimutarindu-se in spatele lui. De zeci de ori pe zi formase numarul ei, fara a indrazni sa o sune. In cele din urma se hotari. “Mai fac o incercare.”
– Buna Elena, sunt Marius… Te rog nu inchide… Crezi ca as putea sa te vad?… Da?… Ma bucur foarte mult. Spune-mi te rog, pentru ca inca nu te cunosc, care sunt florile tale preferate?… Pot sa vin sa te iau de acasa? Nu as vrea ca parintii tai sa isi faca griji. Chipul agentului Marius radia. Peste doua ore parca masina in fata blocului ei. In mana tinea un buchet minunat, pe care il comandase special, la Floraria Magnolia. Flacari rosii de lalele si lacrimioare, intr-un aranjament unic pentru ea, frumoasa indrazneata cu ochi albastri.

Pasiuni ascunse


Barbatul se uita la usa metalica a apartamentului. Incerca sa gandeasca, sa isi imagineze ce se ascundea dincolo, si sa perceapa, cu toate simturile, parfumuri, mirosuri,sunete. Nimic. Parca avea in fata un zid. Pe casa scarii nici tipenie de om. Batraneii care vor fi locuind, cu siguranta ca stau ascunsi la umbra sa nu ii bata soarele. Ori poate vor fi facand parte din categoria celor activi, gata sa dea ture prin oras cu autobuzul. Nimeni nu mai sta la panda cu ochiul pe vizor. Barbatul, un tanar in jur de 35-38 de ani se mai analiza inca o data, isi studie cu grija tinuta sa nu aiba scame, isi privi pantofii sport din piele gri, isi verifica bratara de la mana, din aur masiv, sa stea in pozitia preferata. Un ultim retus, isi trecu degetele prin par. Apasa pe butonul soneriei si melodia ei suna in triluri, sparahnd in fragmente de cristal, tacerea amiezii. Auzi pasi si usa se deshise. O tanara bruneta, mladioasa, ii deschise studiindu-l din priviri. Se fastaci putin, suprins de atitudinea ei directa,

– Buna ziua! Poftiti! Sunteti domnul care ati sunat dimineata?

– Da. Am crezut ca am nimerit gresit.

– Nu. Cu mine ati vorbit.

Barbatul o studie atent. Avea un halat din matase in nuante de albastru. Parul i se revarsa pe spate, intr-un contrast placut. Ii vazu degetele lungi si delicate, cu unghii colorate intr-un roz prea strident fata de nota initiala a imbracamintii.

– Mi-ati pregatit ce am discutat?

– Da. Am aici un pachet. Ii intinse o cutie gri, legata cu o funda violet.

Tanarul o deschise, se uita inauntru si se apropie cu obrazul de continutul cutiei incercand parca sa inspire parfumul ce venea dinauntru. Accepta o cafea. Intreba de cost. Fata il asigura ca ii ofera cadou si nu implica mari costuri. Avea totusi o pretentie. Era singura de ceva vreme si simtea nevoie uni mangaieri, a atingerii unei maini de barbat. Din nou fusese luat prin suprindere. Intinse mana spre ea si dadu deoparte halatul, dezvelindu-i intai un picior. O studie si ea se lasa studiata. Se dezbracara incet, ca intr-o continua prospectare. ea observa ca el nu poarta lenjerie. El o lasa sa isi scoata incet chilotii din dantela roz, apoi ii ceru.

-te deranjeaza daca ii imbrac? oricum nu ii mai porti.

Ea accepta fara cuvinte. Fu curioasa sa vada ce va face. Dorintele ei insa erau mai puternice decat curiozitatea. Facura dragoste cu pasiune, fara inhibitii , ca intre doi vechi amanti. Nu mai stiau dimensiunea timpului. Cat timp va fi trecut? Cate minute? Cateva ore? Se insera. Zarira umbrele noptii prin draperia intredeschisa. El iesi din baie, mirosind proaspat si se pregati de plecare. Lua cutia de pe masuta din sufragerie. 

– Daca mai doresti iti mai pot pregati un nou pachet.

– Saptamana viitoare.

– Atunci suna-ma marti. La aceeasi ora. Ma bucur ca am citit anuntul tau.

El surase si confirma. Pleca, fara sa intoarca privirea. Ea se aseza in fotoliu si isi aprinse o tigara. Se uita peste ziarul deschis la mica publicitate si vazu anuntul pe care il incercuise ieri, cu un marker negru:’ cumpar chiloti de dama, folositi’. Asta purta el in cutia aceea cu funda violet, in drumul spre casa. Caldura inabusitoare fusese inlocuita cu o racoare placuta si umbre.

Te imbratisez cu drag…


Ajunse in cele din urma la Cluj. Venise cu ocazie, cu “ia-ma nene” imbracata elegant in taiorul ei crem si pantofii italieni, cu tocuri inalte. Masina era inca in service asa ca nu avu de ales. Dupa simpozionul de la Casa de cultura a Studentilor, urma ultimul punct pe ordinea de zi, un dineu, care  se tinea la un restaurant mic, din apropiere. Era ziua ei din luna, in care isi permite o iesire din monotonia casniciei cand evada si isi facea de cap. Trebuia sa sa intalneasca cu un amic. Abia la sosire, acesta ii spuse la telefon, ca e  intr-o delegatie si nu ajunge azi acasa. Ea se imbufna si o urma de usoara enervare i se instala pe obrazul fardat si machiat corespunzator evenimentului. “ Cum adica, ea a venit la Cluj sa fie cuminte? Nici gand!” isi aminti de discutia cu unul dintre colegii de birou despre vasta oferta in materie  de femei, ce li se ofera barbatilor clujeni.

– Da, numai in Cluj sunt 2 barbati la 3 femei, la asta te-ai gandit?

Asa ca, saracii barbati, trebuie sa se gandeasca si la femeia aia singura din 3, nu crezi?

“Dar si chiar asa, daca nu au timp de ele, vai de capul lor barbati!” isi zise ea in gand.

Carleta e o femeie atragatoare. Inalta, bruneta, cu forme rotunde si feminine, nu e chiar o frumusete dar felul de a fi, veselia, inteligenta, energia, o transforma intr-o prezenta placuta. Are un fel de magnetism asupra celor cu care intra in contact. Va dormi la o prietena, Sorana, pe care nu a vazut-o de cateva luni. Ea locuieste singura, intr-un mic apartament. Poate ca pana deseara, se va intampla ceva, va intalni sigur pe cineva, cu care sa aiba o aventura. La simpozion, nu vazu pe nimeni interesant. Barbatii din sala erau cu neveste sau cu amante. Nu era niciunul liber si nu se uitau decat in jos sau in directia partenerei. Asa ca, abia astepta sa se termine dineul. Sorana o astepta nerbdatoare. O servi cu mancare insa Carleta o refuza. Mancase ceva si nu putea exagera. Dar un pahar de vin, in care sa-si inece esecul zilei de azi, fu binevenit. Apoi inca unul, pana cand nu mai ramasese nimic in sticla. Sorana era toropita si nu mai avea chef de vorba, asa ca se culcara. In acelasi pat din dormitor, imens incat incapeau amandoua cu lejeritate. Era dealtfel singurul pat din apartament. Carleta nu avea stare. Rememora ziua in gand. Nu putea dormi. Incepu sa se foiasca. Se uita la Sorana care, inchisese ochii, asa ca papusile, cand ajung la orizontala. Dormea profund. Sprijinita intr-un cot, Carleta o studie. Avea trasaturi frumoase, feminine chiar si fara machiaj. In jurul ei plutea un miros fin, cald impercetibil. Miros de feromoni, gandi ea. Carleta o mangaie pe umar. Avea pielea calda si moale. Ii placu senzatia asta. Apoi o saruta. Sorana nu se misca deloc. Dormea profund sau ii placea si ii era jena sa deschida ochii. Mana Carletei bajbaia pe sub plapuma. Ii cauta sanii, doua rotocoale moi, apoi o mangaie pe abdomen. Ii placea. Era ca o jucarie de plus fina si catifelata. Acum intelegea ce simt barbatii cand se apropie de o femeie. Indrazneala ei crestea pe masura ce mana ii cobora Soranei pe abdomen. Cand ajunse cu mangaierile in lenjeria de matase, Carleta era deja emotionata si preocupata. Era suprinsa de senzatiile ei. O auzi pe Sorana mormaind ceva, apoi o vazu deschizand ochii iar in secunda urmatoare, Carleta primi o palma puternica, peste cap. Scuturatura si socul o trezi din reverie, la realitate.

–         Esti nebuna? Ce faci? Nu mi-am imaginat asa ceva de la tine! Treci la culcare iar daca ma mai atingi, o sa torn pe tine o galeata cu apa rece, sa te calmezi.

Sorana mai scoase din dulap o patura si se infasura in ea. Nu mai risca o alta ispita a mangaierilor.

Carleta se trezi devreme. Pe la 5. Se duse la baie, se spala si se farda discret. Isi lua pantofii in mana si iesi in varful degetelor, fara a astepta trezirea prietenei .

Desteptatorul a trezit-o pe Sorana. Nu stia daca visase sau era real. Vazu pe masa biletul Carletei.

“ Nu am vrut sa te trezesc. Te sarut si te imbratisez cu drag, Carleta”.

Hmm…a  fost real sau a avut un vis erotic? Multa vreme Sorana a fost framantata de gandul acesta. Nu isi explica nici acum dar nu a avut curaj sa o intrebe pe Carleta iar aceasta nu a deschis niciodata discutia despre intamplarea aceasta.

reclama cu suflet


Reclama e sufletul comertului! Orice vanzator, oricat de nepriceput ar fi el, stie sloganul acesta. Si mai stie ca, fiind pe o piata concurentionala, trebuie sa isi promoveze produsul, altfel risca sa ramana cu marfa. Barbatii coborara din masina prafuita si intrara sa-mi cumpere ceva de mancare la pachet. Magazinul acesta, cu de toate, il intalnesti la orice colt de strada. Inghesuit intr-un spatiu mic, de abia ai unde sa te intorci. O fata tanara, probabil o proaspata absolventa de liceu, fericita ca si-a gasit ceva de lucru, serveste clientii, rari dealtfel, cu multa rabdare. Asa a fost instruita. Are grija sa puna mici afise pe care scrie cate ceva despre produse. Pe un galantar cu mezeluri, o bucata de carton pliata in doua, evidentia noutatile: “Avem piept proaspat.” Costica, se uita cam ce ar fi pe placul lui si dadu cu ochii de cartonul cu reclama. Serios ii zise colegului.

–         Uite Ioane ce piept frumos are domnisoara! Ne serviti si pe noi?

–         Da, cum sa nu, spuse tanara fara sa fi inteles aluzia.

–         Dar mai bine dati-ne niste sunculita. Ca vad ca si din asta aveti frumoasa.

Tanara avea un decolteu impresionant peste sanii bine dezvoltati. Fusta scurta si rosie, abia ii acoperea soldurile generoase. Llua o bucata si i-o felie cu aparatul. I-o impacheta frumos. Cu ochii in decolteu domnisoarei, barbatii platira costul si iesira zambind. Domnisoara nu intelesese ce i-a binedispus intr-atat. O fi comportamentul ei foarte atenti si serviabil, se gandi ea si se intoarse la aranjatul catorva de borcane pe rafturi.