Arhive blog

Intamplare programata


Abia a trecut un an de la Revolutie si lumea e agitata, cautand cu ferbilitate in stanga si in dreapta, minunandu-se de cate lucruri noi apar, la care nici nu visara. Ba o consignatie noua, ba un magazin alimentar, o rulota cu un mic bazar, vanzatorii de suc fresco, cei de vata de zahar. In fiecare zi aparea ceva nou si cate o noua mica afacere inflorea cine stie de unde si cum. Aveai senzatia ca fiecare zi e o noua revolutie, o noua revelatie si descoperire. Ba un anumit fel de haine, si o moda, ba electronice, produse alimentare. Nu erau bani destui sa poti cumpara tot ce vedeai si aveai nevoie. Dorina si Niculae venisera de la tara. Lucrau amandoi la oras si de la fabrica au primit un apartament. Oameni simpli, muncitori,in jur de 30 de ani, fara multa scoala, traiesc cinstit din munca lor. Dorina ar vrea si ea multe dar nu-si permit. Abia se descurca de la o luna la alta. Asa ca se gandi sa isi intrebe sotul si sa puna la cale un plan sa iasa din starea asta fara sa stie ca si el se gandea de multa vreme la acelasi lucru.
-Nicule, il intreba intr-o dimineata ea, tu ce ai vrea sa faci, ceva nou? Poate iesim si noi cu un pas inainte. Vad ca toata lumea mai face un ban in plus ba din Turcia, ba din Ungaria.
Fara sa stea pe ganduri, intrerupt de la o emisiune ce o urmarea cu atentie ii spuse.
– Vreau sa ma fac patron.
– Patron? Dar stii tu ce face un patron? Si apoi, de unde bani?
– Uite, eu chiar ma gandeam de ceva vreme. Imi fac o firma. Si apoi vad.
Dorina il privi cu mandrie. Nu s-a maritat cu un prost. Stia ea ca pana la urma va face ceva. Prea ii rad in nas toate proastele ca ei nu misca nimic si abia traiesc din doua salarii. Sa vezi numai ce o sa le rupa gura cand le va spune. Peste o saptamana, Nicu isi ceru liber de la serviciu cateva zile si incepu sa isi adune actele sa isi faca firma. Patruns de importanta misiunii sale, se duse la avocat, la cartea funciara de unde cu greu obtinut un extras CF, cu pile, ca acolo se astepta cu saptamanile, trecu pe la primarie, pe la finante. Cate nu face un patron si cate drumuri nu are! Si abia a inceput. Mai dura ceva vreme pana cand judectatoria ii inmana sentinta si gata! Era fericitul posesor al firmei “Nicu Prodcomserv”. Era musai sa ii puna asa ca legea spunea ca din denumirea firmei sa se vada ce obiect de activitate are. Acum, daca tot e patron, de ce sa mai mearga la servici? Ii er rusine de colegi. Un patron se imbraca elegant, la costum, are masina, sofer. Cum era sa mearga la serviciu, la atelier in costum. Asa ca se duse la director in audienta si isi lasa demisia.
– Dar unde mergi Nicule? il intrba directorul, gandindu-se ca poate si-a gasit o slujba mai buna ori mai bine platita.
– Nicaieri. M-am facut patron.
Directorul, un barbat la vreo 60 de ani isi dadu jos ochelarii de pe nas si se uita la el sa vada daca glumeste. Era serios.
– Nicule, esti patron? Felicitari. Se ridica si ii stranse mana, ca intre sefi, cu un zambet prietenesc pe fata. Si ce o sa faca firma ta?
– M-am gandit sa ma ocup de constructii.
– Foarte bine. Dar tu te pricepi la constructii?
– Da. Am cat de cat o idee.
– Atunci, succes!
Si Nicu pleca din fabrica, incarcat de mandrie, cu actele firmei puse frumos in mapa. Daca tot e liber, hai sa se apuce de organizare. Intai isi citi documentele, cateva zile. Apoi, gandi ca are nevoie de ceva scule si materiale, de o masina si de bani. Bani. Dar de unde? Ei nu aveau nici o economie iar imprumut nu avea de la cine lua. Auzise el ca la banca se dau credite. Poti gira cu casa, cu mobila ori cu niste cunoscuti. Asa ca incepu iar drumuri sa isi ia credit si parca banca abia astepta sa ii dea bani. Isi lua acolo un credit de 200.000 de lei, bani de 5 Dacii. Isi cumpara una si isi angaja sofer, ca el nu avea permis. “Si apoi, eu sunt patron, cum sa conduc masina?” Acum le avea toate pregatite incepu sa isi caute de lucru. Dar el om cu bani. Nu vrea orice maruntis. O scoala de zugravit, o fabrica din astea. Lucruri mari. Mai stie el firme de constructii in oras si numai lucrari mai au. Asa ca nici el nu se incurca prin maruntisuri desi cativa cunoscuti il solicitara pentru cat o casa, pentru zugravit, pentru cate un gard. Nu, el nu poate accepta. Asta ii scade lui reputatia. Cum il va pune cineva sa faca o scoala daca ar sti ca el a turnat un gard? Se mai inteersa el incoace-incolo, dar asa repede nu se putea. Avea doar promisiuni pentru anul urmator desi nimeni nu stie de unde veneau acele promisiuni. Ca sa ii treaca vremea pana in primavara, se gandi ca ar fi bine sa faca niste bani, cu diverse produse aduse din pietele din Ungaria. Asa ca incepu sa treaca granita la unguri si sa vina cu tot felul de produse. Casa lor era un du-te vino. Mereu venau vecine, cunostinte, cunostinte de ale vecinelor si cunostinte de ale cunostinelor sa cumpere de la ei, marfa ungureasca la cel mai bun pret din oras. Si cum sa nu fie cand Nicu vindea la acelasi pret la care cumparase din Ungaria. Nu poate face profit cerand un pret mai mare. Doar el nu era bisnitar sa se imbogateasca pe spatele cuiva. El nu e bisnitar. Apoi vazu ca schimbul valutar e in floare se apuca si de asta. Cumpara valuta de la valutistii de pe strada si o vindea in vama la un pret mai mic. Sa se poata bucura cei care faceau schimb.
– Domnul Nicu, de ce vindeti valuta mai ieftin? intreba intr-o zi, soferul suprins si el de usurinta cu care seful sau isi risipea banii.
– Lasa mai, ce stii tu? Eu nu sunt bisnitar si nici valutist. Sunt om cinstit si nu fac specula. Cunoscutii au inteles repede ca Nicu nu face afaceri bune pentru el si incepura sa zambeasca ironic, sa isi dea coate. Apoi veni anul urmator si inflatia exploda. Banii s-au demonetizat si preturile au crescut peste noapte cu pana 200 la suta. Cei care aveau rate la banci au fost si ei distrusi de cresterea uluitoare a ratelor si a dobanzilor. De unde sa plateasca bietii oameni? Multi si-au pierdut apartamentele, masinile tot ce putea fi vandut ca sa acopere datoriile. Nicu si-a epuizat banii de la banca, in cele din urma, ca sa isi achite creditul si-a vandut apartamentul si s-a mutat intr-unul mai mic. Si-a lichidat si afacerea si s-a intors la fabrica, acolo unde el stiuse sa lucreze, ca era muncitor priceput.
– Ce faci Nicule, unde te grabesti? Il intreba un vecin vazandu-l cum pleaca in graba, iesind din scara blocului.
– Ma duc la un cunoscut sa ii fac un cotet la porci.
– Pai, nu mai esti patron?
– Am fost patron dar am inchis firma. Nu mergea! Mi-am dorit atat de mult sa fiu patron dar acum sa nu mai aud.
– Stii cum se spune…ai grija ce iti doresti ca s-ar putea sa se intample!

Alte povestiri pe aceeas tema gasiti in tabelul de la Psi
Motanul pandalie scorpio Roxana

angajez sofer curat


Firma la care lucra ii dadu voie sa angajeze sofer cu masina personala. Nimic neobisnuit. Stia ea pe cineva, sotul unei prietene, doctorite. Un tip fara mari pretentii, amuzant. Avea o masina noua si timp pentru a lucra cateva ore pe zi. “Cel putin e de incredere”, si-a zis Dana. Decizia s-a dovedit a fi pe departe, neinspirata. Soferul, nu isi spala masina decat o data pe luna incat de multe ori, cand se dadea jos din “purcelus”, Dana avea dare de noroi, uscat sau ud, dupa situatie, pe pantaloni. In plus, soferul- sotul cunostintei, se imbraca dezordonat de parca avea de dereticat prin curte. Ii placea sa isi dea cu parerea despre angajati si sa o traga de limba. Cel mai grav era, ca nu se spala pe maini, cand folosea toaleta si trebuia sa ii aminteasca de fiecare data. O enerva la culme. In momentul in care soferul a apostrofat-o ca nu i-a urmat o recomandare si a facut pe bosumflatul, ca un tanc, Dana a decis ca e momentul sa puna punct si l-a pus pe liber. “Bine a zis cine a zis ca nu faci afaceri cu prietenii si cu rudele”.

A dat anunt ca angajeaza sofer. Trebuia sa aiba masina personala. Lista candidatilor a fost relativ scurta. Ultimul i-a facut o impresie buna. Locuia in apropierea locului de munca, deci nu era problema sa intarzie. Era imbracat decent si era politicos. Nu exagerat. A remarcat ca masina ii e curata si i-a confirmat ca spala masina saptamanal. Mai avea o rezerva.

–                      Va spalati pe maini dupa ce mergeti la baie?

–                      Evident. Soferul paru incurcat si intimidat de intrebare. Dar de ce ma intrebati?

–                      Ultimul sofer, nu obisnuia.

–                      Dar de unde stiti ?

–                      Biroul meu e langa baie si nu auzeam sa deschida robinetul de la chiuveta. Doar nu va ganditi ca-l pandeam?

never-ever


Statea la ocazie, dar pe caldura asta, nu trecea decat rar cate o masina. Si din cele care trecusera in ultimile 5 minute, nu a oprit nici una. Fie nu aveau loc, fie mergeau in alta directie. Vazu apropiindu-se un wolskvagen verde. O masina veche ce abia se tinea pe roti. Iar culoarea ei, ca verdele ierbii nu ii inspira interes, asa ca, nu ii facu semn. “In asa ceva nu ma urc, isi zise ea, in gand”. Dar masina, sau soferul avu o alta parere si opri in fata ei.

–         Unde mergeti?

–         La Dej.

–         Si de ce nu faceti cu mana?

–         Eram in pauza, raspunse ea.

–         Pai, haideti ca va duc eu.

Tanara se urca in masina, desi era convinsa ca, dupa cum arata, ii va tarai posteriorul pe asfalt. Barbatul era obisnuit sa nu se mai mire de reactiile si atitdinea femeilor.

–         Dar, de unde veniti? Intreba el, incercand sa o provoace la conversatie.

–         De la Cluj. Dar dumneavoastra?

–         Tot de la Cluj. Si ce ati facut la Cluj?

–         Am fost la sediul firmei la care lucrez. Dar dumneavoastra?

–         Lucrez la o institutie care are sediul in Cluj. La ce firma lucrati?

–         La un ziar. Dar dumneavoastra?

–         Nu pot sa va spun, incerca sa fie el secretos professional.

–         Aha. Am inteles. La politie. La economic sau la judiciar?

–         Stiti prea multe. La economic.

–         Il cunosc pe domnul Batinas.

–         Nu stiu cine e, raspunse barbatul.

–         Atunci, nu lucrati la economic. Domnul Batinas e unul dintre sefi, si ar trebui sa il cunoasteti. Nu lucrati nici la politie, intui ea, ci la un alt serviciu. Mai secret si mai special.

Barbatul ramase suprins de indrazneala si de intuitia ei. Zambi. Ea continua in aceeasi nota.

–  Calatoria dumneavostra are legatura cu masina aceea cu numere de rusesti.

–         Hmmmm… Dar ce faceti? Imi luati interogator?

–         Nu. Dar si dumneavostra ati fost la fel de interesat de mine. Mi se pare corect sa intrebam si sa raspundem in mod egal.

El, care crezuse ca fatutza blonda, frumusica e doar o fatza careia ii va suci capul imediat.

–         Sunteti casatorita?

–         Da. Dumneavoastra?

–         Si eu sunt.

–         Foarte bine, felicitari. Banuiesc ca aveti si copii?

–         Da. Ne apropiem déjà de destinatie. Ati accepta sa ne mai vedem la o cafea?

–         Doar la o cafea? V-ati deranja doar pentru asta? De ce ar fi interesant?

–         Pai, poate v-as putea da subiecte. Sau cine stie?

–         Cine stie, ce? Subiecte nu aveti voie sa-mi dati. Meseria v-o impune. Poate ca ati vrea sa va dau eu, subiecte.

–         Pai, ne vedem odata, la cafea, cand nu e acasa dusmanul de clasa.

–         Cine e dusmanul de clasa?

–         Sotul dumneavosatra.

–         Asa ii spuneti si sotiei dumneavoastra? Eu nu am parerea aceasta despre sotul meu.

Barbatul era de-a dreptul descumpanit. Frumusica, blonda, intuitiva, inteligenta. Genul de femeie care fascineaza barbatii. Ea ii ceru sa opreasca. A ajuns acasa, locuia intr-unul din blocurile acelea inalte, de langa sosea. Vru sa ii plateasca pentru transport, dar el nu accepta.

–         A fost o calatorie, intersanta, placuta si scurta. Poate ca totusi, imi faceti o favoare si acceptati, candva o cafea.

–         Vedem, spuse ea zambind. Desi in sine ei stia précis care era raspunsul la aceasta invitatie: never-ever.