Arhive blog

un ardelean la parlament


Domnul Ovidiu, este primar in comuna ardeleana Marea. De origine oltean, are in sange perseverenta si sangele mai viu, specific sudistilor. Stim ca ardelenii ii numesc pe cei din provinciile din sud, “mitici”, datorita faptului sa multi dintre ei se numesc “Mitica”, o prescurtare a numelui Dumitru. Apelativul e utilizat in special, cand e vorba despre fapte indoielnice, pe care,unii dintre romanii din sud, le fac. Dar Ovdiu nu se supara cand uneori mai aude ca vreun satean suparat ii mai arunca in spate vorba asta. El nu se simte deloc mitic. Se simte ardelean pentru ca a locuit aici, din copilarie, cand parintii s-au mutat cu serviciu la Cluj. Ce a pastrat insa din specificul sudului, in afara de temperament, este accentul. Vorbind corect, fara tonul cantat al ardelenilor si fara influentele maghiare in accent, nu prea poti stabili exact de unde provine, din ce parte a tarii.

Ovidiu este un primar foarte activ. A reusit sa faca multe pentru comuna sa. A asfaltat strazi, a reusita sa ” traga” gazul si apa in comuna, a racordat-o la reteaua de canalizare. A obtinut chiar si o centrala telefonica electronica pentru telefonia fixa, inaintea ca in oras sa fie una. A infratit comuna cu localitati din alte tari europene in ideea de a dezvolta turismul rural si anual, cateva zeci de familii straine isi petrec vacantele in casele taranilor care vor sa-i cazeze. A oferit sprijin celor care vroiau sa deschida firme si sa creeze locuri de munca. Cu alte cuvinte, a stiut ca trebuie sa faca sa dezvolte localitatea si a reusit. Toate acestea se intampla in 1998, cand, la guvernare se afla Conventia National Democrata, un guvern format din diferite partide politice, mai putin, social-democratii. Ovidiu intrase in politica la PSD. A inteles insa repede ca, nu conteaza din ce partid faci parte. Daca vrei sa ai rezultate si sa poti realiza proiectele comunei trebuie sa fii mereu cu cei de la putere. Meregea cel putin o data pe luna la Bucuresti. Avea intalniri cu parlamentari, cu ministri, incercand sa obtina sprijin si finantari, pentru proiectele locale. Acolo insa se lovea de o problema. Daca ministrul era liberal, conforma algoritmului, ministrul secretar de stat era de alta culoare politica. Daca era liberal, sigur nu-l va ajuta. Asa ca s-a adaptat imediat. Cand ajungea la poarta, in buletin, punea o bancnota de 100 de mii, iar portarul foarte amabil ii spunea numele ministrului sau al secretarului, sau al altei persoane cu care Ovidiu avea treaba, precizand si partidul din care facea parte. In anticamera, cand secretara il intreba duios din ce partid face parte, Ovidiu pretindea ca face parte din acelasi partid cu persoana cu care avea treaba. Pana la urma, el nu se omora cu politica. Vroia doar sa rezolve problemele comunei. Si pentru asta se dadea peste cap. Nu odata a trebuit sa vina la guvern cu cativa miei de Paste sau cu porci de Craciun, fara a mai vorbi de damigenele de vin sau palinca. Daca asa se cere e musai sa joci dupa cum se canta. Altfel risca sa fie doar un functionar intr-un birou, fara nici o realizare. Ovidiu, observa de de fiecare data cand vine la Parlament, e obligat sa ii puna bani portarului, in buletin. Si nu intelegea de ce. Odata s-ahotarat sa-l intrebe ca sa-si lamureasca nedumerirea.

–          Auzi, vreau sa te intreb ceva.

–          Da, poftiti. Despre ce e vorba?

–          De ce numai eu trebuie sa pun bani in buletin?

–          Pai dumneavoastra sunteti din Ardeal.

Portarul spuse asta zambind si stiind ca din alte zone, oamenii nu sunt atat de darnici.

–          Dar de unde stii dumneata ca eu sunt din Ardeal?

–          Pentru ca de fiecare data cand intrati pe poarta, va stergeti pe picioare.

Ovidiu ramase interzis. La asta nu se astepta. Asta e problema cu ardelenii. De atunci, Ovidiu nu se mai sterge pe picioare cand intra la parlament dar portarului, ii pune mereu banii in portofel.

Publicitate

stick-ul


Angela veni de dimineata la birou. Isi stia deja programul zilei pe dinafara. Avea ceva de listat la imprimanta dar tocmai acum se intamplase sa se termine tusul.  Iar va trebui sa mearga la copycenter. Uneori era indignata pe sefii ei, doi asociati, un barbat si o femeie, care nu investeau nimic in tehnica de birou desi aveau multe documente care trebuiau listate si arhivate si nu era indicat sa apeleze la firme din afara. Ca orice institutie au si ei documente secrete. Patroana era cam bolnava, venea doar uneori si lasa pe mana asociatului, Mihnea Roman. Acesta mai avea un loc de munca la primarie si nu avea timp de firma. Venea doar din cand in cand, daca se intampla sa aiba cate o intalnire ce trebuia ferita de ochii lumii. Daca era dupa Angela, toate intalnirile lui Mihnea ar fi trebuit ferite de ochii lumii pentru ca ea nu il vazuse decat in compania unor persoane indoilenice, fiecare din diferite considerente. Cautand sprijin pentru dezvoltarea afacerii Mihnea candida pe listele unui partid pentru un fotoliu de deputat si acum era mare agitatie. Starea aceasta i-o inspira si ei incat de multe ori, nu ii venea sa se apropie de birou. Azi, era una din zilele acelea. Stresanta. Ajunse ca de obici, punctuala. Aerisi, facu cafeaua si astepta sa se faca ora 9. Gasi pe masa un stick si copie pe el contractele si formularele de care avea nevoie. Se duse la copycenter si se aseza la coada, sa le poata lista. Dura cam mult pentru ca aici, la copycenter se faceau operatii diverse, era o tipografie digitala si se ocupau de mult mai multe productii tiparite nu doar de copii xerox. Se intoarse in cele din urma la birou. Telefoanele sunau iar Mihnea, in mod neobisnuit, striga in gura mare, se certa cu angajatii si rascolea totul. Cearta sefului o lovi in fata, de cum intra.

–         Salut! S-a intamplat ceva? – Angela il privi circumspecta.

–         Da! Aseara am trecut pe aici si am lasat stick-ul meu. Acum nu-l mai gasesc si am mare nevoie!

–         E vorba de acesta? Ea scoase din poseta stick-ul cu care fusese la copycenter.

–         Da! De ce mama dracului l-ai luat? Era al tau?

–         Nu, dar era pe birou. Are ceva? Doar l-am restituit. Nu l-am luat pentru mine.

–         Da- urla el in continuare ca un nebun- acolo aveam toata evidenta populatiei din Cluj, pe el. Si tu te-ai dus cu el la copycenter. Proasta ce esti! Puteam sa-l pierd sau sa ajunga pe mana nu stiu cui!

Ii smulse femeii micul obiect din mana si iesi turbat pe usa. Anglei i se umplura ochii de lacrimi. Colegii asistau stupefiati la scena. Ea nu intelegea reactia aceasta neobisnuita. E adevarat ca nu verificase continutul stick-ului dar la una ca asta nu se astepta. Mai bine va pleca din firma aceasta unde nimic nu functioneaza ca lumea. Sigur poate mai mult de atat, decat sa fie secretara unor imbecili. Stia ca Mihnea avea un var care lucreaza la politie. Dar de ce i-o fi dat acesta toate datele personale ale clujenilor? La ce ii vor fi folosit lui Mihnea si de ce ii e permis cuiva sa aiba acces la orice informatie secreta doar ca are un var sau un prieten intr-o pozitie cheie? Angela se retrase tremurand la biroul ei si isi baga nasul intre documente. Dupa cateva ore, aparu si Mihnea. Isi ceru scuze pentru reactia lui. II explica ei cat de importante erau informatiile acelea si ce riscuri erau daca ajungeau pe mana cui nu trebuie. Si mai ales se gandea la ce consecinte ar fi aparut daca se afla ca el detine toate datele acelea. Angela ii accepta tacuta scuzele si argumentele. Sigur va pleca de aici. Individul acesta e periculos. Cica mai vrea sa candideze! Vai de capul ei tara, daca astia ii sunt politicienii!

Secretara si criza


Tanara, a venit la interviu, dupa ce si-a depus cu cateva zile inainte, un CV. Redactat frumos, pe doua pagini, prezenta un scurt istoric al vetii ei personale si profesionale. Vechime, pe postul de secretara nu prea avea. O avantaja faptul ca lucrase totusi, 6 luni. Ca stia limbi straine si terminase o facultate in domeniul coumunicarii. Cand a intrat pe usa, a facut o impresie buna. Tinuta decenta, fara accesorii. A raspuns bine la toate intrebarile, sigura pe ea. Directoarea, Elena Popa sustinea interviul si a fost aproape convinsa. De regula, cei care vin la interviu, se prezinta cu lectia invata, stiu ce vor sa auda angajatorii. Daca la prima faza sunt convingatori, la proba practica nu mai pot mima.
– Haide totusi, cateva zile sa facem o proba de lucru, sa vedem cum te descurci.
A doua zi, fata punctuala. Primeste instructiuni. Supravegheata cu coada ochiului de directoare, noua secretara raspunde la telefon.
– Alo! Alo! Doamna Popa, nu inteleg ce vrea clientul, spunea ea uitandu-se la receptor.
– De ce? In ce limba vorbeste? Nu stii? Ziceai ca stii limbi straine. Ia da sa vad.
Intre timp, clientul inchise, fara sa stie ca secretara, in loc sa raspunda, de emotie se holba la receptor. Clientul suna din nou.
– Buna ziua. Acum ma auziti? Am sunat pentru oferta dvs si sunt interesat intr-o colaborare. As vrea sa stabilim o intalnire.
Elena Popa, prelua mesajul si ii facu programarea. Nu vorbea limbi straine. Dar nici fata, nu prea le avea, nici macar cu propria limba. Ce o fi facut ea la fostul loc de munca? Cum prelua mesajele si cum vorbea cu clientii? La sfarsitul zilei, se gandi totusi sa ii mai dea o sansa.
– Haide si maine, sa vedem, pana maine iti trec emotiile. Te rog sa faci curat in birou. Fiecare lasam ordine la locul de munca. Firma de curatenie vine doar o data pe saptamana. Tanara dadu din cap aprobator. Lua matura, si mopul si facu curat doar in jurul biroului personal, pe o raza de 1 metru.
– Cum, intreba Elena, doar atat? Si restul biroului?
– Acolo, sa mature si sa stearga praful cine a facut dezordine. Eu nu. Asa e corect. Azi am stat 8 ore si zece minute. Maine pot sa vin cu 10 minute mai tarziu?
Directoarea ramasese interzisa.
– Hm. Iti fac un favor. De maine poti sa nu mai vii deloc. Ai marea sansa sa te afirmi oriunde in alta parte.
Tanara se ridica ofensata, bombanind ca angajatorii sunt neseriosi, care nu fac altceva decat sa traga pielea de pe angajati. Si oricum, nu-i platesc suficient. Mai bine asa, ca oricum, ea are facultate, si oricand isi poate gasi un job bine platit.
– Stii cine te asteapta dincolo de usa? Intreba directoarea, amuzata, intrigata si indignata de prostia fetei cu studii inalte. Criza. Ca angajatorii sigur nu o sa bata pentru performantele tale.