Arhive blog

Fantezie in violet


Barbatul privea usa metalica a apartamentului incercand sa gandeasca, sa isi imagineze ce se ascundea dincolo, si sa perceapa, cu toate simturile, parfumuri, mirosuri,sunete. Nimic. Parca avea in fata un zid. Pe casa scarii nici tipenie de om. Batraneii care vor fi locuind, cu siguranta ca stau ascunsi la umbra toropiti de caldura verii ori bantuie prin oras plimbandu-se cu autobuzul, profitand de gratuitatile oferite de primarie. Nimeni nu mai sta la panda cu ochiul pe vizor. Barbatul, un tanar in jur de 35-38 de ani se mai analiza inca o data, isi studie cu grija tinuta sa nu aiba scame, isi privi pantofii sport din piele gri, isi verifica bratara de la mana, din aur masiv, sa stea in pozitia preferata. Cu un ultim gest de retus, isi trecu degetele prin parul saten deschis. Apasa pe butonul soneriei si melodia ei suna in triluri, spargand in fragmente de cristal, tacerea amiezii. Dincolo de usa, auzi pasi apropiinduse fosnind. O tanara bruneta, mladioasa, ii deschise studiindu-l cu o privire indrazeata, aproape sfredelitoare. Se fastaci putin, suprins de atitudinea ei directa incat isi simti mainile umede de transpiratie.
– Buna ziua! Poftiti! Sunteti domnul care ati sunat dimineata?
– Da. Am crezut ca am nimerit gresit.
– Nu. Cu mine ati vorbit.
Barbatul o studie atent. Halatul din matase, in nuante de violet cu care ea era imbracata, ii ascundea liniile trupului, ca o fina tesatura aruncata peste o amfora. Parul i se revarsa pe spate, intr-un contrast placut. Ii vazu degetele lungi si delicate, cu unghii colorate intr-un roz viu, inspirand senzualitate. Era desculta si picioarele ii erau afundate in covorul albastru, gros. Fiecare miscare a ei lasa sa strabata cate o adiere fina, de flori de liliac, parfumul ei preferat, probabil.
– Mi-ati pregatit ce am discutat?
– Da. Am aici un pachet. Poftiti inauntru, il invta ea. Ii intinde o cutie gri, legata cu o funda violet.
Tanarul o deschide, se uita inauntru si se apropie cu obrazul de continutul cutiei incercand parca sa inspire parfumul ce venea din cutie. Apoi accepta sa fie servit cu o cafea si pana cand ea fu gata, admira incaperea in care fusese invitat. Un living mare, cu o canapea de piele, o biblioteca in care erau expuse cateva bibelouri si tot pe atatea carti, doua fotolii si o masuta pe care era aruncat ziarul Piata de la a la z, o publicatie ce contine doar anunturi de mica publicitate. Draperia inchisa pe jumatate punea in penumbra intreaga incapere iar copacii din fata ferestei imprastiau lumini si umbre verzi. Primi cafeaua fierbinte si in asteptare intreba despre costul pachetului.
– A, nu costa nimic. E cadou, spuse ea, incercand sa citeasca ceva de pe expresia fetei lui. Nu vedea nimic doar un usor zambet destins, poate chiar de circumstanta. Am insa o petentie, continua ea, netulburata. De o vreme sunt singura si as vrea sa simt atingerea mainii unui barbat. E singurul pret pe care vi-l cer.
Din nou fu luat prin suprindere. Cu miscari lente si sigure intinse mana spre ea si dadu deoparte halatul, dezvelindu-i intai un picior. O studie si ea se lasa studiata sin timp ce el, cu vaful degetului aratator desena o linie ascendenta de la genunche in sus. Se dezbracara incet, ca intr-o continua prospectare. ea observa ca el nu poarta lenjerie. El o lasa sa isi scoata incet chilotii din dantela roz, apoi ii ceru.
– Te deranjeaza daca ii imbrac? Oricum nu ii mai porti.
Ea incuviinteaza tacut, dand din cap si asteapta, pandind plina de curiozitate miscarile lui. Dorintele ei vibraeaza puternic incercand sa anticipeze clipa si urmatoarea miscare. Facura dragoste cu pasiune, fara inhibitii , ca intre doi vechi amanti. Timpul, cu minute si ore, se topise in asfintit, in luminile rosiatice, stinse incet de umbrele inserarii. Prin perdeaua trasa, se zaresc stelele cum incep sa strapunga panza albastra a cerului. El iese din baie, mirosind proaspat si se pregateste de plecare. Ia cutia gri, legata cu funda aceea violet, de pe masuta din sufragerie si se indreapta spre usa.
– Daca mai doresti iti mai pot pregati un nou pachet.
– Saptamana viitoare.
– Atunci suna-ma marti. La aceeasi ora. Ma bucur ca am citit anuntul tau.
El surase si confirma. Pleca, fara sa intoarca privirea. Ea aprinse lampa si se aseza in fotoliu savurand o tigara. Arunca o privire peste ziarul deschis la mica publicitate si vazu anuntul pe care il incercuise ieri, cu un marker negru:” cumpar chiloti de dama, folositi”. Asta purta el in cutia aceea, in drumul spre casa si o amintire de seara in matase violeta.

Duzina de cuvinte- O lectie de o viata


E iarna si orasul e cufundat in intuneric. Pana si carciumile s-au inchis impartasind acea conspiratie a tacerii. Pe stalpi, din loc in loc, becuri palide imprastie cu zgarcenie lumina. Latratul unui caine mai sperie din cand in cand intunericul, vrand sa alunge fiinte, doar de el vazute ori simtite. Atarnata pe bolta ca un taler alb printre stele palpaitoare, luna imprastie o lumina alb, inghetata, facand sa scanteie mormanele de zapada, lasate ici si colo, pe trotuare. Strada aceasta, urca pana in varful Dealului, printre blocuri si se opreste in poarta unei unitati militare. In stanga si in dreapta pornesc doua alei. Cea din stanga, duce o la scoala de cartier. Aleea din dreapta, se continua in paduricea tanara, batuta zi si noapte de localnicii, care merg la gara, scurtand drumul ori la fabricile de conservare a legumelor.
Tanara urca strada, pas cu pas, clampanind strident cu tocurile fara flecuri ale cizmelor ei scalciate. Se infsoara strangnd pe langa ea un fas lung, imblanit. Parul ii cade in dezordine pana pe umeri si parca nu ii pasa. Ajunsa in varful strazii, o coteste pe aleea din dreapta aruncand priviri furise inapoi. Totu-i pustiu, nu e nimeni pe drum, doar pasii ei: pac,pac,pac!
Candentat, strident, ca un cutit pe sticla, zgarie cu tocurile bucatile de piatra cubica din pavaj, acoperite cu un strat lucios de gheata. Luna arunca lumini pe fata ei, si pe obrajii inrositi, se vad cararile a doua lacrimi impreunate sub barbie. Isi continua drumul spre padure, pe carare. Luneca si cazu langa o tufa de alun, inghetata, acoperita cu o dantelarie alba. Auzi zgomote, venind pe acelasi drum pe care venise si ea. Voci de barbati, pasi apasati, in puterea noptii. Se ridica speriata si o lua la fuga intrand in padure. Unul dintre barbati, ceru o tigara.
– Costele, cand ai fost ultima data in permisie?
– Saptamana trecuta.As fi stat acasa macar un an, dar datoria ca si raia. A trebuit sa ma intorc…Mai, voi ati auzit ceva?
– Pe frigul asta, la miezul noptii? Nici cainii nu latra. Unde ai auzit?
– In fata noastra, un sunet, adus de vant.
– Stati asa. Eu am auzit. Un mieunat de pisica. Hai sa vedem. Cine a avut suflet sa ii lase pe un astfel de frig, sa inghete?
– Pai, si ce faci cu ei?
– Ii lasam in scara unui bloc, poate se indura cineva sa ii creasca. Poate ca altii nu sunt asa de fara inima.
Barbatii, trei soldati in termen erau in patrula si aveau sector pe zona aceea. Sunetul se auzea, din ce in ce mai bine. Se apropiara de tufa de alun si ramasesera cu ochii atintiti, asupra ghemotocului din zapada. Privelistea era dincolo de cuvinte. Dintr-un ghiozdan de carton, vechi, ieseau manutele si capul unui pui de om. Rosu, aproape inghetat, cu ultimele lui puteri se chinuia sa scanceasca, strigand in felul lui, cu primele sunete din viata lui plapanda, dupa ajutor, nevrand sa paraseasca atat de repede, aceasta lume, in care abia a ajuns. Cele cateva zdrente din jurul sau nu il puteau feri de muscatura cumplita a frigului. Costel se descheie la haina, il lua in brate si il baga pe micut la caldura.
– Florine, du-te repede la poarta unitatii si cere sa ne dea o masina. Pana vine ambulanta trece multa vreme si cine stie ce ar putea pati! Intorcandu-se spre micut, incepu sa ii vorbeasca, de parca ar fi stiut dintotdeauna ce trebuie sa faca.
– Doamne, micutule, Dumnezeu ti-a dat zile! Esti un pustiulica foate norocos si nu voi uita noaptea aceasta, cat voi trai. Cine n-a avut minte si te-a lasat aici singur, in miez de noapte, pe gerul acesta?
O masina din unitate ajunge si ii preia de pe drum. In cateva minute ajung la spital, unde doctorul Dorneanu, ii preia imediat. Comandantul telefonase deja la Urgente si sectia de nou-nascuti era in fierbere, sa il salveze. Doctorul, un barbat la 50 de ani, inalt si carunt incepu sa il consulte. Se minuna de rezisenta si indarjirea cu care micutul se luptase sa traiasca.
– Baieti, i-ati salvat viata! Daca mai dura cateva minute era inghetat. E norocos.
– Tovarasul doctor, putem sa ii dam nume?
– Haideti sa va aud, zambi doctorul.
– Noi suntem trei in patrula, dar cum nu poate avea trei nume, ii dam unul. Vrem sa il cheme Florin.
– Florin sa fie! Intorcandu-se catre asistente. Ati auzit fetelor? Sa nu uitati. Micutul are deja trei tati si un nume. S-a nascut intr-un ceas cu noroc. Chiar daca nu are decat cateva ore, a primit deja cateva daruri importante.
Vestea baietelului abadonat in padure s-a raspandit repede in oras. Militia a inceput sa faca verificari. In cele din urma au gasit-o pe mama. O eleva de liceu, de 17 ani, speriata de amenintarile unui tata violent, care ii spusese ca o omora daca il face de rusine. De frica parintelui ei, un betiv agresiv pentru care principalul argument era palma grea, temandu-se sa nu fie alungata de acasa, si-a abandonat copilul in padure.
Simona ajunsese la spital. Il cunostea deja bine incat se simtea deja de-a casei. Ii stia mirosurile si forfota, si traia secvente de viata si de drame, odata cu ceilalti pacienti ale caror drumuri se intersecteaza aici. Venea des cand tatal ei facea cate o criza, chinuit de o boala veche trebuia sa se interneze. Auzise de povestea baietelului si era curioasa sa il vada, cum arata. Se duse la sectia de Nou nascuti si le ruga pe asistente sa il aduca. Micutul avea deja cateva zile. Acoperit de o paturica bej, legat strans, bebelusul dormea. Asistenta zambi. I-l dadu sa il tina in brate si se indragosti de el, pe loc. Fiinta asta atat de micuta a rascolit un intre oras.
– Ne-a dat tuturor o lectie de viata! Domnul doctor s-a minunat ca a fost posibil sa supravietuiasca, atat de mic, pe frigul acela.
– Doamna Batinas, as putea sa il infiez eu?
– Dumneavoastra? Dar nu aveti copii?
– Nu. Sunt singura si nu am copii. Locuiesc doar eu cu tata intr-un apartament. O sa am grija de el, ca altfel, cine stie ce se va intampla si pe unde va ajunge.
– O sa vorbesc cu domnul doctor. Cred ca e posibil si ar fi minunat sa aiba o mama care sa ii poarte de grija. Insa procedurile vor dura. Va trebui sa va pregatiti pentru asta.
– Nu e nimic. Am timp si rabdare. O sa fac tot ce trebuie.
Simona se desparti cu o strangere de inima de “copilul ei”. Urca scarile la interne si intra in salonul tatalui ei. Batranul statea sprijinit de perne.
– Cum esti azi, tata?
– Pai, cum sa fiu. Asa si asa. Asta noapte nu am putut dormi si am auzit cand a venit salvarea. Oamenii zic ca a fost un accident. Multe se mai intampla.
– Tata, vreau sa iti spun ceva. Am fost acum la Maternitate. Nu, stai linistit, eu nu am nimic. Vreau sa infiez baietelul acela, de saptamana trecuta. Sa am si eu un suflet langa mine, la batranete.
– Dar nu ti-a fi greu, draga tatii? Mai sunt si eu pe capul tau, si ai serviciu…
– Tata, nu e greu, o sa le fac pe toate, stai linistit. Nu tu m-ai invatat sa gandesc cu sufletul? Sufletul meu imi spune ca, trebuie sa am grija de micut.
– Atunci fa asa cum simti. Inseamna ca asa ti-e scris si asta nu poti sa schimbi.
Simona incepu un drum anevoios si dupa cateva luni, copilul era fiul ei. De primit, l-a primit acasa mai devreme. S-a chinuit mult cu el. Frigul ii afectase rinichii si prima data a stat in sezut pe la 5 ani. Recuperarea a fost anevoioasa. Dar ea a avut rabdare dumnezeiasca dar fiecare effort i-a fost rasplatit. Apoi, a venit vremea sa mearga la scoala. S-a dovedit a fi foarte inteligent. La terminarea liceului a reusit la medicina. S-a intors in oras, la spitalul care i-a fost prima lui casa, la sectia aceea, unde s-a renascut. Copiii de acolo, sunt legati sufleteste de existenta lui. In fiecare dimineata e cu ei si le zambeste cu blandete. Vieti noi si mici, care vor fi mari candva. Florin s-a facut un barbat frumos. E bland si rabdator, firea Simonei, de parca ar fi fost al ei, dintotdeauna.
Intors de la spital, opreste la florarie si cumpara un buchet de flori. Intra in casa si i-l ofera Simonei. O imbratiseaza si o saruta pe frunte.
– Pentru ce e asta?
– Pentru tine. Daca nu ai fi fost tu, si alti cativa oameni adevarati, clipa aceasta ar fi fost vesnicie pentru mine. Nu stiu cum am sa iti pot multumi ideajuns, vreodata.
– Imi multumesti in fiecare zi, pentru ca existi, baiatul mamei.

In Clubul Psi, in Duzina de cuvinte au mai postat:
Psi,
O fata naiva
Scorpio, Cita, Cammely,Vero, Carmen Dana vienela