Ingradiri sociale- (partea a doua)

Zilele care urmara, fura pentru Dan chinuitoare. S-a gandit aproape tot timpul la propunerea Alinei. El, barbatul care divortase pentru o tradare, sa accepte asta ca si cum asta, era in firea lucrurilor! Nu se vedea in stare de acest compromis cu propriile principii. Dar daca i-ar cere ei exclusivitate, ce ar putea oferi in schimb pentru masura renuntarilor ei? El nu se gandea, nici pe departe, la o noua casatorie, ori o relatie de lunga durata ar fi fost o mostra de egoism din partea lui, pentru ca asta insemna ca, ea sa isi iroseasca o parte din viata, din tinerete, alaturi de el. Pe de alta parte, nu putea nici sa renunte la ea. O simtea ca o prezenta puternica in viata lui, de parca aceasta legatura era de cand lumea, instituita. Sa accepte propunerea ei ori sa asculte de orgoliul sau de barbat? Dilema il framanta si nu ii putea da de capat. Stia ca daca nu va accepta propunerea ei, relatia lor se va termina si el nu era pregatit sa o piarda dupa ce abia o castigase. Sau cine pe cine castigase? Ea avea dreptate. Nu era dragoste, era altceva. Avea un sentiment indefinit de neputinta si durere, infasurat intr-o dorinta puternica da a o pastra. Sentimentul barbatului care trebuie sa controleze, sa domine femeia din viata lui devenise acut. Vineri pe la pranz, Alina il suna sa il invite la vernisajul unei expozitii.
– E o prietena care picteaza foarte bine, e talentata. Apoi, daca vrei, putem lua masa de seara impreuna la restaurant.
Dan accepta, desi nu luase nici o hotarare, framantat de aceeasi dilema. Se intalnira in fata Librariei Universitati, ca sa aiba timp sa faca pe jos cativa pasi pana la Muzeul de arta. Alina avea un buchet de irisi si lalele alb-galbene. O privi cu admiratie, puratand o bluza vaporoasa, ce lasa sa i se vada, abia perceptibil, conturul siluetei. Avea un parfum fin, subtire, ca o briza. Se simtea foarte mandru in compania ei iar privirile admirative ale barbatilor pe langa care treceau, il faceau sa se umfle in pene. Ajunsera la timp la muzeu, si prinsera vernisajul. Admirara tablourile pe care el le gasi interesante si realizate intr-o tehnica speciala, noua pentru el, ca necunoscator de arta.
– Casandra, ai fost magnifica azi, ii spuse Alina, imbratisand-o si oferindu-i florile. Uite, vino sa-ti prezint un prieten. El e Dan.
Plasticiana ii intinse mana diafana, de zeita. Apoi, dupa doua cuvinte, fu rapita de niste critici, ca sa discute despre picturile ei.
– Haide sa plecam. Am vazut ce era de vazut. Unde vrei sa mergem la masa?
– Ai vreo propunere?
– Hmmm…Hubertus? Hai sa incercam ceva cu specific vanatoresc.
– Sunt generos si te las sa alegi, glumi el. Oricum esti din Cluj, deci esti de-a casei. Stii mai bine decat mine locurile asa ca am incredere in sugestiile tale.
Intrara in restaurant si in asteptarea comenzii, ciocnira un pahar de vin. Dan abia il atinse, dar ii placea aroma.
– Cum ti-a parut, Casandra? Intreba ea.
– O artista talentata. Ii prevad o cariera stralucita.
– Lasa asta. Cum ti-a parut din punct de vedere fizic?
– Draguta, rafinata, senzuala, cam asa cum ma asteptam eu sa fie o blonda.
– Ai fi fost atras de ea intr-o alta conjunctura? Intreba ea zambind si scrutandu-l sa isi dea seama, daca e sincer ori nu.
– Nu stiu. Probabil ca da.
– Si eu.
– Si tu ce?
– Si eu am fost atrasa de ea. O gaseam foarte senzuala, tentatia aceea pe care o ai cand vezi zmeura ori ciresele. Imi venea sa musc din ea.
– Cum? Ai facut dragoste cu ea, intreba el suprins.
– Da. S-a intamplat acum doi sau trei ani. Am avut o relatie scurta dar am ramas bune prietene.
– De ce te atrag femeile?
– Nu ma atrag. Dimpotriva. Dar pe ea am simtit-o altfel decat pe celelalte. Mi se parea ca un pui de caprioara si am dorit-o din prima clipa in care am vazut-o. Ne-am cunoscut la o petrecere privata, era ziua unui coleg de facultate. Am urmarit-o toata seara cu privirea iar la un moment dat, cand s-a dus la baie am urmat-o si am inchis usa dupa noi. Am mangaiat-o pe obraz , i-am simtit tremurul iar inainte ca sa poata protesta, am sarutat-o. A scancit ca un pui fara sa se impotriveasca. “Te astept la plecare si te conduc pana acasa” i-am soptit. Si ea a venit ascultatoare, doua ore mai tarziu. M-a invitat la o cafea, pe care insa nu am mai reusit sa o preparam. Simteam ca o doresc intens si abia asteptam sa o descoper si sa o explorez.
Dan se uita la ea fascinat. Daca nu ar cunoaste-o ar crede ca minte.
– Mi se pare ireal ce spui tu.
– E real. Ne-am vazut in perioda urmatoare, apoi ea si-a gasit pe cineva si eu la fel, asa ca ne-am despartit. Am ramas insa bune prietene. Dar daca doresti, as putea vorbi cu ea.
– Nu. Nu doresc, prostesta el vehement la gandul ca Alina ar putea negocia cu o alta femeie pentru el.
– E in regula, daca nu doresti.
Sosi si comanda. Mancara in liniste incat li se puteau auzi gandurile lunecand usor in pasi de dans. Dan era inca fascinat de discutia cu ea. Avea senzatia ca e la vanatoare si ca toate simturile i se ascutisera. Erau deja la desert. Si nu-si putea imagina ce va fi in clipa urmatoare.
– Uita-te in jurul tau, ii spuse ea.
– De ce?
– Cauta din privire, o persoana care ti se pare interesanta, indiferent ca e cu cineva ori nu.
– Pai, de exemplu femeia aceea in taior crem ce pare o femeie de afaceri.
– Imagineazati-o in pat, langa tine, goala. Ai vrea sa faci dragoste cu ea?
– Nu stiu. Cred ca da.
– Ce te atrage la ea in fara de aspectul fizic?
– Forta delicata si siguranta, pe care degaja.
– Adica vrei sa o posedezi, sa o domini. E sentimentul posesiei. Vezi, e un joc. Asa ma joc si eu. Nu esti indragostit de ea dar o doresti, instinctual. Ai vrea, daca ar fi, sa o intalnesti frecvent?
– Nu, nu cred.
– Bine. Acum, cred ca ai inteles ideea. Haide sa plecam.
Plecara si pana acasa abia daca schimbasera cateva vorbe. Dan traia intens niste sentimente necunoscute avand senzatia ca se afla sub influenta unor narcotice, desi isi simtea sangele pulsand in vene. Toate simturile lui, si cele pe care nu stia sa le aiba, se trezisera la viata si tindeau spre ea, atrase magnetic. Nu-si mai putea controla propria vointa si singurul lucru pe care il stia precis era ca o dorea. O studie cu coada ochiului sa vada daca ea inelege ce se intampla cu el. Ea degaja aceeasi senzualitate hipnotica, pe care o mai vazuse. Urcara in dormitor si se daruira unul celuilat, fara cuvinte, ca doua flacari ce invie dupa o ardere mocnita in propria cenusa, cu pasiune tulburatoare, descoperind in a face dragoste o arta dusa pe culmile sublimului.
Dan se trezi dimineata, cu lumina verde scaldand incaperea. “Verde de Egipt” gandi el. Cobori in bucatarie si pregati o cafea pe care o duse sus. I-o aseza pe noptiera, o saruta pe frunte, apoi pe buze, si ea se trezi vesela, de parca noaptea trecuta nu ar fi fost existat.
Cafeaua fu un bun moment de dicutii filozofice.
– Ce faci? intreba el.
– Te testez, zambi ea. Imi placi. Stii multe si inveti uimitor de repede.
– E cam tarziu sa invat. Am niste ani.
– Nu, mintea cere doar putin efort si fiecare este rasplatit din plin. Te-ai gandit la discutia noastra, din zilele trecute?
– Da. Dar nu stiu ce sa spun. Pentru mine e ceva neobisnuit.
– Cred ca stii ca nu poti amana. Ascultati instinctele, nu mintea si ia o hotarare acum.
– Hmmm… Accept. Dar am si eu niste conditii.
– Care?
– Sa nu ma minti si cand te intreb sa imi spui adevarul.
– De acord. Si mai care?
– Sa nu te intalnesti cu acelasi tip mai mult de doua ori, iar daca exista sentimente fata de anumite persoane sa imi spui si sa incetam relatia noastra.
– Sunt de acord cu ambele conditii, raspunse ea cu liniste si siguranta, fara a mai sta pe ganduri.
– Ok. Acum avem un parteneriat si niste clauze. Haide jos sa gatim ca imi este foame.Se simtea confortabil, ca si cum un univers interior s-a deschis si plutea, un soim cu aripile larg desfacute.
In saptamana ce urma, se vazura aproape zilnic iar Dan ii dadu Alinei o cheie. Renastea, recladit din propria lui cenusa, caramida cu caramida. Ea, il ajuta sa isi schimbe garderoba si lenjeria intima, hainele pe care le avea fiind prea vechi si neasortate, il invata sa isi aleaga parfumuri, el care nu folosise pana atunci, citea, asculta muzica, discutau politica sau despre arte si isi facu timp chiar sa alerge. Era uimit cum putea intineri de la o zi la alta. Pana si Calin, remarca, zambind complice, schimbarea lui vizibila.
Sambata, Alina propuse o iesire intr-un club de fite asa ca au ajuns si au intrat imediat in atmosfera. Unul dintre cei care o priveau insistent o invita la dans si ea accepta razand. Dan vazu scena dar nu zise nimic, insa un cutit fierbinte simti ca i se rasuceste in inima. Ea reveni dupa cateva minute si ii spuse la ureche:
– Plec cu el. Nu ma astepta in seara aceasta. Ne vedem maine si iti povestesc cum a fost. Te sarut.
Si pleca, iar Dan ar fi vrut sa planga de furie. Se chinui cu greu sa nu I se citeasca pe chip durerea, afisand o mina indiferenta si un zambet pal. Pleca in cele din urma acasa si se chinui in asternuturile sale, singur. Adormi tarziu, spre dimineata si isi promise sa isi goleasca minte de intamplarea aceasta si sa nu se mai gandeasca.
In seara urmatoare, ea aparu vesela, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si el nu o intreba nimic. Refuza sa stie. Alina disparea unori, cate o zi, doua apoi revenea. Uneori ii povestea ce se intamplase. Dan se obisnuise cu asta. Trecuse mai bine de un an de la prima lor intalnire.
Intr-una din zile ea ii telefona ca nu lipseste in weekend. Cunoscuse un tip la firma si vroia sa stea cu el o noapte doua. In cele din urma, Dan se obisnui sa nu o stie acolo tot timpul si nu cerea explicatii, dar cand cerea, ea ii dadea cu lux de amanunte. Se simtea linistit, nu isi dorea altceva si nu era dspus sa renunte la ea. La urma urmei, si el putea iesi, daca vroia desi nu isi propuse asta niciodata. Intr-una din seri, Alina il suna ca lipseste.
– Unde pleci, cu cine?
– Un tip, un italian.
– E interesant?
– Asa si asa. Am eu o curiozitate si vreau sa o verific.
Alina nu veni nici in seara urmatoare. El nu obisnuia sa o verifice. Nici ea nu il suna disperata, cand nu raspundea la telefon ori era ocupat.
Trei seri la rand ea nu aparu. Apoi suna ca e racita si nu poate isi din casa.
– Pot sa vin sa te vad?
– Nu. Ma fac bine repede, stai linistit. Nu vreau sa iti dau niste virusi.
Intr-o seara, intorcandu-se de la serviciu, ocoli, cu un client in cartierul Alinei.Se desparti de acesta si statu in masina, aproape de casa ei. Inima ii tresari in piept gata sa se sparga. O vazu coborand din masina italianului, o Alfa Romeo, rosie. Ea radia lumina aceea magica pe care i-o vazuse el candva. Era frumoasa si parul ei lung ii curgea stralucitor pe spate. Tipul, un barbat cam la 60 de ani, dizgratios, cu inceput de chelie, o lua dupa cap si intrara in apartamentul ei.Pareau un cuplu ciudat. Dan nu rezista si cu maini tremurande forma numarul ei de telefon.
– Buna, Alina! Ce faci? Cum te simti?
– Nu foarte bine. De trei zile nu m-am dat jos din pat.
– Pot sa trec pe la tine?
– Nu. Nu. O sa trec eu, maine sau poimaine.
Dan inchise telefonul si lacrimile ii curgeau pe obraz. Ar fi vrut sa se poata opri din plans dar nu putea asa cum nu putea sa isi dea seama daca plange de disperare ori de eliberare. Urca in dormitor si toata noaptea, statu cu perna in brate, plangand, sufletul lui umilit, zdrobit, zdrentuit.
In dimineata urmatoare, Alina, suna vesela.
– Buna dimineata! Ce faci? Esti trist?
– Da. Te-am vazut ieri. Eram la 10 metri de tine. Mai ziceai ca nu-ti pasa si ca a fost doar curiozitate. A trecut mai bine de o sapamana si asta mie imi spune ca ai facut niste alegeri. Eu nu mai am loc langa altcineva… Mai esti pe fir? E in regula…Nu e nimic…Doar ca incepand de azi, totul s-a terminat. Nu-mi plac tradarile. Nu plange. E tarziu. Si a inchis. Ii sunau in urechi hohotele ei de plans. Nu a crezut vreodata ca ii va fi atat de greu se se desparta de ea. Se rezema de perne si privi spre fereastra. Verde de Egipt, ca otrava. Nu, e verdele luminii si al vietii. Vantul aduse prin fereastra deschisa doua funze. A venit toamna!

Ingradiri sociale

Cu privirea in agenda de lucru, listele de clienti si planurile contructiei, Dan nici nu observa ca soarele era acum, spre asfintit. Lucra in fiecare zi, cu o anume disperare, de teama sa nu aiba prea mult timp liber, pe care nu ar fi avut cu ce sa si-l umple. Era singur la 49 de ani si parca ii disparuse cheful si rabdarea pentru noi cuceriri. Divortul il marcase iar tradarea femei pe care o iubise era un gest de neuitat si de neiertat. Pentru el, nu exista drum de intoarcere. Daca ai gresit, iti asumi si mergi mai departe. Clujul l-a descoperit in urma cu un an, in urma unui transfer. Nu s-a gandit ca va ramane aici, asa ca nu prea a avut timp sa isi faca prieteni. Credea ca va sta doar cateva luni. Intre timp, firma s-a inchis si a fost nevoit sa isi gaseasca un nou serviciu. Intamplarea a facut sa vina tocmai aici, la o firma de constructii iar seriozitatea si specializarile l-au adus repede la postul de director executiv. Usa se deschide iar din pragul ei, Calin, patronul, un tanar om de afaceri, il studiaza cu repros.
– Dane, ce faci tu aici? E sambata, du-te si tu acasa.
– Ma duc imediat. Nu am observat ca e atat de tarziu.
– Scuza-ma ca te intreb, nu obisnuiesc sa ma implic in viata angajatilor, dar tu nu ai pe nimeni, nici o prietena? Nu te asteapta nimeni acasa?
– Nu. Chiar nu. Nici nu m-am obosit sa caut iar la varsta mea, nu am rabdare sa mai bantui cluburile.
– Hmmm….Iti fac o invitatie la masa. Am sa o rog pe prietena mea sa isi aduca o prietena.
– Pai, stiu eu ca se zic?…
– Sa zici “da, multumesc”. Unde si la ce ora, trebuie sa ma prezint.
Dan izbucni in ras.
– Da, multumesc. Unde si la ce ora, trebuie sa ma prezint?
– Intai spue-mi ce preferi, ceva modern ori rustic.
– Modern. Azi nu am afinitati folclorice.
– E in regula. Las Vegas. E un restaurant pe Calea Manastur, nu e excentric, mancarea e buna si se poate discuta, fara sa ridici tonul ca sa acoperi coloana sonora. La ora 8 ne vedem acolo. Mai ai timp sa dai o fuga pana acasa. Hai, inchide biroul. Lumea nu se termina azi.
Ajuns acasa se trezi fara chef si s-ar fi trantit in pat, dar nu putea contramanda intalnirea. Isi puse la intamplare un pantalon de stofa gri si un pulover bleumarin, cu gandul ca, pana la urma, merge doar la masa. Ideea de a intalni pe cineva asa, il luase cam pe nepregatite dar nu avu timp sa se gandeasca prea mult. Intra in restaurant ca la o intalnire de afaceri, punctual. Nu-si pusese pana atunci problema cum arata femeia, pe care o va aduce Calin, cu el. Lui ii plac blondele. Experienta lui ii spune ca sunt mai rafinate, mai senzuale, mai apropiate de ceea ce cauta el in intimitate. Calin ii prezenta intai pe tanara blonda, prietena lui. Dan zambeste zicandu-si in sine: “Ironia sortii, trebuie sa ma multumesc cu bruneta”. Ea se ridica si ii itinse mana, cu o strangere scurta se recomanda.
– Alina Stroe, spuse ea scrutandu-l cu o privire indrazneata ce cauta adanc in ochii lui. Cunostea genul acesta de privire, al femeii care nu mai avea demult secrete in ce priveste relatiile cu barbatii, o privire sigura si flamanda, a panterei ce e gata sa se repeada asupra prazii, inainte de a o devora. La finalul mesei, Calin invoca o oboseala subita, isi lua prietena si pleca, asigurandu-l ca a trecut consumatia in contul sau, sa nu isi faca griji.
– Am ramas singuri, constata Dan.
– Da. Te sperie sa ramai singur in prezenta mea?
Dan Izbucni in ras.
– Nu. Cam ce ai vrea sa facem in seara aceasta?
– Avand in vedere ca inca nu te cunosc si e cam tarziu sa facem planuri, nu avem prea multe optiuni. Mergem la un club, ne zbantuim si bem apoi ajungem la tine acasa, ori sarim peste povestea cu clubul si ajungem la tine acasa.
– Nu sunt chiar pregatit de vizite dar daca nu te deranjeaza dezordinea cosmica, din apartamentul unu barbat singur, te invit cu placere.
Plecara, traversand cateva minute mai tarziu o parte din oras. Era o noapte senina, de inceput toamna, cand se amesteca mirosurile de verde si de ierburi arse, venite din Gradinile Manasturului, cartierul cat un oras. Oprira in fata unei vile. Apartamentul pe care firma i-l puse la dispozitie era generos, impartit pe doua nivele. Parterul era un living mare, cu bucatarie si bar intr-un colt, mobilat si decorat cu gust. La etaj, unde se ajunge urcand pe o scara in spirala, e dormitorul, o incapere mare, cu un perete de sticla, ce da spre o terasa, in fata careia se deschide o priveliste frumoasa, catre copacii din Gradina Botanica. Dan o pofti in living si cauta telecomanda combinei muzicale, facand sa umple discret incaperea, o muzica de relaxare, cu influente din orientul indepartat.
– Te servesc cu o cafea ori un pahar de vin?
– Un pahar de vin merge foarte bine cu momentul acesta. Ea duse paharul la buze si el ii urmari cu privirea linia delicata a mainii din varful degetului mic pana mai sus de incheietura. Ea nu parea insa sa fie atat de delicata dar il amuza comportamentul ei ce ii starnise interesul, ca a unui copil captivat de o jucarie.
– Imi place cum este decorat apartamentul tau. Are din combinatia cromatica a Egiptului antic, nuante de rosu, verde, si albastru. Banuiesc ca a fost mana unui artist, designer ori arhitect.
– Ai dreptate. Calin a adus un arhitect. Dorea sa amenajeze apartamentul pentru el, apoi s-a razgandit si s-a mutat la casa, asa ca sunt norocosul care se bucura de el.
– Vad si cateva picturi cu semnatura. Imi place. A reusit sa imbine stralucit modernul si vechiul, dand o pesonalitate distincta acestei incaperi.
– Ai terminat facultatea de arta, ori arhitectura?
– Nu. Psihologia. Dar imi place arta.
– Hmm… Suprinzator. Parca lumea nu mai cauta inspiratie in arta si nu se ocupa de asa ceva.
– Ai o perceptie gresita. S-ar putea sa constati, la o privire mai atenta, ca sunt multi iubitori de arta…Simt ca vinul acesta si-a facut efectul. Nu vrei sa urcam?
Urcara in dormitor, pierzandu-se in intunericul din camera, in care plutea invaluitor muzica aceea hipnotica. Mai tarziu, stateau amandoi epuizati in patul ravasit.
– Pot sa fumez o tigara in balcon? intreba el. Ai obosit?
– Putin. Du-te, te astept.
El reveni cateva minute mai tarziu si ea ii privea conturul trupului gol prin camera asteptandu-l in asternut.
– Ti-a placut? Intreba el desi stia ca nu asta era intrebarea potrivita.
– Sa zicem ca mai ai de invatat, raspunse ea cu o seriozitate, care il facu pe el sa rada.
– Am restante ori carente la capitolul acesta?
– La mai multe. Haide sa dormim. Iti explic maine.
Dimineata, Dan se trezi cu o aroma de cafea, ce venea dinspre noptiera. Lumina stracurata prin ramurile copacilor se imprastia verde si vesela in camera si se amesteca cu parfumul ei, abia perceptibil. Intinsa mana dupa cana de cafea si citi biletelul.
“Buna dimineata
A trebuit sa plec si nu vroiam sa te trezesc. Ma poti suna mai tarziu la numarul acesta…”
Dan zambi reconfortat in lumina verde si calda, amestecata cu parfum. “Verde de Egipt” gandi el zambind.
Se uita la perna, pe care dormise ea, ce inca mai purta amprenta capului ei si isi aminti parul negru si lung, rasfirat ce sclipea in bataia lunii. Intinse mana si mangaie perna. Nu se mai simtea singur iar aerul era mai dens, plin de senzatii si imagini. Dupa amiaza o suna.
– Buna, Alina… Ce faci?… Ai vrea sa ne vedem azi?…Dimneata ai disparut ca o naluca si a ramas in urma ta, doar aroma unei cafele. Trec sa te iau sau vii direct?
Cateva ore mai tarziu, ii deshise usa apartamentului. Aparuse cu un buchet de trandafiri crem si o sticla de vin de vin frantuzesc.
– Pofteste te rog inauntru. Nu am mai primit pana acum flori, de la femei, asa ca sunt cam stangaci in privinta asta. Am pregatit niste paste. Specialitatea mea nu e bucataria asa ca sper sa nu te otravesc.
Ea rase si se aseza pe sofa in timp ce inspecta cu privirea camera.
– Tu nu citesti? Nu vad carti nicaieri.
– In ultima vreme nu prea. Doar ce am mai imprumutat din cand in cand. Nu am timp sunt mai toata ziua la serviciu.
– Hmm.. Mie asta imi spune ca treci printr-o faza depresiva si va trebui sa te vindeci de asta. Mintea umana poate face atatea lucruri minunate.
– Alina, de ce ai facut psihologia?
– Vroiam filozofie dar nu as fi gasit un serviciu, care sa imi asigura o viata decenta asa ca am ales partea practica a lucrurilor. Apoi, dincolo de asta, aveam nevoie sa ma cunosc. In mine e o continua lupta cu principiile si cu ceea ce te lasa viata sa faci. Mi-a placut ce am invatat in facultate iar acum, lucrez intr-o companie mare la departamentul de resurse umane. E insa doar o etapa ca am alte aspiratii. Dar tu? Cum ai ajuns aici? Am inteles ca esti din Roman.
– Ei, viata si drumurile ei. Un divort, o detasare, apoi am ramas aici “alien” in Cluj. M-am indragostit de oras si de oameni si simt ca aici imi este locul. In timpul mesei avu timp sa o studieze. Gesturile ii erau naturale si degaja un farmec aparte, al persoanei care nu trebuie sa joace teatru ca sa para interesanta. Nu purta bijuterii doar un lant fin de aur la baza gatului, stralucea discret prin deschizatura de matase gri a camasii. Ochii caprui ii erau conturati usor in nuante de bej si gri, facandu-I sa para mai luminosi si mai expresivi. Buzele senzuale, cu un usor contur alburiu lasa sa se vada doua siraguri de dinti albi, perfecti, ca niste perle. Degetele ii sunt subtiri, cu unghii lacuite transparent, intr-o manichiura frantuzeasca. Cand se ridica de la masa, ii studie silueta si i se parea ca e intretinuta cu sport si exerctii facute la sala. Se simti dintr-o data batran. “De ce mi-o fi acceptat invitatia? Ea are doar 28 de ani, eu 49. E o diferenta prea mare. Chiar o fi atrasa de mine ori are alte intentii”. Ea-l ajuta sa adune farfuriile si apoi urcara in dormitor.
– Te deranjeaza lumina?
– Nu. Vreau sa te vad. Imi place sa te simt, cu toate simturile.
Cateva ore mai tarziu ea pleca. Ramas in patul gol ca intr-un cuib, respira cu placere parfumurile stinse ale trupurilor lor, ce mai pluteau inca imbratisate pin incapere. “Ce a fost asta?” isi zise. Traieste intens senzatiile acestea nemaitraite cu impresia profunda, pana in fiecare celula, ca viata lui abia atunci incepe. Tot ce tine de ea i se parea o vie provocare, chiar si un simplu gest de a-si ridica parul dupa ureche. Totul se intampla atat de alert incat nu are timp sa anticipeze secunda urmatoare. “Ce naiba am? Nu inteleg ce se intampla cu mine” se trezi vorbind singur. Zilele urmatoare, Alina a fost ocupata. Cel putin acesta er raspsunul ei dar oferi promisiunea de a se vedea in weekend. Vineri seara, ea sosi, mirosind proaspat si starnind in furtuni, dorinele lui. Ii aduse cateva carti iar degajarea ei il facu sa simta ca locul ei e acolo, in apartametul acela.
– Alina, ai vrea sa te muti la mine, sa locuim impreuna?
– Nu. Asta ar afecta relatia noastra dar as putea veni din cand in cand peste saptamana.
– Poate ca ai dreptate.
– Daca tot discutam despre relatii. Sunt o persoana dechisa asa ca am sa-ti spun direct. Daca doresti sa avem o relatie mai lunga, atunci va trebui sa accepti niste conditii.
– Sunt grele conditiile acestea?
– Depinde de tine, spuse ea surazand. Mie nu-mi plac ingradirile sociale. Am urat mereu convenientele societatii si imi place sa traiesc libera. Japonezul spune; ”fa-ti timp sa privesti gradina. S-ar putea sa fie pentru ultima oara.” Sunt convinsa de efemeritatea acestei vieti. Va trebui sa accepti ca pot sa ma intalnesc si cu alti barbati, daca ma atrag sexual. Nu e vorba de emotii ci de explorari si cunoastere, de curiozitate, daca vrei sa-i spun altfel. Poti sa faci si tu acelasi lucru. Putem sa ne impartasim experientele si trairile. Intre noi doi, in acest moment, nu e vorba de iubire. Ai timp sa te razgandesti. Nu am nevoie de raspunsul tau pe loc. Dar aceasta e conditia mea pentru o relatie constanta.
(continuarea in postarea viitoare)

Pe aceeasi tema, a ingradirilor sociale au scris in Clubul Psi:
Abisuri: Dana Lalici
Griska Scorpio Carmen Vero Cita
–

Pana la stele si inapoi

Dana se uita plictisita cum se deschid ferestrele pe calculator. Intrase pe un site de matrimoniale, pe care il descoperise recent. La inceput o amuzase, dupa aceea personajele care o contactau incepusera sa o agaseze. Minteau si se vedea asta de la o posta. O faceau insa cu atata convingere incat ei chiar credeau ca sunt extraordinari si pot emite pretentii. ”Ce e cu oamenii astia?” Ii mai lua in suturi, ii trimitea la plimbare. Era singura de ceva vreme, doar prietenii de cateva zile, incheiate brusc, pentru ca ”personajul” nu se ridica la nivelul exigentelor ei. Isi impusese un nivel desi inainte nu avusese unul. Considerase ca viata nu trebuia privita asa, prin prisma profesiunii, pentru ca nu mereu lucrezi ceea ce iti place. Fostul ei sot, lucreaza in constructii. E un muncitor simplu si harnic dar cu foarte multe vederi ingustate si principii invechite. Fostul ei prieten, ultima prietenie de lunga durata, e un tip care incercase multe, sa isi depaseasca statutul, dar fara succes. Se intorsese la reparat televizoare. Firea lui instabila si neputinta de a o accepta pe ea asa cum era l-a facut sa plece nu inainte de a-i arunca o replica zdrobitoare:”Sunteti niste increzuti, si tu si fiul tau, cu pisica aia in frunte”. Facea referire la pisica ei birmaneza, un animal de rasa cu o personalitate interesanta. Nu accepta persoanele dubioase iar pe el nu il suferise niciodata.Dana izbucni in ras. Poate ca ar trebui ca pisica sa le faca prietenilor ei niste teste de personalitate. Ar fi mai sigur. Nu e subiectiva. Se uita la barbatui care ii scria. Mai precis la scrisul sau pentru ca nu avea nici o poza. Ii raspunde politicos.
– Dar cu ce te ocupi, intreaba ea cautand repere sa ii faca rapid o caracterizare.
– Repar televizoare aparu raspunsul lui.
”Altul care repara televizoare. Cum ii gasesc eu pe astia? Am lipici la toti eletreonistii si electricienii din Cluj si dincolo de granitele judetului.
– Am inteles. Dar cred ca nu esti genul meu. Nu as vrea sa te supar spunand asta. Eu caut altceva.
– Uite, eu stiu ca pe internet, frazele scrise apar in alte note. – Da-mi te rog numarul de telefon sa te sun si o sa iti schimbi parerea. Promit sa nu te stresez cu telefoane. Sunt o persoana decenta.
Dana ii dadu numarul. Pe urma regreta ca nu se gandise. ”Ei, asta e. Uneori mai fac prostii.”
Barbatul o suna in cateva minute.
– Buna. Eu sunt Alex. Cred ca nu ti-am creeat o impresie prea buna. In schimb mie imi place de tine. As vrea sa te cunosc si sa te fac sa iti schimbi parererea. Ne putem intalni cateva minute? Intr-un loc public, unde doresti si cand doresti.
– Hmm…nu stiu ce sa zic. De ce ai vrea neaparat sa imi schimbi parerea?
– Pentru ca am senzatia ca esti genul de persoana pe care vreau sa o intalnesc.
– Ok. Sa zicem pe la 6. Alege locul ca nu am inspiratie.
– Ce ai spune in Parcul Babes, la Chios.
– Sunt de acord.
– Cum te recunosc?
– Te sun cand ajung. Dana inchise. ” Ce o fi cu mine? Nu mai sunt in stare sa spun nu?” Acum, daca tot i-am promis omului ma duc. Sunt o persoana de cuvant. O sa stau cateva minute de vorba cu el dupa care o sa plec”. Se uita la ceas. Azi are o aniversare, ziua fiului ei. Ea vrea cu orice pret ca azi, sa ia masa in oras. Doar ei doi. Baiatul implineste 15 ani asa ca e momentul sa iasa in public. Se imbraca in stilul ei, cu o tinuta intre sexi si decent. O fusta gri inchis, cu linia deasupra genunchilor, lasand sa se vada picioarele ei bronzate, cu glezne fine. Isi puse o bluza care se mula dupa formele ei, cu niste trandafiri negri pe un fond gri. Parul blond, ce ii depasea rebel umerii, il aduna intr-o coada impletita e jumatate si il lega cu doua bentite, crem si visiniu. Parul adunat lasa se se vada cerceii ei sofisticati, cu granate. Nu avea alte bijuterii. Nu ii placeau impopotonarile.
– Esti gata si tu, il intreba pe Mihai?
– Da, de cateva minute.
– Stai sa imi iau sandalele si plecam. Isi incalta sandalele,crem, cu tocuri inalte si subtiri, din 3 cureluse fiecare, prinse intr-o brosa de catifea bordeaux cu strasuri. Sandalele erau cea mai rafinata piesa a imbracamintii ei. Isi privi unghiile, o culoare laptoasa cu marginile albe, tipul de manichiura frantuzeasca, isi dadu cu o adiere de parfum, Kenzo Jungle. Ajunse si taxiul si plecara, fara a mai fi nevoiti sa circule prin caldura torida. Pentru ca baiatul vru sa testeze un mic restaurant cu specific ardelenesc, se oprira ”La cina.” Meniul era unguresc, ospatarii amabili, discutand prieteneste cu clientii incat i-au facut sa se simta bine. Mihai ii arata tabla pe care era scris ”avem castraveti covasiti”. Pufni in ras ca nu era obisnuit cu traditionalisme. Masa fu placuta. In cele din urma se ridicara si din atmosfera racoroasa, iesira in strada, unde caldura zilei de 15 iulie ii toropi.
– Vrei sa iesi cu prietenii tai azi? Ii inviti la o pizza?
– Da. Cred ca mi-ar place. Si asa nu am multi de cand ne-am mutat aici.
Ii dadu bani si se despartira. Brusc, isi aminti de intalnire. Dar daca nu m-as duce? Ce ar fi? Pe urma se gandi la barbatul care va veni si va astepta si la sentimentul de freaier pe care poti sa il ai in astfel de situatii. Statia de taxi era aproape asa ca nu era mare lucru. Daca tot a intrat in hora…sa fie bal. Se urca intr-un taxi care i se paru mai curat. Un mercedes gri metalizat. Se instala confortabil si astepta ca sofeul sa porneasca. Acesta insa se uita la ea. ”Ce o fi avand?”
– Unde mergem, doamna?
– Ah, La Chios.
– Unde la Chios?
– Nu stiu, mergm pana acolo si vedem la fata locului.
Masina demara. Intra pe stradutele de langa parc, trecu fasaind pe langa lac.
– Opriti doua minute sa dau un telefon.
Soferul opri.”Femeiea asta stie sa dea ordine” ii spuse el in gand.
– Buna. Sunt Dana. As vrea sa stiu unde esti, ca eu am ajuns. ”Poate ca a intarziat si atunci o sa plec. Si o sa ii mai dau si peste nas ca nu e punctual. Ce ma pot enerva cei care intarzie si care mint!”
– Sunt langa lac. Am o masina metalizata, gri.
– Aha. Te-am vazut. Se intoarse spre sofer si ii achita cursa. Cobori si se urca in masina barbatului, nu inante de a arunca o privire circumpsecta spre el. Intr-o fractiune il evalua. ”Un om onest”. Un barbat cu tenul bronzat, parul negru si cret. Ii placeau barbatii bruneti cu tenul creol, din motive inexplicabile. Tot din aceleasi motive nu ii placeau blonzii. Prea efeminati si cu pielea prea alba, uneori aspra. Ochii luminosi ai barbatului au privirea aceea a omului care nu stie minti. Se linisti si il aprecie ca pe o prezenta agreabila.Se aseza pe scaunul din dreapta.
– Vei sa mergem la un suc, ori la o cafea?
– Nu, multumesc. Nu doresc nimic special. Doar sa stam de vorba. Atat.
Masina se pune in miscare si, in scurt timp, opreste intr-o parcare, in parc, in fata unui hotel. Ea se gandea la o plimbare dar uitandu-se la sandalele cu tocuri si statu linistita. Vorbeau parca de la distanta de cativa metri. Despre copii, despre trecut, desre familii. ”Banalitati. Parca sunt la sedinta cu parintii.Ce caut eu aici?’ As putea cobori invocand ceva scuza.” Afla ca el lucreaza la televiziune si reparatul televizoarelor era doar un hoby, ceea ce o facu sa zambeasca. Dana isi mangaie usor genunchii, intr-un gest reflex, trecand degete subtiri peste o cicatrice din copilarie. Expresia lui era una calma si putin sobra. Ea nu ii vedea stralucirile din priviri. Se uita inainte la bunicile care isi plimba nepotii , la mamiciile cu copii in carucior.
– As vrea sa plec acum, daca nu te superi.
– Da, binenteles.
”Cred ca a fost o experienta. Sigur nu am sa ma mai intalnesc cu el. Unde mi-o fi fost capul? Si, asta ca asta, dar e casatorit. Dar a fost cinstit si mi-a spus cu toate acestea, ce sa caut eu intr-o astfel de relatie? Nu e pentru mine. S-a purtat frumos, deci nu pot decat sa ma port si eu la fel.” Masina parca in fata blocului ei. Cobori, dupa o despartire cam distanta. Isi dadura mana, ca la o intalnire de afaceri.
– La revedere!
Ea urca treptele incet. Intoarsa in racoarea casei simti nevoia unui ceai rece de menta, cu cuburi de gheata.Asezata in fotoliu, cu ceaiul in mana, trecea in revista momentele zilei.Telefonul o soase din amortire. Alex. ”Mi-am uitat ceva in masina?”
– Da? S-a intamplat ceva?
– Nu. Nimic grav. Trebuie sa iti spun ceva. Vocea lui era calda si vibra intr-un tremur usor.
– Spune-mi, zise Dana.
– Am tras pe dreapta. Nu mai pot conduce. Imi tremura picioarele. Ea crezu ca el se simte rau din cauza caldurii desi avea aer conditionat in masina. Trebuie sa iti spun, si vocea lui calda, vibranta, ii transmitea ceva prin difuzorul telefonului, ca un mesaj venit dincolo de inteegerea ei. M-am indragostit!