Arhive blog

Una rece, cu precautie


„In sfarsit o binemeritata vacanta in strainatate”, gandi directorul Popescu, in timp ce purta dialogul permanent cu el insusi.” Capitalistii astia sunt foarte inventivi”. O organizatie straina, care detinea hoteluri in toata lumea, a venit cu o noua gaselnita. Cunoscuta fiind atractia comunistilor sau fostilor comunisti pentru medalii si trofee, s-a gandit sa exploateze aceasta in interesul lor, sa faca bani. Doar la ce se poate gandi un capitalist autentic? Organizatia avea un lant de hoteluri, in zone diverse ale lumii si cum existau sezoane ale anului, in care luxoasele lor resorturi nu aveau clienti, au inventat o chestie noua. Au creat evenimente anuale, in cadrul carora, decernau trofee unor firme si managerilor lor, pentru “merite incomensurabile la afacerile lumii”. Organizatia avea o baza de date cu aceste firme de la Camera de Comert. Se mai intampla uneori si ca unele firmele nominalizate sa fi fost desfiintate sau in faliment. Dar cine mai statea sa intre in subtitilati, atata timp cat afacerea occidentalilor era prospera si nu primea nimeni reclamatii? Invitatii trebuiau sa achite o taxa de participare la care se adauga costul cazarii la hotel si alte costuri aferente incat, suma ajungea lejer cam la 7000 de euro. Totul pentru niste bucatele de plastic cat palma, luciaoase, inscriptionate cu auriu si o bucata de hartie de inramat.  Si plini de sine, directorii din spatiul fost comunist, insotiti de alai, translatori, secretara si alti “apartinatori se duceau in delegatii externe, pe banii firmei de stat. Directorul Popescu ajunse la un luxos hotel in Munchen. Inainte de a urca in camera avu grija sa avertizeze restul suitei sa nu se departeze, pentru ca nu cunosc limba si se pot rataci usor ori mai bine, sa isi noteze intr-un carnetel numele hotelului si il arate oricarui taximetrist ca sa stie unde sa il aduca. Il privi pe noul director economic, care statea cu ochii zgaiti la barul din apropiere si caruia i se reflectau in ochi luminitele colorate ale reclamelor.

–         Vasile, ai inteles ce am spus?

–         Da sefu’. Sa traiti! Eu mi-am si notat. Scose din buzunar pachetul de tigari pe care era scris cu litele mari “ Carlsberg”, asa cum era scris pe  panoul ce facea reclama la bere, postat deasupra barului.

Sursa foto aici

reclama cu suflet


Reclama e sufletul comertului! Orice vanzator, oricat de nepriceput ar fi el, stie sloganul acesta. Si mai stie ca, fiind pe o piata concurentionala, trebuie sa isi promoveze produsul, altfel risca sa ramana cu marfa. Barbatii coborara din masina prafuita si intrara sa-mi cumpere ceva de mancare la pachet. Magazinul acesta, cu de toate, il intalnesti la orice colt de strada. Inghesuit intr-un spatiu mic, de abia ai unde sa te intorci. O fata tanara, probabil o proaspata absolventa de liceu, fericita ca si-a gasit ceva de lucru, serveste clientii, rari dealtfel, cu multa rabdare. Asa a fost instruita. Are grija sa puna mici afise pe care scrie cate ceva despre produse. Pe un galantar cu mezeluri, o bucata de carton pliata in doua, evidentia noutatile: “Avem piept proaspat.” Costica, se uita cam ce ar fi pe placul lui si dadu cu ochii de cartonul cu reclama. Serios ii zise colegului.

–         Uite Ioane ce piept frumos are domnisoara! Ne serviti si pe noi?

–         Da, cum sa nu, spuse tanara fara sa fi inteles aluzia.

–         Dar mai bine dati-ne niste sunculita. Ca vad ca si din asta aveti frumoasa.

Tanara avea un decolteu impresionant peste sanii bine dezvoltati. Fusta scurta si rosie, abia ii acoperea soldurile generoase. Llua o bucata si i-o felie cu aparatul. I-o impacheta frumos. Cu ochii in decolteu domnisoarei, barbatii platira costul si iesira zambind. Domnisoara nu intelesese ce i-a binedispus intr-atat. O fi comportamentul ei foarte atenti si serviabil, se gandi ea si se intoarse la aranjatul catorva de borcane pe rafturi.

rece si reconfortanta


Jocul cu imaginatia altora


Mi-a placut publicitatea ca domeniu, ca dealtfel toate joburile in care a trebuit sa castig bani prin creatie si implicare. E fascinanta. O adevarata industrie care lucreaza cu tehnologie moderna , informatie complexa, psihologie, toate acestea trebuind sa sustina partea de marketing din cadrul unei companii. Publicitatea ar trebui sa fie vehiculul care vinde produsul, serviciile sau promoveaza imaginea firmei. E adevarat ca la noi, exista foarte putine agentii de publicitate adevarate, care sa lucreze cu strategii si campanii concrete. La noi exista in general firme care executa diverse obiecte publicitare sau agentii care cauta clienti oferindu-le produse realizate de altii. Am fost cam indignata cand un bun amic de-al meu, ajuns mai tarziu art director la una din marile companii publicitare americane, mi-a spus asta. „Cum adica, vrei sa zici ca la Cluj nu avem agentii de publicitate?” Nu prea. Nu avem agentii care sa creeze concepte. Nu avem genul de publicitate care vinde produsul. Va mai amintiti reclama la salam sasesc? Ei bine…aceea a fost una adevarata. Haideti sa va arat o reclama primita de ceva vreme de la un alt amic, directorul unei mari companii publicitare din Dubai. Ce ziceti?