Arhive blog

Inspiratia divina


– Doamne ajuta! zice parintele Toma facandu-si cruce. Fruntea sa larga si senina e usor incretita de ganduri dar ochii sai albastri oglindesc seninul diminetilor de la tara. Parohia nu e una mare dar oamenii din sat au prins drag de el. E ingaduitor si mereu cu o vorba buna pregatita sa le sprjine sufletul aflat in incercari. Predicile sale din zilele de duminica sunt o adevarata desfatare pentru ascultatori. Pacat ca oamenii sunt atat de prinsi de valtoarea vietii incat parca nu mai dau pe la biserica, asa cum se facea dar spiritul si credinta sunt vii, nu i-a parasit. Femeile sunt mai sensibile parca la lucrurile acestea si cata mai des la Sfanta biserica. Desi e de cativa ani in sat, se simte deja de-al locului, ca si cum aici ar fi trebuit sa fie dintotdeauna. Parintele este insa din alt judet. De copil a fost mai ciudat. Procupat de filozofie, s-a indreptat spre Teologie, cautand raspunsurile aici, in Casa Domnului. Insetat de cunoastere, a absolvit cu note bune facultatea. Singura lui problema e ca avea mereu interpretari. Niciodata nu credea ca a obtinut raspunul pe care il cauta. Sigur, undeva acolo, in spatele indrumarii si sfatului primit mai era ceva. Acum, ca s-a stabilit la parohie si-a gasit vreme sa astearna pe hartie gandurile sale. Si erau ganduri vechi, de la zidirea lumii. De cateva zile insa era ingandurat. Primise o scrisoare de la Protopopiat. O invartise in mana cu teama, nestiind ce contine. O lasa apoi deoparte. In ziua urmatoare o deschise. Avea deja mai mult curaj.
”PreaCucernice Parinte,
Te invitam pentru data de 4 aprilie, a.c. la Protopopiat pentru o problema urgenta de discutat. Va rugm sa veniti negresit, la ora 9.
Semnat, Protopop Ioan Andrei”
Nu intelese despre ce era vorba dar avea o vaga banuiala. Se uita spre cer. Se pregatea de ploaie. Ogoarele o cereau. Abia si-au semanat oamenii pamanturile si nu plouase de ceva vreme iar boabele clocoteau sub brazda nerabdatoare sa iasa la lumina, impungand cu frunze verzi bulgarii de tarna.
Isi mai studie tinuta inca o data si iesi pe poarta. Se urca in masina, o Dacie cumparata anul acesta. Se bucura de ea ca de un adevarat dar desi ea era prima lui rasplata, din munca sa, dupa atatia ani de scoala. La iesirea din sat o batrana ce astepta pe margine drumului ii face semn. Vrea sa ajunga la oras cu autostopul iar pe bietele femei in varsta nu le ia nimeni la ocazie. Avea oua de vandut si niste miere. Va lua pe astea cativa banuti pe care ii va economisi pentru zile mai negre. O lasa aproape de piata mare a orasului si el isi continua drumul. Intra la Protopopiat iar la secretariat afla ca este invitat in consistoriu.
Astepta sa sa faca ora 9 si intra. Aparu si protopopul insotit de PreaSfintiia sa parintele Constantin. Acesta preda la facultate. Era profesor in Vechiul Testament. Il cunostea pe parintele Toma, ca se numarase printre elevii sai. Ii stia cat de cat temperamentul usor exaltat si nemultumit cu el insusi.
– Buna ziua, parinte, incepu protopopul. Vocea sa era calma, fara inflexiuni dar stia ca, vocea asta, putea da verdicte dure. Esti bine? Toate bune la parohie?
– Da PreaSfiintite. Toate bune. Ca si pana acum. Dar banuiesc ca nu din pricina aceasta m-ati chemat dumneavoastra pana aici.
– Nu. Este foarte adevarat. Banuiesti bine. Sfintiia ta, nu a trecut mult timp de cand ne-am intalnit in aceasta sala.
– E foarte adevarat. Acum doua luni, cand m-ati invitat pentru dezbaterea aceea. Cand am discutat despre cartea mea, in care intentionam sa scriu motivatiile si argumentatiile mele, ca Dumnezeu a creeat lumea in sase zile, nu in sapte. Dar am inteles ca nu este pe placul Bisericii si la recomandarea dumneavoastra am renuntat. Nu fara durere in suflet ca mintea mea lucrase indelung la acel proiect.
– Parinte, ai facut bine ca ai renuntat. Acum discutia este noua. Am aflat de la credinciosi, ca dumneata, in Casa Domnului, le spui oamenilor ca nu este bine sa se vaccineze si ca vaccinul ori injectiile, nu sunt pe placul lui Dumnezeu. Parinte, ne poti arata si noua unde scrie asta in Biblie?
Parintele Toma se fastaci putin iar apoi, fixandu-i cu ochii sai albastri, senini, le spuse netulburat.
– PreaSfintiia ta, nu scrie asa, cuvant cu cuvant.
– Dar cum?
– Am inteles eu, din indelunga mea aplecare asupra slovelor. Daca Domnul ne da boala, este ca o meritam, ca o pedeapsa si ca trebuie sa ne ispasim vina, sa ne curatam sufleteste si trupeste de rautati.
– E adevarat parinte, dar e interpretarea dumitale. Biblia nu spune ca oamenii nu trebuie sa se vaccineze. Nu putem imbolnavi populatia cu bunastiinta. Dumnezeu ne-a da si minunile medicinei si ale stiintei, tocmai ca sa ne folosim de ele, sa putem trai in pace si bucurie, ca sa ii inaltam rugaciuni si cantece intru slava Sa!
Protopopul se consilie putin cu profesorul apoi hotarara.
– Parinte, azi nu luam nici o decizie impotriva dumitale. In rest esti om de treaba si iti faci slujba cu drag si pricepere. Te invitam de acum inainte sa practici dupa ceea ce se invata la scoala, fara interpretari. Daca insa, crezi ca nu te poti abtine si ca, o sa ne mai intalnim in consiliu, poate e mai bine sa te orientezi spre altceva. Du-te asadar inapoi la parohie si slujeste mai departe. Domnul sa fie cu tine! Amin!
Parintele Toma se ridica de pe scaun, obosit de parca muntele sau de sperante si lumina i se daramase brusc. Roti o privire cuprinzatoare prin camera. Mobilele negre, grele, o icoana imensa cu rama aurie infatisa pe Mantuitorul. Simti vag un miros de tamaie. Amarat ajunse in strada. Ploua marunt, mocaneste. Se urca in masina si se intoarse la casa parohiala. Preuteasa, o femeie blajina ii recunoscu starea. Il imbie cu mancare. Nu putea zice nimic darmite sa inghita ceva. Ii aduse totusi un ceai. In cele din urma se lumina. Lua o foaie de hartie si scrise cu randuri lungi si litere rotunde. O puse in plic si o dadu femeii sa o duca la posta in acea zi. Peste cateva zile, protopopul primi scrisoarea. O citi cu uimire.
” Preacucernice Parinte,
am cugetat adanc la ceea ce mi-ati spus si consider ca am nevoie de mai multa libertate in gandire. Parinte, sunt un om nu un mecanism iar din gandit nu ma pot opri niciodata. Mi-s dragi oamenii si imi place ceea ce fac pentru ca am chemare si am har. De aceea, va rog respectuos sa primiti cu scrisoarea aceasta Demisia mea”. Am hotarat sa accept invitatia de a sluji pe Domnul la pocaiti si am sa trec la aceasta credinta care mi se potriveste…”
Protopopul ramase pe ganduri. Pierdea un om bun dar o fire rebela. Casa Domnului e plina mereu…de taine nepatrunse.”

balerina


Balerina s-a retras de mult timp. Toti ne imaginam fetele acestea fragile, mereu tinere, frumoase, delicate. Nu acceptam trecerea lor prin ani. Delia e una dintre ele. A avut o viata frumoasa, a facut sacrificii pentru asta, ce-i drept dar isi multumeste ei si lui Dumnezeu pentru alegerile pe care le-a facut in viata. Nu a fost casatorita niciodata, nici nu si-a dorit copii. Ideea aceasta a maternitatii, a familiei, a perpetuarii prin odrasle nu a atras-o niciodata. Pot sa faca asta, multe alte femei, nu are nimic impotriva insa nu e pentru ea. Stie ca unele dintre cunostinte si vecinii de bloc se uita uneori cam chioras la ea, dar nu-i pasa. Fiecare are dreptul la propriile alegeri in viata, iar viata ei, a fost baletul. A dansat pe marile scene ale lumii, a vazut multe tari, apoi a dat ea insasi lectii de balet. Acum insa, e o pensionara. Pleaca dimineata de acasa si vine seara. Mereu pe jos. Nu urca niciodata in casa cu liftul desi sta la etajul 4 al unui bloc de 10 etaje. Vecinele de varsta ei, susotesc de fiecare data cand o vad trecand. Ea insa le zambeste ironic, ca si cum are vrea sa spuna: “ia mai vedeti-va voi de reumatismele voastre”. In ultimii ani, Delia a simtit ca a sosit vremea sa se intoarca cu gandurile si sufletul spre Dumnezeu. Pleaca uneori la manastiri, se mai roaga la biserici. Si-a regasit, ascunse in adancul sufletului niste sentimente pe care nu si le recunostea. Simte ca, noua conexiune cu divinitatea ii da o putere si o satsfactie ca si atunci cand era in culmile gloriei. Si in plus, si-a regasit linistea si echilibrul. Are multa nevoie de asta. A ramas atat de singura la cei 75 de ani ai sai. Vecinele au vazut in urma cu ceva vreme, ca Delia, care dealtfel nu prea are vizitatori, a venit in cateva randuri, insotita de un preot. Imbracat in sutana neagra, barbatul de vreo 50 de ani, barbos, parea impozant la prima vedere, cu burta umflata semn al exceselor lui alimentare si al unui trai scutit de ffort fizic. Privirea lui iscoditoare, lacoma, zambetul fals pe care il afisa, iti crea un sentiment ciudat de pasare de prada.

Abia recet, au aflat batranele din bloc ca Delia e grav bolnava si zilele ei sunt numerate. Si-a ascuns bine suferinta si boala cumplita. Apoi a cazut la pat. Preotul, a venit si i-a cerut unei femei sa o ingrijeasca si sa o spele ca ii va plati. Nu se mai putea ridica din pat si viata ei se stingea incet. Apoi, intr-o dimineata, cand femeia veni sa o ajute pe Delia si sa ii dea ceva sa manance, o gasi dormind, cu mainile incrucisate ca intr-o rugaciune. S-a stins. In tacere, singura cu gandurile si suferintele, cu fericirile si amintirile unei vieti frumoase. Parintele a venit, si a facut cele necesare pentru inmormantare. Femeia care o ingrijise, povestea ca Delia si-a lasat apartamentul preotului. Acum intelesera ele de ce venea el pe acolo. Nu din mila sau din sarcini duhovnicesti. A ingropat-o repede, fara invitati sau fast. Sa nu cheltuie. Vecinele erau indignate. Nu merita sa fie ingropata singura, in uitare, fara cineva la capataiul ei. Doar a fost cineva la viata ei.

Preotul a venit o singura data sa mai vada ce e nou la apartament. Femeia care o ingijise, l-a abordat.

–          Parinte, trebuia sa imi platiti ca am ingrijit-o pe doamna Delia. V-am tot asteptat.

–          Pai, sa te plateasca ea, ca eu nu am.

–          Parinte, doamna Delia saraca, de unde e, nu ma mai poate plati si apoi, eu cu dumneavoastra am facut intelegerea.

Parintele, inchise usa cu zgomot si iesi din bloc. Se indrepta cu pasi repezi sa scape de femeie. Aceasta insa, il ajunse din urma si nu il lasa sa se urce in masina aceea luxoasa, argintie cu care venise de fiecare data. In cele din urma, barbatul ii zvarli niste bani, oricum nu cat s-au inteles si in timp ce femeia se apleca sa ii ridice din iarba el se urca si demara in tromba.

–          Extraordinar ce om zgarcit si de nimic. Cum de s-o fi increzut doamna Delia in el. Si apoi, sa te mai increzi in popi!

Femeia se intoarse spre casa bombanind cu mirare si indignare. Incepea ploaia si picaturile loveau usor geamul de la apartamentul Deliei iar copacii isi intindeau bratele intr-un tremur usor. Balerina s-a retras.

Racoritoare


Cand vine vara, satul Mica, pare transpus intr-un décor idilic. De o parte se revarsa un sir de dealuri mute, verzi, pe care se intind livezi de ciresi si de pruni. De cealalta parte, curge Somesul, trecand printr-un baraj, care face apa sa cada, de la o inaltime de 10 metri, cu un zgomot asurzitor. Din sus si din jos de baraj, apa este domoala si e locul preferat de scalda sau de pescuit, al celor care vor sa se refugieze de caldura. Primaria a amenajat malurile si vin sa se relaxeze si oraseni, cu sutele. Satul este traversat de sosea iar in centru, aproape de primarie, e biserica, construita pe vremea lui Stefan cel Mare, si renovata de primarie si de preot.

Parintele Calin, e un tinerel de 28 de ani. Inalt, atletic, cand il vezi pe drum, spui ca e profesor de sport, la scoala din sat. Blond, cu ochi albastri, e foarte indragit de femeile din sat, mai tinere sau mai batrane. Le ia dupa cap, le vorbeste amical, facandu-le sa se intoarca la vremea tineretii. Femeile se duc la biserica, mai mult de dragul lui. Ii place sa glumeasca si cum e deschis la minte, e solicitat mereu pentru diferite sfaturi. In sat, nu prea au ramas tineri. Majoritatea locuiesc la oras si vin pe aici, in trecere. Parintele a vrut sa se implice mai mult in viata comunitatii si a candidat pentru un post de consilier local. In consiliu, e foarte activ si de multe ori, cuvantul lui e la fel de important, ca si cel al primarului.
Pa caldura de azi, in miezul zilei, parintele Calin, a fost chemat sa sfinteasca noua casa a unui enorias instarit. Acesta are mai multe afaceri si o fabricuta. Si-a terminat recent, constructia noii sale vile, o constructie imensa, vopsita verde deschis, si cu coloane la intrare si stalpisori de beton la balcoane, semn al unei prosperitati debordante a proprietarului dar si al modului ostentativ in care isi afiseaza opulenta. Dincolo de curtea pavata cu dale decorative, mandru posesor al vilei, si-a construit o piscina. Oricum nu are nimeni in sat, deci nu poate fi egalat.ca sa aiba noroc de ea, sa fie ferit de invidiile unora si mai ales pentru linistea nevestei Pavel a decis ca trebuie sa o sfinteasca. Parintele a venit pe jos, cei 500 de metri de la casa parohiala, si imbracat in haine negre, era aprins la fata si plin de transpiratie. L-a adus cu el pe diac, un batranel, care canta in biserica de zeci de ani, si un baiat, un nou invatacel. Pavel l-a primit cu o atitudine usor smerita, asa cum se obisnuieste la tara, cand stai de vorba cu slujitorul Domnului. Parintele a sfintit casa, dupa ritul bisericesc, impresionand asistenta, cele cateva rude ale proprietarului si cateva vecine care erau de-a dreptul onorate sa fie de fata la un esemenea moment important, isi faceau cruci, evlavioase iar casa rasuna de cantece bisericesti. Musafirii au fost invitati apoi pe terasa, la umbra, unde pe o masa intinsa, tronau platouri cu aperitive apetisante. Parintele servi cateva si cum ele trebuiau asortate cu ceva tarie, bau cateva paharele de tuica. Caldura ii reveni in obraji si cum el era un barbat care imediat punea in actiune initiativele ii zise proprietarului:

– Domnul Pavel, eu tare as vrea sa fac un salt in piscina.

Si fara a astepta raspunsul acestuia, isi scoase sutana peste cap, isi arunca hainele si pantofii la marginea bazinului. Ramase intr-un slip negru cu stelute albastre, si executa un salt profesionist, de saritor la trambulina plonjand in piscina. Stropii au pulverizat picaturi racoritoare spre musafirii care stateau incremeniti, opindu-se din infulecat. Femeile, se uitau cu admiratie si surpriza spre corpul musculos si bronzat al parintelui. Era un om ca oricare altul, ba chiar foarte atragator. Poate un pic excentric fata de ce asteptau ele, dar nimeni nu e perfect. Nici macar popa. Bine ca nu face prostii. Dupa o jumatate de ora de balaceala, Parintele Calin, iesi din apa, gata racorit. A fost o zi faina, se gandi el, in timp ce strabatea drumul prafuit spre casa parohiala. Mai mult, primi invitatia lui Pavel, sa vina cu nevasta si copiii. Nu se compara viata la tara cu cea de la oras, isi zise in gand parintele. Aici e locul sau si gandul ii zbura spre alte obligatii. Mai avea un botez si doua nunti. El e sufletul acestor locuri si traieste viata fiecarui satean, cu bune si cu rele. Diacul batran si tinerelul invatacel il insoteau tacuti. Fiecaruia ii staruia in minte o intrebare. A fost bine sau rau ce  a facut parintele? Baranul, stia précis ca el nu ar face una ca asta, tinerelul, stia précis ca ar fi sarit si el in apa, daca cineva l-ar fi impins.