Arhive blog

Evadarea


Sticla fumurie a masutei din sufragerie este usor pudrata cu praf. ”Iar s-a depus” gandeste Gisela, socotind ca ,abia trecusera cateva ore, de cand facuse curat. Priveste ceasca alba de cafea si aburul care se ridica magic, in semiintunericul camerei, imprastiind arome puternice. Inchise fereastra.Aseza buchetul de trandafiri primit de la Marcel. Era divortata de trei ani si pana nu demult isi pierduse orice speranta. Apoi, a aparut el si odata cu el a inflorit un intreg univers. Zambeste. Ziua aceea ii va ramane in minte. El o invitase in oras iar ea banuia ca lucrurile nu se vor opri la o cafea. Se aranja, isi pregati hainele. Se studie cu grija, se parfuma apoi incepu se se imbrace tacticos. ”Cum adica sa fac dragoste cu el? Nu am avut alt barbat pana la Titi si nici dupa. Apoi, ce o sa creada el, daca voi accepta? Ca sunt o femeie usoara. Nu stiu daca sunt pregatita pentru asta.” Stia ca nu putea evita intalnirea daca vroia sa mearga mai departe. In chiloti si sutien se privi in oglinda, masurandu-se din cap pana in picioare si invers. Isi puse ciorapi de matase, un maiou subtire, o bluza, inca una, o pereche de pantaloni mulati, apoi peste o pereche de pantaloni de stofa. Sacoul ei gri incheie tinuta. Fardata cu atentie porni la intalnirea cu Marcel. Emotiile o bantuiau. Era primul, dupa trei ani si al doilea in viata ei. Cafeaua promisa avu o poveste lunga, cu rasete si glume. Ii placea. Era spiritual si plin de energie. Inalt, bine facut, cu ochi albastri si parul negru, o frumusete de barbat. ”Ce o fi vazut la mine?” dar isi alunga gandul repede. O lua de mana si pornira in plimbare. Invitatia lui era ca aproape din scenariul pe care il avea ea in minte. Dupa o ora de ratacit pe strazi intrara in garsoniera lui. El pregatise totul. Avea si el scenariul lui, gandi ea. Cateva lumanari plasate discret aruncau umbre galbui indefinite pe pereti. El toarna un vin dulce si aromat in paharele de cristal lasate in asteptare. Spun o poveste secreta in doi pe canapeaua acoperita cu o catifea de un rosul inchis.Soapte, rasete, chicoteli, sarutari. Mainile incep sa isi caute trupurile. Marcel incearca sa o dezbrace aratand ca nu e strain de operatia aceasta.
– Doamne, dar ce a pe tine? Cate haine ai? Ajuta-ma te rog.
Ea se conforma si incepu sa scoata rand pe rand, perechi perechi de panaloni si de bluze, adunandu-se in gramada langa pat.
– Te-am invitat la o cafea si la mine, nu in Siberia. Se pornira pe ras amandoi.
Gisela trecea in minte momentele acestea. Ochii ii straluceau a zambet cald. Auzi soneria ce o scoase din visare. Deschise. Angel, baiatul ei drag. Il saruta si il imbratisa. O durea sufletul ca la divort, sotul manipulase situatia in asa fel incat i-l luase. Nopti in sir a plans si s-a framantat.
– Mami, am venit sa te vad. Stau acum cu tata in oras. Stii ca are o noua prietena.
– Da, mi-ai spus.
– Ti-am adus o fotografie cu ea sa o vezi.
Gisela arunca ochii pe fotografie. Femeia din imagine statea langa Marcel, iubitul ei.
– Ce cauta Marcel cu femeia aceasta? intreba ea uimita.
– E fostul ei sot.
– Cum? Fosta lui nevasta e cu fostul meu sot? Soarta ne face glume mereu. Pufni ras.
– Si, se inteleg bine, tatal tau cu prietena lui?
– Mami, stii cat munceste tata pentru ea? Mi-e si mila de el. Niciodata nu e multumita si ea pretinde sa fie toate gata cand ajunge ea de la serviciu. Tata ii bate pana si covoarele.
Gisela isi aminti cum Titi refuza orice implicare in problemele casnice. El era barbat iar femeile nu au alta treaba decat sa faca mereu curat. Cata rusine a rabdat cand, in prezenta unor prietene, vazand ca ea se simte vesela si distrata, s-a dus sa vada daca totul e in ordine si a verificat daca a sters praful de pe dulap. A sters cu degetul pe dulap si in prezenta fetelor, ii facu o urma cu acelasi deget pe frunte. Fata ei rosie de umilinta simtea si acum degetul lui pe frunte si urma aceea cenusie. Statu cu Angel de povesti si plecara impreuna. Se despartira cu drag si cu imbratisari promitandu-si sa se revada in curand.
– Sa fii cuminte, mama, il atentiona ea.
– Stii bine ca sunt. Nu-ti face griji. Vin si maine la tine. Sper sa imi dea voie.
– Te astept oricand si nu uita ca mama te iubeste.
Simti un nod in gat si lacrimi. Urca in troleu si cobora in Centru, aproape de primarie. Traversa strazi si urca pe Clinicilor, pana la Spital. Cumpara un buchet de flori de pe drum. Intra in curtea spitalului. Simtea inca o inclestare intre umeri si un nod in gat. Ofta. ”Viata asta!” Ridica ochii si in fata ei, la caiva pasi Titi. Avea bratul pus in ghips.
– Salut. Ii spuse el, asteptand ca ea sa remarce durerea lui.
– Salut. Ii raspunse ea cu distanta a cativa ani irositi din viata ei. Ce ai patit?
– Mi-am rupt bratul si acum am fost sa mi-l puna in ghips, rosti el asteptand o consolare, cum facea pe vremuri.
– Imi pare rau de tine. Sper sa te faci bine curand.
El o studie cu atentie. Se facuse mult mai frumoasa. Ochii ei albastri si parul castaniu roscat incadrau un chip luminos. Inalta si mladioasa, imbracata cu gust si emanand un parfum de femeie fina. Si acum, atat de departe de el. Vru sa zica ceva dar acesta fu singurul lucru pe care i-l spuse cu furie si lacrimi in ochi, singurul care ii rasari pe buze.
– Numai tu esti de vina!!!
Ea trecu pe langa el, aruncandu-i o privire trista si cu jale. Buchetul de lalele era viu colorat, in rosu, galben, verde. Culorile vietii, gandi ea si simti ca ii cazu de pe umeri o uriasa povara. Era libera!

Au mai postat pe aceeasi tema: Psi,dictatura justitiei, Tibi, La fee, cita, scorpio, dor, Incognito, anacondele

ochii copilariei


Mirciulica e un copil deosebit de activ si plin de imaginatie. Face zilnic o gramada de traznai. E certat zilnic si promite sa nu mai faca. Si nu mai face. Nu aceleasi, face altele noi, pentru care nu a fost certat inca. E in clasa I-a si veselia lui cea mai mare e ca are cata libertate vrea. El iese de la scoala pe la 12 iar parintii ajung acasa dupa 6. Si pana atunci e lumea lui. Mai da o tura prin trei cartiere, ca sa  se intalneasca cu alti strengari, sa vada rudele care locuiesc in zona sau cand i se face dor, se duce la gradinita, unde isi castigase demult o doza mare de popularitate in randul educatoarelor si a copiilor. Azi, Mirciulica a facut o plimbare, dar nu asa de lunga ca de obicei. Mama, care e mereu cu ochii pe el si stie absolut orice face el in lipsa, s-a hotarat sa il tina acasa. I-a adus un catel, alb cu pete negre, dealtfel un partener de joaca nemaipomenit. Si Pongo, asa a fost botezat catelul, asteapta sa primeasca de mancare. Cu ghiozdanul in spate, transpirat si ciufulit, cu camasuta scoasa pe jumatate din pantalonii de uniforma, copilul priveste sirul pasilor ce aveau destinatia, acasa. Ochii stralucitori ai lui Mirciulica vazura un magazin nou. Citi cu greu, silabisind, Farmacie. Intra.

Farmacista, o femeie draguta il remarca, mai ales ca era singurul client. Plin de indrazneala el incepu.

–                 Saru’ mana.

–                 Servus, baietas. Te pot ajuta cu ceva?

–                 Nu. Am vazut ca abia ati deschis si am vrut sa vad ce este.

–                 O farmacie. Aici vindem medicamente pentru cei care sunt bolnavi. Esti bolnav?

–                 Nu. Sunt foarte bine. Doar vreau sa vad. Aici ce e?- intreba aratand spre masuta pe care se aflau doua pahare de plastic si un vas de sticla, cu apa.

–                 Acolo punem apa, pentru cine vrea sa bea, sau pentru cei care trebuie sa ia pastile.

–                 Pot sa beau si eu?

–                 Da. Farmacista zambi, amuzata de indrazneala si curiozitatea strengarului.

–                 Multumesc. Dupa atata scoala, un pahar de apa e foarte bun. Baietelul bau apa, cu pofta si cu seriozitate. Acum, daca am vazut despre ce e vorba pot sa plec. Sa stiti ca aveti un magazin frumos. Imi place. Am sa mai vin.

–                 Foarte bine. Te mai astept.

De la farmacie pana acasa erau vreo 50 de metri, dar el ii strabatu intr-o jumatate de ora. Se mai opri sa vorbeasca cu niste batrane care erau prin zona. Le spuse cum il cheama, unde lucreaza parintii, el le intreba daca au copii, se incinse o discutie in toata regula. In cele din urma se desprinse si intra in casa. Catelul il astepta cu bucurie. S-au jucat amandoi, fotbal, copilul si catelul, pana cand Pongo, ca un portar neiscusit ce era, a lasat mingea sa intre in “poarta” , adica in geamul usii de la sufragerie. Gata. Acum iar o sa supere mama.

–                 Ai vazut ce ai facut, catel rau ce esti? Pai nu ziceai tu ca vrei sa ne jucam fotbal? De ce nu mi-ai spus ca nu stii sa aperi? Pongo dadu din coada si il linse pe maini. Lasa ca nu ma impresionezi. Sa vezi ce ne cearta mama acum!

Cum nu mai avea chef de sport, se gandi cum sa faca sa isi cumpere ouale Kinder pe care si le dorea atat. Degeaba a incercat sa o impresioneze pe mama. Ea a fost vehementa si i-a spus ca nu merita. Ce daca are ciocolata in frigider? El vrea ouale acelea! Sunt asa de frumoase jucariile miniaturale din interiorul lor. Lua din dulapul unde stia ca tin parintii banii, o bancnota mare, albastruie. 50 lei, scria pe ea. Cobora scarile vesel si isi trasa ca destinatie, magazinul din colt, unde vazuse el minunatiile de oua. Pe scara se intalni cu vecinul Valer. Acesta observa bancnota in mana copilului si il intreba.

–                 Mirciulica, parintii ti-au dat atatia bani? Nu ti-e frica sa nu-i pierzi?

–                 Nu e treaba ta, veni raspunsul copilului, preocupat déjà de zecile de surprise pe care le va scoate din oua.

Vecinul tacu, gandidu-se ca intradevar, copilul are dreptate. Nu e treaba lui.

Ajunse la magazine, si se aseza cuminte la coada, dupa cele 3 persoane. Cand ii veni randul, deschise gura si ceru oule kinder, exact in momentul in care vanzatoarea il intreba ce doreste.

–                 Uff ce ma puteti enerva! Pai cum sa aflati ce doresc daca vorbiti in acelasi timp cu mine. Nu v-a invatat mama ca nu e frumos?

–                 Mai, esti cam obraznic. Zi odata ce vrei.

–                 Oua Kinder. Cate oua pot cumpara cu banii acestia?- Femeia calcula repede.

–                 Treizeci. Vrei sa cumperi de toti banii?

–                 Da.

Vanzatoarea ii puse ouale intr-o sacosa de plastic. Mirciulica era in culmea fericirii. Se duse cu ele acasa, zburand. Abia intra pe usa si incepu sa le deschida, sa sparga coaja de ciocolata si sa scoata suprizele. Niste componente miniaturale de plastic, ce trebuiau asamblate sa rezulte o figurina. Fu ocupat cu asta vreo ora. Apoi mandru, se uita la colectia sa. Cum o sa mai faca schimb cu ceilalti copii, cu figurinele din care avea dubluri. Se uita la ceas. Mama trebuia sa apara peste o jumatate de ora si el uitase ca primise niste sarcini precise. Ii lasa mereu cateva lucruri de facut, ca sa se asigura ca sta acasa. Nu avusese timp sa manance, nici nu-si facuse ordine in camera. Dar mai grav, ca nu avea timp sa duca sacul de la aspirator. Trebuia sa mearga in curte din spate, sa il goleasca la container si sa il scuture. Ce e de facut?

Ideea straluctioare aparu pe moment. Deschise geamul si il scutura pe geam. Cand se uita, de de parte o vazu pe mama, aparand dupa coltul blocului vecin. Isi trase repede capul inauntru si incepu sa se dezbrace in viteza. Mama nu vazu scena. Dar le vazu pe vecinele de la etajul inferior a isi deschisesera fereastra si se uitau, amutite, la geamul lor care devenise opac, din gauza stratului gros de praf fin care se lipise instantaneu. Nu si-a dat seama la inceput despre ce era vorba. Apoi, auzi comentariile lor.

–                 Cine naiba o fi facut asta? Sigur vecinele de la etajul 3 si 4 care arunca pe fereastra toate mizeriile. O sa merg eu imediat la ele.

Mama in schimb, avu o vaga banuiala. Intra in casa. Mirciulica era inca ocupat cu schimbatul hainelor.

–                 Nu stii, il intreba ea, cine a murdarit fereastra de la bucatarie doamnei Cocis?

–                 Nu. El era ca un ingersas. Daca nu L-ar fi cunoscut ar fi zis ca nici vorba sa fie el cel luat in discutie.

–                 Dar ai dus sacul de la aspirator?

–                 Da.

–                 Poti sa vii sa-mi arati unde?

Baietelul dadu din colt in colt. In cele din urma recunoscu ca el a fost autorul si ca doar din cauza ca nu a avut timp. Mama il lua de mana. Cobora un etaj si suna la soneria vecinelor.

–                 Buna ziua, doamna Cocis. Mirciulica are sa va spuna ceva.

–                 Saru’ mana. Sa stiti ca eu v-am murdarit geamul de la bucatarie si va rog sa ma scuzati. Daca vreti il spal eu.

Zambind usurate si bucuroase ca au evitat un conflict gratuit si de proportii cu femeile de la etajul 3 si 4, doamna isi arata generozitatea si il ierta. In ce priveste spalatu geamului, il refuza fara rezerve. Motivele sunt evidente.

Mama il duse acasa, il dadu hainele de casa si ii dadu sa manance. Totusi, nu avea pace. Sigur, copilul ei nu se oprise doar la atata.

–                 Ai mai facut ceva azi?- se uita ea cu privirea aceea care rascolea totul. Parca stia dinainte.

–                 Nu eu, Pongo,- raspunse Mirciulica dupa ce se codi o vreme.

–                 Ce ati facut?

–                 Pai nu a stiut sa apere la poarta si a spart un geam. Dar nu sunt eu de vina.

–                 Sigur nu esti tu!

–                 Dar mami, el mi-a zis ca stie sa se joace fotbal. Si eu l-am crezut.

Mama nu stia daca sa rada sau sa planga. Doamne! Intr-o zi o sa gaseasca toata casa daramata. Cum poate avea atat energie si imaginatie?

–                 Doar atat?- intreba ea ca si cum asta nu ar fi fost de ajuns. Nu mai ai nimic sa-mi spui?

–                 Nu.

Aparu si tata, in cele din urma.

–                 Ce ai mai facut, smechere?- il intreba el, stiind ca raspunsurile il vor uimi, ca de fiecare data.

–                 Nu eu tati, Pongo.

Mama intervene si ea.

–                 Ei, lasa, ca nu e totul. Vezi ca mai are de transmis din jurnalul de azi.

–                 Ai mai facut ceva?- intreba tatal razand.

–                 Da. Mi-am cumparat oua Kinder?

–                 Multe?

–                 Treizeci.

Mama se enerva de-a binelea. Il pedepsi sa stea la colt si drept consecinta, o saptamana nu mai avea sa primeasca bani de buzunar. Si in timp ce el statea la colt, bombanea incat sa fie auzit de parinti.

–                 Pai de aceea aveti voi copil, sa-l puneti la colt? Mai tati mai, asa nevasta rea ti-ai luat?

Parintii se abtineau cu greu sa nu izbucneasca in ras. Dar pedeapsa e pedeapsa, si are efect doar pentru azi si pentru nazdravaniile zilei. Maine e o noua zi.