Arhive blog

Pana la stele si inapoi…


Alex stationa pret de cateva minute, in masina trasa pe dreapta, nerevenindu-si neantelegandu-si propriile reactii. Femeia aceasta avea ceva special incat simti ca o unda electrica il strabatu din cap paa in picioare. Din momentul in care coborase din taxi, o urmari cu privirea prin oglinda retrovizoare iar cand ea deschise portiera masinii, fu cuprins de un val de emotii. Daca reactile corpului ar putea fi iluminate, in jurul lui Alex s-ar fi putut vedea atunci o feerie, o ploaie de stelute care se nasc si stralucesc, ca o revarsare de artificii. “ Ce ma atrage atat la ea? Poate calmul ori aerul ei misterios. E atat de aproape dar atat de adanc in sufletul ei. Cum sa fac ca sa ajung acolo unde nu a ajuns nimeni, niciodata?” Ii studiase pe furis trasaturile feminine. Avea si acum in fata ochilor, privirile ei negre, parca triste, ce nu puteau fi mascate de zambetul usor distras. Ce viata o fi avut? Isi aminteste cum suvitele ei blonde, rebele, i se asezau usor, razand, pe obrajii roz, dandu-i contur placut. Frumoasa, simpla si sofisticata in acelasi timp, conchise el. Ii veni sa isi traga palme. “Ce e cu mine? Trebuie sa ma trezesc!” Nu se mai intoarse la serviciu. Colegul ii acoperise tura asa ca se indrepta spre casa. Ajuns in parcarea blocului mai statu doua minute si apoi urca. Sanda il astepta deja, urmarind un film de dupa amiaza la televizor.
– Ai venit? Iti pun sa mananci.
– Pune-mi, incuviinta el cu gura altuia. Ma duc sa fac un dus.
Zobovi la baie mai mult decat de obicei apoi incerca sa manance. Miscarile sale se durulau cu incetinitorul iar gandurile ii ramasera undeva pe afara, prin parc.
– Mananca odata! Ce tot faci? Dormi la masa? Stii ca azi de deschide Selgros la noi in oras si ai spus ca mergem. Poate gasim ceva interesant si prindem niste promotii de deschidere.
Lui Alex insa ii disparu foamea brusc. Nu ii era nici sete. Nu ii era nimic doar o senzatie ciudata, de plimbat cu liftul, i se instalase in stomac, dincolo de controlul sau.
– Trebuie sa fie a mea!
– Poftim? Intreba sotia contrariata.
– Nimic. Vorbeam singur. Ma gandeam cu voce tare.
– Nu te mai gandi. Hai sa mergem ca ratam toate ofertele de deschidere.
“Ah ce as sta acum in pat. De Selgros imi arde acum mie?” Ajunsi in supermarket, fura atrasi de masa in fierbere, ce se misca printre rafturile pline.
– Alex! Ai auzit ce am intrebat?
– Ce?
– Ziceam despre oala aceasta speciala. Ce e cu tine? Parca esti pe alta planeta?
– Nu e nimic. Cumpara ce vrei.
– “ Sunt pe o alta planeta cu siguranta si pana in adanul sufletului simti privirile ei negre ca o noapte de dragoste.”
– Nici nu stiu de ce am venit, de lamenta Sanda dezamagita de interesul lui Alex. Vad ca nu te intereseaza nimic. Cu toate aceste stia ca nu putuse rata deschidere, fie si numai de dragul e a avea subiect de conversatie la birou a doua zi, despre achizitiile avantajoase pe care le facuse. Ajuns acasa, Alex se furisa in dormitor pretextand ca vrea sa se odihneasca. Avusese o zi plina si era fericit ca in sfarsit reuseste sa se se retraga in visele lui. Inchide ochii si sta asa, fara a putea dormi, plutind in aceasi vis. Ii simte si acum parfumul discret de femeie cu mistere. Noaptea trecu insa greu. Somnul nu se lipi de el. Plecarea Sandei la serviciu il elibera de arsura patului. Se pregati vesel, se barbieri, se dadu cu deodorant si se trezi cu telefonul in mana formand numarul ei. Opt dimineata? Poate ca nu o deranjez.
– Buna dimineata, Dana! Cand vocea ei ii raspunse, soarele rasari si ii aduse unde blande de lumina, mangaindu-l pana in adancul sufletului.

Amelie


(fragment din romanul Focuri)

Un miracol iti poate poate da o sansa intr-o boala incurabila dar nu iti poate trata propriul destin. Cand ai invatat acceptarea esti pregatit sa mergi mai departe si drumul ti se netezeste. Asa gandea Ahmet acum. I-au trebuit doi ani de contemplare. E greu sa te lupti cu tine insati, cu propriile idei cu care te-ai identificat pana nu demult si despre care ai afirmat ca nu nu ai renunta la ele nici daca se prabuseste cerul. Dar sa te transformi, sa iti reconstruiesti viata din temelie ca si cum ai inceput sa traiesti primele ore ale fiintei sale, i se parea incredibil. La fel de incredibila a fost intalnirea cu ea.
Dezamagit ca asteptase in zadar o jumatate de ora isi cauta un loc sa isi poata bea in liniste cafeaua dar toate scaunele din cafeneaua marelui magazin erau ocupate. La singura masa unde vedea un loc liber, o tanara, singura, citea zambind, plutind inafara universului, ca si cum aici ar fi fost o sala de lectura. Ceru voie sa se aseze. Ea ii invita, fara sa ii acorde importanta. Cand isi ridica ochii, il strapunse cu privirea. Il urmarise pe ascuns cateva minute.
– Nu a venit, spuse tanara, ca o constatare.
Ahmet o observa cu atentie. Avea trasaturi europene si parul de culoarea mierii ii era dat dupa o ureche, lasand sa se vada niste trasaturi fine. Ochii ei negri il studiara cu o privire vie. Nu ii placusera blondele. Prea sofisticate pentru el. Un parfum abia perceptibil il facu se vrea sa se apropie. Se opri insa.
– Cine sa vina?
– Cum cine? Femeia pentru care ai venit aici. Ea zambi cu un anume inteles, de parca ar fi stiut cursul evenimentelor.
– De unde stii ca trebuia sa vina?
– Mi-am dat seama. Te uiti in cinci in cinci secunde la usa. Calmeaza-te. Nu mai vine.
– De unde stii? Intreba el curios. Te-a trimis ea sa-mi spui?
– Nu. Cum sa ma trimita? Nu o cunosc.
– Aha. Ti-ai dat seama. Avu el o revelatie. Fu randul lui sa zambeasca.
– Da. Dupa disperarea ta, as spune ca ai iubit-o foarte mult.
– Ma pui pe ganduri. Iar ti-ai dat seama? Esti cititoare si de ganduri, nu numai de carti? Ce mai poti sa-mi spui?
– Forta sentimentelor ce au vazut lumina zilei nu mai dispare vreodata. Cu cat vei incerca sa o uiti cu atat durerea aceea va fi mai vie in sufletul tau.
– Cred ca esti un oracol modern.
– Nu. Sunt o simpla muritoare, cu o simpla carte, in fata unei cafele, la cofetarie.
– E cafeaua de vina? La mine nu are acest efect.
– Inseamna ca nu bei cafeaua potrivita ori te-ai impotrivit destinului. Lasa lucrurile sa curga de la sine si vei fi mai linistit. Vrei sa-ti schimbi viata ori vrei sa plutesti in aceleasi incertitudini si aspiratii fara speranta?
– Habar nu am ce vreau acum. Dar care e povestea ta? Banuiesc ca esti singura.
– In univers, nu.
– Atunci am dispozitie pentru o poveste. Povestea vietii unei necunoscute frumoase, intr-o cafenea.
– Viata mea e plina de povesti. Atat de multe incat nu incap in 1001 de nopti. Esti sigur ca asta vrei? Fii atent ce iti doresti!
– Aha. Suna incitant. Eu sunt un ”osmaniche man” asa ca am predispozitie pentru povesti cu talc spuse de o femeie interesanta. – Te invit la o plimbare.
– Uite cat de usor pot fi convinsa. Ma suprind pana si pe mine. Inchise cartea si se pregati de plimbare. Cred ca spiritul aventurii e de vina si eu nu fac altceva decat sa ii ascult chemarea. Apoi ii intinse mana cu naturalete. Ma cheama Amelie.

tata si poeziile lui Eminescu


Parintii mei abia terminasera de construit casa. Ne-am mutat in casa noua, imediat dupa ce intrasem in clasa a doua. Sora mea, mijlocie avea 5 ani. Mirosea a nou, era interesant si pentru noi, care locuisem in primii ani cu bunicii sau in chirie, a fost de-a dreptul inedit. Nici nu terminasera de tencuit cele 4 camere. Doar doua dintre ele. Dar nu mai conta. Ne-am mutat in casa noua. Era in vremurile in care seara se lua curentul. Am crescut cu pauzele de curent si cu tiuitul radioului pus pe Europa libera. Cand venea ora de culcare, ne rugam de tata sa ne povesteasca ori sa ne recite poezii. Si stateam cu gura cascata in timp ce tata ne recita, pentru ca stia pe dinafara poeziile lui Eminescu. Mai tarziu le-am invatat si eu cu foarte mare usurinta. Eram doua fetite cu pistrui pe nas, cu parul rosu de arama si cu ochii negri. Mostenire de familie. Il priveam pe tata tinta, fascinate, cum ne povestea lipit cu spatele de soba de teracota. In casa mirosea caldura emanata de lemn de brad. Un miros pe care nu l-am simtit decat acasa printre aromele copilariei mele.

“De treci codri de arama, de departe vezi albind./ Si-auzi mandra glasuire, a padurii de argint…. “ Si tata continua povestea. Avea o voce calda si era de-a dreptul fermecator. Sora mea il intreba brusc.

–         Tati, dar Mihai Eminescu mai traieste?

–         Nu mai traieste. A murit tanar, sarac, intr-o mare mizerie.

–         Dar de ce? Nu a avut matura sa o mature?

intre colegi


Ionica venise, ca de obicei, la serviciu, cu intarziere. Nu sosi singur, ci cu cateva pahare de palinca la bord. Rar se intampla sa fie altfel. Bautura il schimbase total in ultmii ani. Se ingrasase, imbatrinise, neingrijit, putind a transpiratie uscata, aproape tot timpul. Nu ca ar fi fost cu mult schimbat, daca in vre-o zi era treaz dar dupa ce dadea peste ca, un pahar de tarie, devenea alt om. In orice caz, nu unul mai bun. Avea chef de povesti cu pesti, de laude si de discutii contradictorii chiar daca nu avea argumente. Seful de echipa era indignat de atitudinea angajatului, care se obraznicea si ii submina autoritatea. Incerca la un moment dat sa ii explice lui Ionica ce avea de facut, pe ziua de azi dar acesta nu accepta si acesta il lua “ la 11 metri”. Seful se enerva si il chema pe unul dintre colegi, ca el isi pierduse rabdarea.

–  Hai mai si explica-i tu, ca un om normal nu se poate intelege cu el!

povestile sufletelor pereche


Mitul androginilor a rezistat peste secole. Fiinta umana, cautatoare, calatoare isi cauta mereu perechea. E atat de rar sa o intalnesti. Dar ce te faci cand afli ca perechea ta e casatorita sau casatorit? Am doua povesti in seara aceasta. Voi aveti rolul de judecatori sau de jurati. Cum va place. Trebuie sa-mi spune-ti care dintre cele doua perechi au procedat corect. Poate amandoua, poate niciuna. Nu vreau sa va influentez.

Dana e o bruneta frumoasa, tanara, are un sot si o fetita minunata. E o relatie de casnicie obisnuita. Intr-o seara, Dana cu sotul ei, ies la un local renumit prin faptul ca aici vin multi artisti si se canta life, muzica de calitate. In timp ce stateau de vorba, alaturi de cativa amici, ea il vede pe el, un tanar inalt, brunet, cu ochii negri si umezi, cu parul in plete lungi, parca coborat din poeziile lui Eminescu. Dana a ramas fascinata cu paharul de vin in mana si cu ochii la Florin. El rafinat si elegant, respirand misterul acela pe care il degaja unii artisti in jurul lor. O vede pe Dana ca se ridica de la masa, dupa ce l-a fixat cu privirea vreo 15 minute si vine direct spre el. II intinde mana cu caldura si cu un zambet radios pe figura.

–         Buna seara! Sunt Dana. Nu stiu cine esti dar simt ca te cunosc de cand lumea, din alte vremi. Poate o sa ma crezi nebuna ca iti spun acestea. Am senzatia ca esti sufletul meu pereche. Uite, ai cartea mea de vizita. Te rog sa ma suni. Simt ca trebuie sa stam de vorba.

Dana se intoarse la masa, langa sotul ei. Acesta era oarecum intrigat. Nu o mai vazuse pe Dana facand asa ceva si astepta o explicatie. Simtea ca e un moment penibil, mai ales ca totul se desfasurare rapid, sub ochii prietenilor.

–         Cine e? E cineva cunoscut?

–         Da. E sufletul meu pereche!

–         Il cunosti demult?

–         Nu. Acum il vad pentru prima data. Dar stiu ca e el. E barbatul visurilor mele.

Sotul se inrosi. Ii ceru sa plece acasa. Evident ca s-a suparat cumplit. Atat de usor poate iesi cineva dintr-o relatie? Doar nu e o fetiscana flusturatica sa isi poate permite sa flirteze cu oricine! In ziua urmatoare Florin o suna. Simti ca avea si el un rol in toata povestea. S-au intalnit. Parca erau in momentul in care reluau o poveste lasata nu demult iar acum totul decurgea firesc. Asa cum spusese chiar ea. Parca se stiau de cand lumea. Dupa scurt timp Dana s-a despartit de sotul ei iar Florin a devenit cel mai fericit indragostit. Nu a crezut niciodata ca iubirea vietii lui va aparea asa dintr-o data. I-a cantat cu dragoste, “si stii tu cine, te-a mai purtat prin nori. Si stii tu bine cin’ te-a visat in culori”. In scurt timp, Dana si Florin s-au casatorit. Au avut o nunta ca-n povesti, intr-un decor de poveste, la un castel medieval. Sunt un cuplu deosebit. Cand ii vezi stii ca s-au nascut unul pentru celalalalt, parte a aceluiasi vis, al aceluiasi trup, puternici si frumosi. Trecutul, viitorul, timpul? Pentru ei, bucuria de a trai, de a se fi cunoscut este cel mai mare dar pe care l-ar fi putut primi. Si sunt fericiti si impliniti.

* **

Cand Dan a cunoscut-o pe Sorina, un curent i-a trecut prin tot corpul socand fiecare celula. A venit la intalnire din curiozitate si in cautarea unui refugiu de o relatie monotona, din care lipsea sarea si piperul. Ea nu a fost foarte impresionata la inceput, ba chiar se gandea sa nu vina la intalnire. Dar s-au vazut, au stat de vorba o jumatate de ora. S-au despartit cu promisiunea unei revederi. Dupa 5 minute, el o suna cu glas emotionat.” Cred ca m-am indragostit de tine. Sunt asa de emotionat incat imi tremura genunchii”. In secunda aceea, ea a inteles ca va fi inceputul unei relatii speciale. L-a iubit din acel moment, pentru sinceritatea cu care si-a exprimat gandurile. Apoi l-a iubit pentru toate gandurile lui si pentru omul in sine. Gandeau la fel, se completau, se intelegeau din priviri. O dragoste, o relatie fascinanta, o pasiune intensa. Ea era singura de mai multi ani. El casatorit. Ea a acceptat compromisul acesta, in numele dragostei pentru el. Nu ieseau impreuna, dar se vedeau des. In schimb el iesea cu sotia si cu gandul la cealalta. Concediile le facea tot cu consoarta si abia astepta sa se intoarca acasa. Ar fi dorit ca intr-o lume ideala lucrurile sa fie altfel. Dar simtea ca apasa greu pe umeri responsabilitatea familiei actuale. Era ingrijorat de felul in care va fi perceput de altii, de rude, chiar si de copii. A avut grija mereu sa se poarte exemplar iar acum, ce exemplu le va da el? Ii va face sa sufere. Nu dormea noptile. Se gandea. Cel mai bine ar fi ca ea, sufletul lui pereche sa nu mai fie singura. Atunci, poate ca si el nu se va mai gandi atata la ea. Ii ceru sa isi caute pe altul. Sorina se supara si plangea de fiecare data. Apoi, intr-o zi, ea a inteles ca ducea in suflet o povara grea. S-a indragostit de barbatul altei femei. A plecat, cu sufletul sfaramat! Iar el, a devenit un om cu inima de piatra. Dar a ramas alaturi de ai sai, pentru a le fi aproape. Nimeni nu stia mai bine decat el cata durere aduna in fiecare zi pentru ca a facut totul ca sa o indeparteze. Poate ca intr-o alta viata va sti ce sa faca, sa fie alaturi de ea. Ar fi preferat o laguna albastra in care sa fie doar ei doi. Dar visele dispar in zori. De fiecare data cand priveste cerul, ochii lui se umbresc si se gandesc la zarile care o ascund pe iubita lui. In ce colt de lume o fi ratacind oare?