Strada

În jurul nostru sunt dimensiuni pe care, nu le sesizăm, nu le apreciem la adevărata valoare. Spațiul public e una dintre ele. Imens, animat, populat. In spatiul public, una dintre ”artere” este strada. Locul în care se dezbat ideile, în care se consuma dramele, în care se întâmplă nebunii. Totul e fierbinte. Strada e un barometru ce indică starea națiunii. Strada e locul în care explodează evenimentele si se nasc revoluții. Sunt pași, sunete, ecouri, gânduri, parfum, culoare, dinamică. Si totuși, strada creează o presiune imensă, poate schimba regimuri, destine, dă cursul istoriei. De aceea, presiunea, manipularea, sugestia asupra străzii, este puternica. Unei forțe i se răspunde cu o forță, cel putin la fel de mare. E un principiu al fizicii aplicat. Cine este strada? Noi, fiecare dintre noi, cu idei, opinii și acțiuni. Cine e mai puternic decat strada? Mass media dar și alții. Doar ea poate influenta, de o asemenea maniera, încât să formeze opinia maleabila a străzii. Ce vrea formatorul de opinie? Nicidecum o stradă corect informată. Vrea o strada si o opinie publica informată în functie de interesele lui. Pentru voi, ce înseamnă strada și care credeți ca e forța ei?

Publicitate

Scriu despre viata- Duzina de cuvinte

M-a prins povestea aceasta cu scrisul ca un virus, ca un tors de pisica birmaneza, ce se aseaza lenesa pe tastatura de la calculator. Ce altceva as fi putut face? Cum sa scot la suprafata atat viata cata am trait? Asa am inceput sa asez pe hartie randuri, randuri, Povestirile din cartier, un cartier ca oricare altul, dar atat de special pentru mine, pentru ca, acolo locuiesc toti cei pe care ii stiu. Apoi au venit Povestirile altfel si Cafeneaua Turceasca. Si povestile au inceput sa se insire una dupa alta, incepand cu vecina ce imi surade cu ochii ei verzi, sticlosi si cu sufletul de serpoaica otravita, ce abia isi scoate nasul din almanahe ori emisiunile de doi bani, de la televizor, pana la matusa Saveta cu papornita ei, in drum spre copiii ori nepotii asezati la oras. Nu l-am lasat deoparte nici pe barbatul tineriu ori pe ungurul, tiganul, turcul ori neamtul care mi-a iesit in calea mea, spunand fara sa vrea o istorie, de care am fost legata cu fire invizibile, oameni extraordinari, cu destine uimitoare, trecuti cu vederea de toti ceilalti. Nu am facut aici nici o lectie de justitie, pentru ca, cine mi-s eu sa ii judec pe altii, cand eu sunt atat de imperfecta? Am plutit intr-un abis de ganduri, m-am pierdut in fiecare dor si fiecare inserare, eu, fata cu ochii de stele si visuri pline de sperante in viitor. De cate ori cand ati citit povestile lor pline de esenta si de dramatism ati exclamat, „nu e posibil! E incredibil!” Sa stiti ca fiecare poveste pe care ati citit-o e adevarata. Oamenii acestia despre care v-am povestit pana acum, sunt cei care m-au invatat sa fiu cine sunt. Povestea mea inca nu a fost scrisa, pentru ca e cea mai uimitoare dintre toate. V-am adus doar franturi din ea. Cand povestesc cuiva prin ce am trecut crede ca fabulez. Dar chiar atunci cand viata mi-a fost potrivnica si apriga ca o scorpie, mi-au zambit si mi-au spus:” trebuie sa mergi mai departe. Nu esti singura. Dumnezeu e sus si vede”. „Dar nu mai pot!“ am replicat eu. Ei m-au asigurat cu certitudinea omului care a strabatut deja calea: “Poti. Nu ti se da niciodata mai mult decat poti duce, dar tu stiai asta.“ Am plans cu furie si m-am ridicat. Pot. Pot! Si am strans din dinti. Am mers inainte ridicandu-mi mersul, viata, experienta. Nu vad capatul drumului ca e pierdut in ceata, dar stiu sigura ca e drumul meu, catre undeva, candva…

Au mai scris in Duzina de cuvinte: Psi, Dana Lalici Scorpio Alma nahe Vavaly eclipsa de marte Roxana Calin Vienela Scorpio2 Fata naiva Dor Lili3d Ioana Soglu

Inspiratia divina

– Doamne ajuta! zice parintele Toma facandu-si cruce. Fruntea sa larga si senina e usor incretita de ganduri dar ochii sai albastri oglindesc seninul diminetilor de la tara. Parohia nu e una mare dar oamenii din sat au prins drag de el. E ingaduitor si mereu cu o vorba buna pregatita sa le sprjine sufletul aflat in incercari. Predicile sale din zilele de duminica sunt o adevarata desfatare pentru ascultatori. Pacat ca oamenii sunt atat de prinsi de valtoarea vietii incat parca nu mai dau pe la biserica, asa cum se facea dar spiritul si credinta sunt vii, nu i-a parasit. Femeile sunt mai sensibile parca la lucrurile acestea si cata mai des la Sfanta biserica. Desi e de cativa ani in sat, se simte deja de-al locului, ca si cum aici ar fi trebuit sa fie dintotdeauna. Parintele este insa din alt judet. De copil a fost mai ciudat. Procupat de filozofie, s-a indreptat spre Teologie, cautand raspunsurile aici, in Casa Domnului. Insetat de cunoastere, a absolvit cu note bune facultatea. Singura lui problema e ca avea mereu interpretari. Niciodata nu credea ca a obtinut raspunul pe care il cauta. Sigur, undeva acolo, in spatele indrumarii si sfatului primit mai era ceva. Acum, ca s-a stabilit la parohie si-a gasit vreme sa astearna pe hartie gandurile sale. Si erau ganduri vechi, de la zidirea lumii. De cateva zile insa era ingandurat. Primise o scrisoare de la Protopopiat. O invartise in mana cu teama, nestiind ce contine. O lasa apoi deoparte. In ziua urmatoare o deschise. Avea deja mai mult curaj.
”PreaCucernice Parinte,
Te invitam pentru data de 4 aprilie, a.c. la Protopopiat pentru o problema urgenta de discutat. Va rugm sa veniti negresit, la ora 9.
Semnat, Protopop Ioan Andrei”
Nu intelese despre ce era vorba dar avea o vaga banuiala. Se uita spre cer. Se pregatea de ploaie. Ogoarele o cereau. Abia si-au semanat oamenii pamanturile si nu plouase de ceva vreme iar boabele clocoteau sub brazda nerabdatoare sa iasa la lumina, impungand cu frunze verzi bulgarii de tarna.
Isi mai studie tinuta inca o data si iesi pe poarta. Se urca in masina, o Dacie cumparata anul acesta. Se bucura de ea ca de un adevarat dar desi ea era prima lui rasplata, din munca sa, dupa atatia ani de scoala. La iesirea din sat o batrana ce astepta pe margine drumului ii face semn. Vrea sa ajunga la oras cu autostopul iar pe bietele femei in varsta nu le ia nimeni la ocazie. Avea oua de vandut si niste miere. Va lua pe astea cativa banuti pe care ii va economisi pentru zile mai negre. O lasa aproape de piata mare a orasului si el isi continua drumul. Intra la Protopopiat iar la secretariat afla ca este invitat in consistoriu.
Astepta sa sa faca ora 9 si intra. Aparu si protopopul insotit de PreaSfintiia sa parintele Constantin. Acesta preda la facultate. Era profesor in Vechiul Testament. Il cunostea pe parintele Toma, ca se numarase printre elevii sai. Ii stia cat de cat temperamentul usor exaltat si nemultumit cu el insusi.
– Buna ziua, parinte, incepu protopopul. Vocea sa era calma, fara inflexiuni dar stia ca, vocea asta, putea da verdicte dure. Esti bine? Toate bune la parohie?
– Da PreaSfiintite. Toate bune. Ca si pana acum. Dar banuiesc ca nu din pricina aceasta m-ati chemat dumneavoastra pana aici.
– Nu. Este foarte adevarat. Banuiesti bine. Sfintiia ta, nu a trecut mult timp de cand ne-am intalnit in aceasta sala.
– E foarte adevarat. Acum doua luni, cand m-ati invitat pentru dezbaterea aceea. Cand am discutat despre cartea mea, in care intentionam sa scriu motivatiile si argumentatiile mele, ca Dumnezeu a creeat lumea in sase zile, nu in sapte. Dar am inteles ca nu este pe placul Bisericii si la recomandarea dumneavoastra am renuntat. Nu fara durere in suflet ca mintea mea lucrase indelung la acel proiect.
– Parinte, ai facut bine ca ai renuntat. Acum discutia este noua. Am aflat de la credinciosi, ca dumneata, in Casa Domnului, le spui oamenilor ca nu este bine sa se vaccineze si ca vaccinul ori injectiile, nu sunt pe placul lui Dumnezeu. Parinte, ne poti arata si noua unde scrie asta in Biblie?
Parintele Toma se fastaci putin iar apoi, fixandu-i cu ochii sai albastri, senini, le spuse netulburat.
– PreaSfintiia ta, nu scrie asa, cuvant cu cuvant.
– Dar cum?
– Am inteles eu, din indelunga mea aplecare asupra slovelor. Daca Domnul ne da boala, este ca o meritam, ca o pedeapsa si ca trebuie sa ne ispasim vina, sa ne curatam sufleteste si trupeste de rautati.
– E adevarat parinte, dar e interpretarea dumitale. Biblia nu spune ca oamenii nu trebuie sa se vaccineze. Nu putem imbolnavi populatia cu bunastiinta. Dumnezeu ne-a da si minunile medicinei si ale stiintei, tocmai ca sa ne folosim de ele, sa putem trai in pace si bucurie, ca sa ii inaltam rugaciuni si cantece intru slava Sa!
Protopopul se consilie putin cu profesorul apoi hotarara.
– Parinte, azi nu luam nici o decizie impotriva dumitale. In rest esti om de treaba si iti faci slujba cu drag si pricepere. Te invitam de acum inainte sa practici dupa ceea ce se invata la scoala, fara interpretari. Daca insa, crezi ca nu te poti abtine si ca, o sa ne mai intalnim in consiliu, poate e mai bine sa te orientezi spre altceva. Du-te asadar inapoi la parohie si slujeste mai departe. Domnul sa fie cu tine! Amin!
Parintele Toma se ridica de pe scaun, obosit de parca muntele sau de sperante si lumina i se daramase brusc. Roti o privire cuprinzatoare prin camera. Mobilele negre, grele, o icoana imensa cu rama aurie infatisa pe Mantuitorul. Simti vag un miros de tamaie. Amarat ajunse in strada. Ploua marunt, mocaneste. Se urca in masina si se intoarse la casa parohiala. Preuteasa, o femeie blajina ii recunoscu starea. Il imbie cu mancare. Nu putea zice nimic darmite sa inghita ceva. Ii aduse totusi un ceai. In cele din urma se lumina. Lua o foaie de hartie si scrise cu randuri lungi si litere rotunde. O puse in plic si o dadu femeii sa o duca la posta in acea zi. Peste cateva zile, protopopul primi scrisoarea. O citi cu uimire.
” Preacucernice Parinte,
am cugetat adanc la ceea ce mi-ati spus si consider ca am nevoie de mai multa libertate in gandire. Parinte, sunt un om nu un mecanism iar din gandit nu ma pot opri niciodata. Mi-s dragi oamenii si imi place ceea ce fac pentru ca am chemare si am har. De aceea, va rog respectuos sa primiti cu scrisoarea aceasta Demisia mea”. Am hotarat sa accept invitatia de a sluji pe Domnul la pocaiti si am sa trec la aceasta credinta care mi se potriveste…”
Protopopul ramase pe ganduri. Pierdea un om bun dar o fire rebela. Casa Domnului e plina mereu…de taine nepatrunse.”

citind oamenii orasului

Are priviri patrunzatoare. Cu toate acestea, cand merge pe strada nu se uita la oameni. Vede doar florile, animalele,cerul, culorile. E mai simplu sa asculti viata si sa vezi culori. Cand nu i se preling printre trecatori, ca si cum ei nu ar exista, privirile ei ii fixeaza si citesc dincolo de ei, strapungand poza lor cotidiana. O fata flusturatica in fusta scurta si cu ochii stralucind spre orice masina luxoasa, o mama obosita, privind in gol, gandidu-se cum va trece si luna asta cu datorii si necazuri, o batranica obraznica apostrofand generatia tanara, un sot fidel caruia ii e rusine sa se uite fix in ochii unei femei, un batranel care abia asteapta sa intre undeva sa bea un paharel, elevul care e fericit si usor ingrijorat ca a chiulit de la scoala, studentul care se gandeste la orele de dimineata si la cheful de seara. Citindu-le privirea trecatorilor ochii ei negri fac o radiografie. Ochii nu poti minti iar sufletul lor se vede perfect in privire. Ei sunt oamenii orasului in forfota strazii.

oameni si incredere

Aud multe persoane, trecute prin experiente de viata care mai de care mai dramatice, ca nu mai au incredere in oameni. Pana sa iti pierzi increderea, incepi cu a fi foarte increzator. Dupa cateva situatii in care increderea sau credulitatea au dat gres, inveti sa fii mai prevazator. Dar de fiecare data iti spui ca, nimeni nu e dator sa plateasca pentru greselile altora. Si din nou avem de pierdut. Si ne spunem ca de acum inainte nu vom avea incredere in nimeni dar prima situatie de va facem sa fim ma maleabili la ceea ce credeam ca a devenit deja un pricipiu. Cand ne-am piedut increderea in oameni?…Cred ca  asta se petrece treptatat. Cand vezi ca, cei din jurul tau, pe care ii credeai prieteni dragi, profita de prima ocazia in care te vad vulnerabili, sa te judece, sa te condamne, sa creeze probleme, chiar sa te distruga, iar apoi sa priveasca spre tine cu dispret. Persoane de la care nu te-ai fi asteptatAjungi sa vezi ca sotul, persoana cu care pana mai ieri imparteai si bune si rele, s-a transformat peste noapte in cel mai mare dusman, care , fara scrupule, te pune la vanzare, ca pe o marfa ieftina. Dorel, e un tip cu pretentii de intelectual, desi e angajat la CFR.  Dar are studii economice si se crede tare, desi nu a profesat niciodata in domeniu. Se lauda ca i-a placut si ii place sa isi traiasca viata, si expresia asta ascunde multe din stilul sau libertin. Povesteste multora despre prima lui casatorie, si are doar cuvinte negative la adresaSandei,  fosta sa sotie. Prin ’98 el era un angajat simplu, nu departe de statutul de acum. Si cum nu li se permitea sa aiba si serviciu, si afaceri, i-a cerut sotiei sa infiinteze o firma pe numele ei. Dar el era cel care conducea din umbra. Au inceput cu un magazin de blanuri, apoi au facut o firma de catering. Mergeau foarte bine cele doua afaceri. Aveau magazine in cea mai scumpa zona din oras. Si-au construit o casa in cel mai scump cartier rezidential, aveau masini luxoase, concedii in afara, de cate ori era ocazia. La un moment dat, o angajata care era in proaste relatii cu Sanda, pentru comportament si intarzieri repetate, a fost data afara. I s-a desafcut contractul de munca disciplinar. Ca sa se razbune, stiind ca nu avea nici o alta oportunitate de a protesta, femeia a depus o sesizare ca patronii ei lucrau si la negru. Si a dat toate detaliile, pentru ca ea avea aces la multe din informatiile din firma. A venit garda, s-a constatat ca asa stateau lucrurile. Situatia a evoluat urat. Dupa un proces de evaziune fiscala, Sanda a fost condamnata la cateva luni de inchisoare. Nu cred ca exista o experienta mai traumatizanta pentru cineva, decat a sta la inchisoare, cu atat mai mult pentru o femeie care niciodata nu a trecut prin momente dificile. Intre timp, Dorel a depus divort, i-a luat femeii fetita, pe motiv ca aceasta nu se putea ocupa de ea. Fiscul i-a confiscat casa, la fel si masinile, banii din conturi. Cam tot. Dorel a mai reusit sa salveze ceva, cat sa cumpere un apartament pe numele parintilor, unde s-a retras cu copila.  Si dupa toata furtuna aceasta, el a devenit liber, gata sa alerge dupa noi aventuri. Dupa ce Sanda si-a ispasit pedeapsa, de rusinea cunoscutilor s-a hotarat sa plece din tara. Avea nevoie de un ajutor sa isi obtina viza pentru Irlanda si l-a rugat pe Dorel sa o ajute. Dupa multe rugaminti, acesta a acceptat in cele din urma. Dar nu s-a abtinut de la o remarca:” as fi putut sa o taxez pentru serviciul pe care i-l fac, dar stiu ca acum nu are bani”.