Arhive blog

Minuni- Psiluneli


De trei zile, pe ulita Bradenilor e forfota mare. La casa lui nea Ilie, casa mare, de oameni harnici si gospodari, e un du-te vino, de femei cu multa treaba. Din zori si pana in asfintit socacitele coc painea, cozonacii, prajiturile, fac paturile de taietei si acum, pregatesc sarmalele, supa si friptura. Toata lumea are treaba si fiecare stie ce are de facut. Vecinele si femeile din sat au adus inca de saptamana trecuta, fiecare ce a putut de prin gospodarie, cate 1 kg de faina, zahar, ulei, orez, gaini,unt. E greu cand sunt toate la ratie sa faci nunta dar lumea satului e invatata sa se ajute si sa se aseze caramida cu caramida. Asa ca, uspatul nu mai cade atat de greu pe umerii socrilor. Femeile muncesc si rad, bucurandu-se de prilejul de a mai schimba niste barfe ori glume, noi retete de prajituri ori sfaturi casnice. Barbatii au inaltat cortul in care se va tine nunta in seara aceasta, au pus bancile, mesele, au adus tacamurile si vesela. Fetele tinere impodobesc cortul cu paturi tesute la razboiul din casa, cu stergare si cu ramuri de stejar iar pentru culoare au impletit ghirlande de hartie creponata.
De cand s-a intors de la armata, Simion si-a oranduit cu grija lucrurile. Desi e singur la parinti si venit, ca prin minune, cand nimeni nu se mai astepta, nu a fost crutat de munca iar acum, la 22 de ani e un barbat in toata firea, hanic si muncitor peste masura. Stie sa faca orice munca si nu se fereste de ea, de la schimbat prizele, la toate muncile campului pana la a-si ridica o casa, din temelie, cu mainile lui. Asa a invatat el de la tata si de la bunicul, ca daca vrei sa ai, trebuie sa muncesti din greu. Iar cand munca sa a dat roade si a vazut schimbata, innoita casa parintilor, a zis ca e momentul sa aiba langa el un suflet aproape, o fata harnica, asa ca el si o curte plina de copii, ca Doamne urat ii e cateodata, ca nu are si el un frate cu care sa se inteleaga. Si-a gasit o fata frumusica si harnicuta intr-un sat vecin s-au placut si dupa o vreme, s-au gatit de nunta, sa se aseze la casa lor, ca lucrurile acestea trebuie facute la vremea lor, altfel ajunge de poveste in sat. Pregatirile sunt aproape gata. Au sosit si ceterasii, adusi de la Cluj si cand acestia incep sa cante, cetera umple strada de ritmurile vesele ale jocurilor ardelenesti. Simion iese din casa, in costumul lui de mire iar bunicul sta pe trepte, privindu-l cu drag si cu lacrimi in ochi. Simion il zareste si il ia de dupa umeri, protector, ca un barbat puternic, stalpul familiei de acum.
– Asa-i bunicule ca mi-am organizat bine lucrurile? Intreaba el sigur pe sine si incantat.
Bunicul zambeste si ii tremura barbia usor de emotie.
– Da dragu’ mosului. Numa’ ca viata le mai oranduieste si ea.
– Hai bunicule, ca o sa fie bine. Si daca nu, pana la urma face sa fie.
Batranul incuviinteaza soptind in sinea lui:”parca poti se te pui cu lucrarea Domnului?” Alaiul porni spre locuinta miresei si mirele trebui sa o caute prin casa, unde au ascuns-o femeile, semn ca nu se da dusa de acasa, cu usurinta. Gatita in rochia alba, diafana, cumparata cu cheltuiala de la Casa de Moda, parea un fulg de nea, diafan in mijlocul verii. Mireasa isi ia ramas bun de la parinti, de la fetele si baietii din sat iar starostele nu trebuie sa rosteasca multe versuri, ca sa smulga lacrimi din ochii parintilor fetei.
“miresuca strut de flori,/ ia-ti gandul de la feciori/ si ti-l pune la barbat/ ca cu el te-ai maritat/” La biserica, lumea adunata, ca „la mireasa”, asteapta sa vada tanara pereche, doi tineri frumosi ce stralucesc in hainele lor de sarbatoare. Parintele le tine a slujba frumoasa de cununie si este invitat sa participe si el la nunta. Ajunsi la casa mirelui, nunta incepe si intre feluri de mancare, ceterasii canta de mama focului iar dansatorii starneesc colbul batand cu piciorul in pamant, in ritmul de ceardas ori de invartita. Nici bunicile, cu naframi in cap si zadie la brau, nu se lasau mai prejos, vrand parca sa dovedeasca ca si ele stiu juca. “ Mo-nvatat mama-a juca/ Invartind mamaliga,/ canta muzicantii. Fustele se involbureaza, pasii se insira unul dupa altul, ca asa e dansatorul adevarat, stie sa joace si pe un banut asezat pe podea. „Tropa-tropa pe podele,/Ca cizmele nu-s a mele? Ca le-am capatat din sat?Multumesc cui mi le-o dat”. Inainte de a se aduna darul miresei, o socacita, vine cu gaina asezata pe o tava si impanata cu flori si cengute si canta si piuieste, adresandu-i-se nasului, facandu-l ba darnic si generos, ba zgarcit, ba facandu-i cu ochiul si “starnind” invidia nasei, incercand sa il convinga sa ii plateasca gaina cat mai bine, ca e gaina e frumoasa si grasa, speciala, adusa din America. Cantecul acesta , mai mult recitat, are darul de a-l avertiza indirect, pe tanarul sot ca daca se abate de la regulile nescrise ale casniciei, poate primi si ei gaina, de la nevasta. Dupa ce s-a adunat darul, lumea s-a incins pe joc si mai abitir. Palinca i-a incalzit pe nuntasi si nimeni nu mai sta la mese. De vreo 15 minute, Simion a vazut ca i-a disparut nevasta si acum astepta sa vina “hotul” cu ea, ca sa o rascumpere. Cum acesta intarzaie intra in casa sa o caute. In camera dinante,pe pat, vede rochia ei alba si voalul. Langa ele un biletel. “Am plecat. Nu ma mai cauta. Imi pare rau.”
Simion simti ca se prabuseste cerul peste el si tremurand se aseza pe scaun. Chiar el sa pateasca una ca asta? Sa fie facut de rusine in fata satului? El care si-a dat silinta sa fie toate lucrurile in ordine? Si fata asta, pe care o iubea si care a acceptat sa fie nevasta lui? Ce secrete ascundea, de ce nu i-a spus de la inceput? Statea cu capul in maini, privind in pamant. Ar fi vrut sa planga dar nu putea. Un nod mare i se aseza in gat. Asa il gasi nasa, care vazandu-i ca lipsesc veni sa vada. Nasa Sabina e o femeie in toata firea, aspra ca o zvarluga si cu mintea iute.
– Auzi, nu mai fi suparat. Am eu o idee. Ce spui, esti de acord?
– Pai. Sunt, de parca as putea face altceva.
Urcara in Dacia nasei si din Somesei pana in Turda facura o jumatate de ora. E trecut de miezul noptii si lumea doarme. Luminile sunt stinse doar felinarele rare, lumineaza slab ici si colo. Bat la o poarta mare, maro si asteapta sa li se deschida. Un caine latra speriat si el de strainii din miez de noapte, asuns in cusca din fundul curtii. Stau de vorba cu cei doi soti, sculati in puterea noptii. Sunt poftiti in casa.
– Ioana, hai putin aici draga. Ioana era fiica lor de 20 de ani. O fata frumoasa, bruneta, ce veni desculta in pijama, ciufulita putin si adormita pe jumatate. Se uita la buchetul de trandafiri albi de pe masa si apoi la parintii ei contrariata.
– Ioana, vrei sa te mariti?
– Acum?
– Da.
Nici prin vis nu i-ar fi trecut ce minune ii poate aduce viata la usa, in toiul noptii. Simion se uita la ea cu drag si cu suprindere. Nici el nu ar fi ales-o mai bine. Era mai emotionat decat a fost la ceremonia de cununie. S-au intors la nunta, imbracata in rochia primei fete care ii venea ca turnata si era chiar pe gustul ei. Mereu a visat ca nunta ei sa fie altfel decat a celelalorlalte fete, in noaptea nuntii. Mireasa din vis, se gandi ea. Nunta continua, netulburata, si putini au observat sa mireasa nu mai era aceeasi de la inceputul ospatului. Nici macar rudele primei fete, care erau in toiul jocului. Poate ca si masa plina de bucate si de bautura a avut darul sa ii distraga pe nuntasi.
Simion si Ioana s-au cununat dupa doua saptamani la sfat si popa, doar in prezenta parintilor. Si ca sa nu fie singuri, in anii urmatori, si-au facut niste copii fidele, patru copilasi unul mai frumos decat celalat, ca vremea trece in zbor.
– Asa-i bunicule ca mi-am organizat bine jucariile si lucrurile? zice strengarul de 7 anisori anisori. Simion zambi, cu privirea calda luminata de argintul din tampla si din par. Da dragul bunicului, numai ca viata le mai oranduieste si ea, uneori. Nepotelul ridica o spranceana, semn ca nu a inteles perfect totul. Dar bunicul stia deja, cum e cu planurile si cu organizarea. Nimic in viata nu e intamplator. Nici macar momentul acesta, cand sta cu nepotelul lui, urmarindu-i grija pentru lucrurile marunte pe care le facea.

Ale postari pe aceeasi tem gasiti in tabelul lui Psi:
Alma nahe Cita Scorpio Carmen Pricop Lili3d dor Vero Roxana cita2 Dana Lalici

Reclame

Frumoasa Nonina


Abia iesita de la serviciu, Amalia urca in masina si se porni spre casa mamei ei. Nonina, ca asa o rasfatau, are 80 de ani, dar se tine bine. Arata mult mai tanara. E vesela ca o vrabiuta. E o traditie in familia lor ca femeile sa fie foarte ingrijite si respectate asa ca pe Amalia nu o suprinde. Mama e interesata de tot ce apare nou in domeniul produselor de sanatate si intretinere. Uneori o amuza teribil , alteori o enerveaza la culme achizitiile Noninei, in materie de tehnica moderna sau imbracaminte, mai ales ca isi cheltuie toata pensia pe prostii iar ea, trebuie sa ii aduca bani sa ii plateasca celelalte cheltuieli. Cum nu are nimic de facut toata ziua, sta cu ochii in televizor si urmareste posturile cu Teleshoping. Cum apare ceva nou, imediat isi comanda. Vrea sa fie mereu intre primii norocosi, care castiga, chipurile, ceva bonusuri la produsele prezentate. De cele mai multe chiar nu are nevoie. Nu demult, cand a intrat in casa, Nonina, avea pe ea un fel de vesta din care ieseau tot felul de fire si avea lipite pe corp ventuze care produceau scurte socuri electrice ce ii stimulat musculatura. Nonina era suparata ca nu-si mai putea scoate vesta si arata ca o broasca testoasa extraterestra in carapace. Amalia izbucni in ras apoi o ajuta sa se elibereze din capcana. O certa putin, apoi cand ii vazu ochii albastri si expresia fetei ei trista i se facu mila si o ajuta sa gaseasca o solutie pentru a se imbraca si dezbraca usor de carapace. Ca si un copil rasfatat, dupa 2 saptamani, povestea cu vesta si electrosocurile fu data uitarii. Mama se plictisise. Saptamana aceasta insa, a venit cu o noutate. Se casatoreste o cunostinta, ruda foarte indepartata, cumnata cumnatei nepoatei sale. Si ea nu a fost invitata. Nonina se supara putin, dar nu lasa asta sa o afecteze. Chiar si asa, se va duce oricum.

–          Pai bine, mama, cum sa te duci la nunta neinvitata?

–          Poate ca au uitat sa ma invite. Si sigur le pare rau. Oricum am vorbit cu Rodicuta, nepoata, si a spus ca pot sa vin si eu.

Cand o vazu atat de hotarata, Amalia ceda. In fond, nu era o mare problema, inca un tacam in plus. Mai ales ca Nonina se ducea pregatita si avea si plicul pe care sa il ofere mirilor. Iesira in oras sa ii cumpere niste haine noi. Veni incantata de costumasul deux pieces din matasica neagra, de sandalele cu un pic de toculet.

–          Amalia, sa vii maine sa ma duci cu masina pana la restaurant. Nu pot sa merg pe tocuri pana acolo.

–          Bine, o sa vin. Sa ai grija de tine si vezi sa nu faci ceva.

–          Nu. Stai linistita. O sa fiu gata la ora 13. Sa nu intarzii.

Amalia parca in fata casei. Deschise poarta si intra in curte, tinand in mana buchetul de flori pe care bunica trebuia sa il ofere mirilor.  Avu o secunda un fior de neliniste. Apoi zambi ca si cum si-ar fi facut o grija inutila. Batu la usa si nu mai astepta sa i se deschida. Intra in casa. Incremeni. La doi pasi, Nonina. Toata o paieta, rosie din cap pana in picioare, schimbata, vopsita, coafata.  In parul ei argintiu si ondulat proaspat la coafor, dat cu sclipici erau prinse garoafe rosii, incarcate de gliter. Bluza rosu aprins, sclipitoare se unduia in ape inflacarate la fiecare miscare. Sandalele cu un pic de toculet fusesera inlocuite cu niste sandale rosii, de lac, cu talpa tip platforma. Pana si fardul era unul asortat. Doar fusta neagra a costumasului fusese pastrata din tinuta ei anterioara.

–          Mama, nu-mi vine sa cred! Cum ai putut sa faci asta? Dar cum crezi ca o sa te las sa mergi imbracata asa, ca un papagal? Nu esti intreaga la minte! La varsta ta sa te imbraci in culori atat de tipatoare si de scliptoare.

In timp ce Amalia isi tinea discursul si nu-si revenea din uimire, batranica isi umbri ochii si siroaie de lacrimi incepura sa isi faca loc pe obraz.

–          Dar mie imi plac hainele acestea. Sunt frumoasa si tanara cu ele.

–          Esti frumoasa dar nu ti se potrivesc. Hai te rog si schimba-te. Uite. Facem un compromis. Iti las bluza rosie cu paiete, celelalte le schimbi.

Cu sufletul strans, Nonina accepta. Nu de alta dar intarzie la nunta si cu Amalia nu putea negocia prea mult. Isi scoase minunatia de flori rosii din par, si o parte din bijuterii. Chiar si sandalele cu platforma fura schimbate cu cele negre cu toculet. Pana la urma, schimbata si amarata, cu buchetul de flori intr-o mana si poseta neagra in cealalta urcara in masina. Privea pe fereastra. Amalia o privi in oglinda. Ochiului ei vigilent ii scapase din vedere fardul excesiv si buzele rosii. Acum era prea tarziu ca sa mai poata face ceva. Asa ca Nonina, ii arunca o privire incarcata de sclipici de sub pleoapele data in exces cu fard albastru in degrade. Amalia incerca un sentiment ciudat. De amuzament, de enervare si infrangere. Isi zise in gand, privind-o inca o data:” Mie asa de draga insa uneori ma scoate din minti. Asa o sa fiu si eu la varsta ei?”

fotograful de arta


Alexandra se marita. Vestea a circulat prin cartier ca o stire de senzatie. Dupa ca si-a zapacit bunica, mama si matusa cu desele vizite ale diversilor ei iubiti pe care-i invita la masa, in sfarsit, s-a decis. Daca tot a terminat fata facultatea si si-a gasit un serviciu intr-o firma micuta, e vremea sa aiba si un rost. Nu ca i-ar fi lipsit ceva. Unic copil intr-o familie numeroasa, cu multe femei protectoare, a fost tratata ca o rasfatata. Viitorul ei sot, un baiat instarit dar ceva mai necioplit stabilea detaliile pentru ceremonie. La discutia legata de fotografi si filmari, Alexandra isi aduse aminte de un fost iubit si propuse sa il contacteze ea. Mirele, Mihai, nu se impotrivi. Oricum, el era din start de acord cu toate propunerile ei. Probabil ca acesta era si motivul pentru care se inteleg foarte bine. Ea comanda sau propune, dupa caz, el executa sau se executa in toate cazurile. Astfel ca, viitoarea mireasa se duse la atelierul lui Alin sa se intelega in privinta filmarii si a fotografiilor si pretului. Astepta cuminte pana cand acesta finaliza discutiile cu un client. Apoi el dadu cu ochii de ea.

–         Buna! Ai ajuns? Si zi asa, te mariti?

–         Da. Te suprinde? El nu a stat mult pe ganduri si m-a cerut. Stie ca ne potrivim asa ca, de ce sa mai pierdem vremea?

–         Pai bine, nu-ti pare rau? O sa cam termini cu plimbarile, cu intalnirile. O sa te faci femeie de casa.

–         Hmm. Dar de ce nu m-as putea vedea cu nimeni in timpul acesta? Doar nu e sfarsitul lumii.

Alin zambi. Ii cunostea temperamentul fetei. Iar daca fusesera iubiti candva, stia chiar mai multe detalii. Asa ca se apropie de ea si ii sopti la ureche, stiind ca asta e punctul ei vulnerabil si ii starneste senzatii intense.

–         Dar asa, ca de ultima oara, vrei sa ne iubim?

Alexandra se inrosi. Ceda cu usurinta primelor lui mangaieri. El inchise usa atelierului si se intoarse spre ea. Ii descheie incet nasturii camasii rosii de matase. Celelalte lucruri se scursera usor de pe ea ca si cum abia asteptau sa coboare. Pantofii cazura ultimii, ca si un ultim obstacol in dezlantuirea furtunii. Degetele lui, sarutarile patimase si o usoara muscatura pe ceafa fura senzatiile pe care ea si le mai aduce aminte. Apoi a inceput nebunia. Nu mai stie  cum a plecat. Se inserase. Parul ii era in dezordine si un usor iz de transpiratie de risipea prin caldura parfumului pe care il emana. Ajunse acasa. Mihai era ingrijorat, dar ea ii spuse ca a fost prin oras sa incerce cateva rochii, dupa ce plecase de la fotograf si s-a luat cu vremea. Trecura cateva zile. Trecu si nunta. Alin, fotograful veni cu filmarile si cu albumul de fotografii. Mihai se uita la ele plin de satisfactie.

–         Extraordinar ce lucrare faina mi-ai facut ! Nici daca ti-as fi spus cum sa faci nu ai fi reusit mai bine. Pentru asta va trebui sa te cinstesc regeste.

Sotul scose banii si ii achita in plus fata de suma convenita.Alin se inrosi la fata. Isi aminti de “lucrarea” din atelier, adevarata opera de arta.

–         Lasa nu mai fi asa de timid. O sa te recomand si altora. Esti foarte bun!

Alin pleca usor multumit de satisfactia muncii implinite la calitatea dorita de el dar si jenat de intalnirea cu sotul care isi incepuse casnicia incornorat. Ba chiar si platise pentru asta! La ce lucrare i-a facut, nici ca se putea altfel.