Arhive blog

Visul- Psiluneli


Soarele se lasa incet spre asfintit, luminand muntii goliti de vegetatie din zare, doar stanca dura si ierburi pitice prin care vantul sufla cu putere, prin arsita verii.946167_603927196292369_1839691127_n Priveste ultimele zbateri ale zilei, o mare de rosu si ruginiu stingand incet nermarginirile albastre. In stanga e raul Kizilirmak, aducand in apele sale rosii, un mal manos ce hraneste o intreaga campie desfasurata pe ambele maluri. Prin arcada ferestii sale in ogiva, viata si libertatea se desafoara la picioarele ei ca un rug, ca un pretios covor oriental, pe care abia asteapta sa il atinga cu piciorul. Se uita peste cartea deschisa si citi pentru ultima data cuvantul inteleptului:”Binecuvântată-i clipa când stăm în palatul iubirii, tu şi eu avem două chipuri, două trupuri, dar un singur suflet, tu şi eu.” In seara aceasta va pleca. E prima si ultima ei sansa. De maine vor incepe pregatirile de nunta dar beyul ei, iubitul inimii sale o asteapta , dincolo de zidurile groase ale palatului si de santinele. Isi scoase cu grija bratarile ce tresar clinchete subtiri de aur. Isi puse papucii usori de catifea, cu varful rasucit si cusuti in broderii de culoarea visinei parguite. Parul sau negru si lung si-l ascunde sub burka, acoperamantul negru ce nu lasa sa i se vada decat ochii, conturati cu hena, adanci cat o noapte fara luna. Mainile ei micute ii infasoara braul in care ascunde cu grija, muscatura cumplita a lamei unui pumnal. Hainele simple negre ca noaptea, luate pe furis din odaia slujnicelor ii sunt in seara aceasta cei mai buni prieteni. O vor ajuta sa treaca neobservata. Se mai uita inca o data i oglinda apoi priveste spre zare cautand pana acolo, mila si ajutorul lui Alah. Cumplita pedeapsa i-ar paste pe amandoi daca ar fi prinsi. Se strecura printre usile intredeschise ale iatacului. Culoarul secret pe care il descoperise de ceva vreme era la doi pasi. Auzi voci si se ascunse dupa o draperie de matase grea. Paznicii trecura spre posturile lor. Le mai auzi doar vocile pierzandu-se in intuneric. Deschide cu grija usa coridorului secret si paseste in intuneric, fara nici un zgomot. Lampa lasata din vreme acolo se aprinde si poate inainta, spriinindu-se de peretii reci si acoperiti cu muschi si mucegai. Rasufla usurata si in scurt timp ajunge la capat. Franse lumina chioara a micutei lampi si iesi pe ulita. Grabeste pasii spre gradini si se furiseaza umbra tacuta , cat mai departe. Se apropie de drumul mare si auzi un tropot de cal. Se ascunse intr-o tufa si astepta. Calaretul se apropia din ce in ce mai tare. Se opri la locul stiut si ea se ridica, cu mare teama, gata in orice secunda ca o ia inapoi. Picioarele ei fragile si trupul ascuns de hainele ei negre tremurau pentru fiecare clipa. O mana o insfaca si o ridica in sea, ca pe o aripa. Ar fi vrut sa tipe dar glasul ii era paralizat. Se intoarse spre omul ce o ridicase si intalnindu-i privirile aprige pe sub spancenele arcuite se linisti.
– Am ajuns, frumoasa mea. De acum lumea larga e a noastra. Nu ai teama, aseaza-te langa mine si ne vom rezema tampla de stele.
O sarutare poposi pe buzele ei rosii, de rodie coapta intetind focul iubirii lor ascunse. Se pierdura in noapte, pe langa raul cu apele lui rosii, involburate lasand in urma un tropot si parfumul palid de trandafiri roz, abia scuturati de o adiere. Luna se ridica dintre nori, ca un talger urias de arama si lumina ei se imprastie blanda si tacuta luminand calea celor doua umbre fugare, in noapte.

Pe aceeasi tema, Visul, au mai scris: Psi, Ioana Soglu, Lili3D, Carmen Pricop Alma nahe, Some Words Scorpio Dor Roxana Vero

Reclame

bijuterii in lanuri


Vizavi de gară, peste Someş,aparţinând Gostatului, este o porţiune de teren nisipos, pe care, uneori când sunt ploi puternice, se revarsă apele învolburate ale râului, hrănind pământul. Terenul este utilizat la maxim şi deosebit de mănos. Şefii de la Gostat au văzut că e trecere mare la fructele acestea pe piaţa şi oamenii merg până la Satu Mare să le aducă în lădiţe, aşa că au înfiinţat aici o cultură de căpşuni. Şi a fost o idee inspirată. Zeci de hectare plantate cu capsuni, productivi, în două recolte pe an. Una la începutul verii alta în august- septembrie. Aşa că, daca treceai prin apropiere, din iunie până în septembrie simţeai aromecalde, de vară, de îmbătare a simţurilor. Adolescenţii, dar şi adulţii, mai dădeau iama în lanurile de căpşuni atraşi de minunatele fructe, riscând să fie prinşi de paznici dar cuceriţi de parfumul lor roşu.

Alex si Radu veneau de la o partidă de fotbal, pe dig, transpiraţi şi discutând în vervă despre noile cuceriri şi despre trăznăile făcute în ore, la liceu. Ideea încolţi  şi ieşi la lumina lunii cu viteză. Înserarea se aşternea blandă peste oraş şi peste campurile de dincolo de râu.

–          Alex, hai să mergem la furat de căpşuni.

–          Dacă ne prinde?

–          Nu ne prinde nimeni. E noapte. Mai dorm şi paznicii, dacă or fi pe acolo.

Cuprinşi de spiritul aventurii şi de gândul că îşi vor pune în buzunare minunatele bijuterii roşii, parfumate băieţii traversara Someşul pe o conductă de gaz, gata oricând să cadă în apele murdare si reci ale râului. Întăi se opresc lângă nişte tufe de răchită. Ascultă cu atenţie câteva minute. Nici o miscare. Undeva departe, se aud nişte câini. Ar fi căutat un loc mai ferit dar terenul e drept, ca-n palmă şi nici urmă de altă vegetaţie ori denivelări. Văzură nişte mogâldeţe. Tresăriră. Un bărbat şi o femeie, căutau orbeşte pe sub frunze şi îndesau într-o pungă de plastic. Imediat, solidari aceleiaşi cauze, cei doi se aratara prietenoşi.

–          Mergeţi măi băieţi mai încolo şi lăsati-vă pup să nu vă vadă careva.

Băieţii îşi găsiră în cele din urmă un loc. Lumina lunii transforma câmpul in culturi de frunze argintii. Fructele le cautau dupa simţuri. Daca erau prea tari, înseamnă ca erau verzi. Le plăceau cele moi, zemoase. Mâncau şi râdeau bucurandu-se de frumuseţea momentului amestecat cu câte o istorisire haioasă. Era aproape de miezul nopţii. Degetele le deveniseră lipicioase. Un tuşit înfundat îi făcu să observe lângă ei o mogâldeaţă.  Un bărbat stătea între căpşuni, in picioare, căutând din priviri ceva.

–          Bine măi, ce ne-ai speriat. Ti-ai pierdut ceva? Stai şi tu acolo jos şi fură. Şi mai stinge lanterna aceea.

–          Nu pot. Eu sunt paznicul.

In secunda urmatoare baietii fură în picioare. O luară la fugă, asa cum niciodată nu fugiseră ei pe terenul de fotbal. Câmpul devenise terenul lor acum, într-o încercare disperată, fantastică, de a alerga să marcheze un gol iar luna aurie, balonul lor rotund. Erau deja departe, prea departe ca sa mai poată vedea zâmbetul larg de pe faţa paznicului.

Sursa foto; aici