Arhive blog

Copacul


A dat Dumnezeu atâta ploaie anul acesta! Darul a făcut mult bine pământului. Câmpurile sunt o mare verde, holdele dese, pomii încărcați de bucuria rodului. Valea Zagrei s-a umflat de câteva ori, fără a pricinui mari necazuri. Mai rău a fost că, din cauza ploilor, sătenii au lucrat cu greu pământul. Irina are 14 ani și gândul îi plutește pe aripa libertății pe care o va gusta curând. A visat-o de atâta vreme, o dorință ascunsă adânc în suflet, ca o taincă și neprețuită comoară. Înscrierea la Liceul pedagogic din Năsăud, apoi admiterea i-au deschis larg calea spre o nouă destinație. Nu știa précis cum va fi dar sufletul îi era plin de acea bucurie imensă pe care nu o putea împărtăși cu nimeni . Scăpase de amenințarea bunicii cu măritișul. Cel puțin pentru o vreme.

– Te lăsăm să încerci o singură dată. Dacă nu reușești, o să stai acasă și îți găsim un fecior fain, cu stare. Și așa, aici, nu ai nevoie carte. Trebuie să știi munci și noi asta te-am învățat!

Așa i-a zis bunica și știa că a primit o șansă unică. A trăit multă vreme cu teama asta, că va fi măritată, ca mama, pe la paisprezece ani. În sat nu era ceva neobișnuit. Fetele erau măritate devreme și de cele mai multe ori cu tineri înstăriți pentru a completa ori a păstra pământurile moștenite de la strămoși. Obiceiul era vechi. Părintele povestea că găsise niște înscrisuri vechi în biserică, ce spuneau că, preotul din acea vreme, fusese amendat de superiorii săi. Cununase rude apropiate, ceea ce era interzis de biserică.  Zăgrenii au fost mereu oameni bogați, cu multe pământuri și vite. După Revoluție, mulți au plecat să lucreze în afara țării din cu banii câștigați cu trudă și-au ridicat case noi, au venit cu mașini. Dar pământul nu a fost înstrăinat, ci ținut ca o dovadă a bogăției. E o rușine să vinzi pământul moșilor ori să îl lași nelucrat.

Fata a muncit, cot la cot cu bunicii și a învațat din răsputeri. Viața trebuie să fie mai mult de atât. Și a reușit!

– Irinucă, ești gata? Hai că plecăm peste deal, la taică-tău.
Irinuca aștepta déjà, cu părul blond-cânepiu împletit într-o coadă cuminte și cu privirea ațintită pe uliță. Bătrânul puse pe umăr o desagă țesută în casă, cu ceva merinde și apă. La poartă se opri nițel și mâna cu degete aspre, noduroase se încleștă pe o bâtă spălată de vreme, sprijin si apărătoare.

Atât de albastru și senin e cerul! Cine ar fi zis ca acum câteva zile, de Sfântul Ilie a fost prăpăd. Nici Sfântul Foca, cel care a venit a doua zi după Ilie, nu a fost mai blând. Bunicul Ion a vrut să sape pământul acela din deal. Fulegerele și tunetele însă i-a gonit pe toți acasă și mai cu seamă teama buncii, care știa una. Cine se încumetă să lucre de ziua Sfântului Foca, vizitiul Sfantului Ilie, va păți mari nenorociri: i se va aprinde casă, ori clăile de fân, ori cine știe ce alte lucruri rele. Bătrânul Ion bombăni el ceva, dar cum nu era chip să scapi de gura femeilor, lăsă baltă treaba și se mulțumi să își găsească de lucru pe langă casă.

Soarele abia se ridicase pe cer, arzând orizontul dimineții de duminică cu flăcări roșii, prelinse pe pământ, în șuvoaie de lumină.

În depărtare se vad turlele celor patru biserici. Iarba e îmbrobonată de roua groasă. Din grădinile vecinilor vin arome aspre, de legume ude, iar pe sub pomi, miros de frunze muiate si ciuperci se furișează tăcut. Așa i se părea Irinei în timp ce inspira adânc, strângând pe langă ea jerseul împletit de mama ei. Satul e încă amorțit și doar ici și colo, câte un căine hămesit, ținut în lanț pe post de sonerie vie, mai sperie liniștea dimineții. Se întristă puțin gândindu-se la soarta acestor vietăți nefericite. Apoi gândurile îi fugiră la mama. Neânțelese, firești, dureroase. Îi era dor de ea dar știa că hotărârea bunicului era de neclintit. Îndrăznise să iasă din vorba lui, îi lăsase bărbatul de nebună și voia libertate? Atunci să plătească prețul ei. ” Viața e așa cum ți-o așterni!!!”- tunase în seara aceea bătrânul vânăt de furie. ” În casa mea să nu mai pui piciorul!” Irinuca avea și acum în gând fața lui, transfigurată de furie. Fata asta a lui îl făcuse de rușine. Ce va zice satul? Cum va da el obraz cu ginerele lui de acum încolo? Satul a clevetit o vreme apoi povestea a fost lăsată în urmă. Irina a fost crescută de bunici, cu strictete, să fie ” la locul ei”. Simțea uneori nevoia brațelor mamei în jurul umerilor, căldura pe care trupui ei o emana, si un miros slab de detergent si parfum ieftin. Dorul o făcea să se înmoaie și atunci simțea lacrimile lunecându-i în suflet, ca o ploaie de vară. Dar căinii aceștia din lanț, nu au nici o bucurie. Primesc doar câte un os, de la masa stăpânilor, ca niște așchii de lemn ca și cum aceea ar fi mancare. Viitorul și viața lor e lanțul, pentru că stăpânii lor așa au învățat că se ține câinele în lanț și muierea să știe de frica palmei bărbatului.

– Buna dimineata!- se auzi vocea groasă a lui badea Vasile. Ieșise din ocol și li se alătură. Are și el o nepoată, colegă cu Irina. Adela e o frumusețe de fată, cu părul negru lucios, ce îi coboară pe talie. Intrase și ea la liceu.
Bărbații vorbeau ceva cu voce scăzută însă Irina nu le dădu atenție. Mai căută din privire ciupercile acelea ce miroseau. Ori poate era doar o părere. Din tufe, de sub ierburi, din șanțuri, răzbăteau aceleași adieri stătute și mucede, rămășițele ploii de zilele trecute.

(va urma)

vanzatoarea de ziare


Tanara batu la usa salonului si intra. Satena, inalta si imbracata foarte ingrijit, purta pe brate cateva ziare si geanta de pe umar ii era plina de asemenea. Parca venise de la biblioteca. Asistentele o cunosteau si ii dadeau voie in unele saloane. Bolnavii erau bucurosi ca pot sa-si cumpere cate un ziar, fara a mai cobori la toneta din incinta spitalului. Le zambeste  Ii intreaba de sanatate apoi le povesteste despre ultimele stiri.

–         Azi scrie despre primar, care nu a fost la birou sa primeasca publicul in audienta, si despre firma care a preluat combinatul. Se zice ca o sa creeze cateva mii de locuri de munca. Si pe pagina de sport, e o relatare a meciului de sambata, de pe stadion.

–         Trebuie sa vedem si noi- zise un batranel simpatic, pe care cu siguranta nu il mai vizau nici locurile de munca si nici disponibilitatea primarului.- Azi avem horscop pe pagina 6? Stiti doar ca pe mine ma intereseaza. Ma ajuta sa vad cum imi va merge azi.

–         Sigur ca avem. Dar o sa va mearga bine. Zodiile trec printr-o perioada buna si profitabila.

Dupa schimbul de cuvinte amical, Gratiela iesi, vrand sa ajunga la alt salon. Dadu nas in nas cu doctorul Popescu. O tinea minte de cand vindea ziare la toneta din holul spitalului. Surpins, medicul o intreba.

–         Ce faci aici, Gratiela? Stiam ca vinzi la toneta? Asa de rau ai ajuns?

Tanara rosi. Nu intelese de ce medicului i se parea umilitoare munca ei.

–         Ce sa fac? Vand ziare! Dar de ce spuneti ca am ajuns rau?

–         Pentru ca vinzi ziare. Asta fac numai oamenii cei mai amarati.

–         Muncesc onest si sunt platita pentru asta. La toneta de ziare castigam foarte putin,intre 80 si 300 de lei pe luna. Nu aveam contract de munca si nu puteam trai din atat de putini bani.

–         Dar aici cat castigi?

–         Cred ca mai mult decat dumneavostra! Ce salariu aveti?

Doctorul incurcat, ii spuse, evident salariul primit de la stat, omitand intentionat spagile pe care le primeste in plic de la pacienti.

–         Pai, vreo 1200 de lei.

–         Vedeti? Eu castig lunar, cand muncesc serios, cate 2000 de lei. Nu ma streseaza nimeni. Primesc ziarele dimineata si la sfarsitul ma intorc si predau situatia. Nu e nimic jenant ori necinstit in ce fac. Ce nu va place?

–         Da, dar e o munca penibila. Insa daca tie iti place, asta e!

–         Nici o munca nu e rusinoasa ori penibila daca e cinstita si e platita multumitor. Vi se pare ca eu sunt diferita de cea care vindea la toneta pe 80 de lei pe luna? Sunt tot eu, dar mult mai linistita.