Arhive blog

Minuni- Psiluneli


De trei zile, pe ulita Bradenilor e forfota mare. La casa lui nea Ilie, casa mare, de oameni harnici si gospodari, e un du-te vino, de femei cu multa treaba. Din zori si pana in asfintit socacitele coc painea, cozonacii, prajiturile, fac paturile de taietei si acum, pregatesc sarmalele, supa si friptura. Toata lumea are treaba si fiecare stie ce are de facut. Vecinele si femeile din sat au adus inca de saptamana trecuta, fiecare ce a putut de prin gospodarie, cate 1 kg de faina, zahar, ulei, orez, gaini,unt. E greu cand sunt toate la ratie sa faci nunta dar lumea satului e invatata sa se ajute si sa se aseze caramida cu caramida. Asa ca, uspatul nu mai cade atat de greu pe umerii socrilor. Femeile muncesc si rad, bucurandu-se de prilejul de a mai schimba niste barfe ori glume, noi retete de prajituri ori sfaturi casnice. Barbatii au inaltat cortul in care se va tine nunta in seara aceasta, au pus bancile, mesele, au adus tacamurile si vesela. Fetele tinere impodobesc cortul cu paturi tesute la razboiul din casa, cu stergare si cu ramuri de stejar iar pentru culoare au impletit ghirlande de hartie creponata.
De cand s-a intors de la armata, Simion si-a oranduit cu grija lucrurile. Desi e singur la parinti si venit, ca prin minune, cand nimeni nu se mai astepta, nu a fost crutat de munca iar acum, la 22 de ani e un barbat in toata firea, hanic si muncitor peste masura. Stie sa faca orice munca si nu se fereste de ea, de la schimbat prizele, la toate muncile campului pana la a-si ridica o casa, din temelie, cu mainile lui. Asa a invatat el de la tata si de la bunicul, ca daca vrei sa ai, trebuie sa muncesti din greu. Iar cand munca sa a dat roade si a vazut schimbata, innoita casa parintilor, a zis ca e momentul sa aiba langa el un suflet aproape, o fata harnica, asa ca el si o curte plina de copii, ca Doamne urat ii e cateodata, ca nu are si el un frate cu care sa se inteleaga. Si-a gasit o fata frumusica si harnicuta intr-un sat vecin s-au placut si dupa o vreme, s-au gatit de nunta, sa se aseze la casa lor, ca lucrurile acestea trebuie facute la vremea lor, altfel ajunge de poveste in sat. Pregatirile sunt aproape gata. Au sosit si ceterasii, adusi de la Cluj si cand acestia incep sa cante, cetera umple strada de ritmurile vesele ale jocurilor ardelenesti. Simion iese din casa, in costumul lui de mire iar bunicul sta pe trepte, privindu-l cu drag si cu lacrimi in ochi. Simion il zareste si il ia de dupa umeri, protector, ca un barbat puternic, stalpul familiei de acum.
– Asa-i bunicule ca mi-am organizat bine lucrurile? Intreaba el sigur pe sine si incantat.
Bunicul zambeste si ii tremura barbia usor de emotie.
– Da dragu’ mosului. Numa’ ca viata le mai oranduieste si ea.
– Hai bunicule, ca o sa fie bine. Si daca nu, pana la urma face sa fie.
Batranul incuviinteaza soptind in sinea lui:”parca poti se te pui cu lucrarea Domnului?” Alaiul porni spre locuinta miresei si mirele trebui sa o caute prin casa, unde au ascuns-o femeile, semn ca nu se da dusa de acasa, cu usurinta. Gatita in rochia alba, diafana, cumparata cu cheltuiala de la Casa de Moda, parea un fulg de nea, diafan in mijlocul verii. Mireasa isi ia ramas bun de la parinti, de la fetele si baietii din sat iar starostele nu trebuie sa rosteasca multe versuri, ca sa smulga lacrimi din ochii parintilor fetei.
“miresuca strut de flori,/ ia-ti gandul de la feciori/ si ti-l pune la barbat/ ca cu el te-ai maritat/” La biserica, lumea adunata, ca „la mireasa”, asteapta sa vada tanara pereche, doi tineri frumosi ce stralucesc in hainele lor de sarbatoare. Parintele le tine a slujba frumoasa de cununie si este invitat sa participe si el la nunta. Ajunsi la casa mirelui, nunta incepe si intre feluri de mancare, ceterasii canta de mama focului iar dansatorii starneesc colbul batand cu piciorul in pamant, in ritmul de ceardas ori de invartita. Nici bunicile, cu naframi in cap si zadie la brau, nu se lasau mai prejos, vrand parca sa dovedeasca ca si ele stiu juca. “ Mo-nvatat mama-a juca/ Invartind mamaliga,/ canta muzicantii. Fustele se involbureaza, pasii se insira unul dupa altul, ca asa e dansatorul adevarat, stie sa joace si pe un banut asezat pe podea. „Tropa-tropa pe podele,/Ca cizmele nu-s a mele? Ca le-am capatat din sat?Multumesc cui mi le-o dat”. Inainte de a se aduna darul miresei, o socacita, vine cu gaina asezata pe o tava si impanata cu flori si cengute si canta si piuieste, adresandu-i-se nasului, facandu-l ba darnic si generos, ba zgarcit, ba facandu-i cu ochiul si “starnind” invidia nasei, incercand sa il convinga sa ii plateasca gaina cat mai bine, ca e gaina e frumoasa si grasa, speciala, adusa din America. Cantecul acesta , mai mult recitat, are darul de a-l avertiza indirect, pe tanarul sot ca daca se abate de la regulile nescrise ale casniciei, poate primi si ei gaina, de la nevasta. Dupa ce s-a adunat darul, lumea s-a incins pe joc si mai abitir. Palinca i-a incalzit pe nuntasi si nimeni nu mai sta la mese. De vreo 15 minute, Simion a vazut ca i-a disparut nevasta si acum astepta sa vina “hotul” cu ea, ca sa o rascumpere. Cum acesta intarzaie intra in casa sa o caute. In camera dinante,pe pat, vede rochia ei alba si voalul. Langa ele un biletel. “Am plecat. Nu ma mai cauta. Imi pare rau.”
Simion simti ca se prabuseste cerul peste el si tremurand se aseza pe scaun. Chiar el sa pateasca una ca asta? Sa fie facut de rusine in fata satului? El care si-a dat silinta sa fie toate lucrurile in ordine? Si fata asta, pe care o iubea si care a acceptat sa fie nevasta lui? Ce secrete ascundea, de ce nu i-a spus de la inceput? Statea cu capul in maini, privind in pamant. Ar fi vrut sa planga dar nu putea. Un nod mare i se aseza in gat. Asa il gasi nasa, care vazandu-i ca lipsesc veni sa vada. Nasa Sabina e o femeie in toata firea, aspra ca o zvarluga si cu mintea iute.
– Auzi, nu mai fi suparat. Am eu o idee. Ce spui, esti de acord?
– Pai. Sunt, de parca as putea face altceva.
Urcara in Dacia nasei si din Somesei pana in Turda facura o jumatate de ora. E trecut de miezul noptii si lumea doarme. Luminile sunt stinse doar felinarele rare, lumineaza slab ici si colo. Bat la o poarta mare, maro si asteapta sa li se deschida. Un caine latra speriat si el de strainii din miez de noapte, asuns in cusca din fundul curtii. Stau de vorba cu cei doi soti, sculati in puterea noptii. Sunt poftiti in casa.
– Ioana, hai putin aici draga. Ioana era fiica lor de 20 de ani. O fata frumoasa, bruneta, ce veni desculta in pijama, ciufulita putin si adormita pe jumatate. Se uita la buchetul de trandafiri albi de pe masa si apoi la parintii ei contrariata.
– Ioana, vrei sa te mariti?
– Acum?
– Da.
Nici prin vis nu i-ar fi trecut ce minune ii poate aduce viata la usa, in toiul noptii. Simion se uita la ea cu drag si cu suprindere. Nici el nu ar fi ales-o mai bine. Era mai emotionat decat a fost la ceremonia de cununie. S-au intors la nunta, imbracata in rochia primei fete care ii venea ca turnata si era chiar pe gustul ei. Mereu a visat ca nunta ei sa fie altfel decat a celelalorlalte fete, in noaptea nuntii. Mireasa din vis, se gandi ea. Nunta continua, netulburata, si putini au observat sa mireasa nu mai era aceeasi de la inceputul ospatului. Nici macar rudele primei fete, care erau in toiul jocului. Poate ca si masa plina de bucate si de bautura a avut darul sa ii distraga pe nuntasi.
Simion si Ioana s-au cununat dupa doua saptamani la sfat si popa, doar in prezenta parintilor. Si ca sa nu fie singuri, in anii urmatori, si-au facut niste copii fidele, patru copilasi unul mai frumos decat celalat, ca vremea trece in zbor.
– Asa-i bunicule ca mi-am organizat bine jucariile si lucrurile? zice strengarul de 7 anisori anisori. Simion zambi, cu privirea calda luminata de argintul din tampla si din par. Da dragul bunicului, numai ca viata le mai oranduieste si ea, uneori. Nepotelul ridica o spranceana, semn ca nu a inteles perfect totul. Dar bunicul stia deja, cum e cu planurile si cu organizarea. Nimic in viata nu e intamplator. Nici macar momentul acesta, cand sta cu nepotelul lui, urmarindu-i grija pentru lucrurile marunte pe care le facea.

Ale postari pe aceeasi tem gasiti in tabelul lui Psi:
Alma nahe Cita Scorpio Carmen Pricop Lili3d dor Vero Roxana cita2 Dana Lalici

Reclame

Darul miresei


Muzicantii cantau de zor si perechile incinsesera un ceardas aprins. Praful se ridica la fiecare pas batut si atmosfera se incinse. Chiar si perechile in varsta s-au lasat antrenate, vrand parca sa le dea lectii celor mai tineri, semn ca se pricep si la joc nu numai la munca. In Ocna Dej oamenii sunt harnici, ca si in multe alte sate ardelenesti  si orice nunta e un prilej de bucurie si sarbatoare de la care nu pot lipsi. Nunta e in Caminul Cultural, in centrul localitatii. Miroase a sarmale si a veselie.

Imbracat in costumul sau alb, parfumat si descheiat la ultimul nasture de la camasa, mirele dadea semne de nerabdare. Cand i s-a spus ca s-a furat mireasa, a luat-o ca pe o gluma. Se stie ca in Ardeal, este un obicei cu furatul pantofului miresei, intr-un moment de neatentie. In schimbul lui, “hotii” primesc cate o sticla de tuica, de sampanie sau alte bauturi. Depinde cat de scump e pantoful miresei. Se mai intampla sa fure si mireasa, dar obiceiul acesta e mai rar. Acum, Dan se uita cu ingijorare la ceas. Trecuse o jumatate de ora si nu venea nimeni sa ceara “rascumpararea”. Trebuia sa inceapa stransul darului si mireasa nicaieri. Era ingrijorat. O vazuse pe Rodica plecand cu Costin, un fost coleg de facultate, de prin Bucuresti. In cele din urma vru sa plece in cautarea ei. O intalni afara, schimabata de rochia ei alba, cu o rochie pregatita pentru “dupa”. Parul ei, care acum o ora fusese aranjat cochet, cu sclipici si garoafe albe, era acum fara voal, desfacut si mireasa arata ca o matza plouata.

Colegul pus pe sotii era ud, din cap pana in picioare, cu pantofii lipaind a apa. Tremura de frig. In 10 mai nu e foarte cald noaptea. Ultimele ploi umflasera valea, ce trecea prin spatele Caminului Cultural si care in mod obisnuit era un fir abia vizibil, de apa, intre malurile inalte. Acum, aveau cam un metru, erau involburate si erau galbene.

–            Ce s-a intamplat? Am crezut ca ai patit ceva. Am fost foarte ingrijorat. Esti bine?

–            Da. Costin nu cunostea zona si m-a dus in spatele caminului, in brate. Cum era foarte intuneric si nici nu cunostea zona cazut cu mine in vale. Abia am iesit. Mi-a facut un dar, pe cinste!

la mireasa


Vacantele copilariei mi le-am petrecut la tara. Duse de bunica, eu si sora mea mijlocie, cea mica nu apucase inca sa vina pe lume, ne trezeam dintr-o data intr-o alta lume. Intre femeile din familia mea, diferenta de varsta era de 20 de ani. Eram 4 generatii, eu, mama, bunica si strabunica. Asadar, pe vremea aceea aveam vreo 6 ani iar sora mea, Ani, avea 4. Bunica si strabunica locuiau la Rus, o localitate frumoasa intre dealuri verzi, impadurite in care mai pluteau inca legendele haiducului Pintea Viteazul. Satul era marginit de cursul Somesului, raul destul de lat si de adanc, care adapostea in meandrele sale somni uriasi. Cand ajungeam la Rus, cartierul general era la bunica Otilie. Dar cum ea era o femeie in putere, la 46 de ani, alerga incoace si incolo cu diferite treburi, cate era ziulica de mare. Asa ca, ne duceam zilnic la mama Lina, strabunica blanda care ne primea cu rabdare si cu calm, si care se amuza de sotiile noastre. Nu odata ne-a salvat de pedepsele mamei, severe. Imi amintesc ca mama isi cumparase pe atunci, un ruj rezistent, foarte scump si eu, impreuna cu Cristian, un baiat de varsta mea, venit si el la bunici, in vecini, noi doi ne-am rujat. Eu imi dadusem la greu pe buze iar lui Cristian ii facusem niste ruji in obraji, de toata frumusetea! O saptamana am stat cu rosu intens pe obraji, amandoi. Atunci, foarte suparata, mama a vrut sa ma bage in cotet. Nu mai erau porci, dar pentru ca am fost atat de neascultatoare, asta era pedeapsa. La cotet! Am scapat doar datorita mamei Lina, care m-a prins si m-a invelit in fustele ei largi, de unde mama nu m-a putut scoate, decat dupa ce i-a trecut furia.

Cristian, avea o sora, Cristina, de varsta surorii mele, Ani. Ne jucam deseori impreuna si la nazbatii nu ne intrecea nimeni. Cum la mama Lina nu aveam ce strica, ne lasa de capul nostru.
Era o zi frumoasa de iarna. Nu mai ningea, dar era destul de frig. Stateam in casa bunicilor lui Cristi. Bunicii nu erau acasa. Aveam un fas rosu, cu capison. Oroarea mea erau hainele rosii. Mie imi placeau albastre, dar mama ma imbraca pe atunci, dupa gusturile ei. Cum ma plictiseam, mi-am scos siretul de la capison. Clar trebuia pus inapoi. Nu era mare lucru. Un ac de siguranta si era foarte simplu. Cristina stia ca bunica tine cutia cu ata si acele foarte sus, pe stalaje, un fel de dulap cu multe rafturi.Inaltimea dulapului era de 2 metri, cam depatru ori inaltimea micutei. Imediat a inceput sa se urce, dar sub greutatea ei, stalajea s-a inclinat periculos gata sa se rastoarne. Noroc ca am fost acolo sa o spirjin. Cristina ajuns jos iar de sus, una din oalele cu lapte pus la prins s-a rasturnat si a inceput sa curga, ca un dus, in capul fetitei. Toata plina de lapte acru, din cap pana in picioare, s-a ridicat si s-a dus sa se schimbe. Nu ne-a lasat o spalam pe cap asa ca am sters-o bine cu prosopul. Am facut curat. Am pus oalele la locul lor si ne-am vazut de jucarii. Am uitat de incident. Dupa vreo doua ore am plecat acasa. Buncile se gateau sa ne duca la biserica. Azi e nunta in sat, si la biserica merge toata lumea care locuieste in apropiere deci si noi. Cristi si sora lui intarziau. Nu i-am mai asteptat. Mama Lina credea ca s-au razgandit si nu voia sa lipseasca. Aproape de final i-am vazut si pe cei doi, tinuti de mana de bunica lor. Cristina era inca bosumflata. I-a luat ceva timp bunicii ei sa inteleaga de ce nu ii intra piaptanul in parul fetitei. Ca sa nu mai vorbim de odorurile acre care veneau dinspre ea. Asta da motiv sa intarzii “la mireasa”!

fotograful de arta


Alexandra se marita. Vestea a circulat prin cartier ca o stire de senzatie. Dupa ca si-a zapacit bunica, mama si matusa cu desele vizite ale diversilor ei iubiti pe care-i invita la masa, in sfarsit, s-a decis. Daca tot a terminat fata facultatea si si-a gasit un serviciu intr-o firma micuta, e vremea sa aiba si un rost. Nu ca i-ar fi lipsit ceva. Unic copil intr-o familie numeroasa, cu multe femei protectoare, a fost tratata ca o rasfatata. Viitorul ei sot, un baiat instarit dar ceva mai necioplit stabilea detaliile pentru ceremonie. La discutia legata de fotografi si filmari, Alexandra isi aduse aminte de un fost iubit si propuse sa il contacteze ea. Mirele, Mihai, nu se impotrivi. Oricum, el era din start de acord cu toate propunerile ei. Probabil ca acesta era si motivul pentru care se inteleg foarte bine. Ea comanda sau propune, dupa caz, el executa sau se executa in toate cazurile. Astfel ca, viitoarea mireasa se duse la atelierul lui Alin sa se intelega in privinta filmarii si a fotografiilor si pretului. Astepta cuminte pana cand acesta finaliza discutiile cu un client. Apoi el dadu cu ochii de ea.

–         Buna! Ai ajuns? Si zi asa, te mariti?

–         Da. Te suprinde? El nu a stat mult pe ganduri si m-a cerut. Stie ca ne potrivim asa ca, de ce sa mai pierdem vremea?

–         Pai bine, nu-ti pare rau? O sa cam termini cu plimbarile, cu intalnirile. O sa te faci femeie de casa.

–         Hmm. Dar de ce nu m-as putea vedea cu nimeni in timpul acesta? Doar nu e sfarsitul lumii.

Alin zambi. Ii cunostea temperamentul fetei. Iar daca fusesera iubiti candva, stia chiar mai multe detalii. Asa ca se apropie de ea si ii sopti la ureche, stiind ca asta e punctul ei vulnerabil si ii starneste senzatii intense.

–         Dar asa, ca de ultima oara, vrei sa ne iubim?

Alexandra se inrosi. Ceda cu usurinta primelor lui mangaieri. El inchise usa atelierului si se intoarse spre ea. Ii descheie incet nasturii camasii rosii de matase. Celelalte lucruri se scursera usor de pe ea ca si cum abia asteptau sa coboare. Pantofii cazura ultimii, ca si un ultim obstacol in dezlantuirea furtunii. Degetele lui, sarutarile patimase si o usoara muscatura pe ceafa fura senzatiile pe care ea si le mai aduce aminte. Apoi a inceput nebunia. Nu mai stie  cum a plecat. Se inserase. Parul ii era in dezordine si un usor iz de transpiratie de risipea prin caldura parfumului pe care il emana. Ajunse acasa. Mihai era ingrijorat, dar ea ii spuse ca a fost prin oras sa incerce cateva rochii, dupa ce plecase de la fotograf si s-a luat cu vremea. Trecura cateva zile. Trecu si nunta. Alin, fotograful veni cu filmarile si cu albumul de fotografii. Mihai se uita la ele plin de satisfactie.

–         Extraordinar ce lucrare faina mi-ai facut ! Nici daca ti-as fi spus cum sa faci nu ai fi reusit mai bine. Pentru asta va trebui sa te cinstesc regeste.

Sotul scose banii si ii achita in plus fata de suma convenita.Alin se inrosi la fata. Isi aminti de “lucrarea” din atelier, adevarata opera de arta.

–         Lasa nu mai fi asa de timid. O sa te recomand si altora. Esti foarte bun!

Alin pleca usor multumit de satisfactia muncii implinite la calitatea dorita de el dar si jenat de intalnirea cu sotul care isi incepuse casnicia incornorat. Ba chiar si platise pentru asta! La ce lucrare i-a facut, nici ca se putea altfel.

fata de la miezul noptii


Simion, e un barbat tanar, vesel si plin de viata. Fiind baiat de la tara, are lucrurile bine oranduite in minte. Cum a terminat armata, si gasit repede un serviciu. E harnic, invatat cu munca de mic. Desi e singur la parinti, nu a fost scutit de munci si tatal sau, un om gospodar, l-a invatat de toate, ca asa trebuie sa stie barbatul. Stie ca isi construiasca o casa cu mainile lui, sa isi puna prizele, daca e nevoie,sa taie lemne la padure,  sa lucreze pamantul. E un om in toata firea, iar armata i-a intarit si desavarsit caracterul. Ii place sa fie luat in serios, asta pe cand altii de varsta lui, sunt tratati inca, de catre oamenii din sat, cu indulgenta si superioritate, pentru ca nu sunt copti la minte. El stie ca pentru a avea de toate, trebuie sa munceasca, sa fie serios si sa isi faca bine planurile de viitor. Cum arata viitorul in ochii lui? Pai sa nu-i lipseasca nimic, sa aiba o familie frumoasa si multi copii, ca si el, si tatal sau au fost singuri la parinti. E rau sa nu ai frati si sa nu ai pe nimeni apropiat, cand ai greutati. De ceva vreme, a cunoscut o fata dintr-un sat vecin. Si cum ii placea de ea, ca era harnica si frumoasa incat, o curtau toti feciorii de varsta lui, le-a luat-o inainte, si a fost cu parintii s o ceara de nevasta. Ea a acceptat, asa ca, pregatirile de nunta sunt in toi. In Ardeal, nuntile la tara, sunt un eveniment care implica toti oamenii din sat. Fiecare participa la pregatiri, ajuta familia care organizeaza nunta. Fiecare familie, duce la cei care fac “uspatul” produse de care au nevoie : zahar, ulei, faina, unt, oua, carne, incat organizatorii nu au o asa de mare povara pe umeri. E mare cheltuiala la nunta si asta ii ajuta. La randul lor, cand altcineva din sat are nunta sau inmormantare, participa la fel cu produse iar vecinii ajuta la peraparea bucatelor si prajiturilor  si la organizarea ospatului. E intr-un fel, ca intr-o mare familie. Simion e mandru acum, ca el e in centrul atentiei de data asta. Feciorii din sat il felicita si in privesc cu invidie sau cu bucurie, dupa cum le e felul.

–         Asa-i bunicule, ca mi-am organizat bine lucrurile si viata? Il intreaba el pe bunicul lui cel mai drag.

–         Da, dragul mosului. Numai ca uneori, viata le mai oranduieste si ea, altfel decat vrem noi. Batranul Grigore, statea pe terasa casei, cu pipa in gura si se uita la nepotul sau, care ii amintea perfect de zilele tineretii lui.

–         Ei bunicule, esti mereu tare indoielnic. Lasa ca o sa fie bine. O sa vezi asta. Si daca nu, atunci o sa le facem, sa fie bine. De aceea suntem si noi in viata asta, sa facem lucrurile sa mearga si nu sa ne impiedicam de orice.

Batranul zambi si ii dadu dreptate, asta ca sa il incurajeze. Parca poti sa te pui cu lucrarea Domnului?

Nunta e una mare, cu 200 de invitati. Mireasa a fost adusa, de acasa cu alai, cu ceterasi, cu druste, cu cai, cu staroste. O nunta taraneasca, dar plina de frumusete, asa cum sunt nuntile pe la noi. Inainte a se se strange darul miresei, nasii au primit “gaina”. Una dintre vecine, i-a adus gaina pe o farfurie, o gaina facuta la cuptor si decorate cu flori. Vecina, venea cu un ceteras si la fiecare pas se oprea, zicand cate o strofa dintr-o poezie, creata special pentru acest moment, cu usoare ironii la adresa nasilor, mirilor sau socrilor. In cele din urma, gaina a fost cinstita generos, cu o suma de bani. S-a adunat si darul, o treaba anevoioasa. Tinerii au adunat o suma frumusica si isi puteau incepe viata linistiti. Dupa miezul noptii, mireasa a disparut. Se obisnuieste sa se “fure” mireasa, de catre apropiatii mirilor si o restituie in schimbul indeplinirii de catre mire a unei dorinte. Un litru de palinca, o lada de bere, o sampanie, depinde de “hot”. Dar a trecut ceva vreme si nimeni nu venea inapoi cu mireasa. Asa ca Simion a iesit afara cu nasa, sa o caute. Nunta se tinea in cort, in curtea casei. Simion a intrat in casa, gandidu-se ca poate i s-a facut rau fetei sau poate ca a atipit, obosita de pregatirile dinainte. Mireasa nicaieri. Pe pat, in camera, rochia ei alba, de mireasa, cumparata de la Cluj, si volalul lung. Alaturi, un billet: “am plecat. Nu ma mai cauta. Imi pare rau”

Simion simti ca se prabuseste cerul peste el. Chiar el sa pateasca una ca asta? Sa fie facut de rusine in fata satului? El care si-a dat silinta sa fie toate lucrurile in ordine? Si fata asta, pe care o iubea si care a acceptat sa fie nevasta lui? Ce secrete ascundea, de ce nu i-a spus de la inceput? Nasa, o tinerica descurcareata, nu se pierdu cu firea si veni cu o idée. Are ea o prietena la Turda, singura, frumusica si sigur va accepta sa vina ea, mireasa in locul celei dintai. Se urcara in masina, si in scurt timp au fost la casa fetei. Ioana, era acasa, dormea. Nici prin vis nu i-ar fi trecut ce ii poate aduce viata la usa, in toiul noptii. Simion se uita la fata ciufulita si frumoasa, trezita si nedumerita in miez de noapte. Nici el nu ar fi ales-o mai bine. Era mai emotionat decat a fost la ceremonia de cununie. Parintii fetei ii spusera ca e alegerea ei. Daca crede ca e bine, atunci sa mearga cu feciorul acesta. Si ea l-a ales. S-au dus la nunta. S-a imbracat. Rochia primei fete ii venea perfect. Parca ar fi ales-o pentru ea. Si ii si placea. Zambi. Mireasa din vis, se gandi ea. De cate ori nu a visat cum va fi noaptea nuntii ei si nu si-a dorit niciodata una ca a celorlalte fete. A ei trebuia sa fie altfel. Si uite ca dorinta i se implineste. Nunta continua, netulburata, si nimeni nu observase sa mireasa nu mai era aceeasi de la inceputul ospatului. Nici macar rudele primei fete, care erau in toiul jocului. Poate ca si masa plina de bucate si de bautura a avut darul sa ii distraga pe nuntasi.

Simion si Ioana s-au cununat dupa doua saptamani. Si s-au bucurat de o viata frumoasa. Au patru copii si fiecare a ajuns bine in viata. Nepoteii sunt bucuria lor.

– Asa-i bunicule ca mi-am organizat bine jucariile si lucrurile? zise strengarul de 10 anisori. Simion zambi. Da dragul bunicului, numai ca viata le mai oranduieste si ea, uneori. Nepotelul ridica o spranceana, semn ca nu a inteles perfect totul. Dar bunicul stia deja, cum e cu planurile si cu organizarea. Nimic in viata nu e intamplator. Nici macar momentul acesta, cand sta cu nepotelul lui, urmarindu-i grija pentru lucrurile marunte pe care le facea.

Mireasa la Somes


Veneam dintr-o calatorie de la Sangeorz Bai iar in  dreptul oraselului Beclean, cautand pete in soare si peisaje bune de remarcat si de pozat am vazut scena aceasta. O mireasa furata de la propria nunta si dusa la apa. Sa isi spele gandurile oare?… 🙂 Cred ca mirele a platit ceva in      schimbul ei.