Arhive blog

De necrezut !


Mirciulica are cativa anisori. De cum se trezeste, daca nu ploua torential sau nu ninge bezmetic, iese afara, sa se joace cu prietenul sau Mini, un baiatel cu un an mai mic, blond cu ochi albastri. Cam asa arata Mirciulica in momentul maxim de neincredereAmandoi se inteleg atat de bine si se completeaza reciproc la fiecare prostiuta. Lumea copilariei rade in ochii lor cu fiecare nazbatie sau descoperire. In fata blocului, baietii mari si mici se joaca, se inghiontesc, spun povesti pe care cei mici le asculta cu gura cascata. Beni-Beni, e un baiat de liceu. Obraznicut si mereu gata sa ii prosteasca pe micuti, razand apoi pe infundate de reactia lor.

–         Mirciulica, crezi ca pot sa-mi bag pumnul in teava de esapament, a masinii lui Mihai?

–         Nu.

Mirciulica raspunse prompt, evaluand marimea pumnului lui Beni-Beni si diametru tevii. Stia el ca baiatul mai mare il fraiereste. Nu ar fi prima data. Saptamana trecuta, acelasi Beni il prostise spunandu-i ca nu are curaj sa se aseze cu fundul intr-o balta. Si el, ca orice curajos… s-a asezat! Mama s-a suparat foc ca se putea imbolnavi grav, daca sta ud afara, in decembrie.

–         Hai sa iti arat! Dar pentru asta, ca sa nu-mi furi secretul, trebuie sa te tin cu mainile de ochi.

–         Bine.

Beni-Beni il tinu cu mainile de ochi. Cand il lasa, Mirciulica nu vazu nimic deosebit. Doar reactia lui Mini care zambea.

–    Vezi ca te-a murdarit. Haide sa mergem in casa sa te speli.

Beni-Beni, isi murdarise inainte mainile, cu funingine din teava de esapament iar acum, Mirciulica avea niste raze negre in jurul ochilor, cat degetele baiatului.

–         Sa stii ca o sa te spun mamei si apoi vezi tu ce o sa te prinda de urechi!

Baietii mari, radeau larg, ca niste prosti, lasand sa se vada educatia sau “needucatia” din familiile lor. Acum isi cautau o noua victima dar trebuiau sa se mute din zona blocului lui Mirciulic, salvandu-si urechile de pedeapsa mamei.

–         Mami! Iar m-a prostit Beni-Beni!

–         Hai sa te spal. Ramaneti in casa si va jucati cu jucariile. O sa mergeti afara mai tarziu.

sunt un virus albanez


V-ati intrebat vreodata cine sunt creatorii de bancuri, cum le vine inspiratia si cum arata ei? Sa va prezint pe unul dintre ei. Intr-o zi, in urma cu vreo 6 ani, Mirciulica, statea plictisit la calculator si se amuza citind bancuri despre albanezi. “ De ce nu a participat Albania cu flota in cel de-al Treilea Razboi Mondial? Pentru ca i s-a imbolnavit vaslasul”, “ Guvernul albanez a fost sanctionat ca a trimis in razboi doar doua tancuri. In cele din urma a acceptat. Le va trimite pe toate trei.” Asa ca s-a gandit care ar fi adaptarea pentru un asemenea banc, in lumea cibernetica. Si a inceput sa scrie. “ Buna! Sunt un virus albanez, dar din cauza tehnologiei sărace din ţara mea, nu sunt in stare sa-i produc nici un rau calculatorului tău. Asa ca sterge un fisier de-al tau, prefa-te speriat, iar apoi trimite mesajul acesta si altora.” Mi l-a trimis si mie. Bineinteles ca m-a amuzat si eu l-am trimis si altora. Dupa doua saptamani, urmaream la televizor emisiunea lui Teo , care amintea de acest banc primit pe mail, de la nenumarati prieteni. Si uite-asa, inspiratia lui Mirciulica s-a propagat  rapid lumea internetului. Ati fost vreodata creatori de bancuri care sa se transmita pe internet?

Avertisment


De grabit ce era sa plece de la scoala si-a uitat ghizodanul in banca. S-a intors dupa el, cand aproape ajunsese acasa asa ca, a ajuns cu intarziere. Nu ca ar fi fost ceva neobisnuit. Dar regulile, diciplina si punctualitatea erau niste notiuni fara valoare pentru Mirciulica, el care fusese de mic un spirit liber, gata sa descopere lumea si sa o faca sa functioneze dupa felul sau de a vedea lucrurile. Tata era acasa ca primise cateva zile libere de la serviciu, in mod neobisnuit.

–         Salut! Ce faci voinicule? Ai ajuns?

–         Da tati. Stiu ca am intarziat dar mi-am uitat ghiozdanul.

–         La cat de draga ti-e scoala nici nu ma asteptam la altceva. Hai sa vad ce ati facut azi. Da-mi si carnetul.

Cu ingrijorare, Mirciulica scoase carnetul si il deschise la note.

–         Pai, lasa ca il deschid eu. Sau ai facut ceva ce noi nu stim?Ia sa vad!

Tacerea lui Mirciulica dovedi ca intuitia tatalui avea dreptate. La sfarsitul carnetului, erau vreo 3 pagini de insemnari facute de invatator, in cateva zile la rand. Ultima dintre ele era chiar imperativa. “Doamna Gabriela. Va rog sa treceti pe la scoala neaparat. L-am rugat pe Mirciulica in repetate randuri sa va comunice sa veniti. In cele din urma, pentru ca am devenit insistent, m-a amenintat ca ma da in judecata. Va rog sa veniti sa lamurim aceste aspecte.”

–         Ia spune-mi te rog ce s-a intamplat, il lua tatal la rost.

–         Pai ce sa se intample? Am gasit in clasa 2 lei. Am cumparat de toti banii guma de mestecat cu suprize, Kukla-Mukla. Eu mi-am tinut suprizele dar guma am impartit-o cu colegii. Apoi Diana i-a zis domnului invatator ca erau banii ei si invatatorul m-a pus sa ii aduc de acasa.

–         Aha.

Tatal se stradui sa nu rada. Mirciulica nu avea voie sa aiba bani, de cand luase 500 de lei, fara stirea parintilor si isi cumparase 30 de oua Kinder cu suprize. Pedeapsa nu expirase. Nu trecusera decat vre 5 zile. Si cum tentatia fusese mare iar norocul ii surase, cum era sa rateze.

–         Uita-te si tu in carnet, ii zise tatal, mamei care se intorsese acasa de la serviciu pe inserat.

–         Pai bine mai copile, dar nu te-a intrebat invatatorul de ce nu mergem la scoala?

–         Ba da.

–         Si tu ce i-ai raspuns?

–         Ca nu aveti timp. Ca tata vine cu mine pana la colt iar pe mama nu o lasa nenea sefu!

–         Foaaaarte frumos! Mai mare rusinea! Cum o sa dau eu ochii maine cu domnul invatator?

Dimineata urmatoare, mama fu prezenta la scoala cu cei 2 lei si cu scuzele de rigoare. Invatatorul, un domn de vreo 60 de ani, fusese coleg cu bunicul baietelului. Predau pe vremuri, la aceeasi scoala. Invatatorul stia ca doamna lucreaza la judecatorie asa a inteles repede de unde venise replica lui Mirciulica. Cu lacrimi in ochi de ras, pentru ca ii era drag copilasul plin de nazbatii ii spuse mamei:

–   E primul elev din toata cariera, si peste 3 ani ies la pensie, care m-a amenintat ca ma da in judecata!

daca e popa


Mirciulica are 5 anisori. Parintii sunt mereu ocupati cu serviciul si el a invatat sa se descurce in situatii extreme. Stie sa salute frumos, sa multumeasca iar cand e singur acasa stie ca e interzis sa deschida usa. Cum afara e foarte frig, inceput de ianuarie si ca sa poata merge la cumparaturi, cu gandul ca se intorc repede, l-au lasat in casa singur. O ora. Cand au intrat pe usa au fost intampinati imediat.

–          Ce mi-ai adus? O masinuta? Fata lui era radioasa.

–          Ai fost cuminte? L-a intrebat mama.

–          Da.

–          Si nu ai lasat pe nimeni in  casa in lipsa mea?

–          Nu. A fost doar popa.

–          Cum asa? De unde ai stiut ca e popa, doar nu ajungi la vizor?

–          Pai a sunat la usa si eu am intrebat cine e. Si a zis ca e popa catolic, cu Iordanul. Atunci am deschis usa.

–          Da? Si ce ai zis?

–          Am zis ca, “daca e popa, poti sa intri dar sa nu-ti bagi nasul” !

–          Si a ascultat? intreba mama stapanindu-si rasul. Copilul intelesese ca mamei nu-i place sa ii umble nimeni cu lucrurile si nici sa inspecteze casa, asa ca a tinut sa precizeze asta.

–          Da. A stropit putin cu o maturica, mi-a dat sa sarut crucea si m-a pupat pe obraji. M-a batut un pic cu maturica uda pe cap. Apoi mi-a spus ca va doreste multa sanatate si mie sa cresc mare si cuminte.

–          Atat?

–          Am intrebat cat costa dar a zis ca nu ia bani.

–          Aha. Foarte bine. Azi te-ai descurcat, dar te rog sa nu mai dai drumul nimanui in casa.