Arhive blog

moartea pasiunii


De cateva zile, inginerul Mircea Popescu are o mina ingandurata. Nimeni nu stie de ce. A implinit recent 45 de ani. Pentru multa lume, e un barbat inca tanar. Dar el nu se simte asa. Are niste senzatii stranii. Gandeste in perspectiva. Ce se va intampla peste cativa ani, cand va incepe sa dea rateuri in viata personala? Auzise de ceva vreme un banc pe care nu-l luase in serios, dar acum, realiza ca i se putea intampla si lui. Bancul se referea la un tip care-l intreaba pe medic daca impotenta se instaleaza dintr-o data. Medicul ii raspunde transant:” Nuuuu. Intai te faci de rusine de vreo doua- trei ori…”. Hmmm….. I se intamplase si lui recent sa aiba un rateu. Nu mai patise asta din tinerete! A pus intamplarea pe seama oboselii sau a stresului. Acum e convins ca problemele vin din alta parte. Daca acum are astfel de probleme, cum va fi la 50 de ani? Dar la 60? O sa se uite la femei si abia daca o sa-si mai aduca aminte cum sa facea lucrul acela. Se simtea daramat. Azi, avu o discutie delicata cu unul dintre colegii sai. Inginerul era un timid cand venea vorba de a-si discuta problemele sexuale intre barbati. Asta nu l-a impiedicat sa aiba aventuri cu numeroase alte femei. Il trase deoparte pe Rares, un barbat de 40 de ani, care practica Yoga de ceva vreme.

–          Uite, vreau sa te intreb ceva,ca intre barbati.

–          Da. Intreaba-ma orice, nu-ti fie jena.

–          Ma framanta ceva si nu am avut cu cine discuta asta. Mi se intampla ceva ciudat. Am senzatia ca in curand nu o sa mai pot face dragoste, nici macar cu nevasta. Am avut zilele trecute primul “rateu”.

–          Ei si? Se mai intampla. Nu e grav.

–          Dar cat crezi ca ar fi normal sa dureze un act sexual? La tine cat dureaza?

–          Pai, intre 30 de minute si 4 ore. De ce?

–          La mine am senzatia ca incepe sa dureze tot mai putin. In medie, 40-50 de minute, dar acum in scadere.

–          Pai nici asta nu e grav. De ce te ingrijorezi?

–          Nu stiu.Ceva nu e in regula. Ce as putea face sa dureze mai mult? Tu ce faci?

–          Hmm…Incearca sa te concentrezi la altceva cand faci dragoste. De exemplu, roteste-ti ochii in cap cand simti ca te apropii de final sau numara in sens invers de la 1000 spre 1.

–          Crezi ca da rezultate chestia asta?

–          Da cu certitudine.

Inginerul venise acasa cu un singur gand. Cum sa puna in aplicare instructiunile colegului sau yoghin. Seara fu lunga. Nevasta nu mai termina cu adunatul de prin casa, cu spalatul vaselor, incat el fu gata sa adoarma in fata televizorului. In cele din urma, obosita, facu un dush, isi puse camasa de noapte si se urca in pat, cu gandul sa butoneze telecomanda. Inginerul o convinse insa ca ar fi mai util sa incerce o partida de amor. Si asa era “restanta” la exercitiul acesta. O imbratisa, o saruta pe gat si in cele din urma ea ceda pasiunii lui. La un moment dat, cand era mai aprinsa scena de dragoste, ea deschise ochii si se sperie. In vazu pe inginer dand ochii peste cap si bolborosind: ” nouasutesaptezecisisase, nousutesaptezecisicinci…” .

–          Mai, tu ce faci acolo!? Si ii trase o palma peste spate, suficienta cat sa il trezeasca din transa. Efectul a fost imediat. Seara erotica s-a incheiat instantaneu si amandoi s-au culcat bosumflati.

Intoarsa cu spatele catre “impricinat”, doamna Popescu bombani inainte a a adormi:” Auzi tu ce prostii are in cap! Cu ce se consuma el, cand noi avem acasa atatea alte probleme importante!” Inginerul nu ii impartasea pozitia. O sa discute iar cu colegul. Poate va avea o alta idee mai stralucita. Fara sex nu se poate si asta ar fi un motiv ca nevasta sa se gandeasca sa isi caute pe altul. Atunci sa vezi rusine pe capul lui cand va afla lumea ca el nu mai poate multumi o femeie!

Publicitate

banii sau viata!


Bucuria din ochii fetitei, o facu pe Mariana a gandeasca ca toate sacrificiile pe care le facuse in ultimele saptamani au meritat. Copila era foarte fericita cu tricicleta ei, primita in dar de ziua de nastere. Era roz  si avea pe ghidon, cate o fundita roz si un pompon urias alb. Mariana si Ionica, sotul ei, locuiesc la marginea orasului, intr-o casuta veche, mica si isi inghesuie existenta in cele doua camarute. Ar fi vrut sa faca si ei mai multe, dar sunt saraci. Ea castiga cu greu cate 300 de lei pe luna, muncind intr-o croitorie. El, de cand s-a inchis fabrica, munceste cu ziua, pe unde apuca, si mai ia inca ajutor de somaj. Abia traiesc de pe o zi pe alta si de multe ori, ca sa economiseasca cativa banuti, tanara nu isi pune nimic de mancare la serviciu. De dimineata, Mariana o porni pe jos la serviciu. Un kilometru distanta nu e mult si apoi, ea nu are bani pentru bilet de autobuz. Simtea in ea o neliniste, ca si atunci cand mergea la scoala, si din cine stie ce motiv nu isi invatase. Stia ca exact atunci o va asculta profesoara de biologie si va tipa la ea, notand-o apoi in catalog. Gandurile ii disparura apoi, furata de gradinile caselor, pline de flori de toate felurile si culorile. Va avea si ea candva o gradina cu flori, ca si acestea pe care le vede acum. Si viata ei va fi alta. Nu stie cand se va intampa asta si cum dar e convinsa ca, odata, va avea si ea. In atelierul de croitorie, era mult de lucru. Se lucra in schimburi, si aici, parca ritmul e acelasi, ca si cum timpul nu ar exista. Masinile zumzaie, torsul lor acoperind vocile femeilor. Comenzile in serie vin, una dupa alta, fazele se fac contra cronometru. Atentie, indemanare si viteza sunt atributele muncii de aici. Pacat ca e platita atat de prost. Poate ca dupa ce va mai avea experienta si vechime va primi mai mult. Ridica ochii, un moment de pe material si se uita in fundul salii. Sefa de sectie, o femeie de 50 de ani vorbea la telefon si o fixa cu privirea. Inchise si apoi veni direct catre tanara.

–                  Trebuie sa te opresti. Te va duce unul dintre baietii de la aprovizionare la spital. Fetita ta a avut un accident cu tricileta. Si-a fracturat piciorul, nu te speria. Nu e mai grav de atat. Va trebui insa sa fii trimisa la Ortopedie, la Cluj.

Mariana se schimba la fata. Ca in transa, isi lasa lucrul si se duse sa se schimbe. Toni, o astepta la intrare si o duse pana la spital. Ambulanta o astepta. Ionica ramase sa aiba grija de casa, iar ea, se duse cu fetita. Pe drum, Alinuta ii povesti cum s-a intamplat. Cum s-a dat la intrecere si a cazut. Iar acum, se stramba de durere. Nu vroia sa planga pentru ca stia ca mamica ar fi plans si ea. Ambulanta la Urgente si trebui sa astepte pe hol. Dupa vreo 10 minute aparu medicul care o invita in cabinet. O consulta pe fetita, o intreba despre accident si apoi scrise ceva pe fisa. I-o dadu si o trimise la ecografie si la radiografie. Cu fisa in mana, cu fetita de cealalta, bajbaind pe coridor, ajunse in cele din urma. Astepta cate o jumatate de ora, pana cand, cei doi medici isi facura aparitia. Se intoarse obosita de aseptari si ingrijorata, la medicul de la primire. Acesta studie rezultatele.

–                  E nevoie de operatie. Vad ca piciorul fetitei i se umfla déjà iar din film se vede ca fractura este cu o usoara deplasare. Putea fi si mai rau. Nu va temeti. Nu e o operatie foarte grea. O sa va preia de acolo, profesorul Florescu.

Mariana era déjà ingrijorata. Operatia e singurul lucru la care nu se astepta. De asta s-a temut mereu. Sa nu trebuiasca sa vina la spital. Medicii trebuie platiti si ei stau foarte prost cu banii. De multe ori, nu au nici macar de paine. Sunt zile in care ea nu mananca nimic, ca sa ii ajunga fetitei si lui Ionica. El munceste din greu si nu ar rezista sa lucreze flamand. Asistentele au fost dragute. I-au dat un pat in salon si i-au spus ce urmeaza sa faca. A venit apoi doctorita anestezista. O doamna draguta, care i-a explicat cum va decurge operatia si a incurajat-o. “Sigur astepat sa primeasca un plic de la mine”, gandi tanara. Si se simti rusinata ca nu a putut rasplati cu nimic, amabilitatea femeii.

Operatia a decurs bine. In ziua urmatoare, fetitei I s-a pus piciorul in ghips. Ionica si-a facut aparitia. Nu putea sta singur acasa. Nu isi gasea locul fara ele. In zilele urmatoare, colegele i-au trimis un plic, cu 400 de lei, sa ii poata da profesorului care a operat-o pe fetita Marianei. A fost fericita. In sfarsit va scapa de umilinta si de privirea dezaprobatare a doctorului care venea zilnic si abia vorbea cu ea, semn ca ea nu-si facuse datoria. Ii dadu plicul. Acesta il deschise si i se adresa plin de dispret.

–                  400 de lei? Pai nici nu-mi ajung sa-mi fac plinul la masina. Cand vii la sfarsitul lunii la control mai aduci 400 de lei iar cand o sa-i scoatem ghipsul inca 400. Atata a costat lucrarea pe care ti-am facut-o. Maine puteti pleca acasa. Sa vina cineva de acasa sa tea jute sa pleci, ca noi nu-ti putem da o ambulanta.

Dur si autoritar, plin de obraznicie semn al puterii omului care dispune de vietile altora, medicul se indeparta bombanind.

–                  Ce ti-e si cu amaratii astia. Au impresia ca viata e ieftina.

Mariana izbucni in plans. De rusine, de umilinta de neputinta. Ea nu stie castiga bani decat muncind. Ca sa faca rost de atatia bani ar trebui sa nu manance nimic cateva luni. Cum poate fi asa de nemilos omul asta? Doar stie ca sunt saraci si ca nu au. Cum o sa se descurce. Toata noaptea nu a dormit framantandu-se. Ionica a venit in dimineata urmatoare. A rugat pe cineva sa vina cu masina si sa ii duca acasa.

–                  Lasa draguta. Nu mai fi suparata. Facem noi cumva si o sa ii dam de capat.

O doamna venita in vizita la un bolnav si care asistase la scena, era indignata de nesimtirea medicului. Le sugera sa merga la politie. Poate ca ii vor face un flagrant mizerabilului in halat alb.

– Vedeti, de asta nu ii intereseaza pe medici sa fie platiti bine de stat. Nu ar mai face averi fabuloase din spagi. 3000 de lei daca ar primi de la stat salariu, nu ar compensa 30000 din “plic”. Si noi ii hranim sa-si ia case peste case, sa aiba conturi pline si altele. Unii, s-au facut medici doar ca sa ne jupoaie. In schimbul vietii ne iau banii, chiar si pe cei care nu ii avem. Expresia cu “banii sau viata” e pentru genul asta de indivizi.

Mariana nu se mai gandea la nimic. Vroia doar sa ajunga acasa, sa se linisteasca. Apoi va vedea. In timp ce iesea pe poarta spitalului, il vazu pe medicul Florescu, catarat intr-o masina neagra, stralucitoare, uriasa, un BMW X5. Acum intelegea de ce nu-i ajungeau banii de benzina. Masina asta avea nevoie de foarte mult combustibil si de foarte multi bani.

Ghiozdanul


Soldatii se intorceau din permisie si ca sa ajunga la unitatea lor, trebuiau sa treaca printr-o padurice. Era o scurtatura pe care o folosea toata lumea si facea legatura dintre Cartierul Dealul cu Flori cu gara. Baietii erau veseli si povesteau razand aventurile si escapadele lor, din zilele acestea. Se insera, desi era doar 5 dupa amiaza. E februarie, afara un frig aspru si se pregatea sa ninga. La un moment dat, unul dintre ei se opri.
– Am auzit ceva, zise Tudor. Parca ar fi un scancet usor. Probabil ceva pui de pisica.
– Rares, se opri si el, Statura cate secunde si auzira din nou scancetul. Impresionati ca ar fi putu lasa cineva pui amarati pe vremea asta afara, s-au hotarat sa ii salveze.
Cautand prin tufele su ramuri si Frunze uscate vazura o cutie de carton. O luara, o deschisera si incremenira. Cutiuta era de fapt un ghiozdan vechi, de carton si in ea un bebelus, rosu ca racul, de frig, abia mai respira. Nici sa planga nu mai putea. Si afara erau cu siguranta vreo -10 grade. Baietii l-au scos, l-au invelit in haine, si au alergat cu el in suflet la unitate. De acolo l-a preluat salvarea si ei au fost doar sa il mai viziteze. Medicii spuneau ca doar 15 minute daca baietii ajungeau mai tarziu, si bebelusul nu ar mai fi fost in viata. Baietelul a primit numele de Rares-Tudor, dupa numele salvatorilor sai. In cateva zile a fost descoperita si mama, o tanara, care locuia in cartier. Avea 16 de ani, si temandu-se ca tatal sau o va goni de acasa daca va afla de copil, a preferat sa il abandoneze. Povestea lui, a impresionat pe toata lumea, iar Delia, o femeie singura de 40 de ani, a hotarat sa il adopte. Nu e o femeie bogata, are un tata bolnav de care se ocupa, un serviciu si un apartament. Dar are suflet. Si apoi, s-a gandit sa lase ceva in urma ei. Ani de zile s-a chinuit cu el femeia. Frigul rabdat de noul nascut i-a afectat rinichii si nu a putut sta in sezut decat pe la 5 ani. A mers cu greu. S-a dus la scoala tarziu dar cu timpul, s-a recuperat. Steluta lui care aproape sfintise a inceput sa straluceasca. Timpul a trecut. Lumea a uitat de povestea tuburatoare. Rares-Tudor a terminat si facultatea. Are 30 de ani, si e noul medic al sectiei de pediatrie a spitalului. A fost un elev eminent, si un student model. Desi mama nu a avut bani sa ii plateasca ore, a invatat singur, si a bucurat-o cu fiecare reusita din viata. Ar fi putu avea alte oportunitati intr-un oras mai mare, dar nu o putea lasa pe mama, cea care avusese grija de el atatia ani. Iar ea, e atat de mandra de baiatul ei si de respectul pe care cunoscutii i-l arata de fiecare data cand ii intalnesc. Viata ne demonstreaza de fiecare data ca nimic nu este intamplator. Iar atunci, cand credem ca totul este pierrdut si nu mai avem nici o sansa, apare ceva, neprevazut, care schimba totul. Acum 30 de ani, cineva s-a gandit ca un biet nou nascut sa dispara, ca nu nu pateze imaginea unei familii. Azi, acel nou nascut gata sa fie sacrificat in primele lui ore de viata, a devenit cel care avea grija de vietile fragile ale copiilor acestui oras.