Arhive blog

Batranul Laz


(fragment)
Batranul Laz, era convins ca natura lucreaza prin compensare, aruncand o privire in oglinda inainte de a iesi din casa si se indrepta spre cafenea. In scurta sa groasa, de culoarea portocalei, cu ochelarii cu rama metalica pe nasul sau proeminent arata perfect. Azi era mare meci si echipa lui preferata, Galatasaray, era favorita. Era laz veritabil si se mandrea cu apartenenta lui la acel grup etnic al laz-ilor. Se nascuse si traise aproape de Trabzon. Nasul sau, exagerat de mare, era al unui laz autentic, pentru ca prin acest aparent defect fizic si estetic se diferentiau de restul turcilor. Era incantat ca asta starneste imaginatia femeilor,care se gandesc ca proportiile se pastreaza si in privinta potentei si a ”dotarilor” anatomice. Poate curiozitatea lor de a constata era motivul pentru care a avut mereu succes la publicul feminin. Ori poate si celelalte calitati ale lui il facura in tinerete un barbat foarte atractiv. Ceea ce altii ar considera un defect, pentru el e o calitate. Laz, mesterea acasa, in micul sau atelierul din estul Turciei ore in sir. Indemanarea cu care natura il binecuvantase si exemplul tatalui sau i-au fost de mare folos. Muncise la modelul acela de arma, artizanal, pana cand l-a pus la punct. A fost norocul sau ca l-a prezentat unui var, care lucra intr-o fabrica de armament. Acesta il chema intr-o zi la birourile sefului sau si dupa ce ii studie cu atentie inventia, impresionat, ii spuse:” Tinere, azi e ziua ta norocoasa. Imi place ce ai construit aici. O sa te ajut sa brevetezi inventia ta si vei castiga niste banuti. ” Se gandi cum sa foloseasca banutii aceia. In ce sa-i investeasca si cat? Primi in cele din urma banii si un brevet de inventator, de la statul turc. Acesta a fost biletul lui de plecare spre Germania. In Turcia ii mai ramasesera casa parintilor si niste teren pe care il cultiva un frate mai mare. Se bucura cand auzi ca Vasif, nepotul pe care il indragea, se angajase la o mare fabrica. Era un baiat foarte istet, inalt si bine facut. Un adevarat barbat, cu ochii negri si aprigi, cu nasul mare. Aducea cu neinduratorii razboinici laz-i, din cartile vechi, de istorie otomana. De multe ori il luase cu el in atelier si ii vedea indemanarea cand mesetera ceva. Facuse apoi liceu si facultate iar acum, vroia sa ajunga departe. Turcia isi dezvolta acum rapid industria proprie. Construieste camioane iar fabrica aceea, in care se angajase el, a inceput sa isi dezvolte un departament care produce masini militare si armament. Au fost angajati ingineri si munctori suplimentar. Se pare ca fabrica primeste sprijin guvernamental. Azi, a batranul a primit un telefon neasteptat. Vasif vroia sa se intalneasca cu el sa poarte o discutie si refuzase sa il viziteze pe unchi acasa. Nu dorea sa deranjeze. Atunci, la cafenea e cel mai portivit. Intrigat ca venise de acasa fara nici o invitatie ori fara sa fie instiintat accepta imediat. Banuia ca ceva nu e in regula.
Batranul ajunse fara graba la cafenea si isi cauta o masa mai retrasa unde ajungea mai greu fumul de tigara. El nu era fumator, nici nu juca la carti ori aparate. Venea e aici doar pentru a mai auzi ultimele barfe, a citi ziarul ori a urmari vreun meci de fotbal. Isi comanda un ”gelbe gazos”, o oranjada. Nepotul aparu dupa cateva minute, schimbat, de nerecunoscut. Imbatranit, cu barba nerasa si haine modeste, el care mereu fusese foarte elegant, imbracat in haine ale unor firme celebre. Se apropie de batran, ii lua mana dreapta si o duse la buze apoi la frunte, cu un salut traditional plin de respect.
– Aleicum salam, Alah!
– Bine-ai venit nepoate. Ma ingrijorez cand ma uit la tine. Ai patit ceva? Ai probleme cu legea?
– Nu, unchiule. Dar am probleme mult mai grave. Si acum am nevoie de ajutor.
– Ce probleme mai grave poti sa ai? Spune-mi si daca e posibil, te ajut cu draga inima. Nu esti tu nepotul meu cel mai drag?
– Ah, multumesc lui Alah! In sfarsit am un moment de liniste si de incredere. Dar sa stii ca tot ce discutam noi acum, trebuie sa ramana secret.
– Bineinteles. Stii ca eu sunt om serios si pot pastra un secret.
– Unchiule, stii ca la noi la firma avem o sectie care se ocupa de cercetare in industria de armament militar. Cativa ingineri se ocupa de cercetarea si testarea noilor arme. In urma cu cateva luni de zile au inceput sa moara. Intai, unul, in accident de masina. Un baiat tanar, din Samsun. Fusese acasa sa isi vada parintii iar la intoarcere, a intrat sub rotile unui TIR. Altul a fost descoperit in camera de hotel, mort, asezat in fotoliu. Legistii sustin ca pistolul cu care se impuscase era in mana dreapta iar rana de intrare a glontului era deasupra tamplei stangi. Au pierit in conditii suspecte noua ingineri.
– Dar de ce asta?
– E un sabotaj. Se spune ca marile puteri sunt din ce in ce mai ingrijorate. Armata turca e a doua forta in NATO si e prezenta peste tot pe glob, in teatrele de operatiuni militare. Doar detinem 420.000 de soldati. Miliarde de euro anual se folosesc pentru achizitionare de tehnica de razboi. Iar acum, ideea ca ne dezvoltam industria proprie de armament si nu vom mai cumpara, in viitor, arme din occident ii sperie si le aduce prejudicii grave. Economiile pe care le va face Turcia in ce priveste investitiile in armament vor fi pierderi in buzunarele largi ale industriasilor occidentali. Sunt ingrijorat si desi castig bani multi ma tem pentru viitorul meu. Am plecat pe ascuns, acum o luna. Mi-am facut acte false si am stat in Bucuresti, la romani, ceva vreme, apoi cu calauze, am trecut la unguri si de acolo aici. Dar nu pot ramane. Ma simt inca in pericol de parca mi-ar sufla in ceafa.
– Dar unde ai vrea sa pleci?
– In Belgia ori in Danemarka. Poti sa ma ajuti? Am nevoie de cineva de incredere care sa ma angajeze si sa ma protejeze o vreme.
– Nepoate m-ai uimit. Te ajut, bineinteles. Batranul isi lua telefonul si nota cateva numere din Belgia si Danemarka. Apoi continua. Poti suna la oricare. Spui ca din partea mea si vei avea sprijin cat vei dori. Iti doresc sa iti fie bine si imi pare rau ca treci acum prin situatia asta.
– Asta e, unchiule. Nu as fi crezut vreodata, dar sunt sigur ca in tara nu a fi prins sfarsitul anului.
– Ai bani? Te descurci?
– Am ceva si sper sa ma descurc. Am nevoie dar de siguranta.
– Daca e ceva, poti oricand sa ma suni. Sunt aici. Ai tai stiu?
– Da. Doar ca trebuie sa dispar inainte sa ma faca altii sa dispar.
– Bine. Cand vrei sa pleci?
– Chiar acum. A ramane aici e foarte riscant.
Batranul il chema pe Akim, un taximetrist din alt cartier si il ruga sa il duca pe nepot unde are nevoie trecandu-i in contul sau nota de plata. Se intunecase si nepotul disparul in intunericul strazii. Parca nici nu ar fi fost. Se intoarse spre televizor. Intre timp sala se umpluse de suporteri. Meciul Galatasary- Fenerbahce ii pusese pe jar. Gata sa intre prin televizor, direct pe gazon, se agitau, vociferau neputinta jucatorilor de a-si fac praf si pulbere echipa adversa. Batranul privea insa in gol, gandindu-se la inginerii morti si la gradina lui de caisi si portocali pe care o lasase acasa, in urma cu zeci de ani, cand a decis ca vrea o alta viata. Care va fi fost mai buna? Acolo ori aici? Privirea ii ramasese fixata pe treningul unui tanar ce urmarea zgomots meciu. O semiluna si o stea rosie. Dedesubt scria cu litere mari: Turkyie.

Reclame