Arhive blog

Duzina de cuvinte- O lectie de o viata


E iarna si orasul e cufundat in intuneric. Pana si carciumile s-au inchis impartasind acea conspiratie a tacerii. Pe stalpi, din loc in loc, becuri palide imprastie cu zgarcenie lumina. Latratul unui caine mai sperie din cand in cand intunericul, vrand sa alunge fiinte, doar de el vazute ori simtite. Atarnata pe bolta ca un taler alb printre stele palpaitoare, luna imprastie o lumina alb, inghetata, facand sa scanteie mormanele de zapada, lasate ici si colo, pe trotuare. Strada aceasta, urca pana in varful Dealului, printre blocuri si se opreste in poarta unei unitati militare. In stanga si in dreapta pornesc doua alei. Cea din stanga, duce o la scoala de cartier. Aleea din dreapta, se continua in paduricea tanara, batuta zi si noapte de localnicii, care merg la gara, scurtand drumul ori la fabricile de conservare a legumelor.
Tanara urca strada, pas cu pas, clampanind strident cu tocurile fara flecuri ale cizmelor ei scalciate. Se infsoara strangnd pe langa ea un fas lung, imblanit. Parul ii cade in dezordine pana pe umeri si parca nu ii pasa. Ajunsa in varful strazii, o coteste pe aleea din dreapta aruncand priviri furise inapoi. Totu-i pustiu, nu e nimeni pe drum, doar pasii ei: pac,pac,pac!
Candentat, strident, ca un cutit pe sticla, zgarie cu tocurile bucatile de piatra cubica din pavaj, acoperite cu un strat lucios de gheata. Luna arunca lumini pe fata ei, si pe obrajii inrositi, se vad cararile a doua lacrimi impreunate sub barbie. Isi continua drumul spre padure, pe carare. Luneca si cazu langa o tufa de alun, inghetata, acoperita cu o dantelarie alba. Auzi zgomote, venind pe acelasi drum pe care venise si ea. Voci de barbati, pasi apasati, in puterea noptii. Se ridica speriata si o lua la fuga intrand in padure. Unul dintre barbati, ceru o tigara.
– Costele, cand ai fost ultima data in permisie?
– Saptamana trecuta.As fi stat acasa macar un an, dar datoria ca si raia. A trebuit sa ma intorc…Mai, voi ati auzit ceva?
– Pe frigul asta, la miezul noptii? Nici cainii nu latra. Unde ai auzit?
– In fata noastra, un sunet, adus de vant.
– Stati asa. Eu am auzit. Un mieunat de pisica. Hai sa vedem. Cine a avut suflet sa ii lase pe un astfel de frig, sa inghete?
– Pai, si ce faci cu ei?
– Ii lasam in scara unui bloc, poate se indura cineva sa ii creasca. Poate ca altii nu sunt asa de fara inima.
Barbatii, trei soldati in termen erau in patrula si aveau sector pe zona aceea. Sunetul se auzea, din ce in ce mai bine. Se apropiara de tufa de alun si ramasesera cu ochii atintiti, asupra ghemotocului din zapada. Privelistea era dincolo de cuvinte. Dintr-un ghiozdan de carton, vechi, ieseau manutele si capul unui pui de om. Rosu, aproape inghetat, cu ultimele lui puteri se chinuia sa scanceasca, strigand in felul lui, cu primele sunete din viata lui plapanda, dupa ajutor, nevrand sa paraseasca atat de repede, aceasta lume, in care abia a ajuns. Cele cateva zdrente din jurul sau nu il puteau feri de muscatura cumplita a frigului. Costel se descheie la haina, il lua in brate si il baga pe micut la caldura.
– Florine, du-te repede la poarta unitatii si cere sa ne dea o masina. Pana vine ambulanta trece multa vreme si cine stie ce ar putea pati! Intorcandu-se spre micut, incepu sa ii vorbeasca, de parca ar fi stiut dintotdeauna ce trebuie sa faca.
– Doamne, micutule, Dumnezeu ti-a dat zile! Esti un pustiulica foate norocos si nu voi uita noaptea aceasta, cat voi trai. Cine n-a avut minte si te-a lasat aici singur, in miez de noapte, pe gerul acesta?
O masina din unitate ajunge si ii preia de pe drum. In cateva minute ajung la spital, unde doctorul Dorneanu, ii preia imediat. Comandantul telefonase deja la Urgente si sectia de nou-nascuti era in fierbere, sa il salveze. Doctorul, un barbat la 50 de ani, inalt si carunt incepu sa il consulte. Se minuna de rezisenta si indarjirea cu care micutul se luptase sa traiasca.
– Baieti, i-ati salvat viata! Daca mai dura cateva minute era inghetat. E norocos.
– Tovarasul doctor, putem sa ii dam nume?
– Haideti sa va aud, zambi doctorul.
– Noi suntem trei in patrula, dar cum nu poate avea trei nume, ii dam unul. Vrem sa il cheme Florin.
– Florin sa fie! Intorcandu-se catre asistente. Ati auzit fetelor? Sa nu uitati. Micutul are deja trei tati si un nume. S-a nascut intr-un ceas cu noroc. Chiar daca nu are decat cateva ore, a primit deja cateva daruri importante.
Vestea baietelului abadonat in padure s-a raspandit repede in oras. Militia a inceput sa faca verificari. In cele din urma au gasit-o pe mama. O eleva de liceu, de 17 ani, speriata de amenintarile unui tata violent, care ii spusese ca o omora daca il face de rusine. De frica parintelui ei, un betiv agresiv pentru care principalul argument era palma grea, temandu-se sa nu fie alungata de acasa, si-a abandonat copilul in padure.
Simona ajunsese la spital. Il cunostea deja bine incat se simtea deja de-a casei. Ii stia mirosurile si forfota, si traia secvente de viata si de drame, odata cu ceilalti pacienti ale caror drumuri se intersecteaza aici. Venea des cand tatal ei facea cate o criza, chinuit de o boala veche trebuia sa se interneze. Auzise de povestea baietelului si era curioasa sa il vada, cum arata. Se duse la sectia de Nou nascuti si le ruga pe asistente sa il aduca. Micutul avea deja cateva zile. Acoperit de o paturica bej, legat strans, bebelusul dormea. Asistenta zambi. I-l dadu sa il tina in brate si se indragosti de el, pe loc. Fiinta asta atat de micuta a rascolit un intre oras.
– Ne-a dat tuturor o lectie de viata! Domnul doctor s-a minunat ca a fost posibil sa supravietuiasca, atat de mic, pe frigul acela.
– Doamna Batinas, as putea sa il infiez eu?
– Dumneavoastra? Dar nu aveti copii?
– Nu. Sunt singura si nu am copii. Locuiesc doar eu cu tata intr-un apartament. O sa am grija de el, ca altfel, cine stie ce se va intampla si pe unde va ajunge.
– O sa vorbesc cu domnul doctor. Cred ca e posibil si ar fi minunat sa aiba o mama care sa ii poarte de grija. Insa procedurile vor dura. Va trebui sa va pregatiti pentru asta.
– Nu e nimic. Am timp si rabdare. O sa fac tot ce trebuie.
Simona se desparti cu o strangere de inima de “copilul ei”. Urca scarile la interne si intra in salonul tatalui ei. Batranul statea sprijinit de perne.
– Cum esti azi, tata?
– Pai, cum sa fiu. Asa si asa. Asta noapte nu am putut dormi si am auzit cand a venit salvarea. Oamenii zic ca a fost un accident. Multe se mai intampla.
– Tata, vreau sa iti spun ceva. Am fost acum la Maternitate. Nu, stai linistit, eu nu am nimic. Vreau sa infiez baietelul acela, de saptamana trecuta. Sa am si eu un suflet langa mine, la batranete.
– Dar nu ti-a fi greu, draga tatii? Mai sunt si eu pe capul tau, si ai serviciu…
– Tata, nu e greu, o sa le fac pe toate, stai linistit. Nu tu m-ai invatat sa gandesc cu sufletul? Sufletul meu imi spune ca, trebuie sa am grija de micut.
– Atunci fa asa cum simti. Inseamna ca asa ti-e scris si asta nu poti sa schimbi.
Simona incepu un drum anevoios si dupa cateva luni, copilul era fiul ei. De primit, l-a primit acasa mai devreme. S-a chinuit mult cu el. Frigul ii afectase rinichii si prima data a stat in sezut pe la 5 ani. Recuperarea a fost anevoioasa. Dar ea a avut rabdare dumnezeiasca dar fiecare effort i-a fost rasplatit. Apoi, a venit vremea sa mearga la scoala. S-a dovedit a fi foarte inteligent. La terminarea liceului a reusit la medicina. S-a intors in oras, la spitalul care i-a fost prima lui casa, la sectia aceea, unde s-a renascut. Copiii de acolo, sunt legati sufleteste de existenta lui. In fiecare dimineata e cu ei si le zambeste cu blandete. Vieti noi si mici, care vor fi mari candva. Florin s-a facut un barbat frumos. E bland si rabdator, firea Simonei, de parca ar fi fost al ei, dintotdeauna.
Intors de la spital, opreste la florarie si cumpara un buchet de flori. Intra in casa si i-l ofera Simonei. O imbratiseaza si o saruta pe frunte.
– Pentru ce e asta?
– Pentru tine. Daca nu ai fi fost tu, si alti cativa oameni adevarati, clipa aceasta ar fi fost vesnicie pentru mine. Nu stiu cum am sa iti pot multumi ideajuns, vreodata.
– Imi multumesti in fiecare zi, pentru ca existi, baiatul mamei.

In Clubul Psi, in Duzina de cuvinte au mai postat:
Psi,
O fata naiva
Scorpio, Cita, Cammely,Vero, Carmen Dana vienela

Sunt ca o carte deschisa


Dragi prieteni, azi va propun o povestire de viata altfel. Stiu ca, poate de multe, ori ati fost curiosi sa cunoasteti personajele despre care scriu.
Se numeste Any Sarmasan si e prietena mea de vreo 8 ani. Nu ne-am vazut in ultimii 6 dar vorbim des pe internet. Ne-am cunoscut in redactia unui ziar clujean.Any Ea inaltuta, cu parul saten roscat si ochii albastri, cu un ten alb. O fata frumoasa ce venea in fiecare dimineata cu autobuzul, dintr-o localitate aflata la 40 de kilometri. Cum legaturile erau proaste si circulau putine autobuze, pleca de acasa la 5 dimineata si era la 7 in redactie desi programul incepea la 8. Pleca din redactie la 4 dupa amiaza. Constiincioasa in privinta muncii sale, zambitoare si deschisa. Ne-am imprietenit repede. Ne legau niste experiente de viata asemanatoare. Amandoua recent divortate, amandoua aveam cate un baiat adolescent. Am fost surprinsa cand am aflat ca fiul ei era cu tatal sau si mi-a spus in doua cuvinte ca, acesta inscenase o situatie, incat instanta sa i-l incredinteze lui. Am asistat cand a primit o invitatie la politie pentru ca , fostul ei sot, desi primise de la ea pensia copilului in mana si nu recunostea. Iar acum ii cerea sa ii mai plateasca odata. Daca nu as fi lucrat inainte la judecatorie si nu as fi vazut la cate mojicii se dedau unii barbati cand divorteaza, poate ca nu as fi crezut. I-a platit individului inca o data pensia de intretinere pentru copil. Dupa cateva luni, Any a renuntat la naveta si a inchiriat un apartament in acelasi bloc cu mine. Gateam uneori impreuna. Intr-o zi, ramaseseram fara bani si ne trebuia paine la mancarea pe care o gatisem. Ne-am intors pe dos portmoneele si posetele si am stors ultimii banuti, furisati prin toate cotloanele. Mi-a spus:” candva, cand nu o sa mai fim in tara, o sa ne aducem aminte razand de clipele acestea”. Eu nu le-am uitat. In urma cu cateva zile,. Am citit pe blogul Ginei, ca ”dragostea inseamna sa scrii ”Te iubesc” pe praful de pe mobila.” Atunci mi-am amintit de Any si de umilinta la care o supuse sotul ei. Am scris o postare cu secvente din viata ei. Evadarea. Unii dintre voi ati crezut ca e doar rodul imaginatiei mele. Azi, am vorbit cu ea putin pe messenger si am invitat-o sa o vada. A plans si mi-a facut niste marturisiri cutremuratoare. Vreti sa stiti povestea unei femei silita sa stea departe de fiul ei, a unei femei, ca sutele de mii din Romania, care trec prin vieti de cosmar alaturi de indivizi care isi bat joc de ele doar pentru ca multe, nu au sanse sa supravietuiasca singure? Poate credeti ca e simplu. Va asigur ca nu e. Ai senzatia ca e drumul spre iad. Statul nu te ajuta iar uneori legea , in orbirea ei, nu e corecta ci partinitoare.

– Plang. E superb ce ai scris. Stii imi aduc aminte ca il sunam pe Cosmin si el scotea telefonul din priza sa nu pot avea contact. Iar cand i-am cumparat telefon mobil i-l inchidea. Cat m-a putut face sa sufar omul acesta! Si eu nu l-am inselat niciodata! Dar a trecut…
– Merita sa iti amintesti toate acestea ca sa intelegi ca acum primesti in compensare ceva de care sa te bucuri.
– Imi amintesc ca au fost ani in care ochii mei nu mai aveau lacrimi. Mereu ma storcea de bani. Am luptat singura cu viata. Nu mi-e rusine de nimic din ce am facut in viata. Si am facut totul pentru fiul meu. Ma punea sa platesc pentru fiecare virgula pe care pretindea ca o face in locul lui Cozmin, in temele lui scolare. Si de fapt le facea copilul. Pe banii munciti de mine si-a luat masina. I-am trimis copilului bani de scuter si dusi au fost. Intreaba-ma ce vrei tu si iti raspund. Viata mi-a dat multe palme. Dar iubirea fata de Cosmin mi-a dat putere sa merg mai departe si sa ma ridic de fiecare. Ma gindesc cit de nedreapta a fost soarta cu mine uneori, ca n-am inselat niciodata sotul ex si am fost acuzata, il intretineam pe el si pe Cosmin si spunea ca nu-i dau nimic.
-Any ce simte o mama careia ii e lua copilul printr-o smecherie avocateasca?
– A fost un an intreg ca ma puneam la masa si puneam doua farfurii si doua pahare la masa desi eu eram una singura. Plingeam, plingeam, plingeam. A fost un an ca nu vroiam sa vad si sa aud pe nimeni. M-am inchis in mine. Aveam singur zimbet. Pentru Cosmin. Apoi desi lucram in Sarmas , in birou, a aruncat atita mocirla asupra mea, pina m-a obligat sa plec din localitate, pt ca nu mai puteam de minciuni, minciuni, minciuni. Ajunsa in Cluj singura ,unde Ionela, prietena mea mi-a dat la inceput o casa si am inceput lupta pt un loc de munca ,cu speranta sa-mi reiau copilul. Primeam de la fostul mereu, amenintari, injurii: Din partea lui nu ma dureau, cum ma durea faptul ca-l raneste pe Cosmin.
– Deci el vroia copilul numai ca sa te santajeze?
– Azi spun ca da. M-a stors de bani. Plateam de fiecare data sa-mi iau copilul in orele de vizita.
– -Relatia lui cu Cosmin cum e?
– De anul trecut, buna. Nu ii dau voie sa vorbeasca urat despre tatal lui, indiferent ce ar fi facut. Eu retraiesc acum prin ce am trecut. Dar pana la urma am razbatut. Sa treci prin chinurile mele si sa ai putere sa zambest de dragul unui copil. Imi amintesc ca ii platisem pensia, in mana cateva luni si m-a dat la politie. Fata de mine recunoastea ca i-am platit, dar fata de altii spunea ca hartia vorbeste. Si asa a fost. Eu am cumparat baiatului calculator iar el ii spunea ca l-am cumparat impreuna. Orice lucr avea copilul nevoie eu scoteam bani si el spunea ca a participat si el. Nu i-am spus niciodata copilului sa nu il fac sa sufere. Imi pare rau acum. Pastrez inca si acum, desi baiatul e mare, toate chitantele. Si faptul ca sunt acum fericita i-l datorez fiului meu. El m-a facut sa inteleg ca relatia cu fostul meu prieten nu imi e favorabila. Intr-o vacanta l-am cunoscut pe Salvo. Eram prieteni, nimic mai mult. Iar fiul meu m-a facut sa vad cu alti ochi relatia asta de prietenie.
– Mai bine zis, tu si Salvo trebuie sa ii multumiti lui Cosmin. Eu iti doresc sa fiti fericiti impreuna si sa va mearga bine toata viata!
– E greu, Gabriela. Ma tem sa fiu fericita. Am pastrat tacere pana acum si durerea mea m-a macinat ani in sir. Iar apoi, el m-a denigrat mereu in fata copilului mintindu-l ca l-am inselat. El, care sub pretextul ca mergea la pescuit, venea dimineata de la amanta lui. Ii spunea copilul ca l-am abadonat sa pot pleca cu altii. Au fost atat de multe minciuni? De ce?
– Oamenii isi ascund neputintele dupa ele, caractere slabe si meschine, invaluite in aparente. Gandeste altfel. Daca nu ar fi fost toate acestea, azi nu ai fi avut nimic din ceea ce ai.
– Da. Stii, lucrai deja cu mine, cand mergeam la psiholog. Un an de zile am facut terapie. Ii multumesc doamnei Pop, colega noastra, Dumnezeu sa o ierte! Ea venea cu mine cu masina si cand mergeam sa imi vad copilul. Ma vedea cum ies cu obrajii rosii si a inteles, desi eu nu ii spuneam, ca el ma plesnea. Ma plesnea si ma scuipa. Colega aceasta m-a dus la psiholog si timp de un an de zile am invatat cum sa rezist sa traiesc fara copilul meu.
– Ce sfat ai da unei femei intr-o situatie similara cu a ta?
– Sa spuna adevarul. Tacerea te face din nevinovat, vinovat. Ca minciuna este prima si merge inaintea adevarul dar timpul il ridica la suprafata. Pentru a-mi proteja copilul nu i-am spus cine era cu adevarat tatal sau. Am gresit enorm aici. Mai pastrez bonurile si chitantele de atunci. Am pentru toate dovezi, hartii, bonuri. Doar pentru sinceritate si onestitate nu am. Eu mi-am iubit enorm sotul si nu am spus nimanui vreodata ca ma palmuia iar eu in fata copilului radeam, sa nu vada la ce chinuri si umilinte am fost supusa. Povestea cu copilul a fost ca obtinusem biletde tratament la Olanesti, doua locuri si vroiam sa duc copilul cu mine. Asa ne-am inteles. Cum avea exact in aceeasi localitate un concurs de karate mi-a spus ca mi-l aduce el. Nu l-a adus desi am insitat. I-am spus ca daca nu imi aduce copilul ma intorc acasa. A treia zi am ajuns acasa, am renuntat la tot si am gasit mocirla. Mie imi spunea sa stau linistita sa imi fac tratamentul. Iar pe de alta parte pregatise o poveste cum ca am fugit cu altul. Cand m-am intors, m-a dus cu forta la bunicii mei. Eu m-am intors insa inapoi in  Sarmas, sa fiu aproape de copil. S-a straduit atat de mult sa ma desparta de el, m-a denigrat, si-a varsat tot veninul dar nu a reusit. Acum toate acestea sunt trecute. Nu stiu ce ai facut dar niciodata nu mi-am dezvaluit viata asa. De 12 ani, nu am spus nimanui, decat psihologului.
– Ai facut bine. Lucrurile acestea, ascunse adanc sapa si lasa rani de nesters.
-Urasc minciuna! Mi-a facut mult rau in viata. Cum m-ai facut sa imi deschid sufletul asa?
– Nu ai facut nimic de ce sa-ti fie rusine. Stii ca am si eu experientele mele si cand va veni vremea voi scrie despre ele.
– Nu am nimic de ascuns. Poti sa scrii despre mine. Poti sa-mi scrii numele real. Sunt o carte deschisa.
– Am sa scriu. Vreau sa stie si alte femei, in situatia noastra, ca fiecare clipa de zbatere are rostul ei.
Ani, este de cativa ani in Italia, impreuna cu fiul ei si viitorul ei sot. Sunt o familie fericita si unita. Au un vitor luminos. A ajuns pe o culme inalta iar azi, a privit in urma la drumul ei, pana aici, plin de dealuri si hartoape. Asa e viata. M-a cutremurat marturisirea ei de azi. Desi suntem prietene nu mi-a niciodata cat de adanca e suferinta ei. Nu s-a plans cu problemele ei. Avea taria sa afiseze pe buze zambetul. Mereu. Desi sufletul ei era sfasiat. ”Un an de zile am pus doua tacamuri la masa. Apoi am invatat cum sa traiesc fara copilul meu.” Va place fata frumoasa in fotografie. Ea zambeste. E facuta in momentele acelea. Cum poti sa iti duci suferinta cu zambetul pe buze? Mii de femei in Romania sufera din cauza abuzurilor din familie. Nu au curajul sa faca un pas. Pentru ca viata lor e lasata de izbeliste.  Nu exista institutii sa le protejeze. Institutii reale. Cele care sunt suficient de curoajoase, au de indurat multe. ”Am invatat ca, chiar si atunci cand crezi ca nu mai poti, poti merge mai departe”. Ea a trait asta. Si eu am trait asta. Ani asteapta sa scriu povestea vietii ei. Pot face asta in cuvinte mai frumoase decat a facut-o ea?

Feciorul mamei


Florica lui Toader de sub coasta nu mai vedea de suparare in fata ochilor. Nici ciresii, care se scuturau pe coastele inverzite ale satului ei mandru din Maramures, nu o mai interesau.Venea intr-un suflet de la magazinul satesc, vorovind singura, ca si cei cu mintile duse de-acasa. La cei 45 de ani ai sai, e o femeie in putere, cu mainile muncite de lucru la camp si de crescutul copiilor, de munca gospodariei pe care a tinut-o cu drag si cu mare harnicie ca sa fie printre primii din sat. Imbracata in port traditional, cu fusta pe genunchi, colorata, verde aprins cu „pui” rosii, foarte incretita, cu camasa alba si cu dantele in jurul gatului , cu naframa de „par” trecea prin sat, pe ulita mare nevazand pe nimeni si fara sa mai dea buna-ziua de nacajita ce era. Rosie si suparata, bolborosind cuvinte si ganduri numai de ea stiute, intra in curte. Barbatul, pensionat dupa ce lucrase la mina, sapa ca un gospodar in gradinuta casei. O vazu si si indrepta spre ea. Florica isi arunca sacosa cu cumparaturi din pragul casei pana in bucatarie si exploda intr-un vulcan de cuvinte.

– Tuluoaie Doamne ma barbate ce nacaz ne-a batut! Cum mi s-a putut intampa asta tiar mie!?

– Dar ce ai muiere? Ce nacaz e? O murit ma-ta?  Am vazut-o ieri si era bine.

– Mai rau! Mirelusul nostru. Cand ii pronunta numele, incepura sa ii curga lacrimile siroaie pe obraz. Mirelusul era mezinul familiei, baiatul drag ei ca ochii din cap ca venise pe lume dupa ce Florica facuse inainte 3 fete. Mirelusul, era acum inginer la o fabrica din Cluj, terminase facultatea si avea 28 de ani.

– Mirelusul nostru ce a patit?

– Ce a patit? Numai tu esti de vina! Asa educatiei i-ai dat feciorului tau! Ce a patit? Uite ce a patit. Mi-a spus acuma Cristinuta lui Mihai, frate-to, ca Mirelus traieste cu o femeie cu nu stiu cati ani mai mare decat el. Stau necununati si cu aia mai batrana! Si eu care nu stiam cum sa-l aduc acasa sa isi faca si el o familie si o casa a lui! Asta mi-a fost norocul meu!

Barbatul se scarpina in cap si apoi iesi inapoi in gradina. Zambi. Poate o fi vre-o intamplare. Tinerii de azi sunt altfel.

– Lasa femeie ca doara nu a pune-o la fert ca pe gaina! Ce poti tu sa faci? Asta o vre, a lui e. Nu ai zis tu sa se ieie din dragoste? Acum ce te bagi?

Florica nu mai avu pace si barbatul stia ca ea nu se va astampara, pana nu va pune lucrurile la punct. Toata noaptea nu a dormit Florica si dimineata devreme se sui in cursa de Baia Mare-Cluj. Nu vazu si nu auzi pe nimeni. Cobora la ultima statie, in apropierea garii. Se urca in autobuzul 35, de parca ar fi fost clujeanca de cand lumea. Numai fustele ei crete si inflorate spunau povestea vietii ei de morosanca. Cu poseta de lac pe brat, cumparata din targ, pentru sarbatori, si cu naframa colorata, cu ruji cyclam pe fond verde, Florica umbla apasat. Era acum pe aleea blocului unde statea Mirelus. Se urca in lift. Nici macar nu se gandise ce-i va spune. Ajunse in fata usii si suna. Auzi pasi. Ii deschise o femeie frumoasa, cu parul negri si ochi albastri cam la 40 de ani.

– Ce poftiti?  Vocea brunetei veni cu blandete in timp ce o studia curioasa pe femeia de la tara. Precis venise la cineva din bloc.

Floricai i se urca sangele in cap si se facu rosie. Auzi tu draga! Ce doreste? In secunda urmatoare, ii puse mana dreapta in parul femeii scuturand-o bine si cu stanga lovind-o cu poseta intr-un ritm bine sincronizat.

– Rapandula dracului! Ce doresc? Si-o-ai de mninune sa fii! Dar cine te-a pus sa-ti faci de lucru cu copilul meu? Nu ti-i rusine? Femeia scapa cu greu din mana apriga a Floricai. Se retrase socata in casa. Te-ai ascuns? Ai crezut ca scapi de mine? Stai ca-ti arat eu tie!

Florica pleca la fel de furtunos dupa cum venise. reveni dupa 0 jumatate de ora cu un politist. Ea stie ce ii spusese si cum il convinse sa vina. Politistul suna la usa dar nu deschise nimeni. Bruneta frumoasa se uita pe vizor.

– Deschideti va rog. Stiu ca sunteti acasa, spuse politistul. Nu vi se intampla nimic. Daca nu deschideti insa va amendez.

– Va rog sa nu ma amendati. Nu vreau sa am probleme dar nu inteleg ce vrea nebuna asta. M-a tras de par si m-a batut aici la usa.

– Dati-mi va rog actele.

Politistul se uita peste documente.

– De cand luocuiti la adresa?

– De 2 saptamani. Abia m-am mutat si nu cunosc pe nimeni aici.

– Bine. Nu va faceti probleme ca nu se mai intampla nimic. Doamna credea ca stati cu baiatul ei. Se intoarse spre Florica si ii ceru actele. Dumneavoastra veti primi o amenda. Ati batut pe cine nu trebuia, spuse el cu un umor neinteles pentru cele doua femei. In timp ce politstul scria procesul verbal, aparu Mirelus, un tanar inalt cu alura sportiva.

– Ce faci aici, mamica? Ce s-a intamplat, se intoarse spre politist?

– Doamna, mama dumneavoastra a batut-o pe vecina crezand ca e prietena dvs. Politistul pleca lasand hartia cu amenda.

-Hai mamica in casa, o lua Mirelus de dupa umeri. Cum ai putut face asta? Imi bati vecinele? O saruta pe obraji si femeia se topi toata de dragul lui, uitand toata supararea si motivul pentru care venise. Vino sa ti-o prezint pe Carmen, prietena mea. Florica se uita la Carmen. Nu mai intreba cati ani are sa nu-l supere pe puiul ei drag. Vazu doar o fata frumoasa cu cohi albastri si parul blond.

– Apoi dragul mamii, daca va iubiti voi stiti ce vreti sa faceti.

Florica pleca inapoi acasa, cu sufetul impacat si fericita ca l-a vazut pe Mirelus. Ba ii daduse si niste bani de sarbatori ca in graba mare nu ii aduse nimic de acasa. De amenda nu mai pomeni nimanui nimic.

Mirelus si-a cerut iertare si ii aduse vecinei sale celei noi, un buchet imens de flori, pentru ” freza” facuta de iubitoarea lui mama.  S-au imprietenit si uneori, in gluma, Mirelus si Carmen o rugau pe Nina sa le mai povesteasca cum a zis mama cand o tragea de par.

-Haide Nina, Cum zicea mama cand a venit la tine?

Nina, o sudista din Giurgiu, retinuse o parte din expresii si incerca sa le reproduca desi pe moment nu le-a stiut semnificatia. Dar i-au intrat repede in vocabular „rapandula dracului” si „mira-s-ar lumea de tine”.

Cine mai zice ca ardelenii sunt oameni molcomi?

despre zapezi, mos si sarbatori


Mirciulica era plictisit deja de scoala, dupa primul semestru din cariera sa de elev. Mama s-a obisnuit cu ideea ca are un baiat de “ispravi”…  celebre, de cand l-a amenintat pe invatator ca il da in judecata. Acum mai e o zi pana la vacanta. Mama e libera, sa faca prajiturile de Craciun. Il trezeste pe somnoros sa se pregateasca pentru scoala. Pe jumatate adormit, Mirciulica ii zice.

–         Nu merg la scoala ca domnul invatator a zis sa stam acasa.

–         Sigur?

–         Da.

–         Bine. Culca-te inpoi.

–         Dar mami, uita ce zapada e afara! Pot sa merg la sanie?

–         Mai tarziu.

Mirciulica a petrecut o zi de vis, in zapada inalta. Toata ziua s-a jucat, a facut om de zapada sub balcon, s-a tavalit in troiene, a facut tuneluri in mormanele reci mirosind a proaspat. Ziua a zburat repede, luminile orasului s-au aprins facand zapada scartainda sa straluceasca in miliarde de scantiei diamantine. In cele din urma, fu adus pe sus, ca era ud de tot, chiar si sania. In sufragerie tata puse bradul ca sa il impodobeasca mosul a doua zi. Din bucatarie veneau arome de prajituri. Mama facea de sarbatori cate 10 feluri diferite pentru ca nu ajungeau niciodata. Chiar si lui, i-a facut prajitura preferata, cu nuca de cocos. Tata il lua in primire.

–         Dar cum de nu ai mers azi la scoala?

–         Pai, a zis domnul invatator sa stam acasa.

–         Hmmm….eu nu cred. Am vazut copii mergand la scoala.

Indoiala tatalui si balbaielile copilului dadura de inteles ca lucrurile au stat altfel. Copiii care au mers in ultima zi la scoala, au fost dusi in parc si mosul le-a dat fiecaruia cate o punga mare cu daruri. El, Mirciulica, statuse acasa. Sau mai bine zis, la sanius. Mama se uita la el, atenta, parca scrutandu-l pana in cel mai adanc coltisor al mintii. Avea mama o privire, pe care nu o puteai minti.

–         Deci, tu ai hotarat singur sa nu mergi la scoala?

–         Da. Mirciulica raspunse cu capul plecat.

–         Foarte bine. Tu singur ai vrut-o! Drept pedeapsa, mosul nu vine la tine in anul acesta. Nici nu are voie sa impodobeasca bradul. Nu ai voie nici la colindat cu copiii. Iar daca mosul va uita si iti va aduce cadouri la bunici, nu le dau voie sa ti le aduca. Pentru ca ai mintit! Ti-am mai spus sa nu ma minti.

Mirciulica se uita cu uimire la mama. Cat de rea poate sa fie cateodata. Se duse suparat in sufragerie si se aseza sub brad. Tata il gasi acolo, cu lacrimi in ochi, vorbind singur ca om om batran, meditand.

–        Prostul de mine! Ce am putut sa fac?!

daca e popa


Mirciulica are 5 anisori. Parintii sunt mereu ocupati cu serviciul si el a invatat sa se descurce in situatii extreme. Stie sa salute frumos, sa multumeasca iar cand e singur acasa stie ca e interzis sa deschida usa. Cum afara e foarte frig, inceput de ianuarie si ca sa poata merge la cumparaturi, cu gandul ca se intorc repede, l-au lasat in casa singur. O ora. Cand au intrat pe usa au fost intampinati imediat.

–          Ce mi-ai adus? O masinuta? Fata lui era radioasa.

–          Ai fost cuminte? L-a intrebat mama.

–          Da.

–          Si nu ai lasat pe nimeni in  casa in lipsa mea?

–          Nu. A fost doar popa.

–          Cum asa? De unde ai stiut ca e popa, doar nu ajungi la vizor?

–          Pai a sunat la usa si eu am intrebat cine e. Si a zis ca e popa catolic, cu Iordanul. Atunci am deschis usa.

–          Da? Si ce ai zis?

–          Am zis ca, “daca e popa, poti sa intri dar sa nu-ti bagi nasul” !

–          Si a ascultat? intreba mama stapanindu-si rasul. Copilul intelesese ca mamei nu-i place sa ii umble nimeni cu lucrurile si nici sa inspecteze casa, asa ca a tinut sa precizeze asta.

–          Da. A stropit putin cu o maturica, mi-a dat sa sarut crucea si m-a pupat pe obraji. M-a batut un pic cu maturica uda pe cap. Apoi mi-a spus ca va doreste multa sanatate si mie sa cresc mare si cuminte.

–          Atat?

–          Am intrebat cat costa dar a zis ca nu ia bani.

–          Aha. Foarte bine. Azi te-ai descurcat, dar te rog sa nu mai dai drumul nimanui in casa.