Arhive blog

Cartea vrajită


E duminică și sunt la capătul unei săptămâni plină de evenimente, așa cum e orice săptămână din viața mea. Nu am chef de plimbări și nici să văd chipuri. Vreau să mă bucur doar de liniștea zilei. Arunc o privire către cărțile împrumutate de la Biblioteca Județeană, trei la număr, un teanc destul de gros, luate de la raftul cu literatură turcă. Parcă mă așteptau. Am nevoie de o mai bună rezonanță, cu ceea ce scriu și mi-am spus că, asta o să mă ajute. Orhan Pamuk. Puțină lume îl cunoaște. Scriitor turc, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în 2006, un virtuos al scrisului.
Mai arunc o privire către blog și răspund unor comentarii la ultima postare. Am scris puțin pe blog în ultima vreme și simt o remușcare. WordPress-ul mă anunță că am împlinit patru ani. Patru ani de blogging. Mă așez în pat, cu una dintre cărțile de pe birou, în mână:” Viața cea nouă”. Încep să citesc. Niciodată nu am citit o carte care să mă fascineze de la primele cuvinte. Mereu am avut nevoie de timp să trec peste introduceri. Citesc. Fața mi se luminează și simt degajându-se din ea o energie extraordinară. Cartea aceasta a fost scrisă pentru mine, special. Îi iubesc fiecare cuvant. Citesc alert primele treizeci de pagini. Nu! Se va termina prea repede, iar eu vreau, să simt fiecare literă și fiecare imagine, fiecare idee, ce mi se conturează în minte. O reiau, cu un caiet de notițe în față.

”Într-o zi am citit o carte și întreaga mea viață s-a schimbat. Încă de pe când magic bookmă aflat pe la primele pagini, am simțit atât de intens forța cărții, încât am avut impresia că trupul mi se desprindea și mi se îndepărta de masă, de scaunul pe care stăteam. Dar, deși socoteam că trupul meu se detașase și se îndepărtase de mine, părea că mă aflam, mai mult ca niciodată, cu întreaga mea existență și identitate, pe scaun, la masă iar cartea își arăta înrâurirea, nu numai asupra sufletului meu ci asupra a ceea ce mă făcea să fiu eu însumi…Era o înrâurire atât de puternică, încât am crezut, că din paginile cărții se revărsa asupra mea o lumină, care îmi întuneca mintea și care o făcea totodată să strălucească din răsputeri…Stăteam la masă, eram conștient, cu o parte a minții mele, că stăteam la masă, că întorceam paginile și citeam noile cuvinte, noile pagini, în timp ce întreaga mea viață se preschimba…Și de vreme ce trăiam acolo, cartea vorbea pesemne despre mine. Iar aceasta se petrecea pentru că, cineva se gândise înaintea mea ceea ce gândeam eu și așternuse totul pe hârtie.
Așa am priceput că vorbele trebuie să fi fost ceva cu desăvârșire diferit de lucrurile pe care le exprimau ele. Pentru că simțisem, dintru început, că acea carte fusese scrisă anume pentru mine.” (Orhan Pamuk-Viața cea nouă)

Voi ați simțit vreodată aceasta? Ați simțit că o anume carte s-a scris exact pentru sufletul vostru? Ați trăit vreodată în acea carte ca și cum viața voastră s-ar fi întîmplat acolo și doar dintr-o întâmplare, trupul vă este conectat la lumea acesta?

Reclame

Golem- Duzina de cuvinte


Lumina caldă a toamnei îl înfăsura cu un val de mătase aurie, abia perceptibilă, în timp ce se îndrepta spre Facultatea de Litere. Peisajul citadin i se substituise celui bucolic, din satul lui, de la poalele Apusenilor. Privirea ușor pierdută și cărțile pe care le strângea sub braț îi dădeau un aer balit. În portofelul din buzunarul gecii de blugi, sigur intr-o generație mai veche, după culoarea ei spălăcită, ultimii cinci lei erau banii lui de sfârșit de săptămână. Încercă totuși la un bancomat, lângă magazinul Sora. Introduse card-ul dar contul îi era însă gol. Pesemne părinții nu-i trimiseseră nimic. Poate după prânz. De obicei, când rămânea fără bani avea o senzație stranie, de goliciune, pe care nu o simți acum. Trecu pe lângă Sinagogă, o clădire galbenă și mută,golem_obraz ce impresiona și acum, după o sută de ani, strada, cu arhitectura ei distinctă. Nu văzuse pe nimeni intrând ori ieșind vreodată de acolo. Poate că în genocidul din timpul Celui de-al doilea Război Mondial credincioșii s-au stins, iar cei care au supraviețuit nu s-au mai întors în oraș. Îl umplu un aer de neputință gândindu-se cât de grandios poate fi omul în capacitățile sale distructive. Cum poate exista în același timp, un geniu al răului și unul al binelui, în același înveliș uman? Soarele îi bătea prietenește pe umeri, ciufulindu-i printre raze șuvițele de păr castaniu, ce i se prelungeau pe umeri ca și coama unui mânz nedomolit, pe greabăn. Își vedea umbra întinzându-se în fața lui pe trotuar. ”Dar umbra nu este esența- gândi el. Până și nimicul e mai consistent decât ea.” Devenise dintr-o dată colportorul unui colaj de idei noi, apărute din senin. Nici nu remarcase oamenii de treceau plutitori pe lângă el. Era acum cu gândurile înmuiate în ultima carte pe care nu o terminase de citit. Golem. L-a atras titlul ce îi suna ciudat, un cuvânt straniu, venit din alt spațiu și din altă vreme cu un mesaj anume pentru el. Omul care se joacă de-a Dumnezeu, însuflețind blasfemic o făptură de lut ars, gata să fie ucis de propria creație. ”Făptura umană nu e deplină dacă nu e însuflețită de suflarea divină. Nimic fără Dumnezeu! Omul nu poate să se substituie Lui, nu e creatorul suprem.” O deschise puțin aseară și, pe măsură ce citea, fu captat în vraja ei. Mai avea puțin până la final. Intră pe poarta facultății și în sala de curs se așeză într-un colț mai ferit. Nici nu le văzu pe cele două surori gemene care șușoteau în rândul al treilea, aruncându-i priviri furișe. Simți cartea aceea subțire, cu foile îngălbenite cum îl chema cu o voce surdă, invitându-l la lectură. Parcă îl ardea. Deschise la pagina 272 și privirile începură să îi alerge peste rânduri în timp ce mintea creea scene, cu o imaginație febrilă.

”Și nici Penath nu mă cheamă.
Să fi fost un vis?
Nu. Așa ceva nu se visează.
Mă uit la ceas: am dormit o oră, nu mai mult. E două și jumătate.
Și acolo, atârnată de cuier, iată pălăria străină pe care am luat-o azi din greșeală, în domul din Hradcin, când m-am ridicat din strană după lithurghie.
Scrie vreun nume înăuntru?
O iau, o citesc, în litere de aur pe căptușeala albă de mătase, un nume necunoscut și totuși foarte familiar:
ATHANASIUS PERNATH
Nu mai am astâmpăr: mă îmbrac și alerg pe scară în jos.
– Portar! Deschide! Mă duc la plimbare un ceas, două.
– Unde poftiți să mergeți?
– În cartierul evreiesc. În Vadul Cocoșului. Parcă-i o stradă cu numele ăsta?…”
Nu vedea si nu mai auzea nimic în jur. Nici murmurul sălii nu se mai auzea. O mână bărbătească îl scoase din magie, luându-i cartea de sub ochi. Profesorul îi remarcase ”detașarea” totala și-l readuse la realitate. Știa însă că va beneficia de clemență și la sfârșitul cursului îi va fi restituită. Cu toate acestea nu va primi un brevet pentru asta, doar un punct negru din partea profesorului. Gândurile nu îi puteau sta locului. E ceva ciudat cu cartea aceasta. Azi va căuta să îi găsească pe cei care administrează sinagoga. Trebuie să afle mai multe! Viața continua dincolo de carte.

Mai multe postari pe aceeși tema, a Duzinei de cuvinte, va invit să cititi in tabelul de la Psi.

Recomandarile zilei


Am dat o tura pe blogurile prietene si am citit, materiale diverse. Azi va fac cateva recomandari de lectura, in registre diferite. Sper sa va placa:

asta nu e d-aia, nu?
Acum câţiva ani ne adunasem o grămadă de inşi la mamaie, pe vremea când era casa aia în care creşteau copaci sub mese, nu casa astalaltă care va fi terminată de strănepoţii mamei mele. Şi cum ne adunasem noi pentru că a doua zi era o pomană sau ziua de naştere a lui mamaie sau amândouă în acelaşi timp, pentru că am o mamaie descurcăreaţă care ştie că dacă face pomană rămâne mâncare şi pileală şi pentru sărbătorit ziua ei, s-a făcut noapte şi a trebuit să ne împrăştiem la somn.
A făcut deci mamaie o împărţeală pe paturi, astfel că eu aş fi dormit cu fi-mea şi cu o nepoată de-a lui mamaie. Nepoata aia era o minijupată peste copane hipopotamice, care muncea la barele din Italia, dansa pe ele până le dădea luciu. Una încurcată cu un turc prin Italia, cu care vorbea foarte des la telefon în italiană numai ciao, amore pe diverse tonalităţi – îmi imaginez că fiecare tonalitate avea sensul ei în discuţie, ca la câini, adică şezi mumos spus blând e stai, dragă, jos!, iar şezi! ţipat e un soi de stai, dracu, jos!.
(continuarea o puteti citi aici) http://www.mixy.ro/2013/05/21/asta-nu-e-d-aia-nu

acțiune și reacțiune?
“Poate că și tu ai primit un mail cu articolul de mai jos.
Sau poate nu.
L-am citit.
Nu sunt de acord cu tot ce scrie aici, dar mi-a dat de gândit.
Tu ce zici?
De ce oamenii inteligenți eșuează și proștii reușesc în viață ?
Andrei Chira

M-am intalnit ieri la supermarket cu un vechi client de pe vremea cand lucram in IT si mi-am adus aminte de un lucru pe care mi l-a spus demult, acum vreo 6-7 ani, cred.Nu mai retin acum care a fost exact situatia atunci dar gasisem eu o solutie mai creativa sa-l ajut” (Continuarea aici)
http://incertitudini2008.blogspot.de/2013/05/actiune-si-reactiune.html

Papucii
Pantofii au fost intotdeauna o moda, atat in occident, cat si in orient. Exista, totusi, cateva diferente intre papucii orientali si cei occidentali, diferente ce provin din stilul diferit de viata. In occident, papucii sunt purtati oriunde, ca o protectie, chiar si in casa. De aceea occidentalii nu prea au covoare pe jos, caci umbla incaltati prin casa lor. Insa in orient, papucii sunt usori, comozi. Conteaza mai putin protectia pe care o ofera, cat e important sa te simti bine in ei. (continuarea aici) http://printreextreme.wordpress.com/

Trei recomandari de lectura


In calatoria mea pe bloguri intalnesc oameni minunati si povesti uitmitoare, lectii de viata, ganduri, reflectii, citate, lucruri care imi umple sufletul si mintea. Unii bloggeri posteaza mai rar, altii sunt constanti, unii sunt noi, altii sunt deja scriitori consacrati. Pentru asta, vreau sa va invit la o scurta calatorie facandu-va voua, prietenii acestui blog si ai mei, o invitatie la lectura si cunoastere, iar daca doriti la comentarii. Azi, va recomand cu placere, trei bloguri, selectate pentru faptul ca fac parte din registre diferite, dar contin postari cu idei interesante.

Stewardesa
Postat de Oana Clara
10.000 de metri ….
Bing-bang, bing-bang – iată sunetul pe care-l aștept.
Viața mea se rezumă la așteptarea unui sunet idiot. Îmi petrec viața la 10.000 de metri și trebuie să înghit toate prostiile pasagerilor. Obligația mea profesională este ca să accept totul, cu zâmbetul pe buze. La zborul trecut am avut o pereche de gemeni care au plâns non-stop, timp de 7 ore. Sunt convinsă că au adormit imediat după aterizare și, în următoarele două zile, nu se vor trezi decât ca să mănânce. (continuarea aici
http://diversediversificate.wordpress.com)

Codul secret: Media & sex pe plaiuri mioritice
Postat de Zorin Diaconescu
Părintele presei românești postmoderne se numește Roman. Petre Roman. El a fost cu ideea: aduceți fetele. Zis și făcut. A fost cea mai consistentă reformă a presei, de la legea presei dată de comuniști și până în prezent.
De ce fetele? Fiindcă politica românească e misogină. Adică peste tot dominau [și încă mai domină] bărbații: în partide, în parlament, la Cotroceni. Care bărbat rămâne insensibil când apare o fată în mini, cu privirea de căprioară, căutând protecție, iar el se simte dintr-o dată foarte mare și foarte puternic. O combinație infailibilă. (continuarea aici: http://crezerv.wordpress.com).

Parfumul salcamilor in floare
Postat de Ioan Usca
Cele mai frumoase amintiri le asociem cu miresme. Dacă ni se întâmplă ceva pozitiv şi, în văzduh, aromeşte iasomia ori regina nopţii, să zicem, ulterior, parfumuri similare ne vor face să retrăim momentul de altădată. În schimb, dacă vreun miros, cât ar fi el de îmbietor, e asociat cu vreo întâmplare nedorită, acel parfum îl vom lua mai târziu ca atare, fără a ne mai aminti de ceasul cel rău. În toate acestea este un avantaj, căci amintirile întunecate revin mult mai rar. De acest adevăr s-a convins şi pisoiul Odin.
Îmbătat de parfumul salcâmilor în floare, motănelul porni să exploreze grădina. Totul, însă, luă o turnură destul de nasoală. Un şobolan îi strigă: (continuarea aici http://ivanuska.wordpress.com/2013/05/12/parfumul-salcamilor-in-floare)