Arhive blog

Dreptatea unde e? (3) (duzina de cuvinte)


Călătoria dură trei zile. În trecere s-au oprit la câteva castele ce le erau în drum, prilej numai bun de a vizita cunoscuții și vasalii soțului ei. Trecură de pădurea de paltini ce se legăna în adierea unei pale de vânt. Erszebet Szilagy, doamna lui Iancu de Hunedoara zărește de departe zidurile cetății Klausenburg. Privește cu încântare casele frumoase de la intrare și fiecare palat. ” Au trecut șapte ani de când țăranii dimprejur s-au înfrățit cu răsculații lui Doja, descuindu-le porțile cetății. Atunci orășenii au fost aspru pedepsiți. Le-au fost retrase toate privilegiile și ei au fost coborâți la rangul de țărani. A trecut vremea. Trebuie să spele cumva rușinea aceasta!” Trăsura se opri, întâmpinată de mesagerii magistrului . După o scurtă așteptare o porni din loc. Treceau deja pe uliți pietruite, printre case și parcuri, pe lângă biserici. În scurt timp se opresc din nou. Au 245881285-838052-1000_1000ajuns. Casa albă, aproape de mijlocul orașului era pregătită. Lăzile sunt descărcate și duse înăuntru. Doamna coboară în fața porții și își ia în primire casa, în care va sta o vreme. Paltoanele de călătorie sunt date unui majordom. Părul saten ce îi coboară pe umeri e eliberat de sub pălărie. Drumul nu i-a schimbat expresia feței. E încă o femeie frumoasă și poartă pe chip lumina aceea vie pe care o au fmeile care se pregatesc să aducp pe lume o noua viată. E ceva misterios acolo, o taină știută de ele și de Dumnezeu, doar. Pe sub poarta arcuită, pătrund într-un hol apoi, coridoarele o iau la stânga și la dreapta, urmând apoi laturile unui patrat ce închide o curte interioară. Doamna Ezsebet ocupă apartamentul de la etaj, cu geamurile ce dau spre ulița principală. Chiar în fața casei e o încrucișare de ulițe. De aici sunt doi pași până la piața mare și la Biserica Sfântului Mihail al cărei turn semeț străpungea văzduhul. E mulțumită de primire semn că gazdele și-au dat silința. Toate sunt pregătite, cămara plină de provizii. Dinspre bucătărie vine un miros îmbietor. După masă, se retrage în camerele sale. Oboseala drumului îi apasă umeri. Îngenunchează lângă pat cu mâinile împreunate și rostește o rugăciune. Se ridică și privind spre fereastră văzu că a început să ningă, cu fulgi mari și deși, cascade ce se prăvălesc din palachinul cenușiu al cerului. E iarnă deja și parcă înadins a așteptat ca alaiul să ajungă în cetatea Klausenburg. Îi lipsește jilțul ei din lemn de palisandru cu câte un pălimar încrustat de fiecare parte.  Focul arde blând și palid, în șemineu, cu vreascuri trosnind năuce. Își trase o pătură pe genunchi și închise ochii a visare. Se gândi la soțui ei, aflat acum cu oastea sub același cer înnorat, în frig. Apoi la copilul ei și la cel care va să vină. Adormi târziu, plutind printre gânduri și vise. Zilele ce urmară se scurg repede si la sfarsitul lunii lui făurar, când cerul era de sticlă și soarele mușca scrâșnind din dinți omătul, scâncetul unui prunc abia venit pe lume avea să sparie iarna.
– Cum se va numi, doamnă feciorul dumneavoastră?
– Mathias. Azi e ziua unui sfânt și îl rog astfel, să îi poarte noroc în viață, să îi dea sănătate, minte, putere și strălucire lui Mathias Corvinul.
Mare fu bucuria lui Iancu de Hunedoara când află că mai are un fecior, care să stea temelie neamului său falnic. Și pentru grija pe care orașul a aratat-o doamnei sale, câteva luni mai târziu, îi repuse pe oamenii lui în drepturi, aducându-i din nou la statutul de orășeni. Astfel a ajuns ca mândrul oraș Klausenburg sa fie primul oraș liber din Transilvania ” Transilvaniae civitas primaria”. Sfântul Mathias l-a proteja nu numai pe noul născut ci și orașul în care acesta a venit pe lume și i-a adus multe daruri, înlesniri și bunăstare.

***

Împarte aceelași apartament modest, de la mansardă, cu un coleg din Târgu Jiu, student la Jurnalism. Fiecare cu cămăruța lui. Bucătăria , o încăpere micuță, e folosită la comun și e, deseori, subiect de discuție privind curățenia ori meniul. De aceea se străduiește să gătească doar pentru el, când ”vecinul” nu are și el program. Olteanul, un băiat înalt, subțire, cu pielea oacheșă își prepară o supă de brânză, piesa lui culinară, de rezistență. Aromele stranii, ce vin dinspre ”atelierul plastic”, sunt tulburătoare, un motiv suficient pentru Matei, să stea încuiat în camera sa, cu un ceai leșinat și să studieze atent la cursul de Istorie medievală a Trasilvaniei. Încearcă să refacă legăturile cu ceea ce știe despre oraș. Pentru el, născut la Hunedoara, un alt oraș cu o istorie veche, Clujul îi pare o adevărată bijuterie. Uneori, se plimbă pe străduțele întortocheate din centru și se oprește să admire arhitectura, încercând să definească stilurile. Caută suflul palpabil obiectelor vechi vizitând bisericile vechi. Mângăie cu palmele pe lemnul negru al sculpturilor decorative și închide ochii. Parcă vede scenele medievale desfășurându-se sub ochii săi. Apoi se trezește din visare și o apucă pe altă străzi. Colindă curțile interioare ale caselor vechi și are senzația că acolo e ceva enigmatic. Răzvan râde de fiecare dată. Pentru el lucrurile sunt clare și parfumul de epocă al centrului istoric e doar o chestiune de nuanță.

La o petrecere studențească Răzvan discută plin de convingere 238986736-193856-500_500despre tenebrele politicii actuale. Matei e suprins de greutatea vorbelor și a informațiilor. I-a plăcut și după o săptămână devin buni amici. S-au mai văzut de câteva ori la o bere, pe terase. Într-o zi Răzvan i-a oferit cămăruța aceea, aproape pe gratis. Nu putea refuza. Banii de acasă sunt puțini și câteva luni, fără să plătească chirie sunt un dar nemaipomenit. Știe că din toamnă clădirea va fi pusă în vânzare, dar deocamdată, era gazda lor primitoare. Când a venit să își vadă cămăruța, se gândea la o cameră murdară prin ceva curte întunecată.  Fu impresionat însă de aerul ei cochet și de curățenia de acolo, chiar dacă era un spațiu mic. Traversară piața și Răzvan îi arătă un turn, cu cupola și ferestre rotunde.
– Îți place?
– Ce anume?
– Acolo locuim noi?
– În pod?
– E o mansardă. Alții ar plăti bani grei să stea acolo, mai ales pentru panoramă.
Mâna lui Răzvan era întinsă spre clădirea aceea, vis a vis de Librăria Universității, situată pe colț. Fiecare latură se desfășura pe o stradă. Remarcă de departe o îmbinare a mai multor stiluri arhitecturale, în care distinge cu precizie elementele baroce. E o constructie impozantă, ce dă culoare și sobrietate spațiului .
– E un hotel?
– A fost Hotelul Continental. Mai demult se numea New York. contibelulA existat chiar și o celebră cafenea literară, la parterul ei însă, vremurile acelea au trecut. Acum e doar un imobil ce așteaptă să fie preluat și renovat iar noi, fericiții care vor locui, în el, înainte de preluare.

O ciocănitură în ușă și Razvan anunță vesel.
– Ți-am dat palpitații? Am terminat. Vrei să guști ori faci pe fițosul?

Sursa foto: http://www.oldpostcard.hu

In Tabelul lui Psi îi gasiti si pe ceilalți care au scris in Duzina de cuvinte